Daria Roșcenia în dialog cu pr. Andrei Lorgus, Sursa: Pravmir.ru, 18 iulie 2017
„Relația intimă înainte de căsătorie este un păcat”, spun unii, „Fecioria nu va face căsătoria fericită”, „Cu trupul – fecioară, cu sufletul – curvă”, spun alții. Pierderea prematură a inocenței, interzicerea intimității premaritale – sunt teme care, în mediul ortodox, provoacă o explozie a interesului la cititor. Dezbaterile se încing în special atunci când se pune problema mărturisii păcătosului sau a mustrării celui drept. Deci este posibil sau imposibil? Și de ce este subiectul sexualității înainte de căsătorie atât de acut și de dureros? Vorbim despre acest lucru cu psihologul, rectorul Institutului de Psihologie Creștină, pr. Andrei Lorgus.
„Cum, n-ai încă o prietenă?”
– Probabil, în practica psihologică și pastorală, ați întâlnit tema relațiilor premaritale. Cât de des, oamenii, ajungând la maturitate, respectă principiul „fără intimitate înaintea căsătoriei”?
– Nu am astfel de statistici. Nu pot răspunde la această întrebare. Se întâmplă. Dar cât de des și în ce mediu se întâmplă acest lucru este greu de spus. Este adevărat că majoritatea tinerilor nu acordă atenție la ceea ce suntem obișnuiți să numim virginitate și feciorie în viața de zi cu zi. Dar ar fi neadevărat să spun că acest subiect nu este deloc interesant pentru tineri. Există cei care nu consideră că interdicția morală a sexului constituie o barieră în calea relațiilor, dar există, atât în tabăra credincioșilor, cât și în tabăra necredincioșilor, oameni care spun: înainte de căsătorie, nu e voie.
– Trăim într-un mediu în care religiozitatea are o anumită importanță, dar suntem departe în acest sens de societatea tradițională. Care este azi natura situațiilor păstrării castității, înainte de căsătorie, ce îi motivează pe oameni?
– În primul rând, este necesar să vorbim aici de influența familiei. Atitudinile părintești față de comportamentul sexual sunt foarte importante pentru un individ. Adolescenții, tinerii, în ciuda faptului că opiniile se concentrează adesea asupra prietenilor, amicilor și a cercurilor de prieteni potrivit vârstei, totuși poartă în sine o influență semnificativă a atitudinilor din familie. Modelele de comportament sexual anume de acolo sunt moștenite. Pe locul al doilea vin valorile pe care le propagă societatea. Și numai pe treilea loc stau valorile religioase. Procentajul oamenilor pentru care convingerile religioase înseamnă ceva în general nu este atât de mare. Pentru tineri, în primul rând, opinia grupului este importantă. De exemplu, dacă în școală, la universitate, în mediul adolescenților se spune: „Cum, n-ai încă o prietenă? N-ai făcut sex niciodată? Ești…”, asta stimulează cu adevărat, îi face pe oameni să caute relații sexuale timpurii, să devină vulnerabili și să-și creeze un complex de inferioritate în acest domeniu.
Uneori, relațiile sexuale timpurii sunt pur și simplu acceptate în unele comunități. Și pentru cineva este o modalitate de a fi acceptat, în ciuda violenței asupra ființei tale. Și acest lucru este mărturisit de oameni.
Cu alte cuvinte, tinerii fac adesea acțiuni pe care nu și le doresc, deoarece nu sunt interesați deloc de ele. Dar pentru a nu ieși în evidență, pentru a fi ca toți ceilalți, pentru a nu fi un paria, ei merg cu majoritatea, trecând peste ei înșiși. A numi acest lucru o „stabilire” a comportamentului sexual nu se poate. Este mai degrabă o imitație, un model de comportament frecvent și foarte semnificativ în adolescență.
De dragul unei bune căsnicii
– Și dacă ne referim la motivația celor care urmează regula „fără relații intime înainte de căsătorie”, atunci ce contează pentru aceștia?
– Aici aș identifica mai mulți factori. În primul rând, omul este religios. În iudaism, islam, creștinism, există o atitudine patriarhală, transmisă de familie și de clan. Sună așa (și se aplică în primul rând femeilor): „Trebuie să-ți protejezi castitatea, pentru că, dacă o pierzi, nu te poți aștepta la o căsnicie bună”. Dar iată ce e interesant aici. Această atitudine este un cadru practic, și nu o valoare. Păstrează-ți virginitatea de dragul unei căsnicii bune – este pragmatism pur. Astăzi, această atitudine este marginală și nu este transmisă de societate. Societatea nu o susține și, totuși, în miezul multor familii, ea trăiește în continuare. Și femeile cresc cu această regulă. Ele o consideră că funcționează pentru ele însele, de teamă că altfel vor avea probleme.
Vă dau un lucru simplu drept exemplu: site-urile de anunțuri matrimoniale. Pe aceste site-uri, nu este ceva neobișnuit ca bărbații, în căutarea unei femei, să aibă drept una dintre dorințele lor virginitatea viitoarei alese. Da, pare arhaic. Marea majoritate a bărbaților nu includ virginitatea în cerințele lor principiale, dar o iau în considerare. Poate că ar dori să facă din acest lucru o cerere pentru viitoarea lor soție, dar ei nu îndrăznesc, pentru că opinia publică este foarte importantă.
– Este o garanție de care ține fericirea de familie?
– Nu. Nu poate fi vorba despre fericire. Dar este posibilă o căsnicie reușită, e adevărat. Un om asigurat, un tânăr dintr-o familie bună, speră că va fi singurul bărbat al miresei sale, așa sunt atitudinile, dar ele țin de trecut. A doua situație cu care trebuie să ne confruntăm o numim, convențional, de mamă, feminină. Ea se transmite numai între femei, în legătura mamă-fiică. „Ai grijă! Dacă te culci cu cineva înainte de căsătorie, ăsta nu se mai căsătorește cu tine după”, spun femeile în vârstă. Și această atitudine funcționează incredibil de mult, este viabilă. O femeie tânără se teme într-adevăr că poate intra în anumite relații sexuale, care pentru bărbați pot fi doar o formă de divertisment și nu un semn de intenții serioase.
– Pentru că este confirmată de practică?
– Aceasta este o problemă controversată, nu pot spune cu siguranță.
– Mai există și alte motive?
– Le-aș delimita într-un grup separat pe cele care spun: „Nu vreau nimic înainte de căsătorie, nu pentru că sunt creștină, ci pentru că consider că o astfel de relație este un tip de violență asupra mea, și nu realizarea iubirii”. Credeți-mă, această motivație apare frecvent și mi se pare a fi cea mai constructivă. Această atitudine se bazează pe propriul sentiment interior. Problema e că, adesea, în comportamentul sexual, atât bărbații cât și femeile încalcă propriile lor sentimente interioare. De fapt, se violentează pe ei înșiși.
Principii moarte și relații vii
– Și totuși, religiozitatea nu este complet clară. Când o persoană își prezintă propria religiozitate ca fiind principala cauză ale anumitor acțiuni ale sale acest lucru înspăimântă. Există sentimentul că în spatele religiozității se ascund adesea temerile și complexele interne. Cât de des oamenii își ascund complexele cu religiozitatea?
– Aici aveți dreptate, din păcate, oamenii își acoperă complexul psihologic cu religiozitatea. Destul de des, experiența mea, atât pastorală, cât și psihologică, poate da mărturie despre acest lucru. Dar nu putem vorbi unilateral despre asta din afară. Doar o persoană, în timpul mărturisirii, poate spune despre sine însuși sau la o ședință de psihologie, adică unde nu se teme să fie sincer și e gata să fie cât mai deschis posibil. Rezumând, din exterior nu se poate vorbi despre acest lucru și este inacceptabil, atât în Biserică, cât și în psihologie. Pentru că într-adevăr nu știm ce motivează o persoană, până când persoana însăși nu își mărturisește convingerile sale sau propria sa teamă.
– Ce fel de probleme ascund oamenii în spatele religiozității?
– Vedeți, atunci când vine vorba de principii moarte, este inutil să discutăm. Dacă un om și-a pus un anume scop, să trăiască cu el. E mai teribil când vine vorba de relații concrete. Nu poți trăi în relații concrete cu principii moarte. Vedeți, o relație concretă este întotdeauna o întâlnire a două persoane, două personalități. În această întâlnire, totul se hotărăște împreună, totul se rezolvă împreună, împreună, cu dragoste. Dacă o persoană, în relațiile sale personale, din dragoste, dintr-o dată „scoate din buzunar”, principiile sale, atitudinile sale, și spune: „Te iubesc, dar principiile mele îmi sunt mai dragi”, apare îndoială că e vorba într-adevăr de dragoste.
– Există și partea cealaltă – de fapt un infantilism flagrant. De exemplu, atunci când tinerii vin la biserică și spun: „Părinte, ne iubim unul pe altul, dar nu ne putem căsători încă. Binecuvântați-ne să trăim împreună”.
– Degeaba râdeți. Aceasta este o formă comună de infantilism, atunci când oamenii nu vor să ia o decizie singuri și nu vor să-și asume responsabilitatea pentru ei înșiși. Și este comod pentru ei să transfere preotului responsabilitatea.
Domeniul răspunderii personale
– Adică ei vor să împartă responsabilitatea cu cineva, cu un preot în acest caz?
– Dacă ar împărți-o. Ei vor s-o transfere complet. De ce, adesea, artiștii, jurnaliștii, oamenii din modă, din rândul intelectualității culturale cer Bisericii: „Anulați canoanele voastre”! „Ce chinuiți oamenii?”, spun reprezentanții din această lume bună. „Anulați totul, în sfârșit”. Ce le răspunde Biserica? Ea spune: „Dacă vă asumați responsabilitatea, atunci trăiți după cum considerați de cuviință. Ce legătură are Biserica cu asta? De ce ar trebui Biserica să-și schimbe regulile și principiile?”
Toate aceste apeluri ale mass-media seculare nu sunt decât o formă de infantilism. Oamenii doresc să nu existe nici un fel de interdicții. Dar cel mai curios este faptul că interdicțiile pentru ei nu au nici un sens în practică. Ei trăiesc în ciuda lor, dar cu toate astea insistă ca ele să se schimbe. Dar schimbările sunt necesare atunci când sunt recunoscute interdicțiile. Se pare că interdicțiile încă afectează conștiința publică. Vorbim despre interdicțiile religioase. Nu există nici un document pe care să-l numim „interziceri religioase”. Nu există o astfel de poruncă. Da, sunt cuvintele lui Hristos să nu ne uităm unul la altul cu poftă, sau despre faptul că soțul păcătuiește când privește o altă femeie cu poftă. Dar aceasta este o altă chestiune. Aici vorbim despre motive interne, gânduri, pasiuni. Și când se vorbește despre „interdicții religioase”, nu este clar ce se are în vedere. În practica confesională acest lucru se întâmplă, oamenii se pocăiesc, dar pe ce se bazează interdicția? Unde se întâlnește? Pe ce parabolă evanghelică se bazează?
Da, năzuința spre curăție este ceea ce mărturisim. Dar cine a spus că virginitatea este întotdeauna curată? Virginitatea ar putea să nu fie deloc curată din cauza gândurilor, a pasiunilor, pe care o persoană le ascunde în sine, în ciuda faptului că și-a interzis orice experiență sexuală. Toate aceste concepte sunt foarte relative și foarte ciudate în înțelegerea filistină.
Vorbim despre abstinența înainte de căsătorie și este important să înțelegem despre ce fel de principii e vorba. Este într-adevăr un principiu religios? Sau patriarhal? Cu care experiență a bisericii a fuzionat și reprezintă un monolit religios și moral? Trebuie să putem vedea diferența dintre evanghelic și medieval.
– Și care este diferența dintre evanghelic și medieval?
– Despre ce vorbește creștinismul? Despre uniune prin căsătorie și monogamie strictă. Aceasta este într-adevăr o atitudine creștină. Din aceasta putem concluziona: dacă este uniune prin căsătorie, apoi înainte de căsătorie, nu ar trebui să existe nici o experiență. Poți deduce, dar să susții asta cu documente este imposibil. Există întrebări confesionale, dar ele sunt, strict vorbind, creativitate pedagogică. Năzuința spre uniune prin căsătorie și monogamia este o aspirație. Este un scop înalt pe care creștinul și-l pune în acord cu Evanghelia. Dar întotdeauna se realizează această aspirație și se atinge acest scop?
– Vreți să spuneți că aceasta este strict o zonă de responsabilitate personală?
– Ei bine, atunci ce altceva? Dacă vorbim despre păcat, atunci din nou aceasta este zona mărturisirii interioare a omului. Cine poate demasca păcatul unei persoane? Numai cel care este convins că acest act este într-adevăr un păcat pentru om. Dar pentru aceasta este necesar să fii mărturisitor, duhovnic și să dai mărturie a păcatului prin conversație, prin mărturisire. Din exterior, nu avem dreptul să vorbim despre asta. Maximum posibil – să dai un sfat. „Știți, poate ar fi mai bine dacă…” În opinia mea, așa e cel mai potrivit.
În ceea ce privește comportamentul sexual, este important să nu separăm comportamentul de personalitatea omului, de stilul său de viață, de atitudinile sale generale. Și acest lucru poate fi văzut doar prin prisma comportamentului personal a două persoane simultan. În același timp, fără să uităm să punem întrebarea: „Ce înseamnă această apropiere pentru ei?” Pentru unii, sexul este divertisment. Și atunci este un păcat.
Pentru altcineva este petrecerea timpului liber. Și acest lucru este valabil nu numai pentru tineri, ci și pentru oameni de treizeci, patruzeci de ani și chiar mai maturi, care, de exemplu, cred că sexul e pentru călătoria de afaceri, pentru excursie sau atunci când e la o conferință, cu colegii sau nu, că face parte din călătoria de afaceri, e parte din vacanță, din weekend, e o modalitate de relaxare. Și oamenii nu văd nimic special în asta. Și totuși, acesta este un păcat grav.
Sau există și cei care sunt obișnuiți să se refere la apropierea dintre bărbat și femeie, așa cum se obișnuia în perioada sovietică timpurie, și anume,ca și cum ar fi satisfacerea unei nevoi naturale, cum ar fi „să bei un pahar de apă”.
Comportamentul sexual ar trebui să fie luat în considerare numai în relația a două persoane. Sunt doi: un bărbat și o femeie. Se iubesc unul pe altul. Ei iau o decizie. Ei sunt responsabili unul față de celălalt. Cine poate interveni în această diadă și să spună: „Vă spun că așa trebuie să vă comportați și nu așa”? Cine poate să-și asume responsabilitatea pentru îndrumarea morală pentru acești oameni? În afară de Dumnezeu, nimeni nu poate ști cum și ce se întâmplă în interiorul său, care este gradul de responsabilitate dintre cei doi, ce decizii au luat, ce relații sunt stabilite, cu ce sunt de acord și cu ce nu.
Cum să treci linia și unde?
– Cum, în general, în lumea modernă, este posibil să te abții de la păcat, să te salvezi și să nu apari în ochii altora drept o persoană anormală? Cum să înveți să fii fericit?
– În primul rând, este imposibil să fii fericit în ochii oamenilor. Va fi imitație și teatru. În al doilea rând, valorile merg întotdeauna în răspăr cu opinia publică sau cu opinia grupului de referință cu care trebuie să trăiești și să comunici. Mai ales dacă e un mediu tânăr, adolescentin. Întotdeauna totul merge împotrivă și contradictoriu. Întotdeauna există o împotrivire a opiniei publice la valorile personale.
– Dar, înțelegeți, dacă vorbim despre opinia publică în sensul mai larg al cuvântului, atunci sarcina unei persoane mature, și nu a celei infantile, este aceea de a mărturisi valorile, principiile și poziția fiecăruia, în ciuda tuturor lucrurilor.
– Aceasta se întâmplă de fiecare dată când o persoană se gândește la valorile sale, atunci când aceste valori sunt completate de reflecție, când o persoană este conștientă și înțelege de ce aceste valori particulare sunt importante și de neprețuit pentru el.
Se întâmplă că, devenind adult și intrând în viață, odată ieșit din familie (școală, mediul adolescentin), o persoană nu înțelege pe deplin de ce anume acestea, și nu alte reguli morale, îi aparțin. Atunci, aceste formule moarte sunt ușor distruse sub influența unor noi experiențe. Dar acele principii, care sunt gândite de o persoană, elaborate, suferite, sunt întotdeauna puternice, nu sunt respinse. Da, pot merge împotriva opiniei generale. Cineva va râde de asta. Dar valorile acceptate nu vor suferi din asta.
Înțelegeți, dacă vă stabiliți sarcina de a fi mereu modern în ochii altora sau de a vă îndeplini alte așteptări asta înseamnă să mergeți pe o cale ce presupune să fii pe plac lumii și să-ți diluezi propria personalitate. Apropo, astfel de oameni nici nu sunt respectați.
Dar ați pus o întrebare despre cum să-ți păstrezi valorile? Ideea este că, în sine, virginitatea, de exemplu, izolată de orice ascetism și antropologie – nu este o valoare. Nu înseamnă nimic în sine. Nu este un semn al virtuții. Sunt oare puține motivele pentru care o femeie sau un bărbat au rămas în castitate? Așa au mers lucrurile în viață, de exemplu, sau au fost relații, decizii. Dar când mă întrebați cum să menții o relație și să nu treci linia, atunci am o întrebare. Și unde să traversezi? Oare nu este posibilă încălcarea castității în căsătorie? Nu este posibil să încălcăm linia viciului în căsătorie? Și când o femeie se căsătorește fără iubire și se auto-violentează, ca soțul ei să poată face sex cu ea? Violența față de sine, pentru care o femeie se disprețuiește și își urăște soțul, este un păcat mult mai grav. Ceea ce este important să spunem este că relațiile sexuale nu înseamnă satisfacția nevoilor. Acestea sunt relații interne profunde și complexe între doi oameni, bărbat și femeie. Și dacă vorbim de sex în afara relațiilor intime dintre cei doi, atunci este vicios și păcătos, pentru că acest lucru, cel puțin, distruge personalitatea celor doi. Pentru ambii, aceasta este, în esență, violență asupra sinelui.
Traducere și adaptare din l. rusă de Larisa Iftime
About Post Author
