Ministerul Sănătății din SUA recunoaște că „viața începe la concepție”

Sursa: Aleteia, John Burger,14 octombrie 2017

Și copiii nenăscuți sunt oameni, se spune într-un proiect nou elaborat al planului strategic  al Ministerului Sănătății și Serviciilor Umane (HHS) din SUA pentru 2018-2022.

„Scopul nostru final este de a îmbunătăți rezultatele asistenței medicale pentru toți oamenii, inclusiv a nenăscuților, în întreaga asistență medicală”, se afirmă în planul HHS.

Pe lângă aceasta, Ministerul pare să recunoască faptul că viața umană începe la concepție, fapt care a fost contestat sau ignorat, în special de cei care încearcă să justifice întreruperea deliberată a vieții nenăscute prin avortul legal.

In timp ce planul strategic actual al HHS, scris sub administrația Obama,  sublinia că „prin programe și inițiative, ce acoperă un spectru larg de activități, servind americanilor în fiecare etapă a vieții, se îndeplinește misiunea”, noul proiect adaugă cuvintele „începând de la concepție”, la sfârșitul documentului.

Noul document recunoaște ceea ce ne învață știința, a declarat Dawn Eskew, fondator al Personhood Education New York, organizație ce urmărește să protejeze toate ființele umane de la concepție la moarte naturală. Într-un interviu, Eskew a respins ideea că Ministerul Sănătății și Serviciilor Umane îmbrățișează limbajul „dreptului religios”.

„Nu, Ministerul în sfârșit se uită la știință și recunoaște știința, ceea ce se întâmplă a fi ceea ce au spus oamenii de la Personhood de la începutul procesului Roe v. Wade”.

Eskew a subliniat că geneticianul Jerome Lejeune, care a descoperit cauza cromozomială a sindromului Down, a spus: „Din momentul fertilizării, adică din primul moment al existenței biologice, ființa umană trăiește și se deosebește complet de mama, care îi oferă hrană și protecție”.

Așa cum a declarat târziu Nellie Gray (fondatoarea Marșului pentru viață): „Dacă nu avem legi, care să protejeze oamenii de momentul conceperii, nimeni nu este protejat”.

Cei care luptă împotriva sinuciderii asistate și a eutanasiei sunt prinși, de asemenea, în noul proiect, în special prin adăugarea cuvintelor „moartea naturală”, care se referă la sfârșitul vieții, sugerând că sfârșitul vieții nu ar trebui să fie grăbit de intervenția umană.

„O componentă esențială a misiunii HHS este să oferim tuturor americanilor  servicii umane eficiente, de la concepție pana la moartea naturală, dar mai ales oamenilor și populațiilor, care se confruntă cu un risc ridicat sau prezintă un risc ridicat în fața provocărilor economice și sociale”, sună în încheierea proiectului de plan strategic.

LiveAction, blogul activistei pro-life Lila Rose, a subliniat cel puțin doua influente numiri pro-life la HHS: „În timp ce fostul ministru al  Sănătății și Serviciilor Umane Tom Price a demisionat recent din funcție, dna Teresa Manning, cu atitudini pro-viață este ministru adjunct al afacerilor populației, care supraveghează finanțarea federală a programelor de planificare familială. Iar Charmaine Yoest, fostă președinte de la Americans United for Life, este ministru adjunct al afacerilor publice”.

De asemenea, publicația Vox a remarcat prezența unor avocaților promițători în Ministerul Sănătății,  în noua administrație, inclusiv Matthew Bowman, avocat care a lucrat anterior în cadrul grupului de avocați creștini Alliance Defending Freedom.

Proiectul de document este deschis publicului până pe 27 octombrie. Dacă va fi aprobat, acesta va înlocui planul precedent de cinci ani al administrației Obama.

Conservatorii din Marea Britanie cer guvernului britanic să sprijine familia și să renunțe la agenda corect politică din școli

Sursa: The Telegraph, 10 octombrie 2017

În Marea Britanie, Coaliția pentru Căsătorie (C4M) cere premierului Theresa May și guvernului pe care-l conduce să sprijine familia și să elimine agenda corect politică din școli. Aceștia se adresează premierului și guvernului britanic, într-o scrisoare, cerându-le să reanalizeze disciplina educația relațiilor (relationships education) în Anglia și „să respingă încercările de a stigmatiza căsătoria tradițională și de a folosi sistemul educațional pentru a promova un stil de viață alternativ”. Scrisoarea a fost lansată la Conferința Partidului Conservator, fiind semnată de parlamentari conservatori, activiști, profesori și medici proeminenți, membri ai Coaliției pentru Căsătorie și ai Societății pentru Protecția Copilului Nenăscut (Departamentul „Safe at School”(În siguranță la școală)).

În primul rând – părinții

În scrisoare se spune: „Părinții și tutorii trebuie să-și păstreze libertatea fundamentală de a-și crește copiii în conformitate cu credințele și valorile lor. Rolul statului în îngrijirea copiilor este strict auxiliar față de cel al părinților sau tutorilor. Decizia guvernului de a impune educația relațiilor fiecărui copil din Anglia de la vârsta de cinci ani subminează această libertate.

Părinților nu doar că li se va refuza dreptul de a-și retrage copiii de la orele de educația relațiilor, dar ministrul Educației deja a vorbit în favoarea introducerii unor concepte, cum ar fi homosexualitate și transgenderism,  unor copii de vârste foarte mici, la o vârstă la care aceste lucruri nu pot fi evaluate critic. Observăm că Secretarul de Stat nu a menționat nimic despre bunăstarea copiilor și despre beneficiile asociate cu creșterea și educarea lor de către părinții căsătoriți.

Educația relațiilor a fost votată în parlament pe motiv că ar ajuta la protejarea copiilor de relațiile care îi poate exploata și de atacatorii de pe internet. Mai curând, acest tip de educație va fi folosit pentru a stigmatiza căsătoria tradițională, pe de o parte, și pentru a promova un stil de viață alternativ copiilor, pe de altă parte, împotriva dorinței părinților.

Aceasta ar fi o măsură coercitivă și inutilă care ar afecta poziția tuturor părinților din Anglia. Îndemnăm participanții la Conferința Partidului Conservator să apere libertatea părinților și să solicite ca la viitoarea consultare privind educația relațiilor să pună drepturile părinților înaintea puterii statului”.

Printre semnatarii importanți se numără: Philip Davies, Steve Double, Martin Vickers, Michael Nazir-Ali, dr. Trevor G. Stammers, profesorul Philip Booth, profesorul David Paton, Rod Liddle ș.a. Scrisoarea a fost publicată în numărul de week-end al ziarului The Sunday Times.

Acestora li se alătură organizații precum Conservative Grassroots, The Christian Institute, Christian Concern, National Association for Jewish Orthodox Schools și Association of Christian Teachers.
Lista completă a semnatarilor este disponibilă aici.

Parlamentul European clasifică legile împotriva avortului drept „violență împotriva femeilor și fetelor”

Autor: Marie Smith, sursa: http://www.pncius.org , 18 septembrie 2017

Săptămâna trecută, Parlamentul European a adoptat, in mod șocant și îngrijorător, un raport parlamentar ce prevede că „refuzarea serviciilor și drepturilor de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avortul legal și sigur, este o formă de violență împotriva femeilor și fetelor”. Pentru raport au votat 489 de parlamentari, 114 au fost împotrivă și 69 s-au abtinut. Votul șocant al unui organism legislativ ce trebuie să respecte suveranitatea în privința avortului, organism care include legiuitori din țări cu politici de protecție a vieții, s-a dat în timpul aprobării aderării Uniunii Europene la Convenția de la Istanbul – tratatul Consiliului Europei de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și fetelor.

Textul actual al Convenției se opune afirmației „efectuării unui avort asupra unei femei fără consimțământul său prealabil și informat” – singura mențiune despre avort în tratat. Cu toate acestea, acest lucru nu a împiedicat două comisii din Parlamentul European – Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) și Comisia pentru drepturile femeii și egalitate de gen (FEMM) să emită o condamnare  revoltătoare a legilor împotriva avortului, echivalând lipsa accesului legal la avort cu violența împotriva femeilor și fetelor. Raportul a lăsat pe dinafară orice recunoaștere sau condamnare a avortului cu selecție a sexului – primul act de violență de la începutul ciclului de viață, ce vizează eliminarea fetelor nenăscute pur și simplu pentru că sunt femei.

RAPORTUL INTERIM cu privire la propunerea de decizie a Consiliului privind incheierea de către Uniunea Europeana a Convenției Consiliului Europei despre prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, emis de raportorii Christine Revault D’Allonnes Bonnefoy și Anna Maria Corazza Bildt, ignoră legile naționale împotriva avortului. Textul extrem pro-avort prevede:

„4. Afirmă cu fermitate că refuzarea serviciilor și drepturilor de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avortul sigur și legal, reprezintă o formă de violență împotriva femeilor și fetelor; reiterează că femeile și fetele trebuie să aibă control asupra trupurilor și a sexualității lor; cere ca toate statele membre să garanteze educația sexuală cuprinzătoare, accesul ușor al femeii la planificarea familială și întreaga gamă de servicii de sănătate reproductivă și sexuală, inclusiv metodele moderne de contracepție și avortul sigur și legal.”

Textul și pretenția emisă de acest text, potrivit căreia „refuzarea avortului sigur și legal” este o formă de violență, l-a făcut pe eurodeputatul Steven Woolfe din Marea Britanie, să se ridice în picioare în timpul discuțiilor și să solicite echipei juridice din spatele raportului să revadă textul, căci există îngrijorarea că această secțiune a raportului „ar putea să aibă consecințele unei infracțiuni pentru oricine crede în reducerea avortului” și ar putea stabili că „milioane de oameni din Uniunea Europeană, ca urmare a acestui fapt, să poată fi considerați imediat criminali, în baza acestui vot”.

Dl Woolfe a adus chestiunea pe Facebook, exprimandu-si în continuare șocul si postând un videoclip cu următorul mesaj: „Imaginați-vă o lume în care a te opune avortului, din orice motiv, nu e doar o chestiune de opinie pe care alții o pot detesta sau aplauda, ​​ci constituie o infracțiune penală. Imaginați-vă că pur și simplu, exprimându-vă acest sentiment, ați deveni pe loc un criminal, vinovat de săvârșirea violenței împotriva femeilor și fetelor… Acum, indiferent din ce punct de vedere v-ați referit la avort, imaginați-vă ce precedent creează acest lucru pentru alte idei, care nu sunt pe placul celor de la putere. În curând, nu va mai trebui să vă imaginați această lume, pentru că exact asta este ceea ce Uniunea Europeană încearcă să facă…”

În continuare, Woolfe încheie, exprimându-și îngrijorarea că UE a ajuns într-un punct periculos, care trebuie să fie ferm contestat și că este recunoscător că Marea Britanie pleacă din UE.

Partidele politice din Parlamentul European au dat declarații înainte și după votul cu social-democrații, lăudând secțiunea privind avortul: „Convenția este cel mai amplu tratat internațional și primul instrument obligatoriu din punct de vedere juridic pentru combaterea violenței împotriva femeilor și angajează semnatarii să pună în aplicare măsuri de protecție a victimelor, de a urmări infractorii și de a preveni aceste infracțiuni. Parlamentul European, prin textul adoptat astăzi, susține ferm sanatatea sexuala și reproductiva și drepturile femeilor și fetelor, inclusiv accesul la avorturi sigure și legale”.

Mișcarea politică creștină europeană a avertizat înainte de vot: „În prezent, instituțiile Uniunii Europene intenționează să se alăture Convenției de la Istanbul, obligatorie din punct de vedere juridic. Acest instrument al Consiliului Europei este conceput pentru combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor, însă, în ciuda unor obiective lăudabile, este un instrument greșit și defectuos, ce conține multe agende nedorite ce dăunează fundamentului Uniunii Europene. Se speră că deputații în Parlamentul European se vor opune acestui raport nu din cauza subiectului general de combatere a violenței domestice, ci mai degrabă din cauza faptului că este un instrument juridic defect, prin care puterile fiecărui stat membru al UE trec în mâinile Consiliul Europei. Deși ECPM sprijină combaterea violenței în familie, nu susținem acest instrument particular”.

Partidul Popular European (PPE) a citat-o pe  Anna Maria Corazza Bildt din Suedia, membră a PPE, care a supravegheat raportul și a spus: „Aderarea UE la acest text va consolida cadrul legal pentru a preveni violența, a combate nepedepsirea infractorului și a proteja femeile și fetele… Trebuie să ne unim forțele pentru a combate stereotipurile și sexismul împotriva femeilor și fetelor. Religia, tradiția sau cultura nu pot justifica violența bărbaților împotriva femeilor”.

Într-o declarație anterioară, Corazza Bildt a vorbit împotriva politicii externe pro-life a președintelui Trump, care refuză finanțarea organizațiilor internaționale ce desfășoară activitati de avort sau promovează avortul, declarând: „Am condamnat cu fermitate noua regulă globală ce limitează libertatea… Noi nu vorbim despre a fi pentru avort sau împotriva avortului, vorbim despre dreptul umanitar. Sănătate. Siguranță. Protecția copilului. Și drepturile femeii sunt drepturile omului. Europa ar trebui să intervină și să dea dovadă de inițiativă, a adăugat ea, pentru a contracara sexismul lui Trump”.

Comunicatul de presă al comisiei FEMM, difuzat de Parlamentul European, a inclus, de asemenea, textul privind avortul: „Refuzarea serviciilor și drepturilor de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avortul sigur și legal, este o formă de violență împotriva femeilor și fetelor”. Deputații europeni reiterează faptul că „femeile și fetele trebuie să aibă control asupra corpului lor… Convenția de la Istanbul asigură că  obiceiurile, cultura, religia, tradiția sau așa-numita „onoare” nu pot fi o justificare a oricăror acte de violență împotriva femeilor”, se afirmă în text.

Raportul îndeamnă statele membre să accelereze negocierile privind ratificarea și punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul. În prezent, toate statele membre ale UE au semnat Convenția de la Istanbul, însă doar 14 au ratificat-o.

Aderarea UE la Convenție este prezentată ca oferind „un cadru juridic european coerent pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și va aduce o mai bună monitorizare, interpretare și implementare a legilor, programelor, fondurilor și o colectare mai buna a datelor”. Comisia Europeană este însărcinată să „inițieze, fără întârziere sau amânare, un dialog constructiv cu Consiliul și statele membre, în cooperare cu Consiliul Europei, pentru a aborda rezervele, obiecțiile și preocupările exprimate de statele membre”.

Directorul PNCI Marie Smith s-a exprimat asupra raportului și votului: „Sper că statele membre vor rezista cu tărie. Această denaturare îngrozitoare a legilor, care urmăresc să protejeze copiii nenăscuți și pe mamele lor de actul violent al avortului, ca o formă reală de violență, este șocantă, mai ales pentru un organism legislativ care pretinde că nu are „competența” cu privire la legile avortului și se presupune că le permite statelor membre să decidă pentru ele însele legile privind avortul.

Parlamentul European (PE) a avut ocazia să condamne violența oribilă a avortului cu selecție a sexului, care duce la un act de violență extremă – moartea – a sute de milioane de fetițe din lume, pur și simplu pentru că sunt femei și totuși PE rămâne mut la această grozăvie.

În condițiile în care mai multe țări din Europa caută noi legi pentru a proteja copiii nenăscuți de violența avortului, acest raport apare blocat într-o mentalitate pro-avort veche, care nu recunoaște că viața femeilor și a fetelor trebuie să fie protejată chiar din primele clipe și nu doar după naștere”.

Detalii complete privind Convenția de la Istanbul și procesul de ratificare se găsesc pe site-ul Consiliului Europei.

O adolescentă cu sindrom Down catre Angela Merkel: Ce credeți despre avortul tardiv?

Natalie Dedreux: “N-am vrut sa fiu avortată, am vrut să raman in lume”

SPUC, 13 septembrie 2017

Natalie Dedreux a întrebat-o pe  Angela Merkel, cancelarul german, de ce bebelușii cu sindromul Down pot fi avortați până la naștere.

În timpul unei emisiuni in direct, difuzate cu câteva zile înainte de alegerile germane la ARD, un post de radio public, cancelarul Angela Merkel s-a confruntat cu o întrebare dificilă privind legile discriminatorii ale avortului din țara sa.

De ce pot fi avortați copiii cu sindrom Down până la naștere?

O tânără de 18 ani, Natalie Dedreux, din Köln a spus: „Doamna Merkel, sunteți politician, faceți legi, eu sunt editor la o revistă pentru oameni ca mine, cu sindromul Down. Nouă din zece bebeluși cu sindrom Down în Germania nu se nasc”, a continuat ea. „Un copil cu sindrom Down poate fi avortat cu câteva zile înainte de naștere, prin ceea ce se numește avort în stadiu târziu. Colegii mei și cu mine vrem să știm ce părere aveți despre avortul în faza târzie, doamna Merkel. De ce bebelușii cu sindrom Down pot fi avortați cu puțin timp înainte de naștere? N-am vrut să fiu avortată, am vrut să mă nasc”, a încheiat dra Dedreux, înainte de a primi aplauze de susținere de la cei prezenti.

Dna Merkel a raspuns că susține „dreptul femeii la alegere”, dar a afirmat că partidul său Creștin-Democrat, s-a luptat ani de zile pentru a asigura faptul ca ambii părinți să treacă printr-o consiliere obligatorie, înainte de a face un avort. „Fiecare are atât de mult potențial și fiecare poate face ceva pentru societate”, a adăugat doamna Merkel, înainte de a o întreba pe dra Dedreux despre organizația Caritas din Köln, unde lucrează, spunând „Poate voi trece pe acolo”.

Avorturile eugenice

Avortul este legal din orice motiv până la 12 săptămâni în Germania. Cu toate acestea, avorturile sunt permise mai târziu, dacă există risc de sănătate fizică sau mentală pentru mamă sau dacă un copil nenăscut este diagnosticat cu o dizabilitate, cum ar fi sindromul Down.

Rata ridicată a avorturilor copiilor diagnosticați cu sindromul Down, în țările din Europa, a captat atenția în ultimele săptămâni, după ce CBSN a prezentat un raport, care arată că aproape 100% dintre copiii din Islanda cu această afecțiune sunt avortați. Cifra din Regatul Unit este de aproximativ 90%.

Biserica și statisticile despre sexualitate

Autor: Miriam Grossman

Sursa: https://caseofmistakenidentity.co/tag/miriam-grossman/

Mulți oameni din sânul Bisericii susțin că nu sunt influențați de opera lui Alfred Kinsey. Deși majoritatea nu doresc detalii, toti îi recunosc gândirea aberantă. Sunt conștienți de abuzul său față de bărbați, de femei, de copii și față de știință. „Nu vrem să avem nimic de-a face cu el!” spun ei.
Cu toate acestea, la începutul acestui an, una dintre publicațiile bisericești ale propriei mele confesiuni a citat statistici de la Institutul Kinsey pentru Cercetare a Sexualității, Genului și Reproducerii de la Universitatea din Indiana. Când am întrebat: „De ce?”, răspunsul a fost: „De unde putem noi lua statistici despre sex și sexualitate?”

Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit. De ce avem nevoie de statistici despre sex și sexualitate? Care este scopul lor? Cum sunt utilizate și ce finalitate au?

De dragul discuției, să presupunem că comunitatea creștină are un motiv valabil să utilizeze statistici pe teme de sex și sexualitate. Există multe lucruri ce merită luate în considerare.

În primul rând, cum se colectează aceste statistici? Eunice Ray, fondatoare, împreună cu soțul ei, col. Ronald D. Ray, a organizației RSVP America (Restoring Social Virtue and Purity in America/ Restabilirea virtuții sociale și a purității în America), mi-a spus: „Nu există nici un mod științific – după cum mi-au confirmat doctoranzii și doctorii de specialitate cu care am vorbit, care au cercetat sincer subiectul – de a cuantifica cu precizie datele colectate. Sunt subiective și nu pot fi duplicate. Dacă testezi reacțiile fiziologice, poate, dar doar să realizezi un chestionar și să-l distribui este problematic”. Ray îl citează pe Abraham Maslow, care i-a făcut odată următoarea observație lui Alfred Kinsey, că cei care vor vorbi cu oamenii, „ca noi, care caută statistici despre comportamentele sexuale”, sunt deja „depravați”. Cei mai „normali” oameni nu vor fi întrebați despre viața lor sexuală.

În al doilea rând, putem eticheta corect datele sau statisticile despre sex și sexualitate ca „știință”? Dacă este așa, ar trebui să fie posibil ca ele să fie duplicate. Aici, în acest caz, este diferența dintre „știința-știință” și „știința socială”. În cazul științei, un cercetător poate duplica originalul ca să obțină aceleași rezultate. Or, acest lucru cel mai probabil nu e adevărat în cazul „științelor sociale”. Ceea ce este adevărat, totuși, ar fi faptul că întrebările din orice sondaj „sociologic” pot fi formulate astfel încât să producă un răspuns special.

În al treilea rând, cine sunt „experții” în sex și sexualitate? Adevărul despre chestiunile intime a fost cândva zonă a medicinii și bisericii. Dar „sociologi”, ca Mary Calderone, Lester Kirkendall, dr. John Money și alții, au muncit din greu pentru a împinge adevărul unor astfel de probleme într-o altă zonă sau, cel puțin, au devenit dintr-o dată „experți” în locul bisericii. Mai întâi, SIECUS și „sexologii” au încurajat bisericile și grupurile lor educaționale să vorbească despre „darul sexualității” și să încurajeze „da-ul” unei experiențe sexuale „asemenea unei grădini”. Vedem că s-a întâmplat ceva asemănător și în cazul avortului. Biserica n-a putut să accepte niciodată avortul până în momentul în care științele sociale, deghizate sub denumirea de știință adevărată au negat planul lui Dumnezeu pentru bărbați, femei, căsătorie și familie. Dar codul „științific”, care a făcut avortul legal, se bazează pe o știință socială, care nu doar că trădează jurământul medicilor de „a nu face rău”, ci se opune lui Dumnezeu, Creatorul vieții umane. Astăzi, unele femei din biserică își văd avorturile ca fiind „un sacrificiu pe care trebuia să-l fac pentru mine”, iar unii pastori spun femeilor însărcinate și înspăimântate că un avort „va trimite copilul lor ca să fie cu Isus”.

În volumul The Failure of Sex Education in the Church: Mistaken Identity, Compromised Purity, am ales să nu dau prea multe  date statistice. Cu toate acestea, ofer puțină istorie, ofer o explicație și fac diferența între educația sexuală și învățătura pentru castitate, cu scopul final de a încuraja poporul lui Dumnezeu să reflecteze, să dialogheze și să caute Cuvântul Său, mai degrabă decât opinia omului. Pentru toți cei care caută rezultatele datelor medicale, nu a științelor sociale, recomand volumul Ce anume îl învățați pe copilul meu? de Miriam Grossman, dr. în medicină, și How Teen Sex is Killing our Kids de Meg Meeker, dr. în medicină. De asemenea, o lectură rapidă a cărții dr. Grossman Unprotected vă explică modul în care feminismul „corect politic” – ce cu siguranță nu trebuie confundat cu știința – a influențat atât medicina, cât și Biserica.

Putem colecta statistici privind numărul de persoane divorțate dintr-o anumită congregație, confesiune sau comunitate. Ar fi o chestiune pertinentă, documentată. Dar putem să strângem statistici corecte privind comportamentul sexual? Dacă da, cum? Din ce grupuri de oameni? Cu ce ​​fel de întrebări? Care ar fi concluzia?

Există oare un astfel de lucru ca o „cercetare sexuală” valabilă? Poate că o întrebare mai bună este: de ce avem nevoie de „autorități” în ceea ce privește sexul sau comportamentul sexual, atunci când avem Cuvântul lui Dumnezeu?

Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filozofia și cu deșarta înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii și nu după Hristos”. (Coloseni, 2: 8). Isus știe că trupul nostru este neputincios (Marcu 14:38). Probabil, din acest motiv, Dumnezeu nu ne arată spre „statisticile” lumești sau așa-numitele „sondaje științifice”, ci spre sfințenie, castitate și autocontrol. În ce fel un sondaj privind sexul sau statisticile privind comportamentul sexual încurajează sfințenia? În anii 1950, după publicarea raportului„științific” al lui Kinsey, soții și soțiile începuseră să se întrebe ce au pierdut. Fiii și fiicele bisericii începuseră să pună la îndoială moralitatea părinților lor.

Părinților și pastorilor de astăzi nu li se cere să facă nimic diferit de cei din generațiile anterioare. Noi trebuie să instruim copiii și oamenii din congregații pe căile Domnului și, astfel, să-i ajutăm și pe tineri și pe bătrâni să se împotrivească ispitelor lui Satan, lumii și naturii noastre păcătoase.

Nu avem nici o siguranță că vom fi ghidați corect de măsurătorile și comparațiile oferite de sexologi. Cuvintele sociologilor vin … și pleacă. Dar Cuvântul Domnului este pentru totdeauna. Vom fi îndreptați corect când ne temem, când iubim și când avem încredere în Dumnezeu, care este Creatorul bărbatului și al femeii, al căsătoriei și al familiei. Anume Cuvântul Său ne salvează și ne îndepărtează de căderile și de capcanele lumii de azi.

Despre sensibilitatea tinerelor

Interviu cu Miriam Grossman, dr. în medicină, pentru World Youth Alliance

Sursa: WYA.net
– Care sunt provocările ascunse și nevoile cu care se confruntă fetele care nu primesc astăzi informațiile de care ar avea nevoie ?

– Majoritatea oamenilor cunosc provocările sociale, educaționale, de sănătate și alte provocări, cu care se confruntă fetele tinere astăzi. Se trece cu vederea faptul că fetele au sensibilități biologice unice, care le sporesc vulnerabilitatea față de consecințele negative ale activității sexuale. De exemplu, din cauza sensibilității cervixului la adolescente, biologia spune fetelor să aștepte și să nu devină active sexual devreme. Cervixul lor este imatur și vulnerabil la infecții datorită unei zone delicate, numită zonă de transformare (zona T). Zona T este acoperită de un singur strat de celule, astfel încât bacteriile și virușii, în special HPV (virusul papilloma uman), pot să se instaleze cu ușurință. Cu timpul, zona T este înlocuită cu mai multe straturi de celule, mai greu de penetrat, făcând infecția mai puțin probabilă.

– Ce este educația sexuală „cuprinzătoare” și este ea importantă?

– Educația sexuală, la fel ca toate subiectele pe teme de sănătate, ar trebui să se bazeze pe adevăruri biologice. E evident, nu? Dar site-urile de internet și curricula creată pentru tineri de către educatorii sexualității „comprehensive” omit faptele biologice critice. Contrar afirmațiilor lor, aceste grupuri nu oferă tinerilor informații exacte din punct de vedere medical, informații la zi. Prioritatea organizațiilor precum Planned Parenthood și SIECUS realizarea unei schimbări sociale radicale. Deși este nobil să luptăm împotriva nedreptății sociale, scopul educației pentru sănătate trebuie să fie acela de a ține oamenii departe de cabinetul medical. Atunci când educația sexuală se bazează pe agende sociale în loc de știință, ea oferă tinerilor un fals sentiment de securitate, iar consecințele sunt dezastruoase.

– Abordarea dvs. în domeniul sănătății reproducerii și al educației sexuale s-a concentrat asupra metodelor bazate pe știință și cunoaștere. În ceea ce privește cercetarea și practica dvs, ce ați descoperit că lipsește materiei „educația sexuală cuprinzătoare”?

– Un număr uluitor de elemente critice sunt omise din sănătatea reproducerii și educația sexuală, printre care: – Comportamentul intim provoacă eliberarea unui hormon în creier, ce promovează sentimente de atașament și încredere, chiar dacă alături se află un străin. Acest lucru pare să fie valabil în special pentru fete și femei.
– Toate infecțiile cu transmitere sexuală și HIV sunt 100% evitabile prin întârzierea activității sexuale, prin căutarea celuilalt, care a așteptat, și, apoi, e important să rămâi monogam. Din perspectiva sănătății, acesta este idealul.
– Cervixul imatur al fetei îi sporește vulnerabilitatea la infecțiile genitale. Lăsând la o parte HIV, fetele și femeile suportă 80% din povara consecințelor negative ale comportamentului sexual timpuriu și cu mai mulți parteneri.
– Fecalele conțin agenți patogeni periculoși. Contactul sexual anal este asociat cu boli infecțioase grave cum ar fi salmonella, shigella și hepatita A, B și C.
– Fiziologia și anatomia anusului sunt foarte diferite de vagin. În ceea ce privește transmiterea HIV, actul sexual este cel puțin de douăzeci de ori mai periculos decât actul sexual vaginal.
– După cum se menționează pe ambalajul prezervativului, spargerea sa este mai probabil să apară în timpul actului sexual anal.
– Sexul oral cu mai mulți parteneri este asociat cu cancerul de gât. Există dovezi convingătoare că HPV cauzează cancerul limbii și al amigdalelor la fel cum îl generează în colul uterin.
– Chlamydia poate provoca probleme de infertilitate, chiar dacă este detectată și tratată în timp util. Materialele de educație sexuala asigura fetele că, dacă respectă instrucțiunile, merg și fac examen medical o dată sau de două ori pe an și iau antibiotice, când este necesar, se vindecă. Dar nu este întotdeauna cazul.

– În scrierile dvs., discutați despre legătura dintre hormoni și relația umană. Care este relația aici și cum îți modelează hormonii experiența și relațiile cu alte persoane?

– O femeie tânără are sensibilități biologice unice care îi sporesc vulnerabilitatea față de consecințele activității sexuale. De exemplu, relațiile intime eliberează oxitocină, un hormon predominant feminin, care combină sentimentele de atașament și încredere. Această substanță chimică transformă lumina roșie în lumină verde. Cu alte cuvinte, ea modifică chimia creierului, astfel încât o fată este mai probabil să treacă cu vederea defectele unui băiat și să-și asume riscuri pe care altfel nu și le-ar asuma. Asta trebuie să li se spună oamenilor, asta ar trebui să cunoască, împreună cu toată educația despre contraceptive și disponibilitatea avortului.

– Mergând mai departe, cum putem să protejăm și să informăm mai bine femeile și fetele?

– Trebuie ca educația sexuală să fie bazată pe biologie, nu pe ideologie. Biologia respinge categoric ideea că femeile sunt la fel ca bărbații. Fetele sunt protejate și informate atunci când își cunosc și își înțeleg darurile lor unice, mai ales sexualitatea lor. Acest lucru le face să ia decizii prudente cu privire la activitatea lor sexuală, să ia decizii care conduc la o mai bună sănătate a reproducerii, la o mai bună sănătate emoțională și psihică.

Copiii concepuți în eprubetă au crescut mari și … nu sunt fericiți

Autor: Jewels Green, Sursa: Lifesitenews.com,  6 iulie 2016

„Ca persoană concepută cu donator, eu …”.

Nu am mai auzit nimic după asta. Urechile mele ca și cum ar fi explodat și nu puteam să mă concentrez asupra a ceea ce tocmai spusese această femeie frumoasă. Cu siguranță că tehnologia nu există de atat de multa vreme încât copiii creați astfel să fi devenit adulți? Stai puțin, m-am gândit, îmi amintesc vag când s-a sărbătorit aniversarea primului copil conceput în eprubetă și … poftim. S-a întâmplat acum 35 de ani! Eram uluită. Se pare că ori de câte ori oamenii vorbesc despre tehnologia reproducerii, ce creează copii, tind să se concentreze chiar pe copii. Primele „loturi” de copii au crescut mari de acum și puțini dintre ei se arată prea fericiți de circumstanțele conceperii lor.

„Scuzați-mă, tocmai v-am auzit spunând că sunteți o persoană concepută cu donator? Asta ar însemna …?”

„Da, am fost concepută cu folosirea reproducerii cu terț donator”.

Mi-am făcut câțiva prieteni noi la Convenția națională privind dreptul la viață din New Orleans (SUA), din anul trecut, inclusiv doi opozanți ai reproducerii cu terț donator: Alana S. Newman, redactorul cărții „The Anonymous Us Project: A story-collective on 3rd Party Reproduction” (aprox., „Proiectul nostru anonim: O poveste colectivă a reproducerii cu terț donator”) și, Katy Doran, fondatoarea Coaliției împotriva traficului reproducerii, tânăra implicată în fragmentele de conversație de mai sus. Ambele au fost concepute ca urmare a reproducerii cu terț donator și ambele sunt activiste în lupta pentru a pune capăt transformării copiilor în marfă.

Reproducerea cu terț donator include nu numai fertilizarea in vitro (FIV), ci și inseminarea artificială, sperma unui donator și ovulele unei donatoare și mama-surogat, convențională și gestantă. În FIV, spermatozoizii și ovulele sunt unite în laborator (de aceea embrionii rezultați au fost inițial numiți „bebeluși în eprubetă”) și apoi implantați în uterul femeii, care aștepta acest lucru. Femeia care primește embrionii implantați poate fi legată genetic sau nu de copilul pe care îl va purta. O nouă viață poate fi creată, folosindu-se spermă și ovule de la donatori și donatoare sau sperma soțului ei și ovulele sale sau orice altă combinație. De la prima naștere reușită de la o mamă-surogat gestantă, în 1985, acest lucru a devenit aranjamentul preferat, deoarece elimină practic mama-surogat, care, uneori își poate schimba inima și are pretenții de custodie asupra copilului pe care l-a purtat.

Inseminarea artificială înseamnă atunci când o femeie este inseminată cu sperma unui donator sau, în unele cazuri, cu sperma soțului ei. Astfel, dacă un cuplu infertil utilizează un ovul donat și spermă donată pentru a crea embrioni, care să fie implantați la o altă femeie (decât donatoarea de ovule), copilul rezultat ar putea avea teoretic cinci părinți: părinții sociali (care „comandă” copilul), părinții genetici și mama-surogat gestantă.

Citez de pe site-ul Coaliției împotriva traficului reproducerii:

„Industria infertilității” este o industrie în creștere de multe miliarde de dolari. Mama-surogat și vânzarea de ovule și spermă umană generează profituri uriașe. O sarcină comandată poate genera până la 300.000 de dolari. Dacă credem că ființele umane nu ar trebui să fie vândute și nu ar trebui să fie traficate sau fabricate ca o marfă și dacă credem că femeile merită să fie tratate mai bine decât ca niște mașini de făcut copii, trebuie să ne opunem reproducerii cu terț donator”.

Am participat la o prelegere ținută de Katy despre reproducerea cu terț donator, în general, și despre experiența personală în particular. Ea a relatat: „Am aflat că am fost concepută cu donator, cu câteva săptămâni înainte de a împlini 22 de ani. Reacția mea inițială a fost să plâng neîncetat și să-mi părăsesc părinții. Îi vizitasem de Ziua Recunoștinței, când eram studentă, și tot ce am vrut să fac, când am aflat, a fost să merg înapoi la universitate și să merg singură la un film”. Să scap. Ea a mai spus că unul dintre cele mai supărătoare detalii despre concepția ei a fost faptul că ea însăși a însemnat o tranzacție financiară. Ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost dorința ei nestăvilită, împărtășită de mai multe persoane concepute cu donatori, de a ști de unde vin. Este primordial. Cui aparțin? De ce „sângele apă nu se face”?

Desigur, cuplurile, care nu pot concepe în mod natural și care aleg să cumpere gameți și/sau să comande o mamă-surogat, cunosc sentimentul de a-și dori un copil al lor, de care să fie legate genetic, deoarece majoritatea covârșitoare a acestor aranjamente au ca rezultat un copil care este legat de cel puțin unul dintre adulții care „comandă” copilul. Mulți (deși nu toți) dintre copiii adoptați experimentează o dorință similară de a-și cunoaște părinții genetici. Diferența, desigur, este că adopția este un plan pus în aplicare ca soluție la circumstanțele care împiedică creșterea copilului de către părinții săi biologici, în timp ce reproducerea cu terț donator este un aranjament financiar, pus în mișcare cu mult înainte de concepție. Reproducerea cu terț donator îl privează pe un copil de mama sau tatăl său genetic sau de ambii … intenționat.

„Nu mi-am deschis sufletul cu adevărat și nu mi-am împărtășit sentimentele, până în momentul în care fratele meu l-a găsit tatăl nostru în primăvara următoare, la aproximativ un an și cinci luni după ce am aflat despre concepția mea”, a spus Katy.

Fratele ei (frate social (locuind în altă familie) și genetic complet), Matt Doran, a realizat site-ul DonorChildren.com, singurul registru gratuit al persoanelor concepute cu donator din America. Site-ul său a conectat peste 100 de membri de familie, oameni concepuți cu donatori cu părinții donatori.

Desigur, există o mulțime de persoane concepute cu donatori care pretind că modul în care au fost concepute nu le afectează, nici pozitiv, nici negativ. Unele dintre poveștile lor sunt incluse în cartea „Proiectul nostru anonim”, care conține contribuții din întreaga lume și include puncte de vedere asupra donatorilor de spermă și ovule, ale persoanelor concepute cu donatori precum și ale părinților care au „comandat” copilul. Firul roșu ce străbate întreaga carte este că singura reacție emoțională acceptabilă ce pare să o permită cultura noastră  unei persoane concepute cu donator este cea de gratitudine. În cazul în care o persoană se abate de la această cale emoțională acceptabilă din punct de vedere social și-și exprimă orice fel de frică, tristețe, furie, durere, confuzie și îndoială, i se aplică eticheta de „nerecunoscător” și toate speranțele de a iniția un dialog sunt spulberate.

Citat din cartea amintită:

„Nu-mi place să știu că am fost conceput cu donator. Cred că este ridicol și bizar că cei doi oameni care m-au făcut nu s-au întâlnit niciodată și nu se vor întâlni niciodată. Cred că e înfricoșător că tatăl meu a fost plătit. Cred că este și mai înfricoșător că agenții, vânzătorii și medicii comercianți au muncit atât de mult ca să mă creeze și acum, când eu am devenit adult, nu le pasă deloc de opinia mea. Sunt ca și traficanții de droguri. Vând substanțe care vindecă dorința de a avea copii. Au oare ceva și pentru a-mi vindeca dorința de a ști cine îmi e tată?” Sfâșietor…

„Sacrificarea științifică a tatălui este o ultimă formă de abuz asupra copiilor” – Pierre Levy-Soussan, medic psihiatru de copii din Franța

Comentariu Provita Media: Guvernul francez a declarat, la sfârșitul lunii iunie, că va urma recomandările Comitetului Consiltativ Național de Etică (CCNE), în favoarea femeilor singure și a cuplurilor de lesbiene de a avea un copil prin reproducere asistată medical. Purtătorul de cuvânt al guvernului francez Christophe Castaner a declarat că nu s-a stabilit exact data când va avea loc schimbarea. CCNE, care a început studierea acestei chestiuni încă din 2013, și-a dat aprobarea la 27 iunie a.c. Reproducerea asistată medical este astăzi permisă în Franța doar pentru cuplurile infertile heterosexuale. Castaner a declarat că guvernul nu intenționează să permită procedura mamei-surogat, care este interzisă în Franța, în prezent. Legea din 2013, care a permis căsătoria homosexualilor, a arătat că Franța este foarte divizată în această chestiune, existând proteste de amploare pro și contra acestei legi. Redăm mai jos opinia cunoscutului psihiatru de copii din Franța, Pierre Levy-Soussan, publicată de revista LePoint. Levy-Soussan este complet împotriva deschiderii procedurii procreării asistate medical pentru femeile singure sau pentru cuplurile de lesbiene.

Autor:  Pierre Levy-Soussan, Sursa: LePoint.fr, 3 iulie 2017

Avizul Comitetului Consultativ Național de Etică din Franța (CCNE), ce propune deschiderea procreării asistate medical, fără a ține cont de condiția de infertilitate sau de cuplu, tuturor femeilor, este un regres pe mai multe planuri: un regres al dialogului democratic, un regres al locului tatălui sau al bărbatului, un regres al drepturilor copilului și al concepției umaniste asupra medicinii.

În primul rând, putem pune la îndoială tipul de „expertiză“ invocată de CCNE, căci constatăm că nici o societate științifică, nici o organizație specializată în domeniul protecției copiilor nu a fost audiată? De ce să eliminăm pur și simplu studiile – care există – și care demonstrează că copiii crescuți de cuplurile de același sex o duc mai rău, iar nu „nici mai bine, nici mai rău” decât alții? Pentru a fi corecți întrutotul trebuie să spunem că, atunci când CCNE ia în calcul  studiile ce îi contrazic argumentele (de exemplu, cele care arată că copiii femeilor singure prezintă o supra-morbiditate de tulburări psihice) o face pentru a elimina din nou, dintr-o lovitură, această contradicție în favoarea dreptului la „emancipare”, a dreptului la „autonomie” a individului, pentru a afirma, indiferent de orice, superioritatea „dorinței de a avea un copil”  asupra inegalității acelor copii, pe care îi vom priva în mod științific de tată.

„Eradicarea din punct de vedere „științific” a tatălui este o utilizare deosebit de perversă a științei”

Transformarea unui copil al „științei” în copilul tău nu merge de la sine, aceasta însemnând să faci apel la toate resursele psihice, simbolice, emoționale ale cuplului și, uneori, în zadar, căci această exigență a muncii psihice este înrădăcinată într-o traiectorie personală complicată în care fiecare rămâne mamă sau tată din motive inconștiente, familiale, ancestrale. Cât de multe femei care merg în străinătate pentru a fi „inseminate” descoperă, spre surprinderea lor, dificultățile legate de singurătate, de epuizare fizică și psihică, determinate de venirea copilului pe lume, câte dintre ele nu se simt foarte curând dezarmate în  fața unor întrebări scormonitoare ale copilului. Răspunsurile de-a gata nu sunt suficiente niciodată ( „mai sunt și alți copii fără tată“, „este mai bine să fii singur decât însoțit de cine nu trebuie“, „Am suficientă dragoste pentru tine” …), până când această problemă plonjează în intimitatea femeii și într-o istorie personală adesea foarte complexă. Copilul e încărcat cu această istorie, uneori prea grea pentru el, într-o relație duală, o dispută pe care nimeni nu o va putea limita, întrerupe, tempera.

Eradicarea tatălui din punct de vedere științific este o utilizare deosebit de perversă a științei, deoarece folosește o tehnică pură – grație „furnizorilor de resursă biologică” (CCNE dixit) –, necesară și suficientă pentru a crea un copil. Dar cu ce preț? Cu prețul unui determinism ireversibil, care îl va urmări pe copil toată viața: acela de a fi apatrid, cuvânt care, din punct de vedere etimologic ar însemna „fără țara tatălui”. Trebuie să avem curajul de a spune acest lucru. Chiar și în cazul cuplurilor infertile, care recurg la donare de spermă, unii copii suferă din cauza că trebuie să rămână „străini pentru familiile lor”: ei își vor exprima acest disconfort, de exemplu, prin „imposibilitatea de a-și cunoaște originile lor biologice”. Prin urmare, a ne imagina că o ridicare a anonimatului asupra donației [de spermă] ar putea atenua privarea de genealogie paternă este o altă capcană: un tată nu este niciodată reductibil la sperma sa, la donator, la „furnizor”, ci este o ficțiune, dacă e să ne exprimăm ca James Joyce, necesară unui copil și în care copilul „crede”.

Libertatea unor oameni, adulți, care, de multe ori, au toate motivele, conștiente și inconștiente,  de a se împotrivi să fie tați și, în consecință, bărbați, nu ar trebui să se exercite în detrimentul altora, respectiv, al copiilor, pe care societatea trebuie să-i protejeze de această atotputernicie parentală. Sacrificarea științifică a tatălui este o formă finală de abuz asupra copilului. Într-o zi sau alta, va trebui să plătim pentru asta.

Michelle Cretella, cunoscut medic pediatru din SUA, vorbește despre ideologia gender și pericolele sale pentru copii

Sunt medic pediatru și vreau să vă povestesc despre modul în care  s-a infiltrat ideologia transgender  în domeniul pediatriei și a produs un abuz la scară largă asupra copiilor.

Sursa: Daily Signal, 3 iulie 2017, traducere și adaptare Provita Media (Sublinierile aparțin editorului Provita Media)

Politica transgender a luat americanii prin surprindere și i-a luat pe unii legiuitori pe neașteptate.

Doar cu câțiva ani în urmă, mulți nu și-ar fi putut imagina o dispută atât de semnificativă asupra accesului bărbaților și a femeilor transgender la toaleta unisex în Carolina de Nord.

Dar ideologia transgender nu doar că ne infectează legile. Ea intră în viețile celor mai nevinovați dintre noi – copiii – având și sprijinul aparent în creștere al comunității medicale profesionale.

Așa cum am explicat în articolul meu din 2016, „Dysphoria de gen la copii și suprimarea dezbaterii”, profesioniștii care îndrăznesc să pună la îndoială linia de partid neștiințifică de sprijinire a terapiei de tranziție de gen descoperă că sunt discreditați  și scoși pur și simplu afară din slujbă.

Eu vorbesc ca o persoană familiarizată îndeaproape cu comunitățile preocupate de  sănătatea comportamentală  și pediatrică și cu practicile lor. Sunt mamă a patru copii, care a muncit 17 ani ca medic pediatru general certificat, cu accent pe sănătatea comportamentala a copilului, înainte de a părăsi practica clinică, în 2012.

În ultimii 12 ani, am fost membru al Consiliului de administrație și cercetător al Colegiului American de Pediatrie, iar în ultimii trei ani am fost președintele acestuia.

De asemenea, am fost membru în Consiliul de administrație al Alianței pentru Alegerea Terapeutică și Integritate Științifică, din 2010 până în 2015. Această organizație de medici și profesioniști în domeniul sănătății mintale apără dreptul pacienților de a primi psihoterapie pentru conflicte de identitate sexuală, practică ce este în concordanță cu valorile profunde, bazate pe știința și etica medicală.

Am asistat la o actualizare a consensului medical cu privire la natura identității de gen. Ceea ce medicii tratau odată ca fiind o boală mintală, comunitatea medicală afirmă în prezent în mare măsură și chiar promovează ca fiind ceva normal.

Iată câteva dintre aceste modificări.

Noul normal

Clinicile pediatrice „de gen” sunt considerate centre de elită pentru afirmarea* copiilor, tulburați de sexul lor biologic. Această condiție dificilă, cândva numită tulburare de identitate de gen, a fost redenumită „disforie de gen”, în 2013.

În 2014, existau 24 de astfel de clinici de gen, grupate în principal pe coasta de est și în California. Un an mai târziu, erau peste 40 în toată țara.

Cu 215 programe de rezidență în pediatrie, care pregătesc viitorii pediatri printr-un protocol ce afirmă tranziția (de gen) și care tratează copiii cu disforie de gen în consecință, clinicile de gen sunt sortite să prolifereze în continuare.

În vara trecută, guvernul federal a declarat că nu va impune programelor de stat de asigurare de sănătate Medicare și Medicaid să acopere procedurile ce afirmă tranziția (de gen) pentru copii sau adulți, deoarece experții medicali de la Departamentul de Sănătate și Servicii Umane (Ministerul Sănătății, în SUA – n.t.) au descoperit că riscurile erau adesea prea mari, iar beneficiile prea neclare.

Netulburată de aceste constatări, Asociația Profesională Mondială pentru Sănătatea Transgender-ilor a făcut presiuni, susținând – fără nici o dovadă – că aceste proceduri sunt „sigure”.

Două asociații de pediatrie de frunte – Academia Americană de Pediatrie și Societatea de Endocrinologie Pediatrică – au urmat în mod continuu, aprobând abordarea afirmării tranziției, chiar dacă cea de-a doua organizație recunoaște în cadrul propriilor sale orientări că protocolul de afirmare a tranziției se bazează pe dovezi reduse.

Ambele organizații chiar recunosc că singurele dovezi clare privind această abordare sunt potențialele riscuri pentru sănătatea copiilor.

Abordarea ce afirmă tranziția constă în faptul că acei copii care „insistă în mod constant și persistent” că nu sunt genul asociat sexului lor biologic sunt în mod natural transgender-i.

(Astăzi se ignoră faptul că, în viața normală și în psihiatrie, orice persoană care „insistă în mod constant și persistent” asupra oricărui lucru ce contravine realității fizice este considerat fie confuz, fie cuprins de delir).

Protocolul de afirmare a tranziției recomandă părinților să-și trateze copiii în raport cu genul pe care ei și-l doresc si să le administreze substanțe ce le blochează pubertatea, în jurul vârstei de 11 sau 12 ani, dacă au disforie de gen.

Dacă, până la vârsta de 16 ani, copiii încă mai insistă că sunt prinși într-un corp „greșit”, li se administrează hormoni încrucișați, iar fetele biologice pot obține o dublă mastectomie (extirparea sânilor).

Așa-numitele „intervenții chirurgicale ale părții de jos” sau intervenții chirurgicale de reamenajare a organelor genitale nu sunt recomandate înainte de vârsta de 18 ani, deși unii chirurgi au contrazis recent această restricție.

Abordarea în favoarea tranziției a fost adoptată de instituțiile publice în mass-media, în educație și în sistemul nostru juridic și este acum recomandată de majoritatea organizațiilor medicale naționale.

Cu toate acestea, există excepții de la această mișcare, pe lângă Colegiul American al Medicilor Pediatri și Alianța pentru Alegere Terapeutică. Aici intră Asociația Medicilor și Chirurgilor Americani, Asociațiile Creștine Medicale și Stomatologice, Asociația Medicală Catolică și Youth Gender Professionals, ce susține mișcarea LGBT.

Mișcarea transsexuală a luat avânt în comunitatea medicală și în cultura noastră prin oferirea unei povești profund eronate. Cercetările și faptele științifice arată un tablou complet diferit.

Iată câteva dintre aceste fapte fundamentale.

  1. Cercetările pe gemeni dovedesc că nimeni nu se naște „prins într-un corp de sex greșit”.

Unele studii asupra creierului au sugerat că unii se nasc cu un creier „transgendat”. Dar aceste studii sunt grav eronate și nu dovedesc acest lucru.

Practic totul în legătură cu ființa umană este influențat de ADN-ul nostru, dar foarte puține trăsături sunt fixate în noi de la naștere. Tot comportamentul uman este alcătuit din elemente heteroclite, formate în  grade diferite pentru natură și cultură.

Cercetătorii efectuează în mod obișnuit studii pe gemeni pentru a discerne care sunt factorii (biologici sau nonbiologici) ce contribuie mai mult la exprimarea unei trăsături particulare. Studiile pe gemeni cel mai bine concepute sunt cele cu cel mai mare număr de subiecți.

Gemenii identici conțin 100% același ADN de la concepție și sunt expuși acelorași hormoni prenatali. Deci, dacă genele și/sau hormonii prenatali au contribuit semnificativ la transgenderism, ar trebui să ne așteptăm ca ambii gemeni să se identifice ca transgender-i aproape 100%.

Culoarea pielii, de exemplu, este determinată numai de gene. Prin urmare, gemenii identici au aceeași culoare a pielii 100%.

Dar în studiul cel mai amplu al adulților gemeni transgender-i, publicat de dr. Milton Diamond în 2013, doar 28% dintre gemenii identici au fost identificați ca fiind transgender-i. În 72% erau diferiți. (Studiul lui Diamond a raportat că 20% se identifică ca fiind transgender-i, dar datele sale reale arătau un număr de 28%, după cum am notat aici în nota de subsol 19).

Acest procent de 28% dintre gemenii identici identificați ca transgender-i sugerează o predispoziție biologică minimă, ceea ce înseamnă că transgenderism-ul nu se va manifesta în afara factorilor nonbiologici externi, care de asemenea afectează individul în timpul vieții sale.

Faptul ca gemenii identici erau diferiți în 72% din cazuri este extrem de important, deoarece înseamnă că cel puțin 72% din ceea ce contribuie la transgenderism la un singur geamăn constă din experiențe neîmpărtășite de celălalt după naștere – adică factori care nu-și au originea in biologie.

Studii ca acesta dovedesc faptul că credința în „identitatea de gen înnăscută” – ideea că un creier „feminizat” sau „masculinizat” poate fi prins într-un corp greșit înainte de naștere – este un mit care nu are nici o bază științifică.

  1. Identitatea de gen este maleabilă, în special la copiii mici.

Chiar si Manualul de Sexualitate și Psihologie al Asociației Americane de Psihologie recunoaște că, înainte de promovarea pe scară largă a afirmării tranziției, 75-95% din copiii pre-puberi, care au avut tulburări în legătură cu sexul lor biologic, în cele din urma, au depășit acea suferință. Marea majoritate au ajuns să-și accepte sexul biologic până la sfârșitul adolescenței, după ce au trecut în mod natural prin pubertate.

Dar, odată cu afirmarea tranziției, care se amplifică acum în societatea occidentală, numărul copiilor care pretind că ar fi stresați în legătură cu genul lor – și persistența acestei idei în timp – a crescut dramatic. De exemplu, Serviciul de dezvoltare a identității de gen din Regatul Unit a înregistrat o creștere de 2000% a trimiterilor din 2009.

  1. Substanțele ce blochează pubertatea, administrate pentru disforia de gen, nu s-au dovedit a fi sigure.

Substanțele ce blochează pubertatea au fost studiate și dovedite a fi sigure pentru tratamentul unei tulburări medicale la copii, numită pubertate precoce (cauzată de secreția precoce anormală și nesănătoasă a hormonilor de pubertate la un copil).

Cu toate acestea, după cum subliniază o lucrare revoluționară, publicată în The New Atlantis, nu putem deduce din aceste studii dacă aceste substanțe blocante sunt sau nu sigure în cazul copiilor normali fiziologic cu disforie de gen.

Autorii remarcă faptul că există unele dovezi privind scăderea mineralizării osoase, ceea ce înseamnă un risc crescut de fracturi osoase ca adulți tineri, risc potențial crescut de obezitate, cancer testicular la băieți și un impact necunoscut asupra dezvoltării psihologice și cognitive.

În ceea ce privește aceasta din urmă, în timp ce, în prezent, nu avem studii extinse, pe termen lung, cu copiii puși pe substanțe blocante pentru disforia de gen, studiile efectuate asupra adulților din ultimul deceniu dau motive de îngrijorare.

De exemplu, în 2006 și 2007, revista Psychoneuroendocrinology a raportat anomalii ale creierului în domeniul memoriei și funcționării acesteia la femeile adulte care au primit blocante din motive ginecologice. În mod similar, multe studii privind bărbații tratați pentru cancer de prostată cu blocanți sugerează, de asemenea, posibilitatea unui declin cognitiv semnificativ.

  1. Nu există cazuri în literatura științifică a copiilor cu disforie de gen care au întrerupt substanțele blocante.

Majoritatea copiilor, dacă nu toți, care au fost puși pe substanțe ce le blochează pubertatea, continuă să ia hormoni încrucișați (estrogen pentru băieții biologici, testosteron pentru fetele biologice). Singurul studiu, care urmărește până în prezent copiii pre-puberi despre care s-a afirmat că, din punct de vedere social, sunt transgender-i, și puși pe substanțe blocante la o vârstă fragedă, a constatat că 100% dintre aceștia au revendicat o identitate transgender și au ales hormoni încrucișați.

Acest lucru sugerează că protocolul medical în sine poate conduce copiii să se identifice drept transgender-i.

Există un efect evident de autorealizare în ajutarea copiilor să se dea drept de sex opus atât din punct de vedere biologic, cât și din punct de vedere social. Acest lucru este departe de a fi lipsit de gravitate, deoarece administrarea de substanțe blocante de pubertate la 12 ani sau mai puțin, urmată de terapia hormonilor încrucișați, sterilizează un copil.

  1. Hormonii încrucișați sunt asociați cu riscuri periculoase pentru sănătate.

Din studiile pe adulți, cunoaștem că riscurile de hormoni încrucișați includ, dar nu se limitează la: boală cardiacă, hipertensiune arterială, cheaguri de sânge, accidente vasculare cerebrale, diabet și cancere.

  1. Neuroștiința arată că adolescenții nu au capacitatea adultului necesară evaluării riscurilor.

Datele științifice arată că persoanele sub vârsta de 21 de ani au o capacitate mai mică de a evalua riscurile. E o problemă etică gravă să permiți efectuarea unor proceduri ireversibile și de schimbare a vieții asupra minorilor care sunt prea tineri ca să-și dea consimțământul valabil.

  1. Nu există nici o dovadă că afirmarea tranziției împiedică sinuciderea la copii.

Avocații protocolului de afirmare a tranziției susțin că sinuciderea este consecința directă și inevitabilă a reținerii afirmărilor sociale și a alterărilor biologice la un copil cu disforie de gen. Cu alte cuvinte, cei care nu aprobă protocolul ce afirmă tranziția condamnă în mod esențial copiii cu disforie de gen la sinucidere.

Totuși, după cum s-a menționat mai devreme, înainte de promovarea pe scară largă a afirmării tranziției, 75 până la 95% din tinerii cu disforie de gen au ajuns să fie fericiți cu sexul lor biologic, după ce au trecut pur și simplu prin pubertate.

În plus, contrar pretențiilor activiștilor, nu există dovezi că hărțuirea și discriminarea, adică lipsa afirmării, ar fi principala cauză a sinuciderii în rândul oricărui grup minoritar. De fapt, cel puțin un studiu din 2008 a constatat că discriminarea percepută de persoanele identificate ca LGBT nu este cauzală.

Peste 90% dintre persoanele care se sinucid au o tulburare mintală diagnosticată și nu există dovezi că copiii cu disforie de gen care se sinucid sunt diferiți. Mulți copii cu disforie de gen au nevoie pur și simplu de terapie ca să ajungă la rădăcina depresiei lor, ce poate fi aceeași problemă ce le declanșează disforia de gen.

  1. Protocolul de afirmare a tranziției nu a rezolvat problema sinuciderii la transgender-i.

Adulții, care au suferit schimbări sexuale – chiar și în Suedia, care se numără printre țările, care acceptă cel mai mult LGBT –, au o rată de sinucidere de aproape 20 de ori mai mare decât cea a populației generale. În mod evident, schimbarea de sex nu este soluția la disforia de gen.

Rezultatul: Protocolul de afirmare a tranziției înseamnă abuz asupra copilului

În esență, în timp ce mișcarea de afirmare a tranziției are drept scop să ajute copiii, ea provoacă o nedreptate gravă asupra lor și a celorlalți copii non-disforici.

Acești profesioniști se folosesc de mitul potrivit căruia oamenii se nasc transgender-i pentru a justifica angajarea în experimente masive, necontrolate și neconfirmate asupra copiilor, care au o stare psihologică ce, altfel, se rezolvă după pubertate în marea majoritate a cazurilor.

Instituțiile actuale care promovează afirmarea tranziției împing copiii să se dea drept de sex opus, orientându-i pe mulți pe calea blocării pubertății, a sterilizării, a eliminării părților sănătoase ale corpului și a unor daune psihologice neprevăzute.

Aceste daune nu constituie nimic mai mult decât abuzul instituționalizat asupra copilului. Etica sănătoasă cere încetarea imediată a utilizării suprimării pubertății, a hormonilor încrucișați și a intervențiilor chirurgicale de reconstituire a sexului la copii și adolescenți, precum și încetarea promovării ideologiei de gen prin intermediul curriculei școlare și a politicilor legislative.

Este timpul ca liderii națiunii noastre și majoritatea tăcută a profesioniștilor din domeniul sănătății să cunoască exact ce li se întâmplă copiilor noștri și să se unească pentru a lua măsuri.

  

Răspunsuri la dezbaterile privind homofobia în Franța

Sursa: Liberte Politique, 18 noiembrie 2008

Articol – atat de actual – scris, acum aproape un deceniu, de Thierry Boutet, purtător de cuvânt al organizației Fondation Politique.

În numele luptei împotriva homofobiei, ministrul Educației (din Franța – n.t.) promovează o campanie de propagandă în favoarea normalizării comportamentului homosexual în școli. Mobilizarea noastră împotriva acestei campanii a declanșat numeroase reacții, pozitive și negative.

Sunt oameni care, prezentându-se ca homosexuali, spun că sunt răniți de refuzul nostru de a accepta ca homosexualitatea să fie prezentată adolescenților în clasă, ca o orientare naturală a sexualității, printre altele.

Tuturor – inclusiv celor care ne insultă și în ciuda anonimatului după care mulți se ascund – doresc să le scriu personal. Există suferințe în legătură cu homosexualitatea, ca toată suferința. Nimic nu mai este personal, unic, intim, singular. Este greu de înțeles chiar propria suferință și atunci cum să înțelegi cu adevărat suferința celuilalt? Această incapacitate de a înțelege nu înseamnă indiferență sau dispreț, dimpotrivă. Orice persoană în suferință este demnă de respect; ea face apel la mai multă atenție și sprijin, chiar dacă asta ar însemna să pună în mișcare toate forțele.

Că unii dintre cei care se simt răniți au dorit să se exprime, vărsându-și focul inimii – fie! Atitudinea lor nu mă va împiedica să cred că ei greșesc, dacă speră să găsească soluția la dificultățile lor, forțând societatea să-și schimbe paradigmele și substanța sa fondatoare. Conținutul acestor reacții îmi cere să mă explic în continuare prin specificarea câtorva puncte în discuție.

Suferința nu poate împiedica exercițiul rațiunii

În primul rând, aș dori să spun celor care ne acuză că am confunda homosexualitatea cu pedofilia. Pedofilia este, în general, definită ca atracția sexuală a adulților față de persoanele minore. Aceasta este clasificată ca o tulburare sexuală de CM1 (Clasificarea statistică internațională a bolilor și a problemelor de sănătate asociate), care e nomenclatorul cauzelor de morbiditate și mortalitate, publicat de OMS. Homosexualitatea vine dintr-un proces psihologic foarte diferit și mulți o consideră drept o orientare înnăscută.

În Franța, vârsta majoratului este de 18 ani, vârsta consimțământului sexual este 15 ani. Dar, neținând cont de această barieră legală, a normaliza homosexualitatea în rândul adolescenților – care, știm foarte bine, sunt de multe ori încă în căutarea maturității – îi face vulnerabili la riscul real de banalizare a pedofiliei, facilitând încălcarea acestei bariere permeabile și neclare. În acest sens, atunci când Gérard Longuet se întreabă cu surprindere, dacă școala promovează noi forme de sexualitate, în timp ce luptă cu pedofilia, nu greșește: el pune degetul pe o divergență care merge dincolo de un simplu paradox.

O altă persoană scrie că este disperată când citește ce scriu, și îmi pune această întrebare: V-ați întrebat vreodată cum e să fii homosexual și 90% dintre persoanele din jurul tău să fie heterosexuale și să-ți impună standardul (majorității)? Cu riscul de a surprinde acest corespondent, răspund, da, m-am întrebat cum se simt homosexualii într-un mediu heterosexual!

Din sondajul pe care l-am realizat am aflat că sunt la fel de multe moduri de a-ți trăi homosexualitatea cât de mulți homosexuali sunt. Fără îndoială, există constante, dar, în ciuda unor generalizări brute, există tot atâtea modalități de a fi fericit sau nefericit câți indivizi sunt, tocmai pentru că identitatea și aspirațiile lor nu pot fi reduse la acest lucru.

O luptă politică

Mulți homosexuali au sentimentul că sunt marginalizați, că sunt minoritari, că sunt prost acceptați, neînțeleși. Acesta este motivul pentru care de multe ori stau între ei și cu greu încearcă să se integreze în societate. Traiul în comun (comunitarismul) pentru ei e o  ispită frecventă. Această constatare permite să înțelegem natura reală a suferinței lor? A pune cuvinte în locul profundei lor suferințe îi ajută să fie înțeleși?

Asociațiile de homosexuali cer ca toți homosexualii să fie respectați și asta este o cerere legitimă. Dacă acest respect nu este asigurat în unele școli sau universități, este normal ca ele să sesizeze autoritatea competentă și să ajungă până la ministru, dacă este necesar.

În schimb, încercând să preia educația sexuală a copiilor, ei schimbă registrul și dezvăluie adevăratele lor intenții. Nu mai avem de a face cu o cerere corectă, ci cu o pornire militantă, destinată să consolideze puterea unui mic grup, care se folosește de suferința unora și de vina altora, pentru a-și atinge scopurile. A exploata politic problemele unei minorități, a te juca cu chestiuni personale, morale, intime, sunt metode caracteristice ideologiilor revoluționare, care au însângerat secolul al XX-lea.

Dacă organizațiile de lobby ale homosexualilor încearcă să convingă homosexualii că vor fi fericiți și respectați atunci când comportamentul homosexual va fi – în cele din urmă – recunoscut ca fiind egal cu comportamentul heterosexual, datorită luptei lor, se înșală… Cum a fost înșelată și clasa muncitoare din Rusia de Partidul Comunist, în 1917.

Anume aici funcționează capcana politică; pentru că este vorba, de asemenea, despre politică și libertatea politică, motiv pentru care această problemă ne privește. Departe de a elibera homosexualii, asociațiile de homosexuali, care doresc să structureze viața socială pe respectarea unor identități false, instituționalizează alienarea și conflictele care constituie cauza alienării.

La asta visează lobby-ul gay, care dorește să introducă  în predarea sexualității ideea că nu există doar două sexe, ci diferite orientări, toate echivalente de drept: hetero-masculin, hetero-feminin, homo-masculin, homo-feminin, și, în cele din urmă, bi- și trans-sexuali.

Această utopie poate va crește un pic numărul tinerilor homosexuali, dar îi va face oare mai respectuoși unul față de altul și mai buni? Având în vedere numeroasele mărturii, experiența, inclusiv cea a vieții în cercurile gay sau lesbiene, n-aș spune. Raporturile de dominație nu sunt eliminate din câte știu; pur și simplu se schimbă suportul.

Noțiunea de identitate

Pentru a respecta o persoană, nu este necesar să  o cunoaștem, din fericire, și nici să-i calificăm comportamentul sexual. Că acest răspuns este luat drept ofensator sau revoltător de o parte a comunității gay demonstrează că e într-adevăr o problemă. Dar această problemă nu există atât de mult în societate, cât în mintea celor care, din motive ideologice, doresc să facă prozelitism.
Această problemă se bazează pe mai multe confuzii: î
n primul rând, e vorba de reducerea individului la acțiunile sale, oricare ar fi acestea. Dar orice persoană le depășește în mod infinit, din fericire pentru noi toți. În schimb, a-i conferi unei persoane o identitate pe baza comportamentului său, în special sexual, înseamnă să-l înstrăinezi în mod sigur prin includerea sa într-o limită chiar mai fără de speranță decât actul, care, odată stabilit, devine ireversibil și de neiertat.

Această confuzie menținută – cu bună știință sau nu – ignoră, pe de o parte, libertatea fundamentală a fiecăruia, mai mult sau mai puțin realizată prin actele sale, iar de cealaltă parte, ignoră posibilitatea schimbării, în bine sau în rău, pe baza progresului posibil al fiecăruia în comportamentul său. Prin urmare, judecând un act, ajungi să judeci persoana, adică, să o respingi, dacă acest act care îl definește acum e refuzat sau judecat negativ de alții sau de tine însuți. Acesta este motivul pentru care, fără a-l cunoaște în mod clar, unii sunt disperați de propriile lor acte, și renunță la orice posibilitate de a se schimba, ajungând în punctul de a fi tentat să se sinucidă.

Este bine cunoscut faptul că adolescența îți oferă de multe ori posibilitatea experimentelor de orice fel, inclusiv a homosexualității, de multe ori pasagere sau reduse la stadiul preliminar de tendință, experiențe care reflectă o ambivalență care durează mai mult sau mai puțin, până ce se stabilizează. Dar, din cauza confuziei între act și identitate, tinerii care au avut o relație homosexuală doar ocazional, pornesc de la acel singur fapt să se definească ca homosexuali și sunt forțați să se retragă în ceea ce se impune asupra lor ca identitate. Cu prețul unei imense disperări.

Cu riscul de a-i răni pe cei 5-7% dintre francezi care au avut, au sau vor avea o experiență homosexuală (potrivit site-ului militant monchoix.net), nu a existat niciodată, nu există, și nu va exista nicicând o identitate homosexuală, așa cum nu există o identitate heterosexuală. În cadrul unei relații sexuale, nu există decât identitate masculină și feminină, și această diferență o primim, dorim noi sau nu: e ceva ce nu poate fi controlat, așa cum nu putem controla multe dintre celelalte componente din ceea ce înseamnă identitatea noastră, specifică și unică pentru fiecare dintre noi, începând cu părinții noștri, cu familia noastră, cu țara în care ne naștem. Un comportament, o înclinație, un obicei, nu constituie o identitate: nu ne identificăm prin onestitatea noastră (sau lipsa de onestitate), prin curaj (sau lașitate), prin profesia noastră, prin credința pe care o mărturisim sau prin hobby-urile noastre.

Că există diferite bipolarități, că bi-sexualizarea psihică e, în parte, culturală, că ea poate fi dificilă pentru unii – nimeni nu contestă acest lucru. Ca să rămâi femeie nu îți trebuie nimic mai mult decât să te naști dintr-un sex ca al tău, și ca să rămâi bărbat  nu îți trebuie nimic mai mult decât să te naști dintr-un corp de sex diferit. Nu este necesar să ai o mulțime de cunoștințe de psihologie pentru a înțelege că, deoarece este sexuat, omul va trebui să renunțe să fie ceea ce este la originea sa – uniunea diferențelor. El nu-și va găsi identitatea decât identificându-se cu cel care este ca el la origine [bărbatul] și renunțând la a se identifica cu cel care nu este ca el [femeia] și care, în același timp, se află, la fel, la origine. (Thibaud Collin, în Le Mariage gay, les enjeux d’une revendication, Eyrolles, 2005)

Toți indivizii sunt structurați diferit, datorită unei rețele de relații complexe care încep înainte de naștere. Sexualitatea intră aici în mare măsură, dar nu este singura cauză, de departe. Relațiile umane nu sunt în totalitate sexuale, chiar dacă societatea actuală erotizată tinde să uite asta. Prietenia, coparticiparea, comuniunea dintre două persoane pot fi astfel în primul rând spirituale, intelectuale sau estetice. Aceste relații sunt, în același timp, mai bogate, căci sunt libere de orice conotație sexuală, spre deosebire de procesul de identificare prin homosexualitate.

Alienarea prin închiderea între limitele opiniei altuia

Afirmația potrivit căreia diferența sexuală, masculin-feminin, ar fi o sursă de înstrăinare și ar promova proiecția unei poziții dominante a heterosexualilor asupra homosexualilor rezultă din aceeași confuzie. Unul dintre detractorii noștri scrie: Tu crezi că ești superior pentru faptul că ești atras de fete? Asta te face să fii superior? Aiurea! Și un altul declară același lucru, doar că apelând la mai multă curtoazie: Această campanie va permite tinerilor homosexuali sau bisexuali și bisexuale să se poată afirma și să nu se mai simtă devalorizați și umiliți în mod constant.

Confuzia rezultă dintr-o eroare fundamentală care se manifestă în direcția în care funcționează și alienarea. Revendicarea homosexualilor constă în a-i face pe ceilalți să creadă că un om nu poate exista decât în ochii celorlalți, astfel, vrând să impună celuilalt să se conformeze propriei lui viziuni potrivit căreia toată lumea nu-și dorește decât acest unghi de vedere al său.

Un elev de liceu scris pe site-ul nostru: sunt homosexual, și cunosc homofobia din școală: insulte, batjocura de zi cu zi, stimă de sine scăzută din cauza acelor cuvinte, care ne umilesc în mod constant, așa că noi nu alegem să fim gay! E risc de agresiune fizică, trebuie să taci, ca să eviți respingerea etc.
Nu se pune problema să ne îndoim de această mărturie. Dar oare cauza respingerii suferite de acest tânăr este homosexualitatea sa sau fragilitatea sa internă într-un mediu școlar, în care nu se mai aplică regulile cele mai elementare de respect reciproc? A-i face pe tineri să creadă că vor fi fericiți atunci când opinia altora asupra lor se va schimba este să-i plasezi într-o dependență opusă oricărei adevărate libertăți. Toată lumea știe că maturitatea emoțională nu este posibilă decât atunci când ne eliberăm de opiniile altora, în special de cele ale părinților, ca să exiști de unul singur și să te accepți așa cum ești, și nu cum ne văd ceilalți sau cum ne imaginăm noi că suntem.

Cea mai sigura cale de a fi respectat și recunoscut, prin urmare, este mai întâi să știi tu însuți cine ești. Indiferent de grup sau de comunitate, cei care nu au încredere în ei înșiși riscă să fie transformați, la urma urmei, într-un moment sau altul, în țapi ispășitori.

În cele din urmă, a ne imagina că putem promova respectul reciproc prin aruncarea unui văl peste structura profundă a personalității, confundând identitatea cu comportamentul sexual, la o vârstă la care personalitate este în mișcare, înseamnă să ne încadrăm în cea mai pură utopie și într-un refuz grav al realității.

Cele mai multe reacții pe care le-am primit confirmă faptul că petiția, pe care am lansat-o pentru a trimite un semnal de alarmă publicului și ministrului Educației, este mai justificată decât oricând. Prin urmare, invităm toți oamenii de bun simț să o semneze, inclusiv persoanele gay care nu doresc să fie manipulate de lobby-uri ce nu le apără interesele lor, în aparență, ci instrumentalizează suferința lor în scopuri politice.

Pentru a încheia cu accent pe respectul pentru diferențe, nu pot trece sub tăcere insultele cu care unii și-au decorat propunerile. Site-ul Liberté politique.com este un site interactiv. Le mulțumim tuturor celor care ne-au trimis comentarii, într-un fel sau altul, chiar dacă nu sunt de acord cu noi. Unii și-au exprimat suferința: îi respectăm. Alții și-au strigat supărarea sau ne-au insultat sub masca anonimatului: nu le-o acceptăm.

Accesul la acest forum e liber, există libertatea cuvântului, dar această libertate are o condiție fără de care nu va putea supraviețui: respectul pentru celălalt și pentru argumentele sale. Cei care speră să ne intimideze greșesc. Refuzăm terorismul intelectual al celor care cred, astăzi, de o parte sau de cealaltă, că dețin gândirea corectă a zilei.

Prin urmare, facem apel la responsabilitatea tuturor. Dacă unii nu înțeleg, le vom elimina comentariile.