“Oamenii au uitat ce au facut nazistii, stalinistii, au uitat ce inseamna omorul institutionalitzat pentru cei vulnerabili”

Interviu cu dna Jacqueline Laing, conferentiar universitar la Catedra de Drept a Universitatii Metropolitan Londra, Marea Britanie

Jacqueline Laing este unul dintre specialistii in drept din Marea Britanie, care a luat atitudine publica fata de legalizarea eutanasiei in tarile Uniunii Europene, in mod special in Marea Britanie. A publicat numeroase articole si eseuri critice de bioetica in ziare de mare tiraj, precum “Daily Mail”, si in reviste de specialitate din Marea Britanie. Este co-autor al volumului “Human Lives” si are in pregatire o carte despre jurisprudenta, drept si morala.

– Doamna Laing, de ce este tot mai acceptata ideea de eutanasie in societatea moderna?
– Cred ca, in primul rand, trebuie sa respingem ideea ca anumiti oameni nu merita sa-si traiasca viata. Aceasta idee este o reminiscenta a conceptului nazist “lebensunwerten Lebens”, adica “vieti care nu merita sa fie traite”. Era un concept arbitrar. Cine ar trebui sa decida ca o persoana merita sau nu sa traiasca? Acest concept este inclus in ideea ca anumiti oameni au o calitate a vietii atat de joasa, incat nu merita sa fie protejata de lege. Intr-o societate, care se afla deja pe panta declinului, in sensul ca nu are destui oameni care sa-i ingrijeasca pe cei bolnavi, pe moarte si pe cei cu handicap, in acest mediu, eutanasia devine un mijloc important de a rezolva problemele puse de acestia. De fapt, este un cerc vicios – avand mai putini copii, exista mai putin oameni ca sa-i ingrijeasca pe cei batrani sau bolnavi. In acest mediu, se impune imperativ optarea pentru o solutie ieftina. Si solutia ieftina inseamna sa nu se acorde nici un ajutor pentru bolnavi si batrani. Se pare ca toate tarile din Vest se afla in acest cerc vicios. In aceste tari, exista tot mai putini si mai putini oameni tineri care sa-i ajute pe cei batrani si bolnavi. Problema este si mai grava, daca luam in considerare faptul ca tarile europene opteaza tot mai mult pentru legalizarea acordului prezumat in donarea de organe.

– Care ar fi pericolul acestei optiuni? Este rau sa existe legi privind donarea de organe?
– Acest lucru presupune faptul ca organismul tau, corpul tau, la moarte, devine proprietatea statului, daca nu ai dispus sa se procedeze altfel. Repet, corpul tau devine proprietatea statului si medicii pot sa-ti preleveze organele. Acest lucru este foarte, foarte periculos, deoarece plaseaza persoana umana intr-o pozitie periculoasa. Avem deja dovezi care sugereaza ca unii oameni, carora li s-au prelevat organele, nu erau decedati pe deplin. Si este foarte dificil sa dovedesti omuciderea, deoarece prezumtia este in favoarea prelevarii organelor. Toate tarile europene se indreapta spre acceptarea acestui lucru din cauza tratatelor trans-nationale, care sunt tot mai mult invocate. Exista o Conventie pentru biomedicina, care incearca sa se impuna in legislatiile nationale, ca oamenii sa opteze pentru acordul prezumat in donarea de organe, fapt care reprezinta un act sinistru. Acest act duce la ideea ca persoana umana este o proprietate a statului. Realitatea este ingrozitoare, pentru ca o data adoptata o asemenea lege, putem avea oricand aceasta soarta. Vom ajunge sa ne tatuam pe corp refuzul privind donarea de organe, pentru a fi siguri ca nu vom fi inclusi in acest sistem. Repet, este o actiune profund periculoasa. Italia are deja o astfel de lege, Spania, la fel. Si exista presiuni din partea unor organizatii internationale, cum ar fi International Transplant, Ethics Committee, grupuri autoproclamate de experti, care sustin ca este acceptabil sa se preleveze organele oamenilor care nu si-au dat consimtamantul asupra acestui fapt. Intr-un articol important, publicat in revista britanica The Lancet, omul de stiinta Hoffenberg R. si alti 9 academicieni, s-au pronuntat in favoarea prelevarii organelor, fara consimtamantul pacientilor. Iata oameni de stiinta care spun, prelevati-le organele, inclusiv organele vitale, este acceptabil.

– Care sunt normele si legile UE pe care acestia le invoca?
– Ei sustin acest lucru in reviste de stiinta sau conventii internationale. Apoi tratatele internationale sunt implementate in legile interne ale tarilor. Este foarte, foarte dificil sa instiintezi oamenii si sa-i pui in alerta in legatura cu pericolul acestor dezbateri. In general, oamenii sunt preocupati de pop-staruri, de fotbal. Iar a incerca sa publici un articol pe aceasta tema in marile ziare trebuie sa le dai telefon continuu si sa le spui ca vrei sa faci publice anumite lucruri, ca vrei sa informezi oamenii despre un anume pericol. Presiunile se fac de la nivel inalt.

– Ce tip de eutanasie se practica in tarile europene?
– In opinia mea, exista eutanasie prin infometare (adica pacientul in coma este deconectat de la alimentatia artificiala), iar, daca in Marea Britanie va intra in vigoare Legea privind incapacitatea mintala, se va introduce de fapt eutanasia prin “testament dat in timpul vietii” sau prin procuri emise in timpul vietii pentru reprezentanti numiti de tribunale, autorizati sa dispuna retragerea alimentatiei artificiale, precum si sa refuze tratamentul pentru salvarea vietilor pacientilor aflati in coma sau incapacitate mintala. In cazul pacientilor in coma sau in stare vegetativa persistenta, care nu au decedat, acestia pot fi pur si simplu infometati pana la moarte, prin deconectarea de la aparate. Daca se va adopta aceasta lege, pe langa tribunale, acest lucru va fi autorizat prin testament, prin reprezentantii numiti de tribunal sau de avocati care sa decida in locul pacientului. Toate aceste trei institutii vor fi autorizate sa ia decizii de viata si de moarte. Trebuie sa ne gandim aici la un lucru ingrozitor: acesti pacienti, care vor fi lasati sa moara, se vor chinui zile si poate saptamani intregi. Iar reprezentantii lor vor fi disperati ca acest lucru sa se intample cat mai degraba. In acest caz, nu suntem foarte departe de injectia letala. Devine inevitabil, o data mecanismul declansat, ca omuciderea aprobata de medici, sa devina o rutina.

Exista o tendinta a legislatiei UE de a fi deasupra legislatiilor nationale

– Ce tari din Uniunea Europeana au cele mai mari probleme in acest sens?
– Olanda, desigur. Mai recent, am fost foarte surprinsa sa aflu despre optiunea privind prezumtia in donarea de organe. Acest lucru nu mai este nici macar eutanasie voluntara. Acest lucru priveste, literal, intreaga persoana umana, intregul organism ca proprietate a statului, care poate fi “accesat” in scop de transplant. Este o atitudine complet noua. Am fost foarte surprinsa sa aud ca Spania si Italia deja au adoptat aceste legi. Marea Britanie nu are asa ceva. Si interesant este ca sustinatorii pro-vita inca nu sunt interesati de acest lucru, absolut vital. Trebuie sa ne gandim la gravitatea acestei fapte: o persoana umana, in toata integritatea ei, este vazuta ca o proprietate, caruia urmeaza sa i se “recolteze” organele, cu exceptia cazurilor in care declara ca nu este de acord cu asta. Vedem ca statul incearca sa sistematizeze o abordare a persoanei umane, foarte, foarte periculoasa.

– Acceptarea eutanasiei are motive economice sau si de mentalitate?
– Cred ca, in multe cazuri, este un mod eronat de compasiune, daca as putea spune asa. Oamenii vad ca multi alti semeni ai lor sufera si au impresia ca vor trai o viata intreaga cu aceasta suferinta langa ei. Atunci vor sa puna capat cat mai repede acestei suferinte si considera ca sunt mai plini de compasiune pentru acestia, daca le-ar curma suferinta cat mai repede. Solutia lor insa este sa scape de cel suferind. Problema este ca, o data instituit omorul cu aprobarea medicului, devine aproape imposibil sa demonstrezi, in mod legal, un omor, omorul cu intentie.

– Care sunt zonele din societate care lupta impotriva eutanasiei? Biserica?
– Biserica, in special Biserica Catolica. De altfel, nu am auzit alte biserici sa se ridice fatis impotriva eutanasiei.

-Ce puteti spune despre clasa politica, despre organizatiile din societatea civila? Care dintre acestea se opun eutanasiei?
– In primul rand, organizatiile care reprezinta oamenii cu handicap sunt absolut impotriva eutanasiei. Oamenii care ii reprezinta pe cei cu dizabilitati sunt foarte hotarati impotriva eutanasiei. Foarte adesea, acestia devin cei mai elocventi exponenti ai campaniilor anti-eutanasie. Ei spun ca eutanasia pune in pericol viata oamenilor cu handicap.

– Dezvoltarea biotehnologiei moderne va creste sau va descreste tendinta catre eutanasie?
– Nu stiu… Cred ca este si o problema filozofica… Exista de asemenea o teama de durere si adesea se uita ce inseamna omor cu acordul statului. Oamenii au uitat ce au facut nazistii, au uitat ce au facut stalinistii, au uitat ce inseamna omorul institutionalizat pentru cei vulnerabili, pentru ca oamenii se gandesc la cu totul altceva: la staruri, la fotbal sau cum sa-si cumpere o casa mai buna etc. Oamenii devin tot mai deschisi la ideea ca nu pot trai in suferinta si atunci pot foarte usor semna un document, in care sa spuna: in caz de incapacitate mintala, rog sa nu mi se acorde nici un tratament. Dupa cazul Tony Bland (un tanar englez intrat in coma, dupa ce a fost calcat in picioare, intr-o busculada pe stadion, la un meci de fotbal, care a sfarsit prin retragerea tubului de alimentatie artificiala), oamenii pot nici sa nu-si dea seama ca alimentatia artificiala inseamna tratament. Exista lucruri pe care oamenii pur si simplu nu le cunosc. Ei nu stiu ca semnand aceste formulare, ei opteaza pentru moarte prin infometare…

– Legislatia din UE se indreapta spre legalizarea eutanasiei?
– Nu sunt specialist in legislatia UE, insa mi se pare ca exista o tendinta a legislatiei UE de a fi deasupra legislatiilor nationale. Si se pare ca legislatia UE se indreapta spre institutionalizarea eutanasiei in lumea occidentala.

– Eutanasia este legata de moralitate, de lumea moderna sau este o problema mai veche, care a iesit acum la suprafata si trebuie rezolvata?
-Alimentatia artificiala a aparut de curand, insa, in final, acesta este un pas inainte a stiintei medicale de a imbunatati viata pacientilor. Desi pacientii in coma, in stare vegetativa persistenta, pot fi adesea hraniti si manual. In noile circumstante, se presupune ca poti impiedica chiar si acest lucru. Nu pentru ca i-ai face un rau pacientului, ci pentru ca pacientul ar avea o “calitate inferioara a vietii”, pentru a i se garanta alimentarea. Este de fapt filozofia utilitarista, care spune ca trebuie sa iei in considerare durerea mare la care este expus pacientul si mai degraba sa curmi viata suferindului, decat sa-i curmi suferinta. Adica eradichezi durerea, facand sa dispara suferindul.

-Grija pentru oamenii cu handicap ar putea fi o solutie la eutanasie. Lumea a devenit foarte atenta la problemele oamenilor cu dizabilitati.
– Da, in mod paradoxal, da… Cea mai mare rezistenta in fata eutanasiei vine de la acesti oameni.

Filozofia utilitarista spune ca mai degraba sa curmi viata suferindului, decat sa-i curmi suferinta

– Care este legatura intre eutanasie si cercetarea pe embrion?
– Ambele deriva dintr-o filozofie, asa-numita personistica, filozofie ce priveste fiinta umana ca neavand o valoare in sine, in afara de faptul cand aceasta demonstreaza anumite calitati. Un profesor din Australia, Peter Singer, utilitarist convins, care a predat aproximativ 25-30 de ani la Universitatea Monash din aceasta tara si care a avut o influenta foarte mare in crearea primelor clinici de fertilizare in vitro de aici, sustine foarte mult cercetarea pe embrion. In cartea sa, “Practical Ethics” (“Etica practica”, n.tr.), acesta dezvolta ideea ca este permis sa iei viata unui copil de o luna – atentie!, a unui copil de o luna, nu a unui fat – pe motiv ca un copil de o luna nu este o persoana. Si sustine ca o persoana este cineva care demonstreaza rationalitate, constiinta de sine si autonomie – trei criterii ale personalitatii. El sustine ca persoanele au drepturi, iar fiintele umane in sine nu au drepturi. Numai in momentul in care fiinta umana devine persoana, incepe sa aiba drepturi, asta este ideea sa. Aceasta lucru fundamenteaza ideea sa ca un copil de o luna nu este rational, nu gandeste, nu are constiinta de sine si nu este autonom. Prin urmare, profesorul Singer sustine ca este normal sa ucizi un copil, daca parintii nu-l doresc. Cu atat mai mult daca copilul este cu handicap sau are vreo boala. Acest lucru decurge din ideea sa ca numai persoanele conteaza, numai persoanele pot fi protejate de lege. Problema cu aceasta filozofie este ca, de fapt, in viata, noi intram sau iesim adesea din starea de persoana. Astfel, cand suntem feti, nu suntem persoane, cand ne nastem, nu suntem imediat persoane, devenim persoane abia incepand cu primul an de viata. Dar, pe de alta parte, cand dormim, iesim din starea de persoana. Aceasta conceptie este arbitrara. Definitia a fost creata in scopul sustinerii eutanasiei, in scopul sustinerii activitatii de cercetare pe fiintele umane. Adica poti sa folosesti viata unor fiinte umane pentru a mari fericirea majoritatii oamenilor. Acest mod de a gandi este nedrept, deoarece fundamenteaza ideea ca poti sa te folosesti la propriu de viata unor inocenti pentru marirea utilitatilor celor multi.

Copiii nascuti prin metoda FIV nu au dreptul sa stie cine sunt parintii lor

– Credeti ca se mai poate reveni la discutiile incepute de Comisia Warnock din Marea Britanie, in 1984, despre momentul cand incepe viata omului?
– Oamenii de stiinta, mai ales cei care fac parte din aceste organizatii, sunt foarte influenti. Si sunt utilitaristi convinsi. Chiar daca sunt eticieni, sunt eticieni care vor justifica experimentul pe embrioni si crearea de embrioni pentru experiment, precum si distrugerea embrionilor. Trebuie sa ne puna pe ganduri aici mai multe lucruri. Pe viitor, vor exista sute de mii de copii creati fara a se cunoaste cine este mama sau tatal lor. Acesti oameni vor fi si sunt deja nemultumiti si se vor lupta pentru drepturile lor in tribunale. In Marea Britanie, deja exista un asemenea caz, in prezent, cazul Joannei Rose impotriva Autoritatii pentru Fertilizare si Embriologie si a Ministerului Sanatatii. Acesti copii doresc sa stie lucruri pe care ceilalti le considera de la sine inteles. Fiecare om din Marea Britanie are dreptul sa stie cine sunt parintii lui naturali, inclusiv si copiii adoptati. Copiii creati prin metoda FIV nu au acest drept. In dreptul anglo-saxon, exista Legea juramantului fals, care considera falsificarea certificatului de nastere infractiune, pedepsita cu inchisoarea. Aceasta lege nu face nici o exceptie, afara de cazul copiilor creati de industria FIV. Exceptia creata este profund discriminatorie -numai acesti copii nu au dreptul sa fie protejati de falsurile din certificatele lor de nastere. Avem, de asemenea, legi care pedepsesc incestul, considerandu-l infractiune. In acest context, legatura de sange intre mama si fiu, sora si frate, tata si fiica sunt foarte importante. Sunt lucruri batute in cuie in sistemul nostru de drept penal. Stim ca nu este voie sa se casatoreasca un frate cu o sora, un tata cu o fiica… Totusi, in cazul copiilor creati de industria FIV, trebuie sa acceptam ca ei nu trebuie sa stie cine le sunt parintii (mama sau tata), cine le sunt fratii sau surorile. Acesti copii sunt suparati si dezorientati. Tot mai multi si mai multi copii sunt creati prin aceste metode. Este posibil ca pe viitor sa se poata clona oameni fara tata si mama, fara sperma si ovul. Acestora li se va nega legaturile genealogice pe care oamenii le au in mod normal. Ei vor vrea sa aiba un tata, o mama. Se prea poate ca va fi dificil pentru acestia sa reproduca ei insisi. Parerea mea este ca, la fel ca si sclavia, aceasta este o forma de discriminare intre oameni. Acesti copii descopera ca sunt marginalizati, negati, ridiculizati pentru ca se opun industriei fertilitatii in vitro. Obiectia majoritatii este ca trebuie sa fie fericiti ca exista, ca sunt in viata. Isi datoreaza existenta acestei industrii, acestei metode si trebuie sa nu i se opuna. Existenta ta se datoreaza acestui mijloc de procreare. Insa faptul ca ei isi datoreaza existenta acestei industrii nu o face mai acceptabila. Conform parerii majoritatii oamenilor, el sau ea trebuie sa fie fericiti ca au fost creati. La fel cum clona este creata in mod abuziv, mod care o separa de mama si tata. Clona nu are mama si tata, ci numai un prototip. Mama si tatal pe care ii are, din punct de vedere al generatiei, sunt bunicii sai. Unchii si matusile sale sunt cu doua generatii in urma ei. Intreaga familie va fi fragmentata intr-un mod care o va deruta si o vor pune pe ganduri. Argumentul ca acesti oameni isi vor datora existenta acestor mijloace si, deci, nu au dreptul sa se planga, va cadea, caci acelasi lucru poate fi spus si despre copiii nascuti prin incest. Un copil, care s-a nascut prin incest nu-si datoreaza existenta incestului prin care a fost creat. In mod legal, acei copii nascuti prin incest au dreptul sa se planga despre modul in care au fost procreati.

– Care ar fi pericolele contraceptiei, avand in vedere ca tarile Europei trec printr-o criza demografica atat de mare? Nu exista nici o lege care sa restranga contraceptia in prezent… De fapt, majoritatea metodelor de contraceptie din prezent sunt abortive. De ce nu se impune o minima legislatie asupra contraceptiei?
– In Marea Britanie exista un impozit mare pe contraceptive. Si cred ca impozitarea lor, ca si in cazul tigarilor, este o buna metoda de a le controla. As sublinia ca, la origine, atitudinea utilizarii contraceptivelor este impotriva vietii. Toate tarile occidentale in care este utilizata pe larg contraceptia, se indreapta spre inexistenta, spre disparitie. Caci este nevoie de o infuzie mare de imigranti in aceste tari pentru inlocuirea populatiei care scade vertiginos. E nevoie de imigranti pentru inlocuire in Italia, Spania, Marea Britanie. Si foarte adesea populatia de inlocuire, imigrantii, nu impartasesc acelasi etos cu populatia tarii in care se instaleaza, oricare ar fi acesta. Astfel apar consideratii serioase pentru o societate, daca sa mai admita contraceptia ca un mod de viata sau ca un stil de viata. La un moment dat, am avut o discutie cu inventatorul contraceptivelor… El a recunoscut ca pilula n-a fost deloc conceputa pentru a impiedica copiii sa se nasca. Ea a fost conceputa ca un tratament pentru femei, insa nu s-a urmarit niciodata ca ea sa fie luata zi de zi de femei. Parerea mea este ca informatiile despre efectele medicale ale pilulei sunt dosite, deoarece pilula reprezinta o sursa uriasa de venituri pentru marile industrii producatoare, care scot noi si noi versiuni ale pilulei. Repet, ar fi foarte interesant de aflat care sunt efectele medicale ale acestor medicamente puternice asupra organismului femeii. Acest lucru nu este valabil si in cazul altor metode de contraceptie, insa exista destule argumente impotriva lor. Cred ca impozitarea lor ar fi de mare ajutor.

Daca luam in considerare legile, principiul autonomiei individuale poate fi usor demontat

– Ce valori umane slabeste contraceptia? Ce parere aveti despre sintagma “libertatea de a alege”, atat de utilizata in prezent?
– Principiul de baza al societatii moderne este principiul autonomiei liberale, ideea ca trebuie sa ai tot ceea ce vrei, indiferent de consecinte, fie asupra ta, fie asupra familiei, fie asupra societatii. Este, in final, o filozofie a adultului care-si da consimtamantul, in cadru privat. Adica poti sa faci orice, cu usa inchisa si nimeni nu te vede, nu ofensezi pe nimeni, deci trebuie sa ti se permita sa faci orice. Insa uitam ca sunt un numar de legi care interfera cu autonomia umana, fie in public, fie in cadru intim. Avem legi, spre exemplu, care interzic utilizarea de droguri acasa, unde nu te vede nimeni, sau in public. Daca vrei sa consumi heroina sau cocaina acasa, legea intervine. La fel cum legea iti interzice sa ai relatii sexuale cu tatal sau cu fratele tau, pentru ca este o infractiune. Daca vrei sa te casatoresti cu doi barbati, legea iti interzice. Daca vrei sa creezi o clona umana, legea iti interzice. De fapt, daca luam in considerare legile, in multe cazuri, acest principiu al autonomiei individuale poate fi usor demontat. Stim foarte bine ca sunt legi care te impiedica sa faci anumite lucruri in cadru privat sau public. Legile intervin pentru binele familiei, pentru binele societatii. In cazul incestului, intervin pentru binele generatiei viitoare. In cazul clonarii umane, intervin pentru binele generatiei viitoare. Din pacate, societatea moderna este fixata pe ideea ca, daca vrei ceva, poti obtine, cu orice pret. Insa, de fapt, oamenii nu iau in considerare legile lor, chiar legile lor liberale, sa vada ce protejeaza ele. Dar aceste legi protejeaza de fapt familia si societatea, protejeaza principala institutie sau structura, care permite societatii sa existe in forma ei din prezent. In societatea moderna este acceptata ideea ca, daca esti adult, iti poti da consimtamantul asupra orice, poti face orice doresti. Acest lucru este strain de societatile tribale, in care exista tabuuri asupra multor lucruri ce tin de familie, copii, casatorie. In aceste societati, autonomia moderna este un lucru foarte ciudat. Ei sunt de acord cu tabuurile privind sexul si reproducerea, deoarece societatea este formata din oameni. Societatea moderna ne lasa sa credem ca daca doresti ceva, poti obtine si, daca doresti sa faci ceva cu usile inchise, poti face pentru ca esti in spatiul tau privat. Este o doctrina falsa, ce poate avea efecte dezastruoase pentru generatiile viitoare. Pe aceasta idee de autonomie liberala moderna sta fixatia societatii moderne. Dar, repet, este o ideologie falsa. Si exista legi care zguduie din temelii acest principiu. Si liberalii vor avea probleme din aceasta cauza, deoarece propria lor ideologie este o ideologie distructiva. Vor avea probleme cu cei care nu accepta ideile liberale. Astfel, liberalii ar putea deveni tiranici, opresivi cu cei care respecta anumite tabuuri, ce tin de un anumit tip de societate sau religie. Adica ar putea impiedica oamenii sa-si mai exprime religia, cum se intampla deja acum in Franta si in Germania, unde se doreste, se cere chiar femeilor de origine araba sa umble cu capul descoperit. Si modul lor de a actiona este de asemenea maniera, incat chiar oamenii religiosi nu sunt deranjati de acest lucru. Liberalii insa trebuie sa accepte ca exista multi oameni care respecta tabuurile, mai ales in ceea ce priveste casatoria, familia si copiii. Doar societatea liberala sustine ca nu ar trebui sa existe asemenea tabuuri, ca totul este posibil. Aceasta atitudine duce la un tip de decadere a societatii. Nu e vorba doar de declinul moral al societatii, ci si de declinul ei numeric. Familia este unicul mod pentru o societate de supravietui in timp, nu numai in spatiu. Daca oamenii vor inceta sa se mai reproduca, chiar si societatea liberala va disparea.

A consemnat Larisa Iftime

Interviuri © Asociatia Provita Media

About Post Author

Varia

3 thoughts on ““Oamenii au uitat ce au facut nazistii, stalinistii, au uitat ce inseamna omorul institutionalitzat pentru cei vulnerabili”

Leave a Reply