Este timpul iertării

Autor: Larisa Iftime

Reflectii de dupa Marsul pentru Viata 2017

Pana nu demult, mass-media s-a caznit sa puna in dezbatere publica avortul, invocand numarul mare de avorturi din Romania. N-a reusit decat foarte putin. Societatea era muta si surda, intrucat mereu si mereu subiectul era legat de introducerea in scoli a orei obligatorii de educatie sexuala. Si daca nu a mers, inseamna ca la mijloc era ceva fortat, artificial.

Iata  ca Marsul pentru Viata 2017, desfasurat in anul acesta in ziua de Bunavestire, la care au participat peste o suta de mii de oameni din toata tara si din Republica Moldova, ne arata ca dezbaterea se poate face acum dinspre societate spre mass-media. Si ne arata ca oamenii, romanii au inceput sa constientizeze ce inseamna cu adevarat avortul. Iar avortul inseamna moarte. Oricum l-ai privi inseamna moarte – fie ca e doar a copilului, fie ca e a mamei si a copilului.

Cu alte cuvinte, crudul adevar, „care doare” – avortul este moarte –, in sfarsit, a inceput sa fie spus in gura mare. De aceea s-au infuriat  si multi opozanti, care nu au gasit mai cu cale sa-si exprime mania, decat prin mesaje obscene. A fost, de fapt, strigatul de durere al sufletului lor. Au vrut sa ne arate ca si ei sufera din cauza avortului. Pe de o parte. Pe de alta parte, e si strigatul nostru de durere. Nu suntem mai putin afectati si raniti decat cei care s-au opus marsului. Avortul afecteaza intreaga familie, ne afecteaza pe toti. Asa spun psihologii care au consiliat femeile ranite psihic si sufleteste de avort. Iar preotii stiu acest lucru si mai bine. Toata societatea noastra romaneasca este ranita de avort. Cum spunea Parintele Nicolae Tanase, „stam, ca popor, intr-o mare balta de sange”. Sa ne inchipuim acum cata durere, cata suferinta, cata frustrare a generat aceasta varsare de sange, la nivelul fiecarei familii, la nivel personal si la nivelul intregului neam.

Nu e de mirare ca toata societatea noastra e dezbinata, e rupta, unii sunt mai destepti, altii – mai fraieri, unii sunt spionii lui Putin, altii – spionii lui Soros. Unii sunt hoti, altii – ticalosi. Unii sunt desfranati si pacatosi, altii – virtuosii pamantului. Ne certam de dimineata pana seara, pe retelele de socializare, la TV, la radio, fara sa ne dam seama ca aceasta stare ne apasa sufletele si ne tine incatusati. Drept rezultat – suntem cu totii niste incrancenati. Cum putem creste, cum putem scapa de masti, cum putem merge mai departe, ca societate, cum ne putem gasi libertatea, ca oameni, daca avem sufletele impietrite si opace, incatusate in ganduri-clisee?

Iertarea – vindecare a sufletului

In miezul credintei noastre crestine sta iertarea. Iertarea vine daca imploram Mila Domnului, daca cerem lui Dumnezeu sa-i ierte pe cei care ne-au gresit noua si sa ne ierte pe noi, care le-am gresit lor. Nu vom gasi impacarea si pacea interioara atata timp cat nu ne vom cere iertare unii altora. Iertarea nu vine din aer, nu vine pur si simplu ca ne-am gandit la ea. Daca nu constientizam si daca nu spunem pe nume tuturor lucrurilor la care suntem partasi, e greu sa se instaleze linistea si pacea in sufletul nostru. Toti avem sufletele ranite si vulnerabile si toti tanjim dupa dragoste si caldura.

Cand spunem, in rugaciunea Tatal Nostru, „precum si noi iertam gresitilor nostri”, sa ne gandim si la o femeie din viata noastra care a facut avort – mama, sotie, fiica, sora, bunica…  Sa-i iertam si pe tatii care si-au impins sotiile la avort sau pe cei care nu s-au putut opune. Sotii sa-si ierte sotiile, iar sotiile sa-si ierte sotii. Sa spunem „Dumnezeu sa le ierte pe cele peste 10 mii de mame, care au murit prin avort, impreuna cu pruncii lor, pe vremea comunismului.”

Fara iertare, nu e posibil sa crestem, fiecare dintre noi personal si cu totii impreuna. Nu putem merge mai departe, nu putem fi impacati, nu ne putem limpezi. Sa avem speranta ca rugaciunea noastra catre Iisus Hristos Domnul va misca sufletul celui ranit de langa noi sau ranit de noi. „Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; Binecuvantati pe cei ce va blestema, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri.” (Luca, 6:27-28)

Aceste ganduri mi-au fost prilejuite de lectura cartii lui Jean Vanier, „Becoming Human”. Jean Vanier (fiul fostului guvernator al Canadei) este fondatorul Caselor „Arca” – o retea internationala de comunitati pentru oamenii cu handicap mintal.  Dupa ce a studiat filozofia si teologia la Paris, a fost profesor de filozofie si teologie in Canada. In 1964, a cumparat o casa la Trosly-Breuil (Franta), in care a primit sa stea cu el doi oameni cu handicap mintal. A numit casa „l’Arche” (Arca, dupa Arca lui Noe), care a insemnat un loc de refugiu pentru niste oameni respinsi de societate si un loc pentru un nou inceput. Astazi locuieste tot la Trosly, in compania oamenilor cu dizabilitati.

Casele „Arca” reprezinta astazi o retea de peste o suta de comunitati de oameni cu handicap mintal si asistentii lor, existente in peste 30 de tari.  Scopul acestor comunitati este sa ofere oamenilor cu handicap demnitate si simtul comunitatii, care lipsesc intr-o institutie de stat.

Jean Vanier este, de asemenea, impreuna cu Marie-Hélène  Mathieu, co-fondator al centrelor „Credinta si Lumina”, care aduc impreuna, in intalniri regulate, oameni cu dizabilitati, parintii si prietenii acestora. Astazi exista peste 1.300 de asemenea comunitati  in 75 de tari ale lumii.

In romaneste, a fost tradusa o singura carte a lui Jean Vanier, „Izvorul lacrimilor”, Editura Sapientia, Iasi, 2014.

 

 

 

Ganduri dupa Marsul pentru Viata 2017

Autor: Sebastian Moldovan, licentiat in fizica (1989) si teologie (1993), doctor in teologie, conferentiar la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna” din Sibiu. Preda cursuri de teologie morala ortodoxa, teologie sociala si bioetica crestina. Este autor si traducator a numeroase volume ce dezvolta probleme filozofice, de bioetica si de teologie. 

1)

Reactiile negative – mai mult sau mai putin vehemente – la adresa MpV nu sunt deloc o surpriza. Dimpotriva. Au insotit aparitia si istoria miscarii PV de la noi de la inceput (anii 90), inainte de a se importa in Romania neo-marxismul cultural… La Sibiu facem MpV din 1998. Am intalnit mereu aceleasi reactii publice: curiozitate amestecata cu doze diverse de adversitate (atat la autoritati si media, cat si la persoanele de pe strada), uneori travestita in indiferenta. Majoritatea trecatorilor (si aproape toate femeile) privesc piezis sau dupa prima privire intorc capul. O reactie similara in fata standurilor de promovare provita (de pe traseul MpV sau cele din curtile bisericilor de parohie): oamenii privesc cu coada ochiului ori de departe si le ocolesc. Foarte putini au curajul sa se apropie, sa puna mana pe materiale, sau sa intre in vorba… Exceptiile, cate sunt, sunt de regula tinerii!

De asemenea, reactiile de-a lungul timpului la abordarea subiectului avortului de catre preoti, in predica sunt in general negative. Uneori se comenteaza. Comenteaza preotii intre ei. Subiectul deranjeaza. Este indecent. Impovarator.

Amploarea si constanta acestor reactii trebuie sa aiba o cauza serioasa. Cred ca o stim cu totii: adevarul supara, pentru ca doare. Uneori este insuportabil…

Si adevarul este ca ceea ce au scris furiosii pe asfalt si pereti este chiar „adevarul lor”. Spus la mare suparare, pentru ca la mare durere…  MpV n-a trecut pur si simplu pe niste strazi din localitatile noastre, prin fata privirii unor oameni. A trecut si pe acolo pe unde au scris cei suparati ca trece: prin viata lor intima, peste organele lor sexuale. Desigur, prin cele mai sexuale organe, care sunt mintea si constiinta noastra. De ce sa ne miram ca doare?

2)

Cand persoana A confrunta (critica) moral persoana B, in acelasi timp isi afirma propria superioritate morala: implicit, A pretinde ca stie mai bine decat B ce este bine si ce este rau (in cazul dat, nu neaparat in general). De obicei, toti reactionam negativ la asemenea confruntari, cel putin in prima instanta, pentru ca ne este contestata competenta morala in ceea ce ne priveste. Nu ne place sa primim lectii de morala.

[Nota: Este o situatie de cand lumea, dar cei de azi primim inca si mai greu asemenea lectii din cauza narcisismul mai ridicat: este si foarte promovat (de advertising – „vinde bine” – etc) dar, mai important, este si o reactie de aparare le traume sufletesti (pacatele nepocaite, in termeni traditionali). La dureri sufletesti mari, apare reactia de aparare, care include efortul de salvare a stimei de sine sub o masca cu doua fete: cinica in afara, narcisista inauntru.

3)

Un profesor american mi-a spus ca in SUA, in decurs de un deceniu, opinia publica majoritara in privinta LGBT a basculat de la o atitudine ostila la una de simpatie (nu o mare majoritate, dar perceptibila). Exista, desigur, multe cauze, intre care campaniile media au un rol important. Cel mai interesant aspect este ca aceasta schimbare este considerata o victorie morala, mai mult decat una politica. Castiga cei mai buni sau, nu mai putin important, pierd cei mai rai. Cum este posibil ca un comportament imoral pentru majoritatea unei populatii sa fie totusi acceptat moral? [Nota: Ca si in cazul avortului, o asemenea majoritate nu ar exista daca multi dintre cei care nu il practica, deci nu considera comportamentul respectiv bun in sine, nu l-ar aproba.] Putem vorbi de „spalarea pe creier”, de „ideologizare”, de „razboiul cultural” si nu gresim. Insa daca nu punem totul pe seama subliminalului ori a demonicului, trebuie sa fie ceva care ne face susceptibili la „spalare” sau ispita.

4)

Cand cineva isi afirma superioritatea morala de cele mai multe ori il consideram arogant; si de cele mai multe ori isi pierde credibilitatea. Ceea ce a reusit pretutindeni miscarea LGBT a fost sa apara ca victima –doar in termeni morali; e suficient – a arogantei celor care au confruntat-o public, a celor care afirma superioritatea heterosexualitatii. [Nota: Nu intamplator argumentele „hate” si „fobia” sunt cele mai utilizate.]

Cand cineva nu vrea sau nu are puterea sa renunte la un comportament imoral sau sa recunoasca un esec personal grav (nu se pocaieste, in termeni traditionali), cel mai important lucru este negarea, respingerea sentimentului de vinovatie… [Nota: Deloc intamplatoare lupta cu vinovatia a scolilor psihoterapeutice necrestine si cu conceptia despre pacat a teologiilor moderne.]  Din tot crestinismul, post-crestinismul nu retine nici macar ideea de iertare – numai greselile pot fi iertate -, ci doar pe cea de ne-judecare: nu mai exista superioritate morala, toate comportamentele consensuale sunt legitime. Exista, in schimb, autodiscreditarea morala a celor care pretind vreo superioritate. Nu este nevoie ca promotorii drepturilor la „libertate sexuala si reproductiva” sa se apere („pride-parades”, „coming-out”), ci doar sa raspandeasca mesajul „suntem judecati!”… Mai devreme sau mai tarziu, arogantii vor pierde majoritatea. [Nota: LGBT nu mai accepta statutul de toleranta. Cer recunoastere, afirmare.]

5)

Cu atat mai mult cu cat, inevitabil, superiorii au, ei insisi, propriile slabiciuni. Cine ridica piatra?… Mesajele de pe asfalt si pereti au fost doar indecente si agresive, nu nesincere, nici prost-tintite, mai ales cele de pe peretii bisericilor. Prin care pereti – cel putin asa cred multi – ne afirmam superioritatea…

6)

Daca MpV trezeste atata furie este si pentru ca trece peste rani adanci si nevindecate. Nu vreau sa spun ca MpV este moral ineficient, deci neavenit. Nici ca, in schimb, ar fi avenit tocmai pentru ca nu (mai) cerem incriminarea avortului. MpV este necesar moral pentru a ne reaminti public de tragedia avorturilor, care ne priveste si ne raneste pe toti. Ceea ce vreau sa spun este ca nu suntem dispusi sa primim lectii morale – nici macar in nume de tratament – decat de la cei pe care ii creditam cu autoritate morala. Insa credibilitatea si autoritatea morala nu se castiga dand lectii, ci (cu totul) altfel. MpV este necesar, dar nu este si suficient. Numai MpV, numai lectiile morale, sunt calea sigura catre discreditarea si infrangerea morala.

La finalul documentului oficial privitor la avort al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane citim: „Biserica trebuie sa intreprinda un intreg efort de educare a omului de azi cu privire la scopul sexualitatii umane. Activitatea  pastorala a preotului trebuie diversificata. Biserica va trebui sa sensibilizeze toti factorii care au ca obiect educarea populatiei sau se ingrijesc de sanatate; omul trebuie educat cu privire la ce inseamna adevarata tandrete si dragoste, trebuie educat sa-si puna ordine in propria-i viata, in conditiile sociale actuale .” (http://patriarhia.ro/avortul-78.html) Documentul dateaza din 2004. MpV din 2017 ne arata ca cele cinci imperative („trebuie”) ale fragmentului citat sunt de o tot mai mare actualitate.

 

Cuvintele sunt ale celui care le rostește

Larisa Iftime, Asociatia Provita Media

Acest lucru le-am spus-o si le-o repet copiilor mei ori de cate ori se plang ca, la scoala, cutare le-a spus cine stie ce magarie sau chiar i-a injurat. In general, le spun ca cel care foloseste cuvinte urate are o suferinta, o durere in suflet – poate nu se simte bine acasa, poate nu e apreciat indeajuns, poate l-au certat parintii si isi varsa furia pe toti… Cu alte cuvinte, trebuie privit mai degraba cu ingaduinta si compasiune, decat cu manie.  Pe de alta parte, le mai spun, uitati-va la chipul celui care spune cuvinte urate si o sa vedeti ca e marcat, e uratit de ele.

Incerc, pe ocolite, cumva, sa ma refer la „pustiul de bine” ce-au incercat sa ni-l faca, sambata, 25 martie a.c., reprezentantii LGBT-ului din Romania si alti opozanti catraniti ai Marsului pentru viata. Cred ca multi dintre participantii la mars, dar mai ales copiii de acolo, au fost socati de limbajul violent si obscen, folosit in anti-lozincile scrise pe blocuri, pe asfalt sau pe panourile publicitare. Ce impresie iti produce o fraza obscena scrisa pe un zid? Te agreseaza, te violenteaza, in primul rand. E o distanta infima de la injuratura pana la pumn.

Unele ziare (ca Adevarul, dar nu numai), au reluat cu cinism cam toate aceste anti-lozinci. Fara sa se impotmoleasca – din pudoare, cel putin – in cuvintele scabroase, ziaristii au tinut sa fie „corecti” pana la capat. Au fost in aceasta situatie publicatii care scriu si ne avertizeaza de dimineata pana seara despre nocivitatea violentei de limbaj  in spatiul public sau duc campanii contra violentei in scoli, inclusiv contra violentei de limbaj.

Psihologia ne spune  ca violenta de limbaj e exprimata, deopotriva, si de omul slab, necultivat, care nu se poate abtine, si de cel puternic, care vrea sa-l controleze pe celalalt, sa-i controleze emotiile. Astfel, in acele anti-lozinci, s-a auzit scrasnet de masele, sasait veninos, urmat de spuma alba din coltul gurilor inclestate. In alta ordine de idei, in acele anti-manifeste – scrise, desigur, nu de niste oarecare, ci de oameni „luminati”, cu carte, cu facultati – s-a vazut sufletul lor ranit si suferind. Apelul lor la limbajul obscen arata ca au o problema cel putin cu construirea relatiei cu cei din jur, daca nu chiar cu propria lor sexualitate.

Acesti oameni „luminati”, care au scris anti-lozinci vulgare  si hidoase  si care deplang, pe bloguri si in reviste de lux, „indoctrinarea si manipularea copiilor cu religia in scoli” (dar marea lor majoritate nu au copii), doresc sa-si impuna opiniile in scoli. Printre altele, sa-i invete pe copii, nici mai mult, nici mai putin, decat „educatia sexuala”.

Domnule profesor Astarastoae, v-am apreciat din toata inima editorialul dvs. despre educatia sexuala, scris cu delicatete si profunzime, dar, iata, o astfel de ora risca sa intre pe mana unor oameni care apeleaza la limbajul violent si obscen pentru a intimida si a se impune. Iar de la limbajul violent pana la agresiunea fizica e o distanta de secunde. Prin urmare, domnule profesor, mai bine deloc decat asa.

Pe de alta parte, acesti oameni, aflati intr-o mare suferinta si deznadejde sufleteasca, au nevoie de rugaciunea noastra. Sa ne rugam, asadar,  pentru primenirea lor sufleteasca!

P.S. Mai nou, aflam ca si o coscogea consiliera parlamentara se exprima ca in grajd, atunci cand se refera la una dintre organizatoarele Marsului pentru viata. Sa ne inchipuim acum si modul in care il/o consiliaza respectiva pe alesul sau pe aleasa noastra…

 

Campania „40 de zile pentru viata”, la Bucuresti

Startul Campaniei „40 de zile pentru viata” Bucuresti s-a dat marti, 28 februarie a.c., la Centrul de Studii Bizantine din str. G-ral Cristian Tell nr.18B. Aici s-au adunat participanti si invitati din Bucuresti ca sa impartaseasca „mesajul iubirii si al vietii” al acestui eveniment crestin. Potrivit Comunicatului de presa al organizatorilor, este a treia oara cand Campania se desfasoara in Bucuresti, timp in care „Prin post, rugaciune si veghe pasnica (in fata institutiilor medicale unde se fac avorturi) ii cerem lui Dumnezeu harul schimbarii inimilor si mintilor dinspre cultura mortii spre cultura vietii, punand astfel capat avorturilor. Campania se desfasoara in anul acesta, in perioada 1 martie – 9 aprilie, vizavi de Spitalul Universitar de Urgenta (pe Splaiul Independentei). De mentionat ca evenimentul nu este afiliat vreunei confesiuni anume, si la el pot participa crestini de toate confesiunile.

Din prezentarea campaniei la nivel mondial de catre organizatori, am aflat ca aceasta „se desfasoara simultan in peste 675 de orase din peste 40 de tari din lume. In Romania, in acest an, campania se desfasoara in Baia Mare, Cluj, Nasaud, Timisoara, Iasi si Bucuresti”. Dna Florentina Bratosin a tinut sa sublinieze: „In Bucuresti, in medie, in fiecare zi, 50 de copii sunt ucisi prin avort, iar noi vom fi in strada 40 de zile, pentru a salva acesti copii. (…) Suntem pentru viata copiilor care trebuie sa se nasca. Viata incepe in momentul conceperii si trebuie ocrotita si salvata de atunci.”

„S-a intamplat sa aflu si dupa ani de zile ca, in urma sfatului dat, mama a pastrat copilul”

Doamna dr. Maria Dunca-Moisin – medic de familie din Bucuresti si presedinta Asociatiei Medicilor Catolici, care, prin munca sa de consiliere a gravidelor, a salvat sute de copilasi de la avort – a venit, cu o marturie plina de sperante: „Am avut nopti nedormite, dupa discutii in direct sau la telefon cu femei sau tinere. Am facut ce am putut, poate ca nu intotdeauna am avut la indemana cuvintele necesare, dar, in asemenea clipe, primesti si inspiratie de la Domnul”. Din cand in cand, astfel de mamici, aflate odata in pragul disperarii, revin spre a-i multumi: „S-a intamplat sa aflu si dupa ani de zile ca, in urma sfatului dat, mama a pastrat copilul. De multe ori, au plecat de la mine, n-am mai stiut nimic ce s-a intamplat cu ele. Recent, am primit un SMS de la o mamica al carei fiu a implinit 8 ani, pe 25 februarie: «Saru’ mana! Multumesc din suflet. Nu o sa uit niciodata ca mi-ati sarit in ajutor si m-ati sfatuit spre bine. Mereu vorbesc de dumneavoastra. Sunteti ca un inger. Va multumim si va trimitem imbratisari». A doua zi, am primit un mesaj de la o mamica a carei fiica a implinit 13 ani: «Va multumesc din suflet si nu am sa uit niciodata ca un inger v-a trimis in viata mea si datorita dumneavoastra am o fata atat de minunata. Va pup si va iubesc».”

Doamna dr. Dunca-Moisin considera ca este absolut necesara o lege privind consilierea femeilor inainte de avort si, ca presedinta a Asociatiei Medicilor Catolici, va lupta pentru initierea unui asemenea proiect de lege: „Uneori ajunge un sfat sanatos de doar 10-15 minute ca sa salvezi «o fata atat de minunata»”.

„Decat sa-l omori, da-mi-l mie!”

La intalnire a participat si Pr. Radu Petre Muresan, de la Biserica ortodoxa „Izvorul Tamaduirii”–Mavrogheni din str. Monetariei, Bucuresti, cu un mesaj special: „Dupa 10 ani de casnicie, nu am avut copii. (…) A venit odata la mine o fetita de 13 ani si jumatate si mi-a spus ca-i insarcinata si nu stie ce sa faca. Traiau greu, impreuna cu mama ei, stateau intr-o veche sera… I-am spus, naste acest copil si da-mi-l mie. Te ajutam sa-l nasti si da-mi-l mie! Si a fost de acord sa mi-l dea, si-I dau slava lui Dumnezeu pentru asta. (…) Dupa ce am adoptat acest copil, sotia mea a nascut trei copii minunati. (…). Cel mai convingator lucru este sa-i spui: „Daca nu poti sa-l tii, da-mi-l mie!” In momentul acela, lucrurile se schimba. Decat sa-l omori, da-mi-l mie! Noi, bisericile, trebuie sa avem acest curaj sa spunem unei persoane, care este intr-o situatie limita – si chiar e intr-o situatie limita, si sufleteste, si material – nu poti, da-mi-l mie!”

„Secerisul este mult, dar lucratorii sunt putini”

Campania abia a inceput, insa „Secerisul este mult, dar lucratorii sunt putini; rugati deci pe Domnul secerisului, ca sa scoata lucratori la secerisul Sau”. Toti cei interesati sa participe sunt invitati sa se alature grupului, vizavi de Spitalul Universitar, pe Splaiul Independentei, colt cu Podul Eroilor, zilnic, in perioada 1 martie – 9 aprilie, orele 7.00-19.00. In general, oamenii vin si stau cate o ora, dar, evident, fiecare poate sa stea cat doreste si cat isi permite.

Campania din Bucuresti are un cont pe Facebook https://www.facebook.com/40daysforlifeBucharest Se pot face si programari – pentru o mai buna organizare. Numerele de telefon la care se poate suna pentru programare sau alte informatii despre campanie sunt 0721 214 798, 0774 060 971, 0721 145 054.

Larisa Iftime

 

„Marșul femeilor” de la Washington: ideologia proavort și povara absurdului

Autor: Serghei Hudiev, 24 ianuarie 2017,  sursa: Pravmir.ru  „Marșul femeilor” de la Washington a provocat aprobarea unei părți a societății. De ce  este ilogic, absurd și chiar periculos acest impuls al unei părți a femeilor din lume, explică Serghei Hudiev.

„Marșul femeilor” de la Washington a provocat aprobarea entuziastă a unei părți a presei. New York Times a postat un reportaj interesant despre modul in care in toată lumea, de la Tbilisi la Vancouver, femeile s-au solidarizat in acest marș. „Meduza” a povestit că „totul a inceput cu o postare pe facebook” (o versiune modernă a pianului ascuns in tufiș). Dar, in rețelele noastre sociale, acest eveniment istoric mondial a fost intampinat cu o ironie mai degrabă usturătoare.

Ei bine, femeile se pot confrunta cu probleme specifice și cu forme specifice de nedreptate. Nu este nimic in neregulă cu lupta femeilor pentru drepturile lor. O astfel de luptă pe mine nu mă provoacă la ironii. De asemenea, i-am ințeles pe deplin pe oamenii care protestează impotriva Trump: e un grobian și un mitocan, fără indoială.

Dar, marșul care s-a petrecut recent a fost un pic despre altceva; și aș vrea să vorbesc despre sentimentul de suprarealism lăsat de el in urmă. Internetul este plin de fotografii ale participanților in costume și pălării corespunzătoare – puțin mai lipsea și le făceau special pentru eveniment cu o metodă anume de fabricație. Ca să ințelegi de ce demnitatea umană a femeilor e proslăvită in acest fel, este dificil.

Il poți acuza pe bună dreptate pe Trump de vulgaritate – dar e ciudat să faci asta, atata timp cat vulgaritatea ta o depășește cu mult pe cea a lui Trump

Dar nu de asta am fost șocat cel mai mult. Marșul a fost, potrivit organizatorilor și afișelor participanților, proavort – și aici retorica proavort produce o impresie atat de suprarealistă incat, dacă participantele s-ar fi imbrăcat in reptilieni pentru marș și ar fi mers in cozi, imaginea nu ar fi fost cu mult mai grotescă. „Luați rozariile de pe ovare!”, „Scoateți teologia  din biologie!” Și multe alte cerințe, „noi cerem!” și voi „trebuie!”.

Iată ce mi se pare straniu. Ei bine, luăm rozariile și teologia, la fel. Să jucăm după regulile voastre. Să presupunem că m-ați convins – religia este un mijloc de opresiune și de inșelăciune, nu există nici un Dumnezeu, in orice caz, nu ne putem baza pe El.
Adică sunt o primată inalt dezvoltată, care concurează cu alte primate pentru resurse și femele. Rațiunea și conștiința sunt un efect secundar a milioane de ani de Evoluție, care nu a fost in nici caz scopul ei. Cu alte cuvinte, in această imagine a lumii, evoluția ca proces impersonal, in general, nu poate avea un scop. Stabilirea de scopuri se intamplă doar la o persoană – iar noi am convenit să scoatem teologia din joc.

Și iată că un grup de alte primate mă informează că ele au o „cerință”, că această cerințe e „valabilă” și eu „trebuie” să o recunosc. Primatelor, despre ce e vorba? Să presupunem că e in interesul meu să mă impac cu alți membri ai tribului și chiar să păstrez o uniune cu unii masculi din specia mea impotriva altor masculi. Dar, in acest caz, e vorba de altceva. Mi-au spus că „trebuie” să am o obligație morală de a acționa intr-un anumit fel, indiferent de interesele mele. Că acestea sunt cerințele dreptății.

Dar am convenit deja asupra faptului că nu există nici un Dumnezeu – de ce anume „ar trebui” să fac ceva? Doar pentru că un grup de primate, care, mai ales, nu sunt din tribul meu, cer asta de la mine? Ei bine, există mai multe grupuri diferite de primate cu cerințe diferite, toate doresc de la mine lucruri diferite – de unde ați luat-o că eu trebuie să fac ceva, și că vă sunt dator anume vouă?

Ce fel de „dreptate” poate fi intr-o lume, care se conduce de mutații aleatorii și de selecția naturală? Au dispărut  neanderthalienii in mod corect? Dar dinozaurii?

Procesele biologice (continuăm să ținem teologia la distanță) nu pot fi „drepte” sau „nedrepte”. Ele doar se intamplă. Cineva a mancat, cineva a fost mancat. Trump – in cursul mutațiilor aleatorii la strămoșii săi – a fost mai apt pentru viața junglei urbane, a dobandit mai multe resurse, a ajuns la femei mai atrăgătoare. Nu-ți place comportamentul lui? Ei bine, probabil, de asemenea, oamenii de Neanderthal au rămas dezamăgiți să cedeze pămanturile lor oamenilor de Cro-Magnon. Reiese de aici că nu există obligații pentru nimeni și nimic.

A impune cerințe sau critici morale, a-i reproșa cuiva o abatere sau a cere decență – inseamnă să apelezi la o lege morală pe care toți oamenii trebuie să o respecte. Pe scena lumii, această lege nu există. Toate aceste „noi cerem!”, „voi trebuie!”,  „acest comportament este nedemn și scandalos!” nu inseamnă decat un set de sunete lipsite de sens.

De obicei, atunci cand ii atenționezi asupra acestui fapt, conversația ia o turnură și mai absurdă – „dar la voi in Biblie scrie că ar trebui să-ți iubești aproapele!”…

Dar, am convenit deja asupra faptului că Biblia e o colecție de mituri antice, care nu servește decat opresiunii patriarhale. Am eliminat, la cererile insistente, teologia din biologie. Iar biologia, ca disciplină descriptivă, nu ne dă nici un motiv să luăm toate aceste „noi cerem, iar voi trebuie” in serios.

Mai mult decat atat, dacă morala patriarhală, cu cererile sale de a fi credincios in căsătorie și interdicția de a suprima o viață umană nevinovată, nu e decat un instrument de manipulare și de opresiune, atunci de ce nu ar trebui să consider și eu cererile voastre morale la fel – o incercare de a mă manipula in interesul anumitor opresori?

Intr-o lume din care e eliminată toată teologia, orice moralitate, in general, nu este nimic mai mult decat un sistem de manipulare

Cerința de abținere de la ofensele și insultarea lucrurilor sfinte este absolut lipsită de sens intr-un univers fără Dumnezeu – asta este, fără indoială, adevărat. Dar, intr-o astfel de lume, este complet lipsită de sens cerința de abținere de la insultele față de homosexuali. Desigur, intr-o lume fără teologie, convingerile morale creștine sunt iluzorii, iar cerințele lor – nefondate. Dar, in această lume, convingerile și cererile liberalilor sunt la fel de nefondate. Orice declarație de tipul  „tu trebuie” – religioasă sau laică – e complet fără fundament intr-un univers, unde „nu există nici bine, nici rău, nici un scop, nici un plan, nimic altceva decat indiferență oarbă și nemiloasă”.

La timpul său, Vladimir Soloviov și-a spus opiniile cu umor intelectualilor necredincioși contemporani: „Omul a coborat din maimuță, drept urmare, ar trebui să ne iubim unii pe alții”. Acest lucru este cu adevărat amuzant, dar „omul a coborat din maimuță, drept urmare, aveți obligația morală să ne respectați drepturile” e și mai amuzant.

Retorica, care, pe de o parte, cere cu furie – „Voi trebuie! Trebuie! Trebuie!”, pe de altă parte, neagă existența legii morale obiective, iși taie creanga de sub picioare, iși mănancă coada, se construiește pe același teren pe care-l respinge.

Acest lucru se vede față de cerințele morale, in general, – dar mai ales in ceea ce privește „dreptul la avort”. Nu este dreptul de a-ți gestiona „corpul tău” – corpul copilului in uter este corpul unei alte ființe umane. „Dreptul la avort” este un drept de a suprima viața unei ființe umane nevinovate atunci, cand te incomodează.

„Dreptul de a lua viața unei alte ființe umane” este o absurditate logică

Lipsirea de viață a unei persoane nevinovate este cel mai evident și mai incontestabil refuz al dreptului in sine – toate drepturile incep cu dreptul la viață, cei morți nu mai au ce face cu drepturile. A nega cu bună știință dreptul la viață al unor membri nevinovați ai rasei umane – care nu sunt sigur nici infractori deferiți unor pedepse, nici agresori inarmați – aceasta inseamnă să distrugi insăși posibilitatea legii.

Prin urmare, pancartele cu cerințele de a respecta dreptul la avort imi provoacă un sentiment de suprarealism  al halucinațiilor severe și distopiei de tip Hollywood.

Dar există un alt strat al absurdității – discuția de multe ori se dezvoltă după schema: „nu-i corect să suprimi o viață umană nevinovată” – „iar voi sunteți ipocriți și opresori”. Ei bine, probabil că noi suntem cu adevărat ipocriți și opresori. Totuși, ca aceste reproșuri să aibă sens, e necesar să se recunoască legea morală conform căreia a fi ipocrit și opresor – e greșit, ceea ce ne aduce inapoi la ceea ce deja am discutat.

Dar chiar dacă toți cei care se opun avortului ar fi oameni absolut lipsiți de valoare, asta nu schimbă cu nimic faptul că copilul din uter este un membru al rasei umane, este ființă umană, in mod evident nevinovată.

Teza „nu trebuie să suprimi o viață umană nevinovată” in nici un fel nu poate fi respinsă de faptul că este exprimată de un ipocrit, de un opresor, de un bărbat alb și, in general, de un tip dezgustător

Da, prezența oamenilor slabi și vulnerabili, care depind de bunăvoința altora – copiii din uter și din afara lui, persoanele in varstă, persoanele cu handicap, bolnavii mintal – a fost dintotdeauna o povară considerabilă pentru cei sănătoși. A permite să fie omoarați toți, ar putea imbunătăți in mod semnificativ calitatea materială a vieții. Dar dacă recunoaștem legea morală, recunoaștem că nu poți ucide oameni nevinovați. Iar dacă nu recunoaștem – nu mai avem nici un motiv de a da vina pe cineva (nici chiar pe Donald Trump) sau de a pretinde ceva.

Ideologia proavort nu este respingătoare atat pentru credința mea (dar inclusiv și pentru ea) cat pentru judecata mea. In loc să porți o asemenea povară absurdă, e mult mai ușor să te căiești și să te intorci la Dumnezeu, ca să primești iertarea Lui și să incepi o viață nouă. Cum mulți au și făcut-o.

Editoriale © Asociatia Provita Media

Campania „40 de Zile pentru Viata”, la ceas de bilant

La 20 martie 2016, la Biserica ortodoxa „Izvorul Tamaduirii”–Mavrogheni din str. Monetariei, a avut loc evenimentul de  incheiere a Campaniei „40 de Zile pentru Viata”. Campania a inceput la data de 10 februarie 2016, la Biserica romano-catolica „Preasfanta Inima a Lui Isus”, din Bucuresti, mijlocul evenimentului a fost marcat la Catedrala greco-catolica „Sfantul Vasile cel Mare” din str. Polona, iar evenimentul de final s-a organizat la Biserica ortodoxa Mavrogheni. Campania s-a desfasurat vizavi de Spitalul Filantropia, chiar la cativa pasi de frumoasa Biserica Mavrogheni si la aceasta actiune au participat zilnic minimum 10-20 de persoane, de la ora 7:00 la 19:00, timp de 40 de zile.

Parintele paroh Radu Petre Muresan, care i-a intampinat pe participanti, le-a adresat cuvinte de felicitare si le-a vorbit despre nevoia de a implini cuvantul Domnului. El s-a referit la cazul unei enoriase, care, confruntata cu un diagnostic „incompatibil cu viata” pentru copilul ei nenascut, a decis, totusi, sa aduca copilul pe lume. Acesta s-a nascut si a trait doar o saptamana, insa mama a ramas impacata ca si-a vazut copilul, l-a tinut in brate si ca nu a fost ea cea care i-a luat viata. Ulterior, a mai nascut alti doi copii si are o familie fericita.

O alta marturie minunata a venit din partea doamnei Claudia, ea insasi mama a trei copii si educatoare de profesie, care a povestit o intamplare minunata, ce s-a petrecut chiar in timpul campaniei. O doamna mai in varsta a rugat-o sa se roage pentru nepotul ei, care se nascuse la „Filantropia” cu probleme mari de sanatate. Doamna Claudia a raspuns: „Da, ma voi ruga si sa stiti ca nu ma rog doar eu. In fata spitalului, chiar in acest moment, se afla mai multi oameni care se roaga pentru viata bebelusilor de acolo”. Bunica a ramas foarte placut surprinsa, caci vestea a umplut-o de speranta. Bebelusul a fost externat de curand, se simte bine si a fost botezat intre timp.

 Filmul finalului de campanie a fost prezentat de dna Florentina Bratosin, unul dintre organizatorii principali ai campaniei, alaturi de dl Dragos Teodorescu. Domnia sa a multumit participantilor si a afirmat ca aceasta campanie se poate extinde, dupa exemplul celei din Viena, Austria, cand, la diverse ore ale zilei, in fata mai multor spitale si clinici unde se fac avorturi, exista oameni care se roaga, pe tot parcursul anului. Florentina a adus cuvinte de recunostinta dnei dr. Maria Dunca-Moisin, medic de familie, care se ocupa deja de multi ani de consilierea femeilor in criza de sarcina si a salvat foarte multe vieti pana acum.

Asociatia Provita Media a donat pentru aceasta campanie 250 de carti „Avortul. Intrebari si raspunsuri. Sa-i iubim pe amandoi”, autor dr. Jack C. Willke, Barbara Willke. Cartile au fost impartite participantilor pe tot parcursul campaniei.

Evident, roadele acestei actiuni, care se alatura campaniilor din Cluj si Nasaud, la noi in tara, se vor vedea in timp. Foarte important este ca ea sa continue de doua ori pe an si in Bucuresti, asa cum se intampla simultan in alte peste 600 de orase din lume. E o campanie care cere efort, consecventa, sacrificiu si rabdare, pe langa cele trei componente de baza: veghe, post si rugaciune.

Larisa Iftime

Editoriale © Asociatia Provita Media

 

Dreptul meu de a avea opinii incorecte din punct de vedere politic

Sursa: Christian Medial Fellowship, 15 martie 2016, autor: Philippa Taylor

Philippa Taylor este responsabila de politici publice la Christian Medical Fellowship. Ea are un masterat in bioetica, la Universitatea St. Mary din Londra și o bogata experiența in activitatea politica privind bioetica și problemele familiale.  Punctele de vedere exprimate nu sunt in mod necesar si ale CMF.

Acum doi ani am scris un articol despre cenzurarea dezbaterilor și a libertații de exprimare, care este astazi, probabil, mai relevanta ca oricand.

Acel articol a fost determinat de un incident ce avusese loc mai devreme, la Cambridge, cand am fost ținta unor atacuri asupra libertații mele de a vorbi. Nu au fost de nivelul pe care unii oameni il experimenteaza in zilele noastre (de exemplu, Germaine Greer, sau chiar saptamana trecuta studentul care și-a exprimat opoziția fața de casatoriile intre homosexuali dupa o discuție pe Facebook), dar a fost suficient ca sa ma puna intr-o poziție incomoda fața de direcția pe termen lung a unei societați, in care cei care dețin convingeri incorecte politic (de obicei, „tradiționale”) trebuie sa fie reduși la tacere, a unei societați, in care, in schimb, doar vocile liberal seculariste pot fi auzite.

Doi ani mai tarziu, preocuparile mele sunt la fel de valabile, probabil, chiar mai mult decat atat.

Știrea zilei de saptamana trecuta ilustreaza ca opinii care erau odata considerate obișnuite astazi au devenit „inacceptabile”. Seamana cu o noua forma de cenzura morala. Așa cum am scris in alta parte cu doi ani in urma (și puține s-au schimbat de atunci), in dezbaterile sau discuțiile despre problemele bioetice controversate sau sociale noi, mi s-au aruncat (disprețuitor) cuvinte, cum ar fi: „convingerile tale creștine”, „faci parte dintr-o organizație religioasa” sau „in religia ta…”.

Desigur, etichetarea cuiva pentru faptul ca are o credința „religioasa” poate fi exacta, dar cel mai adesea aceasta utilizare a etichetarilor este intr-adevar un mod simplist de a incerca sa subminezi valoarea unui argument, de fapt, fara a-l aborda in substanța lui: e mai simplu sa ataci o persoana (ad hominem), decat sa abordezi argumentul.

O parte mai profunda a problemei se afla la cei care nu pot tolera opinii și convingeri alternative, atunci cand aceste opinii contesta o poziție corecta politic (aceștia sunt, de obicei, cei care pretind a fi cei mai toleranți!). Astfel, ei incearca sa suprime vocile și opiniile celor percepuți ca fiind  religioși, prin etichetarea lor (in mod disprețuitor).

Așa ca ne aflam intr-o situație destul de ironica, in care membrii care se auto-eticheteaza „cei mai toleranți” intr-o societate, care susțin libertatea de exprimare, sunt de fapt cei mai intoleranți prin faptul ca resping exprimarea anumitor opinii incorecte politic, opinii cu care ei nu sunt de acord.

Liberalismul modern este extraordinar de neliberal atunci cand se confrunta cu o provocare pentru propriile sale valori de baza!
Nu ar trebui sa analizezi mult ca sa ințelegi ca daca punctele de vedere ale persoanelor care provin din medii religioase sunt respinse pe baza lipsei de neutralitate, atunci adepții altor sisteme de credința – ateism, umanism, secularism etc. – ar trebui sa fie tratați in același mod și cu etichete și cuvinte (disprețuitoare), aruncate in mod similar. La urma urmelor, ateii și seculariștii, toți au un set comun de convingeri ale lor – o viziune asupra lumii.

Dar acest lucru nu este probabil și cu siguranța nici nu e de dorit.

Noi toți trebuie sa ne putem exprima in mod egal, și sa fim cinstiți ca TOȚI credem in ceva. Fiecare dintre noi are o anumita viziune asupra lumii (un set de presupoziții despre viața, despre univers și despre tot ceea ce ne inconjoara), care ne modeleaza convingerile și etica, in consecința. Nici unul dintre noi nu este cu adevarat neutru.

Creștini, musulmani, evrei, atei, umaniști, seculariști …, noi toți avem dreptul sa fim auziți in mod egal și cu respect in forumul nostru public democratic și toate ideile și argumentele sa fie luate in considerare, dupa meritele noastre.

In articolul meu inițial, totuși, nu am sapat mai adanc ca sa descopar de ce societatea s-a indreptat pe aceasta cale, spre un loc in care mai multe puncte de vedere odata comune astazi nu mai sunt tolerate. Un articol scurt nu poate face o analiza detaliata, dar eu sugerez ca sunt trei factori cheie care ne-au adus aici: autonomia (drepturile individului), tehnologia și relativismul moral.

Deci, autonomia spune astazi: „Eu vreau”. Tehnologia spune: „Putem face”, iar relativismul moral spune: „De ce nu?”

„Autonomia” și accentul pus pe „drepturile” personale s-a dezvoltat din tradiția post-iluminista, axata pe individ. Cu toate acestea, teoria drepturilor a trecut de la „drepturi” la „drepturile mele”, și, drept urmare, la „dorințele mele” și la preferințele personale, care sunt deghizate in limbajul drepturilor. Mai mult decat atat, a devenit o nedreptate sa-mi negi „drepturile mele”. In timp ce individualismul și autonomia au, pe buna dreptate, valoarea lor, ele nu sunt absolute și trebuie puse intr-un context de legatura și interdependența.

Toți cei trei factori se vad cel mai bine in domeniul reproducerii, situații despre care am scris in mod regulat (de exemplu, aici, aici  și aici). Copiii sunt vazuți tot mai mult ca „dreptul meu”. Nu ca daruri, ci ca bunuri, care sa fie alese, iar intreg procesul reproducerii e tot mai condus de tehnologie, nestingherita de relativismul moral. In consecința, societatea naufragiaza de la o problema complexa de etica la alta, incercand sa gaseasca o cale de urmat cu fiecare noua tehnologie, care este acceptabila pentru toți, dar cu puține repere, cu excepția acestor lucruri pe care le numim „drepturi”. Drepturile sunt menite sa ne dea indrumari și orientari despre cum sa mergem mai departe: „am dreptul sa am un copil”, „am dreptul sa n-am un copil”, „am dreptul sa am un copil fara defect”, „sa am un copil fara nici o boala” , „sa am un copil la 50 de ani”, „sa folosesc o mama-surogat”, „sa mor cand vreau eu”. Lista poate continua.

Dar, puține lucruri se rezolva apeland la așa-numitele drepturi.

Nu ne trebuie prea mult bun simț ca sa ne dam seama ca „drepturile” mele intra in conflict și in concurența cu alte drepturi ale celuilalt: mama versus copil, tata versus mama, copil versus donator de sperma, copil versus copil, surogat versus parinte genetic, parinte genetic versus copil, pacient versus medic. Lista poate continua.

Problema e ca noi nu suntem indivizi izolați. Suntem in relații interdependente, familii, instituții și comunitați. Așa ca dreptul personal de a viziona filme porno in intimitate are implicații pentru relațiile noastre personale și pentru cei exploatați de industria filmului. Dreptul meu de a conduce o mașina afecteaza nivelurile de poluare și aglomerația. Dreptul meu de a muri inseamna ca altcineva are obligația de a ma omori. Dreptul meu de a folosi ovule donate, sau o mama-surogat, sau de a cumpara un rinichi, exploateaza corpul altei persoane.

Astfel societatea se afla in situația imposibila de a incerca sa arbitreze intre dorințele care sunt in competiție (deghizate sub forma de drepturi). Și cu cat tehnologia se dezvolta, cu atat mai complicate devin situațiile. Guvernele incearca sa arbitreze aceste chestiuni, dar ele nu pot echilibra „dorințele” fiecarui grup și nu au nici o baza morala pe care sa arbitreze. In schimb ele incearca sa improvizeze pe masura ce inaintam, bazandu-se pe sondajele de opinie fluctuante, pe grupuri de dezbateri, pe consultari publice, precum și pe promisiunile noilor tehnologii de a ne salva.

Avem nevoie de un cadru mai mare de referința – acela al binelui comun. Acest lucru nu inseamna grija doar pentru mine și drepturile mele, și nu inseamna a face ceva doar pentru ca tehnologia permite. Sa ne uitam in jur la cei care sunt cei afectați de deciziile mele (ale noastre): parteneri, embrioni, sugari, copii, parinți, oameni cu dizabilitați, oameni vulnerabili din punct de vedere economic și comunitațile noastre. Sa ținem mite ca deciziile mele și cele ale guvernului/statului vor ieși cel mai mult in relief atunci cand vor afecta oamenii cei mai vulnerabili din societate sau pe cei care sunt cel mai puțin in masura sa se apere.

Avem nevoie de valori, care pun accentul pe obligația reciproca intre toate secțiunile societații, care promoveaza interdependența, nu independența, responsabilitațile, nu drepturile, altruismul, nu egoismul.

Aceia dintre noi care impartașesc o viziune creștina asupra lumii vor putea, speram, sa poata sa-și exprime opiniile in continuare, chiar daca de multe ori nu sunt „corecte politic” și eu recomand ca „iubindu-l pe aproapele nostru ca pe noi inșine” (inclusiv pe embrioni și pe Germaine Greer) ar fi un bun inceput. Sau poate ca ar trebui sa jucam același joc și sa susținem doar ca este „dreptul nostru” de a avea puncte de vedere incorecte politic.

Editoriale © Asociatia Provita Media

La Bucuresti, Campania „40 de Zile pentru Viata” merge inainte

La Bucuresti, continua Campania  „40 de Zile pentru Viata”, in fata Spitalului „Filantropia”, o activitate care aduna impreuna crestinii, timp de 40 de zile, pentru rugaciune, post si veghe pasnica, pentru a se pune capat omorarii pruncilor nenascuti. Participantii care vin zilnic sa vegheze, in numar mai mic sau mai mare, se roaga ca pruncii nenascuti sa ajunga sa se nasca, ca mamele si tatii lor sa-i primeasca la sanul lor.

 Ne rugam pentru schimbarea mintii si inimii oamenilor

Campania se intemeiaza pe o activitate de veghe, post si rugaciune zilnica timp de 12 ore, de la 7.00 la 19.00, vizavi de Spitalul „Filantropia”. La fiecare ora vin alti voluntari, care se roaga aici impreuna pentru salvarea vietii pruncilor nenascuti. Prin aceasta actiune inedita, oamenii, trecatorii sunt scosi din cotidianul vertiginos, sunt sensibilizati prin mesaje de mare incarcatura sufleteasca. Mare parte din ei isi dau seama de scopul actiunii in momentul in care citesc ce scrie pe afisele si posterele de acolo:  „Fiecare viata este un dar de la Dumnezeu”, „Zambeste, mama si tata au ales viata!”, „Viata este viata, apar-o!”, „Viata este o bogatie, pastreaz-o!”, „Dreptul la viata al omului este garantat”.  Drept urmare, multi trecatori ii incurajeaza pe participantii la veghe sau reactioneaza plini de  interes, ascultand opiniile voluntarilor.

Au fost si oameni care au intrebat nedumeriti: „Vreti sa schimbati legea avortului, sa bagati mamele in puscarie?” „Nicidecum, a fost raspunsul voluntarilor. Ne rugam pentru schimbarea mintii si inimii mamelor, a tatilor si a celor din jurul lor. Fiecare in mod individual e bine sa-si dea seama de acest lucru”. Constiintele se pot schimba in urma schimbului de pareri, in urma unui simplu dialog. Poate nu imediat, dar puterea rugaciunii catre Domnul nostru, catre Maica Domnului este mare, aceasta ar fi una din explicatii. In chip absolut minunat, intrebarile curg dinspre strada spre voluntari si nu invers.

La rugaciune participa frecvent si femei care au facut avort. Unele spun: „Am venit aici in semn de penitenta”. Alte femei, care treceau prin preajma, dupa ce au aflat care este scopul sederii voluntarilor acolo, au intrebat: „Si noi, noi ce putem face?” Raspunsul a fost: „Veniti alaturi de noi!”

Bucurestiul, la mijloc de campanie

In ziua de marti, 1 martie, in sala de sedinte a Bisericii „Sfantul Vasile cel Mare” din str. Polona nr. 50, au fost rememorate momentele importante ale acestei veghi, marcandu-se, astfel, mijlocul campaniei. Au fost vizionate secvente filmate ale acestei activitati, remarcandu-se marturiile participantilor. S-a desprins din acest film viziunea organizarii campaniei de catre un nucleu de organizatori, oameni nelipsiti in strada, cate 12 ore pe zi, dna Florentina Bratosin si dl Dragos Teodorescu, doi oameni plini de devotament si delicatete, inarmati cu rabdare, in orice moment oferind un  cuvant bun celor care li se alatura zilnic, ora de ora, la rugaciune in strada. In jurul lor lumea s-a adunat, numarul participantilor a crescut  mereu.

Alaturi de acesti oameni neobositi, se afla doamna dr. Maria Dunca-Moisin, presedintele Asociatiei Medicilor Catolici, care a mobilizat oamenii si, cel mai important lucru dintre toate, prin munca de consiliere pe care o duce, ca medic de familie, continua sa salveze vieti de prunci nenascuti. Domnia sa aduce o marturie tulburatoare despre consilierea in criza de sarcina, absolut necesara astazi, in Romania:„Uneori doar un cuvant de incurajare poate schimba intentia unei femei de a avorta, dar de multe ori este nevoie sa parcurgi impreuna cu ea un drum lung si asa ajunge mama impreuna cu pruncul ei nenascut sa fie parte din viata ta”. Doamna doctor se refera apoi la unul dintre sutele si poate miile de cazuri de mamici pe care le-a consiliat: „Am simtit ca trebuie sa-i fiu alaturi si acestei mame pentru ca fusese parasita tocmai de aceia care ii erau cei mai apropiati. Dupa o vreme, dupa ce Iulia se nascuse, mama mi-a scris aceste randuri: «…dar adevarul este ca va datorez totul pt Iulia».”  

Dr. Anca Cernea a vorbit despre faptul ca avortul, indiferent ca este legal sau ilegal, continua sa puna viata femeilor in pericol. De asemenea, dr. Cernea s-a referit si la consilierea spirituala a tatilor, nu numai a mamelor, la faptul ca in procesul spovedaniei, poate ar trebui intrebati si barbatii daca au fost partasi sau nu la un avort, pentru ca, in cele din urma, avortul nu o afecteaza doar pe mama, ci se rasfrange negativ asupra intregii familii in care acesta se produce.

Pe gardul Muzeului Taranului Roman, vizavi de Spitalul Filantropia, au fost expuse o serie de placate ce prezinta momente importante din viata bebelusului in burtica mamei, materiale informative realizate cu sprijinul Asociatiei Medicilor Catolici.

Istoria Campaniei „40 de Zile pentru Viata”  

Prima campanie „40 de zile pentru viata” s-a desfasurat in localitatea americana Bryan-College Station din statul Texas, in 2004, si a fost condusa de David Bereit. La acea campanie au participat 1000 de oameni si a avut ca rezultat scaderea avorturilor cu 28 la suta la nivel local.

De la lansarea sa in mod oficial, simultan, in mai multe orase din SUA, in 2007, miscarea s-a extins rapid in toata lumea: in Canada, Marea Britanie, Italia, Spania, Germania, Austria, Columbia, Nigeria, Argentina, Noua Zeelanda. Potrivit site-ului oficial https://40daysforlife.com/, la aceasta miscare participa astazi 675.000 de voluntari din 607 orase din 32 de tari. Pana in prezent, prin munca voluntarilor, au fost salvati 11.165 de copii, un numar de 127 de medici ginecologi care fac avorturi si lucratori medicali au renuntat la activitatea lor, iar 69 de centre, unde se faceau avorturi, s-au inchis.

Si in Europa de Est, in tari precum Polonia, Ungaria, Croatia, Slovacia, Rusia, Belarusi, Armenia, Gruzia si, de cativa ani si in Romania, ca sa enumeram doar cateva, s-a extins aceasta campanie, care a salvat deja mii de vieti. In Gruzia, spre exemplu, in primavara anului 2011, actiunea de 40 de zile s-a petrecut in fata sediului parlamentului.

In Romania, campania s-a tinut la Cluj, Timisoara si Nasaud. Din 10 februarie 2016, avem o asemenea campanie si la Bucuresti si ne rugam Domnului ca ea sa ajunga la cat mai multe editii.

Larisa Iftime

Editoriale © Asociatia Provita Media

 

Organizațiile progresiste nu se lasa: cer din nou educație sexuala obligatorie in școli

Larisa Iftime, 2 octombrie 2015

Tatuca Lenin zambește voios din ceruri

Lenin spunea: „Dati-mi un copil de 8 ani si va garantez ca va fi bolsevic toata viata”. Cam același lucru il spun și cele 67 de organizații progresiste din Romania in cererea lor urgenta catre Ministerul Educației de introducere a educației sexuale obligatorii in școli. Este lesne de inteles de ce ravnesc progresistele la acest auditoriu captiv: ele doresc formarea unui om deschis oricarei forme de exprimare sexuala posibila. Se incearca astfel reeducarea copiilor noștri, prin manipularea conștiințelor dar și a activitatilor educative. Comunistii, care aveau aceeasi viziune materialista asupra lumii, au incercat cu forța formarea „omului nou”, cu „constiinta socialista”. Organizațiile amintite vor sa impuna prin manipulare modelul unui om „nou”, idealizat la nivel social, și, mai presus de toate, un om lipsit de orice inhibitii in ceea ce priveste sexualitatea.

Limba de lemn – la datorie!

Ideologii acestei viziuni pun in aplicare deja de mai mulți ani un limbaj de lemn, binecunoscut, care indoctrineaza, manipuleaza si spala constiinte. In discursurile lor apar frecvent etichetari de genul „bigot”, „inapoiat”, „neinformat”, „necivilizat”, „neemancipat”, in contrast cu termeni precum: „contraceptie moderna”, „sex protejat”, „dreptate reproductiva”, „acces la serviciile moderne de contraceptie”. Diferenta este ca, in comunism, indoctrinarea se facea mai ales prin aplicarea fortei. Acum, noii ideologi folosesc metode perfide de manipulare prin limbaj. Ajutați din plin de mass-media, ei incearca sa-i faca pe copii și pe tineri sa accepte de buna voie toate aceste concepte noi, ca așa e „modern” și „civilizat” sau din teama de a nu fi etichetați sau excluși din grup.

Educația sexuala transmisa tinerilor in stil voios-licențios

Stimați profesori, stimați reprezentanți ai Ministerului Educației, dragi membri ai Institutului de Științe ale Educației, dragi parinți, dragi jurnaliști,  dragi psihologi, credeți ca educația sexuala inseamna pur și simplu informații științifice despre anatomia corpului? Va rugam sa intrați pe site-ul sexulvsbarza.ro (SvsB), ca sa ințelegeți ce fel de educație sexuala se dorește pentru copiii noștri. Site-ul a fost  creat de asociația cu același nume, una dintre semnatarele de frunte ale cererii pentru educație sexuala obligatorie. Gasim aici proiecte create special pentru copii, cu precadere, „pentru copiii care se tem de sexualitatea altor copii” (orice ar insemna acest lucru),  „pentru cei care inca nu știu ca e ok și normal sa fii gay” etc. Menționez aici doar cateva dintre titlurile articolelor, care pe mine m-au facut sa ma intreb daca acesta este intr-adevar un site pentru copii. Ii intreb pe ziariștii care au sarit in sus atunci cand au auzit de promovarea castitații și a educației pentru familie in randul copiilor, daca ar oferi astfel de materiale copiilor lor:  „Cine nu vrea sa știi ce e masturbarea? Parlamentul roman”,  „Cum se folosește folia pentru sex oral”, „Prezervativul este sigur? Da, și simplu de folosit!”, „Sex oral – sarutat – sex oral: exista vreo posibilitate sa raman insarcinata?”,  „Culoarea vulvei – Mitul despre planta p*zda ț*gancii” Culoarea labiilor nu ține de etnie sau rasa”…

Amestecul de vulgarisme și ideologii dubioase cu noțiuni științifice despre aparatul reproducator uman, contracepție și sarcina de pe acest site nu-i ajuta pe copii cu nimic. Dimpotriva. Tinerii, in loc sa fie lamuriți, pot ieși de acolo și mai confuzi. Spre exemplu, in capitolul „Pubertatea baieților”, de la bun inceput, suntem avertizați:  Daca ești persoana in corp de baiat, ți se vor intampla urmatoarele lucruri…”. Urgent, fara nici o introducere, copiilor li se pune in fața ideologia de gen. Ca brambureala sa fie completa, copiilor li se prezinta noțiunea de „sexualitate fluida” de catre o experta in studii de gen de pe SvsB.  O alta vajnica promotoare a acestui site afirma la tot pasul ca ceea ce trebuie sa știe copiii este ca ei „au dreptul la informații complete și exacte despre sexualitate”, adica, au dreptul la: instrucțiuni despre masturbare, sa știe cate feluri de sex oral exista, cum e cu sexul anal, apelarea la metode pentru controlul nașterilor și avort fara știrea parinților și alte lucruri cu care nu știu daca toți parinții sunt de acord.

Poate vreun psiholog, vreun expert in pedagogie sa ma lamureasca daca astfel de materiale pot fi promovate unor … copii? Copii … de cați ani? Pe site exista și jurnalul unei fetițe de 7 ani, care iși povestește, sa zicem in mod inocent, impresiile despre comportamentul mai intim sau mai puțin intim al parinților, ce vede la TV ș.a. Deci, copiilor de cați ani le este destinat acest site?

Minorii trebuie sa decida ei inșiși cand sunt gata pentru relații sexuale

Experta site-ului „SvsB” ii intreaba pe tineri și le da și raspunsul de-a gata, neintarziat: „Cand este cel mai bine sa-mi incep viața sexuala?” Raspuns: „Atunci cand tu sau partenerul sau partenera ta va simțiți pregatiți sau pregatite sa faceți primul pas. Dar cum știi cum stai tu in legatura cu asta? Ca sa poți sa afli, trebuie sa raspunzi la cateva intrebari pe care ți le voi pune acum. 1) Ce spune legea? Conform Articolului 220 din Codul penal, care se refera la actul sexual cu un minor, in Romania, varsta consimțamantului este 15 ani…” Ce mai conteaza ca cervixul unei tinere de 15 ani este complet nepregatit pentru viața sexuala? Asemenea informație nu ai sa gasești pe SvsB. Da, ei spun: sa știi ca este doar decizia TA, daca nu vrei, nu te impune nimeni, și urmeaza zeflemeaua: „poți sa nu faci sex 1000 de ani”… Și apoi, de ce le-ar oferi copiilor informații despre pericolele relațiilor sexuale precoce? Nu e in interesul lor, ca daca ar face-o, li s-ar darama șandramaua ideologica. Ei au grija sa insiste despre pericolele „sexului neprotejat”. In viziunea SvsB, „sexul protejat” e lipsit de orice pericole. Pentru asta e necesar doar sa-ți pui prezervativul, sa-ți iei pilula, sa-ți chestionezi partenerul: ești gata, ai avut vreodata boli cu transmitere sexuala,  faci sex pentru mine sau pentru tine, „ne dam consimțamantul cu un „Da!” entuziast?” etc., etc., urmand precis recomandarile SvsB. Și gata! Ai scapat de orice grija! Cum poți numi asta daca nu sex à la madam Kollontai?! A face sex e ca și cum ai bea un pahar cu apa – așa ii placea sa spuna fostei ambasadoare bolșevice.  Carei grupe de varsta i se adreseaza site-ul SvsB???

In cartea „Ce anume il invațați pe copilul meu?” (Editura Provita Media, București 2015), dr. Miriam Grossman le cere parinților sa se bazeze pe „adevarurile biologice” atunci cand abordeaza problema sexualitații cu copiii lor. De pe site-ul SvsB, copiii noștri pot afla cate feluri de sex exista, ce tipuri de contracepție sunt, ca pot face avort fara sa ne spuna, pot afla despre placere și drepturi sexuale, despre persoane de alt gen decat cel barbatesc sau femeiesc, dar nu vor afla niciodata date concrete despre consecințele nefaste ale relațiilor sexuale devreme. Iata ce spun datele științifice, prezentate de dr. Miriam Grossman in cartea sa: organele reproducatoare ale unei fete adolescente sunt incomplet dezvoltate și de aceea sunt deosebit de sensibile la infecții. Colul uterin imatur este protejat de un singur strat de celule, in timp ce cervixul unei femei este protejat de un strat de 40 de celule. Mai exista inca o condiție periculoasa: relațiile sexuale precoce grabesc procesul maturizarii cervixului. Epiteliul incepe sa creasca intr-un ritm galopant. „Și ce e rau in asta? Protecția se va instala mai repede”, ar putea spune cineva.  Din pacate, nu. La debutul sexual precoce, cervixul este foarte fragil, iar o tanara se poate infecta cu HPV de la primul baiat cu care a avut relații sexuale.  Ceea ce inseamna ca atat celulele sanatoase ale epiteliului, cat și celulele bolnave se vor dezvolta intr-un ritm galopant. Așa ca pentru o tanara, in aceasta situație, maturizarea cervixului inainte de vreme poate insemna un diagnostic cumplit de cancer cervical. Riscul nu este indepartat complet prin vaccinul contra papilloma virusului uman, prin teste frecvente Papanicolau și prin prezervative. „Protecția”  data de vaccin și latex ii poate largi unei fete gama de riscuri, facand-o și mai vulnerabila. Ea se considera atat de „echipata”, „protejata”, incat poate sa-și asume riscuri tot mai mari.

E interesant insuși mecanismul de infectare. Colul uterin feminin este locul de atac a doi viruși cei mai intalniți, transmiși pe cale sexuala: virusul papilloma uman (HPV) și Chlamydia. HPV duce la dezvoltarea cancerului cervical, iar Chlamydia produce infecția organelor de la nivelul bazinului mic, putand cauza, in timp, sarcina ectopica, pierderi de sarcina și sterilitate. Atenție!, cele mai afectate de aceasta boala sunt tinerele sub 20 de ani. Așa ca apelurile la relații sexuale timpurii, la „ruperea valului pudorii”, cum le place sa se exprime promotoarelor sexului liber, sunt indemnuri de a alege de buna voie sa faci mai tarziu cancer cervical sau sa fii sterila. „Intrebați orice virus sau bacterie care se respecta – spune glumeț dr. Grossman -, care-i scopul ei in viața și va va spune: sa gaseasca o gazda buna, unde poate sa creasca și sa se inmulțeasca.” Aceasta gazda nu este accesibila decat daca virusul razbate prin straturile de celule.  Cu cat e mai mare stratul de celule, cu atat e mai greu de patruns. Pe de alta parte, organismul nostru are „unitați de aparare” impotriva „agresorilor”. In oraș, ordinea e menținuta de poliție – explica dr. Grossman, iar in organismul uman -, ordinea e mentinuta de celule și organe specializate. Aceasta zona este pazita de așa-numitele „celule Langerhans”. Cand celulele Langerhans depisteaza un agent suspect, se grabesc sa-l lichideze. Intr-un epiteliu subțire și fragil, doar de o singura celula grosime, asemenea celule care stau de paza sunt puține și, prin urmare, nu au nici o putere sa elimine virușii.

Kinsey, farul calauzitor al „Sexul versus Barza”, și ce spune știința de azi despre riscurile relațiilor homosexuale

Informația de pe site-ul SvsB este imbibata in zeama statuta a filozofiei lui Alfred Kinsey: omul este sexual de la naștere pana la moarte. (Pentru cine nu știe, studiile lui Alfred Kinsey, profesor american, parintele sexologiei, au fost dovedite ca fiind complet false de catre dr. Judith Reisman (vezi www.drjudithreisman.com) dar și de alți oameni de știința americani. Dr. Judith Reisman, care s-a documentat temeinic asupra acestor studii, se intreba, cu referire la ele: „Cum poți studia orgasmul la copiii de o luna, de doua luni sau de doi ani cu cronometrul in mana, cum a facut Kinsey, fara a-i molesta?”). Daca dvs. nu ați știut nimic pana acum despre filozofia lui Kinsey, despre modul cum definea el homosexualitatea, nu-i nimic,  puteți afla acest lucru direct de la copiii dvs. care se informeaza de pe SvsB: „In anii ’50, Alfred Kinsey, cu scara sa de la 0 (comportament exclusiv heterosexual) la 6 (comportament exclusiv homosexual) a revoluționat gandirea in ceea ce privește sexualitatea, pentru ca a demonstrat ca oamenii nu sunt doar heterosexuali sau gay, ci exista și multe alte comportamente intre cele doua nivele”… (Poate o persoana heterosexuala deveni homosexuala?)

Datele științifice de astazi cu referire la riscurile relațiilor sexuale anale sunt omise complet pe SvsB. Important e ca grija pentru drepturile omului este subliniata cu orice prilej pe acest site. Dar practicile homosexuale pun in pericol viața omului… Riscul de infectare cu SIDA prin astfel de relații nefirești este incredibil de mare.  Cu mult mai mare decat printr-un act sexual obișnuit.  Acest lucru era explicat inițial de epidemiologi prin fragilitatea barierei rectale: captușeala prea subțire și neelastica a rectului poate capata ușor leziuni.  Cu toate acestea, in anii ʼ80, cercetarile științifice au  aratat ca infecția se poate produce și fara leziuni rectale.  Problema este ca pe suprafața captușelii rectale exista din abundența așa-numitele celule M, care au exact rolul pe care-l comporta celulele Langerhans din vagin. Celulele M sunt responsabile de depistarea microorganismelor și de lansarea unui lanț de reacții imune de aparare. Dar in cazul infecției cu HIV, aceste reacții nu se produc, deoarece acest virus folosește celulele M „in interese proprii”, ca pe un mijloc eficient de „transport” pentru a patrunde direct in fluxul sanguin.

John Potterat, epidemiolog american foarte cunoscut, care a condus timp de 30 de ani programul de lupta contra SIDA in Colorado Springs, a explicat acest lucru, in mod direct, fara nici un fel de ocolișuri, celor doi fii ai sai, fiicei sale și altor tineri ca ei: „Țineți minte, anusul este o ieșire, nu o intrare! Nu e Biblia, care spune asta. E știința. Captușeala anala are o grosime de doar o singura celula, exista peste tot celule M, nu exista lubricare, astfel ca microrupturile de țesut sunt frecvente, iar accesul catre fluxul sanguin este ușor. Spre deosebire de vagin, natura pune un sfincter la intrarea in anus. Dintr-un singur motiv: ferește-te!” Iar fostul chirurg general al SUA, C. Everett Koop, spunea: „Prezervativul iți ofera o anumita protecție, dar actul sexual anal este prea periculos de practicat” (Miriam Grossman, „Ce anume…”).

Traumele psihice provocate de sexul liber

Despre traumele psihice ale bolilor cu transmitere sexuala la adolescenți nu vorbește nimeni. Dr. Grossman afirma: „Bunul simț ne spune, iar cercetarile confirma, ca pe langa calvarul descoperirii de inflamații și negi in locurile intime, diagnosticul cu una dintre infecțiile virale genitale, de obicei, herpes sau HPV este traumatic, din punct de vedere emoțional. Repercusiunile emoționale sunt cele mai dificile. Pentru majoritatea oamenilor, supararea și intrebarile raman inca mult timp dupa ce bașicile se vindeca.”

Oricat ar povesti promotorii educației sexuale ca pur și simplu trebuie sa te protejezi „conform instrucțiunilor”, sa mergi la analize programat, sa ceri de la parteneri informații daca a mai fost infectat etc., și chiar presupunand ca acest lucru se intampla, infecția tot se poate produce. Aceasta pentru ca multe dintre infecții se pot afla in stare latenta in organismul uman și un om poate sa nu știe ca este infectat.  Cat privește gradul de protecție prin prezervativ, afirma M. Grossman, acesta variaza de la 80-85% in infecțiile cu HIV-SIDA și pana la zero la suta in infecțiile cu HPV. Totul depinde de virus. Virușii care provoaca HPV, herpes și sifilis se gasesc foarte bine pe pielea din jurul organelor sexuale, adica acolo unde prezervativul nu-ți ofera nici un fel de protecție.

Infecțiile cu boli cu transmitere sexuala sunt 100% evitabile!

Promotorii programelor de educație sexuala, dupa cum spune dr. Grossman in cartea sa, nu sunt interesați sa le spuna tinerilor și parinților lucrul cel mai important: infecțiile cu HPV, cu alte boli cu transmitere sexuala sunt 100% evitabile! Trebuie doar sa inveți sa aștepți – sa nu intri in relații sexuale inainte de casatorie, sa-ți faci o casnicie cu cineva care a putut sa aștepte și sa ai o casnicie fidela.

Nu numai fetele, ci și baieții ar trebui sa știe ca bolile sexuale de astazi nu trec așa ușor. Mitul antibioticelor care trateaza tot a trecut. „In general, nu cunoaștem foarte multe lucruri – scrie dr. Grossman. Nu cunoaștem, spre exemplu, in ce masura analizele pot sa identifice o infecție in stare latenta. Nu suntem siguri cu referire la antibiotice: care este mai bun și cat trebuie sa dureze tratamentul. Nu știm daca acest tratament distruge infecția complet sau nu.  In unele cazuri, tratamentul doar impiedica inmulțirea bacteriilor iar apoi aceasta iese iar la lumina. Nu ințelegem, la fel, de ce  crește riscul imbolnavirilor de cancer de col uterin la femeile infectate cu clamidioza”. Medicii, in special, stiu si inteleg cat de buna este preventia unei boli. Sa incercam sa prevenim – aceasta-i una din caile cele mai bune – si acest lucru ne revine noua, parintilor, in primul rand.

Influența parinților e uriașa

Mulți parinți nici nu banuiesc ce putere de influența au asupra copiilor lor.  Asta pentru ca, pe de o parte, li se induce permanent ideea ca autoritatea parinților este egala cu zero – sunt particularitațile varstei, ce sa faci?  Unii parinți chiar se grabesc – oricat de paradoxal ar suna – sa scape de responsabilitați („Ce pot eu sa fac? Demult nu mai sunt ascultat/a”). Pe de alta parte, adolescenții se revolta cu adevarat, braveaza, fac lucruri extreme… Iar pentru mulți dintre parinți e mai simplu sa-și confirme ca fiul sau fiica e mare și știe sa-și poarte singur de grija.

Parinții trebuie sa ințeleaga un lucru, ne sfatuiește dr. Grossman, ca anume ei și nu mass-media, nu prietenii copiilor lor, și nici macar prietenul „romantic” sunt cei care ii influențeaza cel mai mult pe copiii lor in chestiunile vieții sexuale. „Cercetari multiple – scrie dr. Grossman –, arata ca influența parinților asupra adolescenților e uriașa”. Jumatate aproape (49%) din adolescenții americani intervievați intr-un sondaj de opinie au declarat ca sunt influențați de parinți din acest punct de vedere. Prietenii le influențeaza deciziile in proporție de 16%, mass-media, 11%, frații și surorile – 5%, „prietenul romantic” – 5%. Caldura, susținerea, așteptarile clare de la copii, exemplul personal, comunicarea și regulile clare sunt absolut necesare din partea parinților mai ales cand copiii lor ajung la varsta adolescenței.

Sa nu ne facem iluzii

Argumente științifice pentru o viața cumpatata, iata, exista foarte multe și vor mai aparea. Dar sa fim sinceri și sa privim adevarul in ochi: fara un fundament temeinic in credința, fara ințelegerea importanței castitații și a Tainei casatoriei, nu știu cat ne pot ajuta. Taria sufleteasca ne este data de credința. Pana la urma, tot acolo ajungem: la ințelepciunea de veacuri,  care nu e așa, de oriunde, ci vine de Sus.

Editoriale © Asociatia Provita Media

Saturn, devorandu-si copiii

Sacrificiu uman pentru binele tuturor. Autor: Zac Alstin, 21 iulie 2015, sursa: MercatorNet Zac Alstin este editor la MercatorNet și articolele sale pot fi citite și pe blogul sau, zacalstin.com

O operațiune recenta sub acoperire, facuta de un grup antiavort a aruncat lumina asupra unora dintre detaliile inspaimantatoare aflate in spatele cooperarii clinicilor de avorturi cu companiile biotehnologice, in furnizarea de ramașițe fetale avortate, in scopuri de cercetare.

Povestea este pe atat de grotesca, pe cat s-ar putea imagina, cu directorul principal de cercetare medicala al Planned Parenthood, care detaliaza unele dintre modurile in care organizația sa ar putea ajuta la satisfacerea nevoilor companiilor biotehnologice:

„Am fost foarte buni in obținerea de inima, plamani, ficat, pentru ca știm ca nu voi zdrobi acea parte, voi zdrobi practic de mai jos, voi zdrobi mai sus, sa vad daca pot obține totul intact”.

Nu suntem obișnuiți sa auzim ca despre corpul ființelor umane sa se vorbeasca in același fel ca despre taiatul carnii la macelar. O parte a șocului poate aparea in momentul in care aflam direct ca, la zece saptamani, fatul uman are organe vitale funcționale. Utilizarea termenului de „a zdrobi” (to crash, in l. engleza)  pentru a descrie metoda este, de asemenea extrem de evocatoare și necaracteristica in contextul obișnuit al promovarii avortului – cand oamenii se straduiesc din toate puterile sa evite limbajul ce ar putea descrie cu acuratețe procedurile care au loc.

Videoclipul este utilizat de activiștii antiavort pentru a susține afirmația ca Planned Parenthood vinde organe fetale companiilor de biotehnologie. Planned Parenthood neaga faptul ca vinde organe de fat, și argumentul ca doar a primit rambursare pentru timpul și resursele alocate donarii de țesut fetal poate diminua acuzațiile.

Indiferent de legalitatea procesului, donarea de țesut fetal avortat in scopuri de cercetare nu este noua. Dar intr-o epoca a cercetarii in domeniului biotehnologiei din ce in ce mai comercializate, o atenție reinnoita asupra acestei relații macabre intre cercetare, capital și avort este deopotriva de tulburatoare.

FIV și transformarea embrionilor in marfa

Anii pe care i-am petrecut in domeniul bioeticii au demonstrat in repetate randuri ca peisajul nostru etic se afla intr-un haos total. Pe de o parte, avortul e facut, pornind de la premisa ca fatul nu e o ființa umana – o concluzie care se sprijina mai mult pe o metafizica dualista simpla decat pe taxonomia științifica. Pe de alta parte, procedura de fertilizare in vitro e facuta cu asigurarea ca embrionii vor fi intotdeauna tratați cu respectul cuvenit, ca nu va urma prefacerea lor intr-o marfa și transformarea vieții umane intr-un obiect.

Zeci de ani mai tarziu, interesul crescut pentru celulele stem embrionare a coincis accidental cu o blocare a inghețarii embrionilor „excedentari”, o vasta resursa de cercetare, care a fost inutil pusa „la inghețat”, dar pe care promotorii cercetarii celulelor stem ne-au asigurat ca ar putea fi in schimb utilizata in scopuri bune.

In mod curios, aceasta atitudine mai pragmatica fața de embrionii congelați nu a fost vazuta ca o implinire a avertismentelor anterioare cu privire la transformarea vieții umane lor marfa sau obiect, realizata prin FIV. In schimb, susținatorii celulelor embrionare stem au susținut pe rand ca embrionii nu aveau cu adevarat viața umana, deoarece ei nu au fost niciodata destinați implantarii și dezvoltarii la termen, și ca, indiferent de statutul lor precis, utilizarea acestor embrioni pentru cercetare a fost in mod clar raul cel mai mic dintre doua, cand alternativa era sa-i lase la congelat pentru totdeauna sau sa-i lase sa moara.

Poate intr-o zi – probabil cand mamele-surogat comerciale vor deveni un lucru obișnuit – oamenii se vor opri și vor recunoaște ca, da, intr-adevar, FIV-ul transforma viața umana in marfa și obiect. Dar banuiesc ca, daca are loc o astfel de recunoaștere, ea va fi urmata de afirmația ca transformarea vieții umane in marfa sau obiect nu e cu siguranța așa de rea, pana la urma.

Agenda cercetarii: experiența Australiei

Australienii au fost șocați de doua cazuri recente cand viitori parinți și-au abandonat copiii mamelor lor  surogat din Thailanda și India, unul – intamplator condamnat pentru agresarea sexuala de copii – chiar avand indrazneala de a solicita rambursarea banilor. Dar nu este greu de imaginat reacția populara care se transforma din dezgust fața de un „parinte iresponsabil”, la dispreț fața de „incalcarea contractului”, și apoi la nemulțumirea fața de complicațiile din jurul copiilor care – daca nu au parinți – sunt in mod eficient bunuri comandate, ramase necolectate.

Aceste rezultate nu sunt surprinzatoare pentru noi, cei aflați de partea „tradiționala” sau „conservatoare” a bioeticii, poate cel mai simplu pentru ca nu credem in asigurarile date de cei care sunt dornici de a vedea legile ingenunchiate sau reformate pentru a le permite libertațile pe care și le doresc. Poate, de asemenea, pentru ca nu suntem la fel de orbiți de dorința de a vedea ca devine lege o anumita practica controversata din punct de vedere moral.

Atunci cand Parlamentul federal al Australiei a votat in 2002 ca sa permita cercetarea pe celulele embrionare stem, a fost foarte unit in opoziția sa fața de clonarea umana. Opoziția in fața clonarii a dat impresia unei linii care nu poate fi trecuta. Acesta a dat asigurari atat publicului australian cat și  politicienilor inșiși ca existau limite ale aventurismului lor etic. Cu cat mai ferm iși declarau opoziția fața de clonare, cu atat erau mai atenți și mai increzatori in dorința lor de a permite distrugerea embrionilor creați prin FIV in scopuri de cercetare.

Patru ani mai tarziu, parlamentul a votat pentru a permite clonarea terapeutica. Ca apoi, Ministrul Sanatații, Tony Abbott, sa remarce cu referire la colegii sai parlamentari in strangerea de voturi din 2006:

„Ei ne datoreaza tuturor explicația in detaliu cum se face ca ceva complet inacceptabil in urma cu doar patru ani a devenit ceva pozitiv de dorit acum”.

Nimic nu s-a schimbat, dar a trecut suficient timp ca urmatorul pas logic al agendei de cercetare sa fie aprobat. Aceleași motive din spatele votului din 2002 au fost valabile și pentru votul din 2006: promisiunea de a vindeca toate bolile, teama de a pierde cercetatorii prin plecarea lor in alte țari mai permisive și un angajament a priori pentru extinderea cercetarii științifice dincolo de scrupulele morale invechite.

In mod logic, era nepotrivit ca Parlamentul sa respinga in unanimitate clonarea terapeutica in 2002, dar din punct de vedere politic a fost oportun sa separe cele doua aspecte la fel de controversate și totuși etic distincte.

In 2006, suporterii clonarii terapeutice au repetat tactica din 2002, tragand o noua linie de demarcație, care ar putea fi descrisa ca fiind dincolo de orice limita, respingatoare din punct de vedere moral și demna de respingere unanima. Astfel, distincții atente (deși etic inconsecvente) au fost facute intre clonarea terapeutica și clonarea reproductiva. S-au facut confuzii totale cu privire la natura embrionului clonat, susținandu-se ca nu e embrion din moment ce nu e creat prin combinarea spermatozoidului cu ovulul sau ca nu e embrion deoarece nu exista nici o intenție de a fi implantat și de dus la termen – ca și cum ai spune ca un cuptor nu e un cuptor decat daca sta la un moment dat intr-un showroom.

Cine aduna in tinerețe, are la batranețe

Lasand la o parte nenorocirile ontologice, lecția pe care trebuie sa o invațam din aceasta frantura de istorie este ca oamenii sunt in general in concordanța cu logica propriilor motive și cu logica implicita a realitații insași. Se parea nepotrivit in acel moment ca oamenii sa respinga atat de ferm și emotiv clonarea terapeutica, iar patru ani mai tarziu și-au „schimbat inima” in mod colectiv.

Ar fi, de asemenea, ciudat sa credem ca oamenii ar putea lua parte in mod activ la uciderea cu regularitate și distrugerea ființelor umane nenascute și nu ar putea ințelege potențialul comercial și de cercetare a ceea ce este, altfel, doar un produs din deșeurile biologice ale afacerii lor, pentru care ei trebuie sa plateasca ca sa fie ridicat și aruncat. Sa plateasca sau sa fie platiți? Acești oameni nu sunt proști.

Dupa cum a spus directorul executiv al Planned Parenthood presupușilor „cumparatori”:

„Cred ca toata lumea ar vrea, practic e pentru cazul in care cineva i-ar intreba vreodata, „Ce faci pentru acești 60 de dolari? Cum ii poți justifica? Sau practic faci ceva complet extraordinar, pe care ar trebui sa-l faci gratuit. Deci, trebuie doar sa fie justificat… pentru afiliați, la sfarșitul zilei, ei sunt non-profit, ei chiar nu  vor… ei doresc un prag de rentabilitate (fara profit și pierdere, n.t.). Și daca pot face un pic mai bine decat pragul de rentabilitate, și fac acest lucru intr-un mod care pare rezonabil, sunt fericiți sa o faca. Intr-adevar rezultatul este pragul de rentabilitate. Fiecare banuț economisit reprezinta doar un marunțiș pe care-l dau altui pacient. Sa oferi un serviciu pe care pacientul nu l-ar primi”.

E vorba doar de afaceri, la urma urmei, și in cazul in care ar exista vreo indoiala, un flyer produs de o companie de biotehnologie in acțiune subliniaza fara echivoc profitul ca motiv al asaltului lor asupra „clinicilor”: „StemExpress promoveaza cercetarea biomedicala la nivel global oferind, in același timp,  un beneficiu financiar pentru clinica dvs. Prin parteneriatul cu StemExpress, nu doar ca puteți oferi o modalitate pentru clienții dvs. de a participa la oportunitatea unica de a ușura cercetarea pentru salvarea de vieți, dar contribuiți, de asemenea, la creșterea fiscala a propriei clinici. Sangele, bogat in celule stem, și materii prime care sunt de obicei aruncate in timpul procedurilor pot fi, in schimb,  trimise rapid și cu profesionalism desavarșit și cu anonimatul sursei, prin StemExpress, catre laboratoarele de cercetare. ”

Verificați prețurile enorme care se practica pentru celulele hepatice fetale!

Biotehnologia este o afacere mare, iar StemExpress se mandrește cu faptul ca e o companie de mai multe milioane de dolari și cu o piața globala. Pe de o parte, nimic din toate acestea nu ar trebui sa fie o surpriza, și exista atat de multe „caștiguri” in aceasta poveste ca este greu de imaginat orice acțiune in justiție care iese de aici. Numarați „caștigatorii”:  marele business, distribuirea profitului, cercetarea pentru „salvarea vieții”, transformarea „deșeurilor” in material valoros pentru cercetare și o oferta ambivalenta pentru femei cu privire la sfarșitul vieții copilului lor nenascut: posibilitatea de a-l „dona” cercetarii actuale. Cum s-a exprimat directorul executiv al Planned Parenthood: „Fiecare pacienta simte o gama larga de emoții cu privire la [aceasta] experiența in general, astfel incat nu știi unde pot ajunge de aici. Dar cred ca fiecare din ele este fericita sa știe ca exista o posibilitate sa faca „acest ceva bun in plus”, in ceea ce fac.

Bun venit intr-o noua era a sacrificiului uman

Au existat dezbateri in mișcarea pro-life cu privire la utilizarea imaginilor grafice – adica imagini cu fetuși avortați – in incercarea de a se arata care este realitatea avortului unei populații in mare masura ignorante și ambivalente. Povești ca aceasta ating un scop asemanator, șocandu-i pe mulți, care nu și-au pus niciodata problema cand vine vorba de actul avortului, spre deosebire de argumentele abstracte cu privire la drepturi și umanitate. Este un lucru sa sprijini „dreptul femeii de a alege” și cu totul altul sa reziști leșinului la referințele ocazionale ale unei directoare executive a Planned Parenthood la parțile corpului atat de cautate: plamani, ficat („intotdeauna cat mai mulți ficați intacți posibil”) și extremitați inferioare (picioarele și labele picioarelor).

Aceasta conversație candida de  afaceri contrazice pretențiile inca influente precum ca avortul este eliminarea a ceva ce nu poate fi descris „un pic de țesut” sau „o ingramadire de celule”. Dezvaluirea detaliilor interesului de afaceri și cercetare in fetuși avortați ii va șoca și pe cei care  nu s-au gandit la recoltarea de organe și avort in același context.

In știința, termenul „sacrificiu” este folosit pentru a descrie in mod obișnuit uciderea unui animal in scopuri de cercetare. Relațiile de cooperare intre furnizorii de avort, cercetatori și intermediari sugereaza ca am intrat deja intr-un stadiu al sacrificiului uman de facto pentru scopuri de cercetare.

Bun venit intr-o societate care iși devoreaza propriii copii. O societate unde, pe diferite cai, distrugerea și manipularea vieții umane, și transformarea in marfa și obiect a ramașițelor umane este tot mai inradacinata in țesatura noastra economica, și unde operațiunile de cercetare și tranzacționare  au normalizat tacit utilizarea ramașițelor umane avortate „in beneficiul tuturor”.

Editoriale © Asociatia Provita Media