„Întotdeauna va fi nevoie de oameni ca să aibă grijă de ceilalți”

Sursa: Gènéthique.org, 2 aprilie 2020

Într-un interviu pentru ziarul „La Croix”, profesorul Alain Leon, anestezist și specialist în reanimare, director al „Espace de réflexion èthique Grand Est”, oferă o analiză despre impactul epidemiei asupra „zilelor ce urmează”. Având în vedere că „asistenții, indiferent de situațiile prin care trec, continuă să-și pună întrebări, inclusiv atunci când dramele se repetă tot timpul, toată ziua”. Iar „întrebările etice, care apar acum, în timpul acestei crize, nu vor dispărea în timp”.

Întrebările etice ce îi sunt prezentate astăzi „se referă în principal la îngrijirea celor mai vulnerabili, cum ar fi persoanele în vârstă și cele cu dizabilități”. Pacienții cu dizabilități „sunt îngrijorați de supraaglomerarea sistemului spitalicesc și se tem că nu ar putea primi îngrijiri optime”, a spus el. Față de situația de urgență, „trebuie să fim de acord să ne luăm puțin timp să reflectăm, ca să știm ce să facem”, crede profesorul, dar recunoaște că „numărul de pacienți, ca accelerare în timp, împiedică punerea în aplicare a unui tip de colegialitate în reflecție”.

„Această criză acționează ca un agent de dezvăluire a unor întrebări ce au fost deja puse, poate cu mai puțină forță, față de cele care vor apărea în viitor”, a spus profesorul. Un exemplu ar fi „accesul la îngrijire al persoanelor cu dizabilități, care este departe de a fi satisfăcător în Franța, în timp normal”. Și „va trebui, de asemenea, să susținem și echipele de asistenți medicali cufundați într-o stare post-traumatică”.

Iar când epidemia Covid-19 va aparține trecutului, „va trebui să ne amintim despre cât de mult a subliniat această criză importanța legăturii dintre oameni, în special între asistenți și pacienți”. „Deși se vorbește mult despre inteligența artificială și despre transmiterea deciziilor către algoritmi, relația umană pare esențială. Întotdeauna va fi nevoie de oameni ca să aibă grijă de ceilalți.”

About Post Author

Varia