Alarmismul climatic este mai mult politică decât știință

Sursa: La Nuova Bussola Quotidiana

Propaganda neîncetată care bate alarma de ani buni cu privire la încălzirea globală de origine antropică a produs acum în imaginarul colectiv o percepție distorsionată a realității, de la mecanismele naturii până la relația dintre dezvoltare și mediu, de la cunoștințele despre climă la rolul activităților umane.  Drept urmare, publicația La Nuova Bussola Quotidiana începe o serie de articole care vor aborda aspecte individuale ale realității denaturate de propaganda schimbării climei. Să începem cu rădăcinile mișcării împotriva schimbărilor climatice, care nu sunt deloc științifice, ci politice și ideologice. Nu este o coincidență că în aceste zile am văzut cum Greta Thunberg, icoana adolescenților în lupta împotriva schimbărilor climatice,  acordă sprijin unei parade gay din Suedia.

Fața zâmbitoare a Gretei Thunberg, adolescenta care a devenit un simbol al luptei împotriva schimbărilor climatice, care, de pe pagina ei de Facebook, laudă parada gay din Stockholm, poate a surprins pe cei mai naivi, și a pus în dificultate jurnaliști catolici și intelectuali urcați în grabă în căruța „copilului-model Greta”. Dar această atitudine este în perfectă concordanță cu ceea ce reprezintă lupta împotriva încălzirii globale sau a schimbărilor climatice.

Nu e nevoie să ne concentrăm prea mult ca să ne dăm seama de acest lucru, dar climatul de isterie colectivă, care s-a creat pe acest subiect, alarmismul exagerat, care ne parvine zilnic din ziare, de la radio și televiziune, propaganda deșănțată, care s-a dus constant ani de zile, a generat acum în opinia publică o percepție denaturată a realității. Acum suntem convinși că trăim în cea mai proastă lume posibilă, la marginea prăpastiei, neliniștiți de ceea ce ne rezervă clima în viitorul apropiat, din cauza acțiunilor noastre rele.

Și în această situație, când umanitatea e pusă la zid, e sacrificat însuși exercițiul rațiunii, capacitatea de a ne întreba despre ceea ce ne este dat sau impus, de a privi realitatea așa cum este. Avem în față  o adolescentă care suferă de sindromul Asperger, care vorbește ca din carte, în ciuda faptului că nu are cunoștințe științifice serioase. Și, în loc să se ceară intervenția asistenților sociali care să o îndepărteze de cei care o folosesc în scopuri ideologice și comerciale, ea devine un fel de preoteasă, care oficiază la toate forumurile internaționale și în fața căreia îngenunchează toți liderii Pământului, ca să nu mai vorbim de intelectualii și clerul catolic. O situație ridicolă, fără precedent, de care nici măcar nu ne dăm seama.

Dar întocmai, așa cum am spus, anii buni de propagandă zgomotoasă au produs o denaturare consternantă, o mistificare gravă a înțelegerii realității, de la mecanismele naturii până la relația dintre dezvoltare și mediu, de la cunoașterea climatului la rolul activităților umane. Din acest motiv am decis să dedicăm, începând de astăzi, câteva episoade care vizează abordarea unor aspecte singulare, prezentate în mod fals de această isterie colectivă.

Chiar cazul Gretei ținând steagul curcubeului ne oferă posibilitatea de a aborda pe scurt un prim aspect al chestiunii, și anume legătura dintre diferitele ideologii dominante de azi: ecologismul și homosexualismul, mai ales. Conform știrilor despre schimbările climatice, există un adevăr științific (încălzirea globală creată de om, care ne conduce la catastrofă) căruia șefii guvernelor nu-i dau destul credit, întrucât este nevoie de ani de zile pentru a ajunge la acorduri internaționale, ce sunt în final, prea vagi, ca să fie utile. Cu toate acestea, în cazul schimbărilor climatice, oamenii de știință nu sunt decât actorii, care oferă pretextul și dau o tentă de veridicitate poveștii, dar, în realitate, matricea campaniei este ideologică, iar direcția este politică.

Ecologismul dominant astăzi își are rădăcinile departe în timp, rădăcini care ajung până la organizațiile eugenice, care au înflorit mai ales în lumea anglo-saxonă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, și care derivă din darwinismul social. Mișcarea pentru controlul nașterilor și feminismul radical au la baza lor societățile de eugenie. Individualismul extrem și viziunea unei lumi numai pentru oameni sănătoși și eficienți sunt două caracteristici care unesc toate aceste mișcări.

Astfel, ecologismul a însemnat chiar de la început conservarea naturii și o încercare de a controla populația. Mitul suprapopulării îl precede pe cel al încălzirii globale în timp, dar modul lui de operare și, de asemenea, scopul, sunt același. În ​​anii 1970, mișcarea ecologiștilor și cea pentru controlul nașterilor s-au unit sub lozinca „Populația poluează”. Chiar și promovarea homosexualității datorează mult mișcării pentru controlul nașterilor, iar motivul este evident: un cuplu homosexual este, prin natura sa, steril și, prin urmare, cu cât mai mulți homosexuali există, cu atât e mai ușor să obții declinul fertilității.

Cauza schimbărilor climatice, cu toate temerile legate de aceasta, merge în aceeași direcție, atât de mult încât a dus la apariția unui curent de opinie al celor care se angajează să aibă un număr minim de copii sau chiar nici un copil pentru a salva planeta.

Apoi, în relația dintre mișcările LGBT și grupurile, care luptă împotriva schimbărilor climatice, intră și factori de conjunctură. De ani buni, anumite grupuri LGBT, precum Queer for the climate, participă la marșurile climei, în special în Statele Unite. Firul care le leagă – este suficient să le citești articolele și părerile pe această temă – este percepția unei lupte comune pentru eliberare, o luptă pentru dreptate socială, în care strategiile câștigătoare ale unora (LGBT) acționează ca model pentru alții. Nu trebuie să uităm, de asemenea, că toate aceste mișcări ideologice și culturale își găsesc rezonanța în agențiile ONU, locul în care se nasc și se răspândesc cuvintele de ordine care devin curând moștenire comună.

După ce toate aceste curente ideologice au cunoscut succesul când au intrat în câmpul politic, contrar a ceea ce se crede, chiar știința a venit în serviciul politicii. Orice am crede, anume guvernele și forțele politice sunt cele care îngroașă rândurile alarmismului climatic. Un exemplu este suficient: IPCC (Grupul interguvernamental privind schimbările climatice), organismul ONU care se ocupă de schimbările climatice. Acesta este cunoscut ca organismul științific cel mai important, autor al faimoaselor rapoarte, ce constituie principala sursă de politici globale privind schimbările climatice.

În realitate, IPCC nu numai că nu desfășoară activități științifice independente (rapoartele sale nu sunt decât o colecție și o sinteză a studiilor disponibile), ci este un organism pur politic, deși are în componență și oameni de știință. Numele în sine spune totul: se numește „grup interguvernamental”, deoarece guvernele decid cine să îl conducă și guvernele au ultimul cuvânt în raportul final. Nu este o coincidență faptul că în ultimii ani au existat multe cazuri de oameni de știință importanți, care și-au dat demisia din cauza abordării ideologice și politice a analizei științifice. Și, de fapt, chiar ultimii președinți ai IPCC nu sunt deloc oameni de știință din domeniu: indianul Rajendra Pachauri, care a ocupat funcția din 2002 până în 2015, este un inginer de căi fertate cu experiență, în timp ce actualul președinte, coreeanul Hoesung Lee, este economist. (Va urma).

Varia

Leave a Reply