Copiii concepuți în eprubetă au crescut mari și … nu sunt fericiți

Autor: Jewels Green, Sursa: Lifesitenews.com,  6 iulie 2016

„Ca persoană concepută cu donator, eu …”.

Nu am mai auzit nimic după asta. Urechile mele ca și cum ar fi explodat și nu puteam să mă concentrez asupra a ceea ce tocmai spusese această femeie frumoasă. Cu siguranță că tehnologia nu există de atat de multa vreme încât copiii creați astfel să fi devenit adulți? Stai puțin, m-am gândit, îmi amintesc vag când s-a sărbătorit aniversarea primului copil conceput în eprubetă și … poftim. S-a întâmplat acum 35 de ani! Eram uluită. Se pare că ori de câte ori oamenii vorbesc despre tehnologia reproducerii, ce creează copii, tind să se concentreze chiar pe copii. Primele „loturi” de copii au crescut mari de acum și puțini dintre ei se arată prea fericiți de circumstanțele conceperii lor.

„Scuzați-mă, tocmai v-am auzit spunând că sunteți o persoană concepută cu donator? Asta ar însemna …?”

„Da, am fost concepută cu folosirea reproducerii cu terț donator”.

Mi-am făcut câțiva prieteni noi la Convenția națională privind dreptul la viață din New Orleans (SUA), din anul trecut, inclusiv doi opozanți ai reproducerii cu terț donator: Alana S. Newman, redactorul cărții „The Anonymous Us Project: A story-collective on 3rd Party Reproduction” (aprox., „Proiectul nostru anonim: O poveste colectivă a reproducerii cu terț donator”) și, Katy Doran, fondatoarea Coaliției împotriva traficului reproducerii, tânăra implicată în fragmentele de conversație de mai sus. Ambele au fost concepute ca urmare a reproducerii cu terț donator și ambele sunt activiste în lupta pentru a pune capăt transformării copiilor în marfă.

Reproducerea cu terț donator include nu numai fertilizarea in vitro (FIV), ci și inseminarea artificială, sperma unui donator și ovulele unei donatoare și mama-surogat, convențională și gestantă. În FIV, spermatozoizii și ovulele sunt unite în laborator (de aceea embrionii rezultați au fost inițial numiți „bebeluși în eprubetă”) și apoi implantați în uterul femeii, care aștepta acest lucru. Femeia care primește embrionii implantați poate fi legată genetic sau nu de copilul pe care îl va purta. O nouă viață poate fi creată, folosindu-se spermă și ovule de la donatori și donatoare sau sperma soțului ei și ovulele sale sau orice altă combinație. De la prima naștere reușită de la o mamă-surogat gestantă, în 1985, acest lucru a devenit aranjamentul preferat, deoarece elimină practic mama-surogat, care, uneori își poate schimba inima și are pretenții de custodie asupra copilului pe care l-a purtat.

Inseminarea artificială înseamnă atunci când o femeie este inseminată cu sperma unui donator sau, în unele cazuri, cu sperma soțului ei. Astfel, dacă un cuplu infertil utilizează un ovul donat și spermă donată pentru a crea embrioni, care să fie implantați la o altă femeie (decât donatoarea de ovule), copilul rezultat ar putea avea teoretic cinci părinți: părinții sociali (care „comandă” copilul), părinții genetici și mama-surogat gestantă.

Citez de pe site-ul Coaliției împotriva traficului reproducerii:

„Industria infertilității” este o industrie în creștere de multe miliarde de dolari. Mama-surogat și vânzarea de ovule și spermă umană generează profituri uriașe. O sarcină comandată poate genera până la 300.000 de dolari. Dacă credem că ființele umane nu ar trebui să fie vândute și nu ar trebui să fie traficate sau fabricate ca o marfă și dacă credem că femeile merită să fie tratate mai bine decât ca niște mașini de făcut copii, trebuie să ne opunem reproducerii cu terț donator”.

Am participat la o prelegere ținută de Katy despre reproducerea cu terț donator, în general, și despre experiența personală în particular. Ea a relatat: „Am aflat că am fost concepută cu donator, cu câteva săptămâni înainte de a împlini 22 de ani. Reacția mea inițială a fost să plâng neîncetat și să-mi părăsesc părinții. Îi vizitasem de Ziua Recunoștinței, când eram studentă, și tot ce am vrut să fac, când am aflat, a fost să merg înapoi la universitate și să merg singură la un film”. Să scap. Ea a mai spus că unul dintre cele mai supărătoare detalii despre concepția ei a fost faptul că ea însăși a însemnat o tranzacție financiară. Ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost dorința ei nestăvilită, împărtășită de mai multe persoane concepute cu donatori, de a ști de unde vin. Este primordial. Cui aparțin? De ce „sângele apă nu se face”?

Desigur, cuplurile, care nu pot concepe în mod natural și care aleg să cumpere gameți și/sau să comande o mamă-surogat, cunosc sentimentul de a-și dori un copil al lor, de care să fie legate genetic, deoarece majoritatea covârșitoare a acestor aranjamente au ca rezultat un copil care este legat de cel puțin unul dintre adulții care „comandă” copilul. Mulți (deși nu toți) dintre copiii adoptați experimentează o dorință similară de a-și cunoaște părinții genetici. Diferența, desigur, este că adopția este un plan pus în aplicare ca soluție la circumstanțele care împiedică creșterea copilului de către părinții săi biologici, în timp ce reproducerea cu terț donator este un aranjament financiar, pus în mișcare cu mult înainte de concepție. Reproducerea cu terț donator îl privează pe un copil de mama sau tatăl său genetic sau de ambii … intenționat.

„Nu mi-am deschis sufletul cu adevărat și nu mi-am împărtășit sentimentele, până în momentul în care fratele meu l-a găsit tatăl nostru în primăvara următoare, la aproximativ un an și cinci luni după ce am aflat despre concepția mea”, a spus Katy.

Fratele ei (frate social (locuind în altă familie) și genetic complet), Matt Doran, a realizat site-ul DonorChildren.com, singurul registru gratuit al persoanelor concepute cu donator din America. Site-ul său a conectat peste 100 de membri de familie, oameni concepuți cu donatori cu părinții donatori.

Desigur, există o mulțime de persoane concepute cu donatori care pretind că modul în care au fost concepute nu le afectează, nici pozitiv, nici negativ. Unele dintre poveștile lor sunt incluse în cartea „Proiectul nostru anonim”, care conține contribuții din întreaga lume și include puncte de vedere asupra donatorilor de spermă și ovule, ale persoanelor concepute cu donatori precum și ale părinților care au „comandat” copilul. Firul roșu ce străbate întreaga carte este că singura reacție emoțională acceptabilă ce pare să o permită cultura noastră  unei persoane concepute cu donator este cea de gratitudine. În cazul în care o persoană se abate de la această cale emoțională acceptabilă din punct de vedere social și-și exprimă orice fel de frică, tristețe, furie, durere, confuzie și îndoială, i se aplică eticheta de „nerecunoscător” și toate speranțele de a iniția un dialog sunt spulberate.

Citat din cartea amintită:

„Nu-mi place să știu că am fost conceput cu donator. Cred că este ridicol și bizar că cei doi oameni care m-au făcut nu s-au întâlnit niciodată și nu se vor întâlni niciodată. Cred că e înfricoșător că tatăl meu a fost plătit. Cred că este și mai înfricoșător că agenții, vânzătorii și medicii comercianți au muncit atât de mult ca să mă creeze și acum, când eu am devenit adult, nu le pasă deloc de opinia mea. Sunt ca și traficanții de droguri. Vând substanțe care vindecă dorința de a avea copii. Au oare ceva și pentru a-mi vindeca dorința de a ști cine îmi e tată?” Sfâșietor…

„Sacrificarea științifică a tatălui este o ultimă formă de abuz asupra copiilor” – Pierre Levy-Soussan, medic psihiatru de copii din Franța

Comentariu Provita Media: Guvernul francez a declarat, la sfârșitul lunii iunie, că va urma recomandările Comitetului Consiltativ Național de Etică (CCNE), în favoarea femeilor singure și a cuplurilor de lesbiene de a avea un copil prin reproducere asistată medical. Purtătorul de cuvânt al guvernului francez Christophe Castaner a declarat că nu s-a stabilit exact data când va avea loc schimbarea. CCNE, care a început studierea acestei chestiuni încă din 2013, și-a dat aprobarea la 27 iunie a.c. Reproducerea asistată medical este astăzi permisă în Franța doar pentru cuplurile infertile heterosexuale. Castaner a declarat că guvernul nu intenționează să permită procedura mamei-surogat, care este interzisă în Franța, în prezent. Legea din 2013, care a permis căsătoria homosexualilor, a arătat că Franța este foarte divizată în această chestiune, existând proteste de amploare pro și contra acestei legi. Redăm mai jos opinia cunoscutului psihiatru de copii din Franța, Pierre Levy-Soussan, publicată de revista LePoint. Levy-Soussan este complet împotriva deschiderii procedurii procreării asistate medical pentru femeile singure sau pentru cuplurile de lesbiene.

Autor:  Pierre Levy-Soussan, Sursa: LePoint.fr, 3 iulie 2017

Avizul Comitetului Consultativ Național de Etică din Franța (CCNE), ce propune deschiderea procreării asistate medical, fără a ține cont de condiția de infertilitate sau de cuplu, tuturor femeilor, este un regres pe mai multe planuri: un regres al dialogului democratic, un regres al locului tatălui sau al bărbatului, un regres al drepturilor copilului și al concepției umaniste asupra medicinii.

În primul rând, putem pune la îndoială tipul de „expertiză“ invocată de CCNE, căci constatăm că nici o societate științifică, nici o organizație specializată în domeniul protecției copiilor nu a fost audiată? De ce să eliminăm pur și simplu studiile – care există – și care demonstrează că copiii crescuți de cuplurile de același sex o duc mai rău, iar nu „nici mai bine, nici mai rău” decât alții? Pentru a fi corecți întrutotul trebuie să spunem că, atunci când CCNE ia în calcul  studiile ce îi contrazic argumentele (de exemplu, cele care arată că copiii femeilor singure prezintă o supra-morbiditate de tulburări psihice) o face pentru a elimina din nou, dintr-o lovitură, această contradicție în favoarea dreptului la „emancipare”, a dreptului la „autonomie” a individului, pentru a afirma, indiferent de orice, superioritatea „dorinței de a avea un copil”  asupra inegalității acelor copii, pe care îi vom priva în mod științific de tată.

„Eradicarea din punct de vedere „științific” a tatălui este o utilizare deosebit de perversă a științei”

Transformarea unui copil al „științei” în copilul tău nu merge de la sine, aceasta însemnând să faci apel la toate resursele psihice, simbolice, emoționale ale cuplului și, uneori, în zadar, căci această exigență a muncii psihice este înrădăcinată într-o traiectorie personală complicată în care fiecare rămâne mamă sau tată din motive inconștiente, familiale, ancestrale. Cât de multe femei care merg în străinătate pentru a fi „inseminate” descoperă, spre surprinderea lor, dificultățile legate de singurătate, de epuizare fizică și psihică, determinate de venirea copilului pe lume, câte dintre ele nu se simt foarte curând dezarmate în  fața unor întrebări scormonitoare ale copilului. Răspunsurile de-a gata nu sunt suficiente niciodată ( „mai sunt și alți copii fără tată“, „este mai bine să fii singur decât însoțit de cine nu trebuie“, „Am suficientă dragoste pentru tine” …), până când această problemă plonjează în intimitatea femeii și într-o istorie personală adesea foarte complexă. Copilul e încărcat cu această istorie, uneori prea grea pentru el, într-o relație duală, o dispută pe care nimeni nu o va putea limita, întrerupe, tempera.

Eradicarea tatălui din punct de vedere științific este o utilizare deosebit de perversă a științei, deoarece folosește o tehnică pură – grație „furnizorilor de resursă biologică” (CCNE dixit) –, necesară și suficientă pentru a crea un copil. Dar cu ce preț? Cu prețul unui determinism ireversibil, care îl va urmări pe copil toată viața: acela de a fi apatrid, cuvânt care, din punct de vedere etimologic ar însemna „fără țara tatălui”. Trebuie să avem curajul de a spune acest lucru. Chiar și în cazul cuplurilor infertile, care recurg la donare de spermă, unii copii suferă din cauza că trebuie să rămână „străini pentru familiile lor”: ei își vor exprima acest disconfort, de exemplu, prin „imposibilitatea de a-și cunoaște originile lor biologice”. Prin urmare, a ne imagina că o ridicare a anonimatului asupra donației [de spermă] ar putea atenua privarea de genealogie paternă este o altă capcană: un tată nu este niciodată reductibil la sperma sa, la donator, la „furnizor”, ci este o ficțiune, dacă e să ne exprimăm ca James Joyce, necesară unui copil și în care copilul „crede”.

Libertatea unor oameni, adulți, care, de multe ori, au toate motivele, conștiente și inconștiente,  de a se împotrivi să fie tați și, în consecință, bărbați, nu ar trebui să se exercite în detrimentul altora, respectiv, al copiilor, pe care societatea trebuie să-i protejeze de această atotputernicie parentală. Sacrificarea științifică a tatălui este o formă finală de abuz asupra copilului. Într-o zi sau alta, va trebui să plătim pentru asta.

Michelle Cretella, cunoscut medic pediatru din SUA, vorbește despre ideologia gender și pericolele sale pentru copii

Sunt medic pediatru și vreau să vă povestesc despre modul în care  s-a infiltrat ideologia transgender  în domeniul pediatriei și a produs un abuz la scară largă asupra copiilor.

Sursa: Daily Signal, 3 iulie 2017, traducere și adaptare Provita Media (Sublinierile aparțin editorului Provita Media)

Politica transgender a luat americanii prin surprindere și i-a luat pe unii legiuitori pe neașteptate.

Doar cu câțiva ani în urmă, mulți nu și-ar fi putut imagina o dispută atât de semnificativă asupra accesului bărbaților și a femeilor transgender la toaleta unisex în Carolina de Nord.

Dar ideologia transgender nu doar că ne infectează legile. Ea intră în viețile celor mai nevinovați dintre noi – copiii – având și sprijinul aparent în creștere al comunității medicale profesionale.

Așa cum am explicat în articolul meu din 2016, „Dysphoria de gen la copii și suprimarea dezbaterii”, profesioniștii care îndrăznesc să pună la îndoială linia de partid neștiințifică de sprijinire a terapiei de tranziție de gen descoperă că sunt discreditați  și scoși pur și simplu afară din slujbă.

Eu vorbesc ca o persoană familiarizată îndeaproape cu comunitățile preocupate de  sănătatea comportamentală  și pediatrică și cu practicile lor. Sunt mamă a patru copii, care a muncit 17 ani ca medic pediatru general certificat, cu accent pe sănătatea comportamentala a copilului, înainte de a părăsi practica clinică, în 2012.

În ultimii 12 ani, am fost membru al Consiliului de administrație și cercetător al Colegiului American de Pediatrie, iar în ultimii trei ani am fost președintele acestuia.

De asemenea, am fost membru în Consiliul de administrație al Alianței pentru Alegerea Terapeutică și Integritate Științifică, din 2010 până în 2015. Această organizație de medici și profesioniști în domeniul sănătății mintale apără dreptul pacienților de a primi psihoterapie pentru conflicte de identitate sexuală, practică ce este în concordanță cu valorile profunde, bazate pe știința și etica medicală.

Am asistat la o actualizare a consensului medical cu privire la natura identității de gen. Ceea ce medicii tratau odată ca fiind o boală mintală, comunitatea medicală afirmă în prezent în mare măsură și chiar promovează ca fiind ceva normal.

Iată câteva dintre aceste modificări.

Noul normal

Clinicile pediatrice „de gen” sunt considerate centre de elită pentru afirmarea* copiilor, tulburați de sexul lor biologic. Această condiție dificilă, cândva numită tulburare de identitate de gen, a fost redenumită „disforie de gen”, în 2013.

În 2014, existau 24 de astfel de clinici de gen, grupate în principal pe coasta de est și în California. Un an mai târziu, erau peste 40 în toată țara.

Cu 215 programe de rezidență în pediatrie, care pregătesc viitorii pediatri printr-un protocol ce afirmă tranziția (de gen) și care tratează copiii cu disforie de gen în consecință, clinicile de gen sunt sortite să prolifereze în continuare.

În vara trecută, guvernul federal a declarat că nu va impune programelor de stat de asigurare de sănătate Medicare și Medicaid să acopere procedurile ce afirmă tranziția (de gen) pentru copii sau adulți, deoarece experții medicali de la Departamentul de Sănătate și Servicii Umane (Ministerul Sănătății, în SUA – n.t.) au descoperit că riscurile erau adesea prea mari, iar beneficiile prea neclare.

Netulburată de aceste constatări, Asociația Profesională Mondială pentru Sănătatea Transgender-ilor a făcut presiuni, susținând – fără nici o dovadă – că aceste proceduri sunt „sigure”.

Două asociații de pediatrie de frunte – Academia Americană de Pediatrie și Societatea de Endocrinologie Pediatrică – au urmat în mod continuu, aprobând abordarea afirmării tranziției, chiar dacă cea de-a doua organizație recunoaște în cadrul propriilor sale orientări că protocolul de afirmare a tranziției se bazează pe dovezi reduse.

Ambele organizații chiar recunosc că singurele dovezi clare privind această abordare sunt potențialele riscuri pentru sănătatea copiilor.

Abordarea ce afirmă tranziția constă în faptul că acei copii care „insistă în mod constant și persistent” că nu sunt genul asociat sexului lor biologic sunt în mod natural transgender-i.

(Astăzi se ignoră faptul că, în viața normală și în psihiatrie, orice persoană care „insistă în mod constant și persistent” asupra oricărui lucru ce contravine realității fizice este considerat fie confuz, fie cuprins de delir).

Protocolul de afirmare a tranziției recomandă părinților să-și trateze copiii în raport cu genul pe care ei și-l doresc si să le administreze substanțe ce le blochează pubertatea, în jurul vârstei de 11 sau 12 ani, dacă au disforie de gen.

Dacă, până la vârsta de 16 ani, copiii încă mai insistă că sunt prinși într-un corp „greșit”, li se administrează hormoni încrucișați, iar fetele biologice pot obține o dublă mastectomie (extirparea sânilor).

Așa-numitele „intervenții chirurgicale ale părții de jos” sau intervenții chirurgicale de reamenajare a organelor genitale nu sunt recomandate înainte de vârsta de 18 ani, deși unii chirurgi au contrazis recent această restricție.

Abordarea în favoarea tranziției a fost adoptată de instituțiile publice în mass-media, în educație și în sistemul nostru juridic și este acum recomandată de majoritatea organizațiilor medicale naționale.

Cu toate acestea, există excepții de la această mișcare, pe lângă Colegiul American al Medicilor Pediatri și Alianța pentru Alegere Terapeutică. Aici intră Asociația Medicilor și Chirurgilor Americani, Asociațiile Creștine Medicale și Stomatologice, Asociația Medicală Catolică și Youth Gender Professionals, ce susține mișcarea LGBT.

Mișcarea transsexuală a luat avânt în comunitatea medicală și în cultura noastră prin oferirea unei povești profund eronate. Cercetările și faptele științifice arată un tablou complet diferit.

Iată câteva dintre aceste fapte fundamentale.

  1. Cercetările pe gemeni dovedesc că nimeni nu se naște „prins într-un corp de sex greșit”.

Unele studii asupra creierului au sugerat că unii se nasc cu un creier „transgendat”. Dar aceste studii sunt grav eronate și nu dovedesc acest lucru.

Practic totul în legătură cu ființa umană este influențat de ADN-ul nostru, dar foarte puține trăsături sunt fixate în noi de la naștere. Tot comportamentul uman este alcătuit din elemente heteroclite, formate în  grade diferite pentru natură și cultură.

Cercetătorii efectuează în mod obișnuit studii pe gemeni pentru a discerne care sunt factorii (biologici sau nonbiologici) ce contribuie mai mult la exprimarea unei trăsături particulare. Studiile pe gemeni cel mai bine concepute sunt cele cu cel mai mare număr de subiecți.

Gemenii identici conțin 100% același ADN de la concepție și sunt expuși acelorași hormoni prenatali. Deci, dacă genele și/sau hormonii prenatali au contribuit semnificativ la transgenderism, ar trebui să ne așteptăm ca ambii gemeni să se identifice ca transgender-i aproape 100%.

Culoarea pielii, de exemplu, este determinată numai de gene. Prin urmare, gemenii identici au aceeași culoare a pielii 100%.

Dar în studiul cel mai amplu al adulților gemeni transgender-i, publicat de dr. Milton Diamond în 2013, doar 28% dintre gemenii identici au fost identificați ca fiind transgender-i. În 72% erau diferiți. (Studiul lui Diamond a raportat că 20% se identifică ca fiind transgender-i, dar datele sale reale arătau un număr de 28%, după cum am notat aici în nota de subsol 19).

Acest procent de 28% dintre gemenii identici identificați ca transgender-i sugerează o predispoziție biologică minimă, ceea ce înseamnă că transgenderism-ul nu se va manifesta în afara factorilor nonbiologici externi, care de asemenea afectează individul în timpul vieții sale.

Faptul ca gemenii identici erau diferiți în 72% din cazuri este extrem de important, deoarece înseamnă că cel puțin 72% din ceea ce contribuie la transgenderism la un singur geamăn constă din experiențe neîmpărtășite de celălalt după naștere – adică factori care nu-și au originea in biologie.

Studii ca acesta dovedesc faptul că credința în „identitatea de gen înnăscută” – ideea că un creier „feminizat” sau „masculinizat” poate fi prins într-un corp greșit înainte de naștere – este un mit care nu are nici o bază științifică.

  1. Identitatea de gen este maleabilă, în special la copiii mici.

Chiar si Manualul de Sexualitate și Psihologie al Asociației Americane de Psihologie recunoaște că, înainte de promovarea pe scară largă a afirmării tranziției, 75-95% din copiii pre-puberi, care au avut tulburări în legătură cu sexul lor biologic, în cele din urma, au depășit acea suferință. Marea majoritate au ajuns să-și accepte sexul biologic până la sfârșitul adolescenței, după ce au trecut în mod natural prin pubertate.

Dar, odată cu afirmarea tranziției, care se amplifică acum în societatea occidentală, numărul copiilor care pretind că ar fi stresați în legătură cu genul lor – și persistența acestei idei în timp – a crescut dramatic. De exemplu, Serviciul de dezvoltare a identității de gen din Regatul Unit a înregistrat o creștere de 2000% a trimiterilor din 2009.

  1. Substanțele ce blochează pubertatea, administrate pentru disforia de gen, nu s-au dovedit a fi sigure.

Substanțele ce blochează pubertatea au fost studiate și dovedite a fi sigure pentru tratamentul unei tulburări medicale la copii, numită pubertate precoce (cauzată de secreția precoce anormală și nesănătoasă a hormonilor de pubertate la un copil).

Cu toate acestea, după cum subliniază o lucrare revoluționară, publicată în The New Atlantis, nu putem deduce din aceste studii dacă aceste substanțe blocante sunt sau nu sigure în cazul copiilor normali fiziologic cu disforie de gen.

Autorii remarcă faptul că există unele dovezi privind scăderea mineralizării osoase, ceea ce înseamnă un risc crescut de fracturi osoase ca adulți tineri, risc potențial crescut de obezitate, cancer testicular la băieți și un impact necunoscut asupra dezvoltării psihologice și cognitive.

În ceea ce privește aceasta din urmă, în timp ce, în prezent, nu avem studii extinse, pe termen lung, cu copiii puși pe substanțe blocante pentru disforia de gen, studiile efectuate asupra adulților din ultimul deceniu dau motive de îngrijorare.

De exemplu, în 2006 și 2007, revista Psychoneuroendocrinology a raportat anomalii ale creierului în domeniul memoriei și funcționării acesteia la femeile adulte care au primit blocante din motive ginecologice. În mod similar, multe studii privind bărbații tratați pentru cancer de prostată cu blocanți sugerează, de asemenea, posibilitatea unui declin cognitiv semnificativ.

  1. Nu există cazuri în literatura științifică a copiilor cu disforie de gen care au întrerupt substanțele blocante.

Majoritatea copiilor, dacă nu toți, care au fost puși pe substanțe ce le blochează pubertatea, continuă să ia hormoni încrucișați (estrogen pentru băieții biologici, testosteron pentru fetele biologice). Singurul studiu, care urmărește până în prezent copiii pre-puberi despre care s-a afirmat că, din punct de vedere social, sunt transgender-i, și puși pe substanțe blocante la o vârstă fragedă, a constatat că 100% dintre aceștia au revendicat o identitate transgender și au ales hormoni încrucișați.

Acest lucru sugerează că protocolul medical în sine poate conduce copiii să se identifice drept transgender-i.

Există un efect evident de autorealizare în ajutarea copiilor să se dea drept de sex opus atât din punct de vedere biologic, cât și din punct de vedere social. Acest lucru este departe de a fi lipsit de gravitate, deoarece administrarea de substanțe blocante de pubertate la 12 ani sau mai puțin, urmată de terapia hormonilor încrucișați, sterilizează un copil.

  1. Hormonii încrucișați sunt asociați cu riscuri periculoase pentru sănătate.

Din studiile pe adulți, cunoaștem că riscurile de hormoni încrucișați includ, dar nu se limitează la: boală cardiacă, hipertensiune arterială, cheaguri de sânge, accidente vasculare cerebrale, diabet și cancere.

  1. Neuroștiința arată că adolescenții nu au capacitatea adultului necesară evaluării riscurilor.

Datele științifice arată că persoanele sub vârsta de 21 de ani au o capacitate mai mică de a evalua riscurile. E o problemă etică gravă să permiți efectuarea unor proceduri ireversibile și de schimbare a vieții asupra minorilor care sunt prea tineri ca să-și dea consimțământul valabil.

  1. Nu există nici o dovadă că afirmarea tranziției împiedică sinuciderea la copii.

Avocații protocolului de afirmare a tranziției susțin că sinuciderea este consecința directă și inevitabilă a reținerii afirmărilor sociale și a alterărilor biologice la un copil cu disforie de gen. Cu alte cuvinte, cei care nu aprobă protocolul ce afirmă tranziția condamnă în mod esențial copiii cu disforie de gen la sinucidere.

Totuși, după cum s-a menționat mai devreme, înainte de promovarea pe scară largă a afirmării tranziției, 75 până la 95% din tinerii cu disforie de gen au ajuns să fie fericiți cu sexul lor biologic, după ce au trecut pur și simplu prin pubertate.

În plus, contrar pretențiilor activiștilor, nu există dovezi că hărțuirea și discriminarea, adică lipsa afirmării, ar fi principala cauză a sinuciderii în rândul oricărui grup minoritar. De fapt, cel puțin un studiu din 2008 a constatat că discriminarea percepută de persoanele identificate ca LGBT nu este cauzală.

Peste 90% dintre persoanele care se sinucid au o tulburare mintală diagnosticată și nu există dovezi că copiii cu disforie de gen care se sinucid sunt diferiți. Mulți copii cu disforie de gen au nevoie pur și simplu de terapie ca să ajungă la rădăcina depresiei lor, ce poate fi aceeași problemă ce le declanșează disforia de gen.

  1. Protocolul de afirmare a tranziției nu a rezolvat problema sinuciderii la transgender-i.

Adulții, care au suferit schimbări sexuale – chiar și în Suedia, care se numără printre țările, care acceptă cel mai mult LGBT –, au o rată de sinucidere de aproape 20 de ori mai mare decât cea a populației generale. În mod evident, schimbarea de sex nu este soluția la disforia de gen.

Rezultatul: Protocolul de afirmare a tranziției înseamnă abuz asupra copilului

În esență, în timp ce mișcarea de afirmare a tranziției are drept scop să ajute copiii, ea provoacă o nedreptate gravă asupra lor și a celorlalți copii non-disforici.

Acești profesioniști se folosesc de mitul potrivit căruia oamenii se nasc transgender-i pentru a justifica angajarea în experimente masive, necontrolate și neconfirmate asupra copiilor, care au o stare psihologică ce, altfel, se rezolvă după pubertate în marea majoritate a cazurilor.

Instituțiile actuale care promovează afirmarea tranziției împing copiii să se dea drept de sex opus, orientându-i pe mulți pe calea blocării pubertății, a sterilizării, a eliminării părților sănătoase ale corpului și a unor daune psihologice neprevăzute.

Aceste daune nu constituie nimic mai mult decât abuzul instituționalizat asupra copilului. Etica sănătoasă cere încetarea imediată a utilizării suprimării pubertății, a hormonilor încrucișați și a intervențiilor chirurgicale de reconstituire a sexului la copii și adolescenți, precum și încetarea promovării ideologiei de gen prin intermediul curriculei școlare și a politicilor legislative.

Este timpul ca liderii națiunii noastre și majoritatea tăcută a profesioniștilor din domeniul sănătății să cunoască exact ce li se întâmplă copiilor noștri și să se unească pentru a lua măsuri.

  

Răspunsuri la dezbaterile privind homofobia în Franța

Sursa: Liberte Politique, 18 noiembrie 2008

Articol – atat de actual – scris, acum aproape un deceniu, de Thierry Boutet, purtător de cuvânt al organizației Fondation Politique.

În numele luptei împotriva homofobiei, ministrul Educației (din Franța – n.t.) promovează o campanie de propagandă în favoarea normalizării comportamentului homosexual în școli. Mobilizarea noastră împotriva acestei campanii a declanșat numeroase reacții, pozitive și negative.

Sunt oameni care, prezentându-se ca homosexuali, spun că sunt răniți de refuzul nostru de a accepta ca homosexualitatea să fie prezentată adolescenților în clasă, ca o orientare naturală a sexualității, printre altele.

Tuturor – inclusiv celor care ne insultă și în ciuda anonimatului după care mulți se ascund – doresc să le scriu personal. Există suferințe în legătură cu homosexualitatea, ca toată suferința. Nimic nu mai este personal, unic, intim, singular. Este greu de înțeles chiar propria suferință și atunci cum să înțelegi cu adevărat suferința celuilalt? Această incapacitate de a înțelege nu înseamnă indiferență sau dispreț, dimpotrivă. Orice persoană în suferință este demnă de respect; ea face apel la mai multă atenție și sprijin, chiar dacă asta ar însemna să pună în mișcare toate forțele.

Că unii dintre cei care se simt răniți au dorit să se exprime, vărsându-și focul inimii – fie! Atitudinea lor nu mă va împiedica să cred că ei greșesc, dacă speră să găsească soluția la dificultățile lor, forțând societatea să-și schimbe paradigmele și substanța sa fondatoare. Conținutul acestor reacții îmi cere să mă explic în continuare prin specificarea câtorva puncte în discuție.

Suferința nu poate împiedica exercițiul rațiunii

În primul rând, aș dori să spun celor care ne acuză că am confunda homosexualitatea cu pedofilia. Pedofilia este, în general, definită ca atracția sexuală a adulților față de persoanele minore. Aceasta este clasificată ca o tulburare sexuală de CM1 (Clasificarea statistică internațională a bolilor și a problemelor de sănătate asociate), care e nomenclatorul cauzelor de morbiditate și mortalitate, publicat de OMS. Homosexualitatea vine dintr-un proces psihologic foarte diferit și mulți o consideră drept o orientare înnăscută.

În Franța, vârsta majoratului este de 18 ani, vârsta consimțământului sexual este 15 ani. Dar, neținând cont de această barieră legală, a normaliza homosexualitatea în rândul adolescenților – care, știm foarte bine, sunt de multe ori încă în căutarea maturității – îi face vulnerabili la riscul real de banalizare a pedofiliei, facilitând încălcarea acestei bariere permeabile și neclare. În acest sens, atunci când Gérard Longuet se întreabă cu surprindere, dacă școala promovează noi forme de sexualitate, în timp ce luptă cu pedofilia, nu greșește: el pune degetul pe o divergență care merge dincolo de un simplu paradox.

O altă persoană scrie că este disperată când citește ce scriu, și îmi pune această întrebare: V-ați întrebat vreodată cum e să fii homosexual și 90% dintre persoanele din jurul tău să fie heterosexuale și să-ți impună standardul (majorității)? Cu riscul de a surprinde acest corespondent, răspund, da, m-am întrebat cum se simt homosexualii într-un mediu heterosexual!

Din sondajul pe care l-am realizat am aflat că sunt la fel de multe moduri de a-ți trăi homosexualitatea cât de mulți homosexuali sunt. Fără îndoială, există constante, dar, în ciuda unor generalizări brute, există tot atâtea modalități de a fi fericit sau nefericit câți indivizi sunt, tocmai pentru că identitatea și aspirațiile lor nu pot fi reduse la acest lucru.

O luptă politică

Mulți homosexuali au sentimentul că sunt marginalizați, că sunt minoritari, că sunt prost acceptați, neînțeleși. Acesta este motivul pentru care de multe ori stau între ei și cu greu încearcă să se integreze în societate. Traiul în comun (comunitarismul) pentru ei e o  ispită frecventă. Această constatare permite să înțelegem natura reală a suferinței lor? A pune cuvinte în locul profundei lor suferințe îi ajută să fie înțeleși?

Asociațiile de homosexuali cer ca toți homosexualii să fie respectați și asta este o cerere legitimă. Dacă acest respect nu este asigurat în unele școli sau universități, este normal ca ele să sesizeze autoritatea competentă și să ajungă până la ministru, dacă este necesar.

În schimb, încercând să preia educația sexuală a copiilor, ei schimbă registrul și dezvăluie adevăratele lor intenții. Nu mai avem de a face cu o cerere corectă, ci cu o pornire militantă, destinată să consolideze puterea unui mic grup, care se folosește de suferința unora și de vina altora, pentru a-și atinge scopurile. A exploata politic problemele unei minorități, a te juca cu chestiuni personale, morale, intime, sunt metode caracteristice ideologiilor revoluționare, care au însângerat secolul al XX-lea.

Dacă organizațiile de lobby ale homosexualilor încearcă să convingă homosexualii că vor fi fericiți și respectați atunci când comportamentul homosexual va fi – în cele din urmă – recunoscut ca fiind egal cu comportamentul heterosexual, datorită luptei lor, se înșală… Cum a fost înșelată și clasa muncitoare din Rusia de Partidul Comunist, în 1917.

Anume aici funcționează capcana politică; pentru că este vorba, de asemenea, despre politică și libertatea politică, motiv pentru care această problemă ne privește. Departe de a elibera homosexualii, asociațiile de homosexuali, care doresc să structureze viața socială pe respectarea unor identități false, instituționalizează alienarea și conflictele care constituie cauza alienării.

La asta visează lobby-ul gay, care dorește să introducă  în predarea sexualității ideea că nu există doar două sexe, ci diferite orientări, toate echivalente de drept: hetero-masculin, hetero-feminin, homo-masculin, homo-feminin, și, în cele din urmă, bi- și trans-sexuali.

Această utopie poate va crește un pic numărul tinerilor homosexuali, dar îi va face oare mai respectuoși unul față de altul și mai buni? Având în vedere numeroasele mărturii, experiența, inclusiv cea a vieții în cercurile gay sau lesbiene, n-aș spune. Raporturile de dominație nu sunt eliminate din câte știu; pur și simplu se schimbă suportul.

Noțiunea de identitate

Pentru a respecta o persoană, nu este necesar să  o cunoaștem, din fericire, și nici să-i calificăm comportamentul sexual. Că acest răspuns este luat drept ofensator sau revoltător de o parte a comunității gay demonstrează că e într-adevăr o problemă. Dar această problemă nu există atât de mult în societate, cât în mintea celor care, din motive ideologice, doresc să facă prozelitism.
Această problemă se bazează pe mai multe confuzii: î
n primul rând, e vorba de reducerea individului la acțiunile sale, oricare ar fi acestea. Dar orice persoană le depășește în mod infinit, din fericire pentru noi toți. În schimb, a-i conferi unei persoane o identitate pe baza comportamentului său, în special sexual, înseamnă să-l înstrăinezi în mod sigur prin includerea sa într-o limită chiar mai fără de speranță decât actul, care, odată stabilit, devine ireversibil și de neiertat.

Această confuzie menținută – cu bună știință sau nu – ignoră, pe de o parte, libertatea fundamentală a fiecăruia, mai mult sau mai puțin realizată prin actele sale, iar de cealaltă parte, ignoră posibilitatea schimbării, în bine sau în rău, pe baza progresului posibil al fiecăruia în comportamentul său. Prin urmare, judecând un act, ajungi să judeci persoana, adică, să o respingi, dacă acest act care îl definește acum e refuzat sau judecat negativ de alții sau de tine însuți. Acesta este motivul pentru care, fără a-l cunoaște în mod clar, unii sunt disperați de propriile lor acte, și renunță la orice posibilitate de a se schimba, ajungând în punctul de a fi tentat să se sinucidă.

Este bine cunoscut faptul că adolescența îți oferă de multe ori posibilitatea experimentelor de orice fel, inclusiv a homosexualității, de multe ori pasagere sau reduse la stadiul preliminar de tendință, experiențe care reflectă o ambivalență care durează mai mult sau mai puțin, până ce se stabilizează. Dar, din cauza confuziei între act și identitate, tinerii care au avut o relație homosexuală doar ocazional, pornesc de la acel singur fapt să se definească ca homosexuali și sunt forțați să se retragă în ceea ce se impune asupra lor ca identitate. Cu prețul unei imense disperări.

Cu riscul de a-i răni pe cei 5-7% dintre francezi care au avut, au sau vor avea o experiență homosexuală (potrivit site-ului militant monchoix.net), nu a existat niciodată, nu există, și nu va exista nicicând o identitate homosexuală, așa cum nu există o identitate heterosexuală. În cadrul unei relații sexuale, nu există decât identitate masculină și feminină, și această diferență o primim, dorim noi sau nu: e ceva ce nu poate fi controlat, așa cum nu putem controla multe dintre celelalte componente din ceea ce înseamnă identitatea noastră, specifică și unică pentru fiecare dintre noi, începând cu părinții noștri, cu familia noastră, cu țara în care ne naștem. Un comportament, o înclinație, un obicei, nu constituie o identitate: nu ne identificăm prin onestitatea noastră (sau lipsa de onestitate), prin curaj (sau lașitate), prin profesia noastră, prin credința pe care o mărturisim sau prin hobby-urile noastre.

Că există diferite bipolarități, că bi-sexualizarea psihică e, în parte, culturală, că ea poate fi dificilă pentru unii – nimeni nu contestă acest lucru. Ca să rămâi femeie nu îți trebuie nimic mai mult decât să te naști dintr-un sex ca al tău, și ca să rămâi bărbat  nu îți trebuie nimic mai mult decât să te naști dintr-un corp de sex diferit. Nu este necesar să ai o mulțime de cunoștințe de psihologie pentru a înțelege că, deoarece este sexuat, omul va trebui să renunțe să fie ceea ce este la originea sa – uniunea diferențelor. El nu-și va găsi identitatea decât identificându-se cu cel care este ca el la origine [bărbatul] și renunțând la a se identifica cu cel care nu este ca el [femeia] și care, în același timp, se află, la fel, la origine. (Thibaud Collin, în Le Mariage gay, les enjeux d’une revendication, Eyrolles, 2005)

Toți indivizii sunt structurați diferit, datorită unei rețele de relații complexe care încep înainte de naștere. Sexualitatea intră aici în mare măsură, dar nu este singura cauză, de departe. Relațiile umane nu sunt în totalitate sexuale, chiar dacă societatea actuală erotizată tinde să uite asta. Prietenia, coparticiparea, comuniunea dintre două persoane pot fi astfel în primul rând spirituale, intelectuale sau estetice. Aceste relații sunt, în același timp, mai bogate, căci sunt libere de orice conotație sexuală, spre deosebire de procesul de identificare prin homosexualitate.

Alienarea prin închiderea între limitele opiniei altuia

Afirmația potrivit căreia diferența sexuală, masculin-feminin, ar fi o sursă de înstrăinare și ar promova proiecția unei poziții dominante a heterosexualilor asupra homosexualilor rezultă din aceeași confuzie. Unul dintre detractorii noștri scrie: Tu crezi că ești superior pentru faptul că ești atras de fete? Asta te face să fii superior? Aiurea! Și un altul declară același lucru, doar că apelând la mai multă curtoazie: Această campanie va permite tinerilor homosexuali sau bisexuali și bisexuale să se poată afirma și să nu se mai simtă devalorizați și umiliți în mod constant.

Confuzia rezultă dintr-o eroare fundamentală care se manifestă în direcția în care funcționează și alienarea. Revendicarea homosexualilor constă în a-i face pe ceilalți să creadă că un om nu poate exista decât în ochii celorlalți, astfel, vrând să impună celuilalt să se conformeze propriei lui viziuni potrivit căreia toată lumea nu-și dorește decât acest unghi de vedere al său.

Un elev de liceu scris pe site-ul nostru: sunt homosexual, și cunosc homofobia din școală: insulte, batjocura de zi cu zi, stimă de sine scăzută din cauza acelor cuvinte, care ne umilesc în mod constant, așa că noi nu alegem să fim gay! E risc de agresiune fizică, trebuie să taci, ca să eviți respingerea etc.
Nu se pune problema să ne îndoim de această mărturie. Dar oare cauza respingerii suferite de acest tânăr este homosexualitatea sa sau fragilitatea sa internă într-un mediu școlar, în care nu se mai aplică regulile cele mai elementare de respect reciproc? A-i face pe tineri să creadă că vor fi fericiți atunci când opinia altora asupra lor se va schimba este să-i plasezi într-o dependență opusă oricărei adevărate libertăți. Toată lumea știe că maturitatea emoțională nu este posibilă decât atunci când ne eliberăm de opiniile altora, în special de cele ale părinților, ca să exiști de unul singur și să te accepți așa cum ești, și nu cum ne văd ceilalți sau cum ne imaginăm noi că suntem.

Cea mai sigura cale de a fi respectat și recunoscut, prin urmare, este mai întâi să știi tu însuți cine ești. Indiferent de grup sau de comunitate, cei care nu au încredere în ei înșiși riscă să fie transformați, la urma urmei, într-un moment sau altul, în țapi ispășitori.

În cele din urmă, a ne imagina că putem promova respectul reciproc prin aruncarea unui văl peste structura profundă a personalității, confundând identitatea cu comportamentul sexual, la o vârstă la care personalitate este în mișcare, înseamnă să ne încadrăm în cea mai pură utopie și într-un refuz grav al realității.

Cele mai multe reacții pe care le-am primit confirmă faptul că petiția, pe care am lansat-o pentru a trimite un semnal de alarmă publicului și ministrului Educației, este mai justificată decât oricând. Prin urmare, invităm toți oamenii de bun simț să o semneze, inclusiv persoanele gay care nu doresc să fie manipulate de lobby-uri ce nu le apără interesele lor, în aparență, ci instrumentalizează suferința lor în scopuri politice.

Pentru a încheia cu accent pe respectul pentru diferențe, nu pot trece sub tăcere insultele cu care unii și-au decorat propunerile. Site-ul Liberté politique.com este un site interactiv. Le mulțumim tuturor celor care ne-au trimis comentarii, într-un fel sau altul, chiar dacă nu sunt de acord cu noi. Unii și-au exprimat suferința: îi respectăm. Alții și-au strigat supărarea sau ne-au insultat sub masca anonimatului: nu le-o acceptăm.

Accesul la acest forum e liber, există libertatea cuvântului, dar această libertate are o condiție fără de care nu va putea supraviețui: respectul pentru celălalt și pentru argumentele sale. Cei care speră să ne intimideze greșesc. Refuzăm terorismul intelectual al celor care cred, astăzi, de o parte sau de cealaltă, că dețin gândirea corectă a zilei.

Prin urmare, facem apel la responsabilitatea tuturor. Dacă unii nu înțeleg, le vom elimina comentariile.

Daunele cauzate de hormoni – pericolele pilulei și ale terapiei de substituție hormonală (TSH), partea II

INFORMATII SUPLIMENTARE
Prejudiciile cauzate femeilor, copiilor și familiilor de către hormonii contraceptivi sunt tolerate din cauza cercetărilor defectuoase, a reclamei și a preocupărilor legate de suprapopularea planetei.

Medicii au prescris femeilor acești hormoni timp de decenii pentru bolile cauzate de administrarea pilulei, în primul rând. Majoritatea medicilor cred că prevenirea sarcinii depășește riscurile administrării de hormoni. Cu toate acestea, sarcinile la adolescente au continuat să crească din cauza vârstei mai timpurii a debutului sexual și a mai multor parteneri sexuali – astfel încât pilula hormonală a ajuns să fie prescrisă azi de către asistenții școlari și de farmaciști. De asemenea, sunt recomandate contraceptive foarte puternice, cu acțiune îndelungată (progestogen), atunci când pilulele nu sunt luate cu regularitate sau au fost oprite de la administrare pentru efecte secundare. Dar efectele secundare ale medicamentelor cu acțiune lungă nu poate fi inversat cu ușurință.

CREȘTEREA ADMINISTRĂRII HORMONILOR CREȘTE CANCERELE 

Acestea includ: cancerele de sân, carcinomul in situ (frotiuri pozitive), cancerul de col uterin, ovarian, de plămân și de ficat, melanoamele cutanate și tumorile cerebrale, în decurs de un an sau doi. Utilizarea scăzută a hormonilor reduce rapid noi incidențe ale cancerului.

Ce face pilula hormonală atât de periculoasă? Hormonii pilulelor (progesteronii și estrogenii) sunt mesageri steroizi și afectează puternic TOATE SISTEMELE CORPULUI. Steroizii pot suprima unele simptome de avertizare, cum ar fi durerile de ciclu sau bufeurile, dar anomaliile biochimice care stau la bază pot crește și pot provoca boala.

Progestogenii / progestativele acționează la fel ca și hormonul natural progesteron. Nivelurile ridicate de hormoni blochează ovulația și, astfel, împiedică sarcina. Toate pilulele contraceptive, implanturile cu absorbție lentă, injecțiile sau steriletul/dispozitivul intrauterin, plasturii sau cremele cu progesteron acționează la fel ca progesteronul.

Atât progesteronii (progestogenii) sintetici CÂT ȘI CEI naturali  activează mii de gene (mult mai multe decât estrogenii), schimbând răspunsurile imune și crescând rapid vasele de sânge.

Descoperirile fundamentale din anii 1960 au arătat că efectele dăunătoare ale pilulelor contraceptive se datorează faptului că acțiunile biologice normale ale progesteronului și estrogenului sunt exagerate și prelungite. Pilulele ce conțin un progesteron puternic și o doză mică de estrogen conduc la o căptușeală subțire a uterului și la cicluri scurte, dar vasele de sânge cresc exagerat în special la femeile cu migrene. Simptomele premenstruale durau săptămâni în loc de zile, în ceea ce privește depresia, scăderea libidoului și violența, în legătură cu creșterile prelungite ale enzimelor monoamin-oxidazei (MAO). (Medicamentele inhibitorilor MAO sunt antidepresive.)

Venele dilatate în uter și modificările de coagulare a sângelui au semnalat un risc crescut de tromboză. (Grant, ECG. British Medical Journal, The Lancet, British Journal of Obstetrics and Gynaecology).

Alte efecte secundare dovedite sunt: ruperea căsătoriei (s-a dublat), hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, sâni inflamați, sâni bolovănoși, dureri de picioare, crampe la picioare, embolii pulmonare, sângerările neregulate sau lipsa ciclului (uneori extinderea la o menopauză prematură). De asemenea, infertilitatea după pilulă (uneori creșterea utilizării FIV pentru sarcină) sau avorturile spontane. Schimbările metabolice măresc riscul creșterii în greutate și al diabetului zaharat.

La multe femei care iau hormoni, deficiențele minerale reduc secreția enzimelor digestive din pancreas, ceea ce afectează absorbția substanțelor nutritive esențiale din intestin.

Pilula combinată conține atât hormoni progestogen cât și estrogen. Doze mari de progestogeni împiedică ovulația și sarcina. Dozele de estrogen au fost reduse deoarece estrogenul produce cancerul uterin și cheagurile de sânge. Ulterior, progestogenii mai noi au fost mai puternici în doze mai mici. Astfel de pilule mai noi, numite pilule de-a doua și a treia generație, au provocat mai multe accidente vasculare cerebrale și tromboze decât pilulele de generație mai veche.

Contraceptivele doar cu progesteron, fără estrogen, sunt contraceptive ce sunt promovate acum pentru a diminua trombozele, dar pot apărea: migrene, accidente vasculare cerebrale, depresie, iritabilitate, pierderea libidoului, sângerare, creșterea în greutate (poate fi uriașă), osteoporoza și cancerul.

Contraceptivele de urgență (pilula de-a doua zi) conțin dozele cele mai mari de progestogeni. Implanturile / injectabilele cu progestogen cu acțiune pe termen lung prezintă risc de tromboză, care este similar cu cel al unelor pilule combinate ce conțin estrogeni. (Van Hylckama A și colab., Arterioscler Thromb Vasc Biol 2010: 30: 2297-2300)

Hormonii steroizi din pilulă modifică imunitatea, conducând la creșterea dovedită a infecțiilor: virale, bacteriene și fungice, cum ar fi afte, boli cu transmitere sexuală, ca HPV (asociat cu cancer de col uterin), HIV, si BIP (boala inflamatorie pelvină). De asemenea, cresc următoarele boli: endometrioza, fibroamele și chisturile ovariene. Aceste condiții conduc adesea la histerectomii și la îndepărtarea ovarelor, înainte de menopauză.

Numeroasele condiții care erau rare sau nemaîntâlnite în anii 1950, înaintea apariției pilulei, când eram studentă la medicină, afectează azi mult mai multe femei tinere, decât bărbați tineri. De exemplu, ME (myalgic encephalomyelitis /sindromul oboselii cronice) și tulburări de alimentație (anorexie, bulimie). De asemenea, boli autoimune cum ar fi MS (scleroza multiplă), SLE (lupus eritematos sistemic) și APS (sindrom antifosfolipid). La femeile care dezvoltă APS, riscul crescut de tromboză indusă de hormonul contraceptiv continuă și după perioada de administrare a pilulei. Acest lucru are ca rezultat tromboza recurentă și avorturile spontane recurente datorate „sângelui lipicios”.

La copii, alergiile, dislexia, autismul și tulburările de comportament, inclusiv ADHD (tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție), au crescut toate în același timp cu vârsta fragedă la care se ia pilula și utilizarea mai îndelungată a pilulei, înainte de sarcină. Acest lucru, probabil, trebuie legat de deficiențele de zinc și magneziu și metalele toxice. Vedeți detalii în paragraful următor.

În timpul sarcinii, efectele nivelurilor ridicate de progesteron și estrogen sunt controlate de mecanismele de reacție automată a organismului. Totuși, hormonii contraceptivi perturbă controlul automat de siguranță al organismului. Deficiențele de minerale (de exemplu, zincul și magneziul) și de vitamine cresc prin utilizarea hormonilor, iar metalele toxice (din bijuteriile de nichel sau din aparatele dentare, din plombele cu mercur sau cadmiul din țigări) se acumulează și afectează funcțiile celulare*. Femeile care iau hormoni au mai multe șanse de a avea metale toxice sau substanțe chimice de oxidare lipite sau blocate în ADN-ul lor, provocând schimbări de gene și cromozomi, ce pot fi transmise la alte generații. De asemenea, ele au tendința de a avea depreciată curățarea hepatică de alte produse chimice de mediu, inclusiv de pesticide care au activitate estrogenică. Testele de sânge pentru aceste anomalii sunt disponibile pentru medici și pacientele lor în unele laboratoare. (Review Lecture 2) Faceți clic aici.

Hormonii de fertilitate (FIV) prezintă riscuri similare și există mari creșteri ale riscurilor de tromboembolism în primele trei luni de sarcină, ce urmează după FIV (Hendriksson P. et al, BMJ, 2013: 346 e8632).

Luarea de progesteroni în timpul sarcinii riscă să ducă la anomalii sexuale (inclusiv homosexualitate) și la alte anomalii de dezvoltare la copii. Pierderile recurente „inexplicabile” de sarcină sau travaliul prematur se datorează, de obicei, deficiențelor de minerale și vitamine, tratabile, metalelor toxice și infecțiilor. Cu atât mai mult în cazul administrării de pilule în trecut. O grijă bună față de preconcepție nu necesită, de obicei, după aceea, administrarea de hormoni.

Studiile contraceptive au dus la o confuzie a problemelor. Peste 60 de afecțiuni medicale au crescut la femeile care au luat pilula hormonală în primii câțiva ani ai celui mai mare studiu asupra pilulei hormonale din lume (Royal College of General Practitioners). Surprinzător, au fost revendicate beneficii pentru sănătatea femeilor (chiar dacă una din trei femei a părăsit studiul și multe dintre cele mai tinere, care nu luaseră pilula niciodată, au fost transferate ca să înlocuiască acele pierderi). Femeile care luaseră deja pilula aveau un risc de trei ori mai mare de a muri, înainte de vârsta de 30 de ani. Decesele violente au continuat să crească și la femeile de 40 de ani. S-a pretins că, la femeile care au luat pilula timp de 44 de luni, pilula împiedică decesul prematur, dar asta din cauza unei greșeli esențiale de a nu înregistra utilizarea recentă a hormonilor, în ultimii 10 ani de studiu, când au apărut 75% din decese. Jumătate din femeile în perioada de menopauză ar putea să ia din nou pilula hormonală, de această dată, ca terapie de substituție hormonală. S-a dovedit că terapia de substituție hormonală combinată crește mortalitatea.

Studiile au subestimat riscurile deoarece majoritatea femeilor au luat hormoni la un moment dat în viața lor, și puține femei din grupul de control nu luaseră cu adevărat niciodată pilula. Cu toate acestea, studiul american  WHI randomizat a demonstrat că terapia de substituție hormonală combinată cu estrogeni/progestini (TSH) nu trebuie utilizată, din cauza creșterii rapide a celui mai comun tip de cancer (de sân) și a celei mai frecvente cauze a deceselor provocate de cancer (la plămâni). În ianuarie 2010, pe pagina de pornire a site-ului revistei The Lancet exista un citat din corespondența cu dr. Ellen Grant, care declara că „nu există niciun motiv valabil pentru administrarea terapiei de substituție hormonală, care acum este o chestiune moartă și ar trebui îngropată”.

DAR terapia de substituție hormonală combinată are aceleași acțiuni ca și pilula și dacă TSH este prea periculoasă pentru a fi utilizată, înseamnă că și CONTRACEPTIVELE HORMONALE SUNT LA FEL.

N.B. Contracepția fără hormoni include întârzierea vârstei primului contact vaginal; prezervativele de sex masculin sau feminin, diafragma cu creme spermicide, metoda naturală de planificare familială /metoda de aflare a perioadei fertile (toate cu risc de sarcină); dispozitivul intrauterin (risc de sângerare, infecție și sarcină ectopică); sau ligatura tubară și vasectomia.
Oprirea timpurie a unui curs contraceptiv poate avea drept rezultat sarcina.

Mai multe informații, vedeți aici.

Informații suplimentare despre bolile evidențiate și referințe la publicațiile dr. Ellen Grant sunt disponibile pe site-urile enumerate mai jos:

  1. www.pubmed.gov Insert Grant EC
    For a specific subject Insert Grant EC and subject
    For example Insert Grant EC and headaches or breast cancer
  2. www.bmj.com Home page – Top right hand corner
    At Search bmj.com, Insert Ellen C G Grant and if required add a subject e.g. RCGP Pill study.
  3. http://informahealthcare.com/loi/cjne
    Journal of Nutritional and Environmental Medicine
    Go to 1998, and then Volume 8, issue 2 and look at contents list
    NB Informahealth care provides free summaries
  4. www.thelancet.com Home Page
    In Search for box Insert Ellen CG Grant Don’t change All Fields Box
    For a specific subject Insert Ellen CG Grant and subject
    For example Insert Ellen CG Grant and lung or ovarian cancer

Lista lucrărilor publicate de dr. Ellen Gran

  1. Mears E, Grant ECG. “Anovlar” as an oral contraceptive. BMJ 1962; 2: 75-79
  2. Grant ECG. The effects of oral contraceptives on the endometrium. 1964 Proc Soc for the Study or Fertility, Oxford Meeting p275-6
  3. Grant ECG. Hormone balance of oral contraceptives. JObstetGynaecolBritComm 1967;74:908-18
  4. Grant ECG. Relation of arterioles in the endometrium to headaches from oral contraceptives. Lancet 1965;1:1143-44
  5. Grant ECG, Mears E. Mental effects of oral contraceptives. Lancet 1967;1:945-46
  6. Grant ECG. Relation between headaches from oral contraceptives and development of endometrial arterioles. BMJ 1968;3:402-5
  7. Grant ECG. Headache on the pill. BMJ 1968;3:619
  8. Grant ECG, Pryce Davies J. Effect of oral contraceptives on depressive mood changes and on endometrial monoamine oxidase and phosphatases. BMJ 1968;3:777-80
  9. Southgate J, Grant ECG, Pollard W, Pryse Davies J, Sandler M. Cyclical variations in endometrial monoamine oxidase: Correlations of histochemical and quantitative biochemical assays. Biochemical Pharmacology 1968;17:21-26
  10. Grant ECG. Venous effects of oral contraceptives. BMJ 1969;2:73-7
  11. Mears E, Vessey MP, Andolsek L, Oven A. Preliminary evaluation of four oral contraceptives containing only progestogens. BMJ 1969;2:730-34 (Grant ECG-pathology )
  12. Changing oral contraceptives. BMJ 1969;4:789-91 & Today’s Drugs
  13. Grant ECG. Monoamine oxidase and migraine. Lancet 1974;2:1449
  14. Grant ECG. Contraceptives and health. BMJ 1974;3:115-6
  15. Grant ECG, Carroll JD, Goodwin P, Pryse-Davies J. Hormones and headaches in women. In Background to Migraine,6th Migraine Symposium, Migraine Trust, London 1974 p7
  16. Grant ECG. The influence of hormones on headache and mood in women. Hemicrania 1975;6:2-10
  17. Glover V, Merton S, Grant ECG et al. Transitory decrease in platelet monoamine oxidase activity during migraine attacks. Lancet 1977;1:391
  18. Grant ECG, Albuquerque M, Steiner TJ, Rose FC. Oral contraceptives, smoking and ergotamine in migraine. In Current Concepts in Migraine Research. Ed. Greene R. Raven Press, New York 1978 pp97-100
  19. Grant ECG. Oral contraceptives, smoking, migraine and food allergies. Lancet 1978;2:581-2
  20. Grant ECG. Monoamine-oxidase activity in migraine. Lancet 1978;2:679
  21. Grant ECG. Creatures of the moon .BMJ 1978;1:165
  22. Grant ECG. Food allergies and migraine. Lancet 1979;1:966-69
  23. Grant ECG .Food allergy and migraine Lancet 1979;2:358-59
  24. Capel ID, Grant ECG, Dorrell HM, Pinnock MH, Clifford Rose F, Williams DC. Disturbed liver function in migraine patients. Headache 1979;19:270-272
  25. Grant ECG, Clifford Rose F. Smoking and migraine. In Smoking and Arterial Disease Ed Greenhalgh RM, Pitman Medical 1981 pp29-34
  26. Capel ID, Pinnock MH, Dorrell M, Williams DC, Grant ECG. Comparison of concentrations of some trace, bulk and toxic metals in the hair of normal and dyslexic children. Clin Chem 1981;28:879-80
  27. Grant ECG. The harmful effects of common social habits, especially smoking and using oral contraceptive steroids, on pregnancy. Int J Environ Studies 1981;17:57-66
  28. Grant ECG. Treatment of migraine. Lancet 1982;2:43
  29. Grant ECG. Environmental and pollutional effects on the learning skills of young children. Dyslexia Review 1982;5:29-31
  30. Grant ECG. Oral contraceptive steroids and malignancy. Editorial. Clin Oncology 1982;8:97-102
  31. Grant ECG. Allergies smoking and the contraceptive pill .In Biological Aspects of Schizophrenia and Addiction.1982.Ed Hemmings G, John Wiley & Sons, Chichester pp263-72
  32. Grant ECG. Migraine, headaches and survival in women. BMJ 1983;287:1718
  33. Grant ECG. The contraceptive pill and its relation to allergy and illness. Nutrition and Health 1983;2:33-40
  34. Grant ECG. Recent advances in understanding toxic and teratogenic effects of hormones. In The Next Generation: Avoiding damage before birth in the 1980s Foresight 1983
  35. Grant ECG. Cervical cancer and oral contraceptives. Lancet 1983;1:528
  36. Grant ECG. Cancer and the pill. The Ecologist 1984;14:68-76
  37. Barnes B, Grant ECG et al. Nutrition and preconception care .Lancet 1985;2:1297
  38. Grant ECG, Howard JM, Davies S, Chasty H, Hornsby B, Galbraith J. Zinc deficiency in children with dyslexia: concentrations of zinc and other minerals in sweat and hair. BMJ 1989;296:607-9
  39. Grant ECG. The causes of migraine ( Zn-Mg-). Les internationaux entretiens de Monaco.1989 Editions du Rocher,141-147
  40. Grant ECG. Why women should not be given HRT. Br J Hosp Med 1989;41:590 and 42:159
  41. Grant ECG. Nutritional deficiencies and hidden infections in preconception couples. Paper presented at BSANM conference 1990
  42. Grant ECG.General discussion in Hormone Replacement Therapy and Breast Cancer Risk. Ed.RD Mann, Parthenon 1992
  43. Grant ECG. Oral contraceptives off prescription. Lancet 1993;341:564
  44. Grant ECG. Long-term dangers of hormonal treatment. Lancet 1994;343:926
  45. Grant ECG. Oral contraceptives and the risk of breast cancer. Lancet 1994;344:1364
  46. Grant ECG. The effects of exogenous sex hormones on women’s health.1994 BSAENM meeting proceedings
  47. Grant ECG. The declining health of the pill generations. J Nutr Med 1994;4:283-86
  48. Ward N. Preconceptional care and pregnancy outcome. J Nutr Med 1995;5:205-6 (Grant ECG-contributor)
  49. Price EH, Little HF. Women need to be fully informed about the risks of hormone replacement therapy. BMJ 1996;312:130
  50. Grant ECG , Anthony HM, Myhill S, Price E, Steel CM  .Breast cancer and hormone exposure. Lancet 1996;348:682
  51. Price EH, Little HF, Grant ECG, Steel CM. Women need to be informed about the dangers of hormone replacement therapy. Lancet 1997; 314:
  52. Grant ECG. Third generation oral contraceptives and venous thrombosis. Lancet 1997;349:733
  53. Organised BSAENM RSM London Meeting, June 1997.Edited proceedings – Journal of Nutrition and Environmental Medicine 1998; 8 :2
  54. Grant ECG. The pill, hormone replacement therapy, vascular and mood over-reactivity , and mineral imbalance .J Nutr Environ Med 1998;8:105-116
  55. White M, Grant ECG. Addiction to oestrogen and progesterone. J Nutr Environ Med 1998 ; 8 :117-120
  56. McLaren Howard J, Grant ECG, Davies S. Hormone replacement therapy and osteoporosis: bone enzymes and nutrient imbalances. J Nutr Environ Med 1998; 8: 129-138
  57. Grant ECG. The Hughes (Anti-phospholipid) Syndrome. J Nutr Environ Med 1998; 8:1 59-167
  58. Grant ECG. Thrombosis and heart attacks with contraceptive and menopausal hormones. J Nutr Environ Med 1998; 8:159-167
  59. Grant ECG Hormones and female cancers. Presented at BSAENM Conference, Oxford 1998
  60. Grant ECG, Steel MC, Price EH, Anthony HM, Downing D, Radcliffe MJ, Myhill S. Medical profession needs to examine facts. BMJ 1999; 319: 387
  61. Grant ECG , Price EH, Steel M C .Risks of hormone replacement therapy. Lancet 1999; 354: 1302-3.
  62. Grant ECG. Unconventional approaches to nutritional medicine. BMJ 2000; 7248: 1538.
  63. Grant ECG. Dangers of suppressing menstruation. Lancet 2000; 356:513.
  64. Grant ECG.  Contraceptive pills and HRT as main risk factors for breast cancer. Electronic rapid response for Watts G. Of pills and ills. BMJ 2000; 321: 1042 (7/11/2000).
  65.  Grant ECG. Steroid sex hormone suppression of symptoms. Electronic rapid response for Rymer J , Morris EP. Extracts from “Clinical Evidence” :BMJ 2001;7275: 1516-19. (4/1/01)
  66.   Grant ECG. Adverse reactions and emergency contraception. Lancet 2001; 357:1203.
  67.   Grant ECG. Zinc is an essential nutrient. Electronic rapid response to Dunea G. Au zinc. BMJ 2001; Jan.
  68.   Grant ECG. Systemic lupus erythematosus. Lancet 2001 358:586.
  69. Grant ECG. Two electronic rapid responses to Dixon JM. Hormone replacement therapy and the breast. BMJ 2001;7326: 1381-2. (bmj.com 15/12/01)
  70.  Grant ECG. Hormone replacement therapy and risk of breast cancer. JAMA. 2002 May 8;287(18):2360; author reply 2361.
  71.  Grant ECG. Mega dose contraception Electronic rapid response to Graham A, Moore L, Sharp D, Diamond I. Improving teenager’s knowledge of   emergency contraception: cluster randomised controlled trial of a teacher led intervention. BMJ 2002 ; 324:1179-83.
  72. Grant ECG. Hormone replacement therapy and individual cardiovascular risk. N Eng J Med 2002;347:762-3.
  73. Grant ECG. Avoid hormones in gastrointestinal angiodysplasia.Lancet 2002; 360:1254.
  74. Grant ECG. Clinical review of headache. Rapid response to Steiner TJ, Fontebasso M. Headache BMJ 2002;325:881-6.( bmj.com 29/10/02)
  75. Grant ECG. Hormones for coronary disease. Lancet. 2003 Feb 15;361(9357):612.
  76. Grant ECG. Epilepsy and manganese. Lancet. 2004 Feb 14;363(9408):572. Free PMC Article
  77. Grant ECG. Reduction in mortality from breast cancer: fall in use of hormones could have reduced breast cancer mortality. BMJ. 2005 Apr 30;330(7498):1024; author reply 1025. PMID: Free PMC Article.
  78. Grant ECG. Estrogen-receptor polymorphism and hormone-replacement therapy.         N Engl J Med. 2002 Sep 5;347(10):762-3; author reply 762-3.
  79. Grant ECG.Hormone replacement therapy and risk of breast cancer.  JAMA. 2002 May 8;287(18):2360; author reply 2361.
  80. rant ECG. Developmental dyslexia and zinc deficiency.Lancet. 2004 Jul 17-23;364(9430):247-8.
  81. Grant ECG.  Reduction in mortality from breast cancer: fall in use of hormones could have reduced breast cancer mortality. BMJ. 2005 Apr 30;330(7498):1024; author reply 1025. PMID:Free PMC Article
  82. Grant ECG. Mortality associated with hormone replacement therapy. J Gen Intern Med. 2005 Feb;20(2):212.
  83. Grant ECG. Developmental dyslexia and zinc deficiency. Lancet. 2004 Jul 17-23;364(9430):247-8.
  84. Grant ECG. Estrogen plus progestin and colorectal cancer in postmenopausal women.N Engl J Med. 2004 Jun 3;350(23):2417-9; author reply 2417-9. Free Article
  85. Grant ECG. Reader’s response to “lymphangioleiomyomatosis”. MedGenMed. 2006 Mar 24;8(1):78; author reply 79. Free PMC Article
  86. Grant ECG. Supplementing proven deficiencies of vitamins and minerals.       Lancet. 2006 Jul 29;368(9533):366.
  87. Grant ECG.A sad day for science at the FDA.N Engl J Med. 2005 Dec 15;353(24):2619-21; author reply 2619-21.
  88. Grant ECG.Lung cancer and hormone replacement therapy. Lancet. 2010 Jan 9;375(9709):117; author reply 118-9. doi: 10.1016/S0140-6736(10)60040-2.
  89. Grant ECG. Hormone replacement therapy: Irresponsible to modify current guidelines.BMJ. 2008 Sep 3;337:a1494. doi: 10.1136/bmj.a1494.
  90. Grant ECG.Ovarian cancer and oral contraceptives. Lancet. 2008 May 17;371(9625):1662. doi: 10.1016/S0140-6736(08)60719-9.
  91. Grant ECG. Re: Breast cancer risk in relation to the interval between menopause and starting hormone therapy. J  Natl Cancer Inst. 2011 Jul 6;103(13):1069; reply 1069-70. doi: 10.1093/jnci/djr191. Epub 2011 Jun 23.
  92. Grant ECG, Price EH.. Oral contraceptives, nuns, and cancer. Lancet. 2012 Jun 23;379(9834):2339-40; author reply 2340.  : 10.1016/S0140-6736(12)61015-0. Free Article

De asemenea, căutând la adresa www.bmj.com, dr.  Ellen CG Grant, veți găsi încă peste 400 de materiale BMJ, inclusiv articole, scrisori și răspunsuri electronice rapide.

Cărți scrise de dr. Ellen Grant

Cărți care nu se mai publică, dar se pot găsi în biblioteci naționale și pe Amazon

1 „The bitter pill: how safe is the perfect contraceptive?”, Elm Tree, 1985,
ISBN 9780241114278

2 „The bitter pill: how safe is the perfect contraceptive?”, Corgi, 1986,
ISBN 9780552127981

3 „Sexual chemistry: understanding your hormones”, Cedar, 1994,
ISBN 9780749313630

Trauma avortului și suicidul masculin: „Un ocean de suferință și durere”

Sursa: SPUC, 5 iunie 2017

Un studiu din 2011 a constatat că tinerii bărbați ai căror partenere au avortat aveau un risc de două ori mai mare de a folosi droguri și de a suferi de depresie în comparație cu bărbații care nu aveau această experiență.

O ziaristă de la ziarul australian „Daily Telegraph” a scris recent despre legătura dintre trauma avortului și sinuciderea masculină.

Corrine Barraclough a scris articolul, după ce a vorbit cu Julie Cook, directorul național al „Abortion Grief Australia” (AGA), și a concluzionat că ceea ce a aflat despre efectul avortului asupra bărbaților este „un ocean nesfârșit de durere despre care nu a avut idee că există”.

Depășirea crizei cu durere

Pentru unii bărbați, durerea de a-și pierde fiul sau fiica nenăscută prin avort este atât de extremă, încât ei sfârșesc prin a se sinucide. Despre un asemenea caz a povestit Julie Cook: „O femeie ne-a sunat recent, plângând isteric. Trebuia să urmeze ziua nunții lor și ea era de neconsolat”, spune Cook. „Logodnicul ei și-a luat viața cu câteva săptămâni înainte. Ea era însărcinată și a crezut că este prea devreme să aducă un copil în relația lor, așa că a făcut avort și nu a spus nici un cuvânt. Când logodnicul ei a aflat, a simțit o mare durere și și-a luat viața. Nu este ceva neobișnuit, trebuie să recunoaștem și să discutăm mai deschis despre asta, ca societate”.

O altă poveste a implicat un băiat de 16 ani, care a fost salvat de la sinucidere „înainte cu două secunde”. „Mergea bine la școală, dar după avortul prietenei și despărțirea lor ulterioară, notele sale au scăzut, a renunțat la școală și a umbla hoinar, fără adăpost. Din păcate, el a povestit consilierului psihologic despre sinuciderea unui prieten, tot din cauza avortului”, a spus Cook.

Nu doar femeile sunt rănite prin avort

O parte a problemei este că există o foarte mică recunoaștere a unei legături dintre avort, depresia masculină și sinucidere. „Majoritatea consilierilor în problemele ce implică sinuciderea nu sunt instruiți ca să identifice traumele de avort”, a spus doamna Cook. „De fapt, marea majoritate nici măcar nu știu că avortul poate fi o problema pentru bărbați. Majoritatea femeilor nu au idee că avortul poate răni bărbații”.
„Sinuciderile masculine pot fi legate atât direct, cât și indirect de avort”
, a continuat ea. „Unul dintre cei mai mari factori ce prezic sinuciderea masculină este ruperea relațiilor. Dacă nu se lucrează la rezolvarea crizei, trauma avortului deseori distruge relațiile”.

De două ori mai susceptibili de a suferi de depresie

Nu doar grupurile care tratează traumele post-avort sunt cele care fac legătura dintre avort și depresia masculină. În 2011, dr. Kaeleen Dingle, de la Universitatea din Queensland, a prezentat un studiu la Congresul Mondial de Psihiatrie din Asia, ținut la Melbourne, arătând legătura dintre tineri și depresie. Ea a descoperit că bărbații tineri ale căror partenere au avortat aveau de două ori mai multe șanse de a folosi substanțe și de a suferi depresii, în comparație cu bărbații care nu aveau această experiență.

Doamna Barraclough scrie că „sunt nenumărate astfel de cazuri care fac să-ți înghețe sângele în vene”. Deși susține în mod clar avortul, ea spune: „Ca femeie, mă întreb dacă nu cumva m-am gândit la avort doar din punctul meu de vedere?”  Sperăm că auzul acestor povești o va conduce să se gândească la efectul avortului nu numai asupra bărbatului, ci și asupra copilului.

Dacă cunoașteți că cineva (bărbat sau femeie) a fost afectat de o experiență de avort, ii puteti sugera sa ia legatura cu unul dintre consilierii / prietenii de la Abortion Recovery Care și Helpline.

Comentariu Provita Media: În România, există de asemenea, grupul de sprijin „Rupe tăcerea”, unde se pot adresa, pentru consiliere psihologică, cei afectați de avort, bărbați sau femei.

Legătura dintre contracepția hormonală, avort și cancerul mamar

Interviu cu dr. Gerard M. Nadal, profesor de biologie, microbiolog american

Site-ul „Fathers for Good”, la rubrica „Tați care merită să fie publicați”, l-a intervievat pe dr. Gerard M.Nadal despre legătura dintre avort, pilulă și cancerul mamar.

Gerard M. Nadal deține un doctorat în domeniul microbiologiei moleculare și, recent, a luat o poziție fermă față de legătura dintre avortul provocat și cancerul de sân. Multe studii au arătat legătura, iar biologia de bază explică motivul fiziologic. Cu toate acestea, o mentalitate a avortului, care există în zona științei și a mass-media, ține aceste fapte în umbră, spune dr. Gerard M. Nadal.

A predat timp de șaisprezece ani microbiologie, microbiologie medicală, imunologie, genetică, anatomie și fiziologie, biochimie și biologie moleculară, atât la Universitatea Saint John, din New York, cât și la Colegiul Manhattan, Riverdale, New York, ca profesor de biologie invitat (profesor visiting).

Dr. Nadal are 49 de ani, este căsătorit și tatăl a trei copii. În prezent, urmează un masterat în teologie la Universitatea Franciscană din Steubenville.

Fathers for Good (FfG):  Explicați pe scurt ceea ce înțelegeți prin legătura dintre cancerul de sân și avort.
Dr. Nadal: Am aflat pentru prima dată despre legătura dintre cancerul de sân și avort acum trei ani, când am dat peste o carte intitulată „Cancerul de sân, legătura sa cu avortul și pilula contraceptivă”, scrisă de medicul Chris Kahlenborn. Este carte importantă pentru cei care nu sunt medici.

Pe scurt, când femeile rămân însărcinate pentru prima dată, ele produc cantități enorme de hormoni – estrogen și progesteron – , care stimulează țesutul producător de lapte al sânului ca să sufere o proliferare masivă în primul trimestru. Aceste celule formează lobulii, imaturi și vulnerabili la cancer, de tip 1 și de tip 2. În ultimul trimestru, modificările hormonale vor face ca acești lobuli să se maturizeze în proporție de 85%, transformându-se în lobuli de tip 3 și 4, care sunt rezistenți la cancer. Terminarea sau întreruperea sarcinii prin avort provocat privează lobulii de tip 1 și 2 de maturizare, care se produce în ultimul trimestru, lăsând în urmă o mare parte a celulelor nou-formate, predispuse la cancer.

Majoritatea femeilor care au avut pierderi de sarcină au pierdut sarcinile tocmai pentru că nu au produs suficienți hormoni, estrogen și progesteron, care să prolifereze și să le modifice sânul. Prin urmare, aceste femei nu au același risc ca femeile care au avorturi provocate.

FfG: Cum este implicată pilula contraceptivă în cancerul mamar?
Dr. Nadal: Pilula conține doze foarte mari de estrogen și progesteron sintetic, care imită o sarcină urmată de avort lunar. Studiile au arătat rate înfricoșătoare de cancer de sân la femeile care iau pilula sau li se administrează terapia de înlocuire a estrogenului în menopauză. Ambele aceste medicamente au același mecanism în producerea cancerului mamar ca și avortul provocat. Un studiu recent ne face pe unii dintre noi să credem că forma sintetică a estrogenului din pilulă poate fi responsabilă de o formă deosebit de agresivă și mortală a cancerului de sân, numită cancer de sân triplu negativ.
Karen Malec este președintele și co-fondatorul Coaliției privind avortul/cancerul de sân și are un site web foarte informativ în acest sens.

FfG: Credeți că această legătură este ascunsă publicului, pentru a se proteja avortul la cerere?
Dr. Nadal:
Din păcate, nu este o părere. Pe 22 februarie, am scris un articol în Headline Bistro, care detaliază acest lucru. Unii cercetători, care favorizează avortul, spun un lucru în revistele de epidemiologie, pe care puțini oameni le citesc, apoi renunță la realitate, pentru a mulțumi politicile publice ce protejează și promovează avortul la cerere și contracepția hormonală. Cu toate acestea, ei cunosc mai bine ca oricine răul care li se face femeilor: 1 din 9 va dezvolta cancer de sân.

FFG: Unii ar spune că discutați despre o interpretare a datelor și că nu există nici un adevăr obiectiv, chiar și în știință.
Dr. Nadal: Dacă cineva a avut vreodată nenorocirea să cadă de pe o scară sau de a sparge porțelanurile bune ale mamei, poate cu siguranță depune mărturie despre adevărul științific al legii gravitației. În mod similar, cunoaștem factorii care vor crește probabilitatea de a dezvolta boli, deoarece avem certitudinea științifică în ceea ce privește fiziologia normală a corpului și fiziopatologia care rezultă din modul în care substanțele chimice sau microbii perturbă această funcționare normală. Același lucru este valabil și în legătura dintre avort, contraceptivele orale și cancerul de sân.

Când se fac încercări de a se modifica realitatea pentru a o adapta la o agendă, adevărul este primul care cade victimă și oamenii plătesc prețul cu trupul, mintea și sufletul lor pentru negarea realității obiective.

Când conduceam ședințele de reculegere de la colegiu, obișnuiam să descriu legea lui Dumnezeu, care funcționează ca șinele de protecție pe un drum de munte. El știe zonele periculoase. În această lumină, legea Sa devine eliberatoare, deloc constrângătoare. Ne eliberează, ca să ne trăim viața, neîmpovărați de suferința inutilă. Cu cât mai multe dovezi empirice descoperim în știință, cu atât mai mult ajungem să apreciem aceste șine de siguranță și cu atât mai mult putem preveni o parte din această suferință inutilă.

Pentru mai multe informații, vizitați blog-ul dr. Nadal https://gerardnadal.com/

Daunele cauzate de hormoni – pericolele pilulei și ale terapiei de substituție hormonală (TSH), partea I

Dr. Ellen Grant este cunoscută publicului din lumea întreagă mai ales pentru două cărți ale sale: „The Bitter Pill: how safe is the perfect contraceptive” (Pilula amară: cât de sigură este „contracepția perfectă”?), Elm Tree, 1985, și „Sexual chemistry: understanding your hormones” (Chimia sexuală: cum să-ți înțelegi hormonii), Cedar, 1994. În aceste două volume, dr. Grant vorbește despre un domeniu pe care îl studiază de o viață:  pilula hormonală și pericolele sale.  Dr. Ellen Grant dorește să informeze publicul larg, îndeosebi să pună în gardă femeile, cu privire la riscurile și bolile provocate de pilulă și terapia de substituție hormonală. (Asociația Provita Media)

Dr. Ellen Grant a absolvit Facultatea de Medicină a Universității St Andrews din Scoția și, începând cu 1960, și-a dedicat întreaga viață studiului contraceptivelor orale, la University College Hospital, Londra. Ea a investigat efectele unui număr mare de pilule contraceptive diferite, în cadrul primului studiu britanic important, organizat de Asociația de Planificare Familială. Descoperirile sale importante ne ajută să înțelegem de ce administrarea hormonilor sexuali provoacă efecte secundare grave. În anii 1970, pe vremea când lucra la Charing Cross Hospital Migraine Clinic, a scris în revista medicală „The Lancet” cum pot fi evitate accesele de migrenă.

În următorii 30 de ani, alături de biochimistul dr. John McLaren Howard, de la Biolab, Londra, ea a descoperit că copiii cu dislexie ar putea avea deficiențe de zinc. De asemenea, acești doi cercetători au mai descoperit că  infertilitatea inexplicabilă și pierderile recurente de sarcină la unele cupluri ar putea rezulta din deficitul de zinc și magneziu și că utilizarea hormonilor crește deficitul nutrienților esențiali în organism.

Interesul dr. Grant pentru aceste domenii a continuat de atunci, pe lângă evidențierea importanței medicinii nutriționale în prevenirea bolilor.

Dr. Grant este membru fondator al Societății britanice de medicină ecologică.  A publicat numeroase lucrări în reviste medicale importante ceea ce constituie dovada că domnia sa este interesată de găsirea faptelor științifice. Pe de altă parte, dr. Grant a continuat să scoată în evidență studiile eronate (dar adesea foarte mediatizate) care subestimează în mod grav pericolele  hormonilor sexuali pentru femei și pentru copiii lor.

Dr Ellen Grant este căsătorită, soțul său este de profesie cu neurochirurg, acum pensionar. Au un fiu, două fiice și patru nepoți.

REZUMAT

Pilula contraceptivă și HRT provoacă multe boli grave, existând de trei ori mai multe decese la femeile tinere care iau pilula decât la tinerele care nu iau pilula (așa cum se arată în cel mai mare studiu dedicat „pilulei”, realizat de Royal College of General Practitioners).

Contraceptivele și hormonii din terapia de substituție hormonală (TSH) măresc riscul bolilor grave. Acestea nu se administrează doar sub formă de pastile, ci, de asemenea, sub formă injectabilă, implanturi, geluri și dispozitive intrauterine (DIU), ce conțin hormoni.

Ce face ca acești hormoni să fie atât de periculoși? Hormonii (progestogeni și estrogeni) din pilule sunt „mesagerii” steroizi, care trec prin toate părțile corpului și influențează intens TOATE SISTEMELE CORPULUI.

Creșterea administrării  pilulei hormonale crește riscul apariției cancerelor. Acestea includ cancerele de sân, carcinomul in situ (frotiuri pozitive), cancerul cervical, ovarian, precum și multe alte forme de cancer. Creșterile și descreșterile cancerului de sân, la schimbarea hormonului, începând cu anul 1962, sunt prezentate în diapozitive la punctul 1.1 aici. Informații suplimentare despre cancerul de sân și alte tipuri comune de cancer sunt prezentate în Lecția de evaluare 1A aici.

Alte efecte secundare sunt creșterea riscului de tromboză, migrenă, accidente vasculare cerebrale, hipertensiune arterială, infarct miocardic, sâni inflamați, noduli mamari, picioare inflamate, crampe la picioare, embolii pulmonare, sângerări vaginale neregulate (risc crescut de sarcină neplanificată). De asemenea, infertilitate post-pilulă (uneori cu creșterea utilizării FIV pentru sarcină) sau pierderi spontane de sarcină, sângerări care pot fi abundente (menoragie) și creștere în greutate (ce poate fi uriașă).

Pot apărea modificări de dispoziție, inclusiv pierderea energiei, depresie, iritabilitate, uneori severă, ce duce la violență și distrugerea căsătoriei. Pilulele cu hormon steroizi modifică, de asemenea, imunitatea, ceea ce duce la creșterea infecțiilor, cum ar fi: infecțiile virale, bacteriene și fungice (de exemplu aftele, micozele), bolile cu transmitere sexuală, ca HPV (virusul papilloma uman) (asociat cu cancerul de col uterin) și BIP (boala inflamatorie pelvină). De asemenea, cresc următoarele boli: endometrioza, fibroamele și chisturile ovariene (inclusiv ovarele polichistice), bolile autoimune și o varietate de alte afecțiuni. La copii, există un risc crescut de anomalii comportamentale și de dezvoltare, inclusiv hiperactivitatea cu deficit de atenție (ADHD), posibil legată de metalele toxice și deficiențele de zinc și magneziu asociate cu acești hormoni (vezi * la Informații suplimentare) și homosexualitatea dacă hormonii sunt administrați la începutul sarcinii.

De ce medicii nu avertizează asupra acestor asocieri?

Vătămarea cauzată de acești hormoni la femei, copii și în familii este tolerată din cauza cercetărilor înșelătoare, adesea publicate de anumiți autori la cererea companiilor de medicamente. Au fost atribuite în mod fals beneficii terapiei de substituție hormonală, fapt care  a făcut să crească vânzările timp de mai multe decenii.

Studiile au subestimat riscurile, deoarece puține femei din grupurile de control care nu luaseră pilula niciodată, chiar nu au luat-o cu adevărat. Majoritatea femeilor au luat pilula la un moment dat în viață. Nu se conștientizează întotdeauna faptul că aceiași hormoni, ca cei utilizați în contracepție, sunt utilizați și pentru alte motive decât cele contraceptive. Acești hormoni sunt administrați pentru TSH, pentru reglarea menstrei, pentru dureri menstruale, alte afecțiuni ginecologice și acnee. Ca urmare, femeile pot crede în mod eronat că nu au luat niciodată „pilula”. Aceste femei vor crește în mod incorect numărul celor din grupurile de control care nu au utilizat niciodată pilula în studiile epidemiologice. Acest lucru poate duce în mod fals la  riscuri reduse.

Utilizarea unor astfel de date inexacte a dus chiar la afirmații false privind beneficii în cazurile de cancer, care sunt relativ rare la femeile tinere. Din păcate, multi cred că hormonii contraceptivi (chiar dacă sunt luați pentru o perioadă scurtă de timp în ultimii 20 de ani!) pot preveni cancerul ovarian, chiar dacă acest cancer poate fi cauzat de aceiași hormoni, când sunt administrați ca TSH.

De asemenea, în diferite stadii ale unei boli, pot fi implicați diferiți doctori. De exemplu, medicul de familie sau medicul de planificare familială poate prescrie hormonul contraceptiv, un medic oncolog poate trata cancerul, un psihiatru poate trata depresia și un asistent social poate fi implicat în problemele care rezultă din violență și destrămarea familiei. Aceste specializări pot distanța medicii de tabloul general și pot face mai dificilă distingerea cauzei și efectului bolii legate de hormonii contraceptivi.

Perioada de dinaintea apariției anumitor simptome (în special de dinaintea unor cancere)  face dificil pentru medici să asocieze simptomele cu pilula. Ei pot pune la îndoială, de asemenea, faptul că un medicament ar putea provoca atât de multe condiții medicale disparate – uitând că aceasta face parte din natura hormonilor, care acționează ca mesageri chimici către toate părțile și sistemele corpului.

Pentru acei medici care chiar devin suspicioși cu privire la această legătură, va fi aproape imposibil  de dărâmat mitul siguranței pilulei. Acest lucru se datorează deceniilor de informație defectuoasă și impresii false, ce au dat publicului o falsă încredere în siguranța pilulei – (oamenii se află în imposibilitatea de a crede că medicamentele prescrise de medici de încredere pot fi atât de dăunătoare). Medicii se pot teme, de asemenea, că vor fi acuzați că au provocat „panică”.

În plus, persoane bine intenționate ar putea crede cu adevărat că pilula ar putea fi răspunsul la preocupările legate de suprapopularea lumii, mai degrabă decât ceea ce este ea cu adevărat – cauza șubrezirii grave a sănătății femeilor și a familiilor lor, cu efecte negative grave asupra mediului.

N.B. Toate pilulele contraceptive, implanturile, preparatele injectabile sau dispozitivele intrauterine cu progesteron (DIU), plasturii sau cremele contraceptive conțin hormoni, iar contraceptivul de urgență sau așa-zisa „pilulă de-a doua zi” conține dozele cele mai mari de progestageni. Jumătate dintre toate femeile la menopauză pot lua din nou pilula hormonală, de această dată ca terapie de substituție hormonală (TSH).

(Va urma)

Este timpul iertării

Autor: Larisa Iftime

Reflectii de dupa Marsul pentru Viata 2017

Pana nu demult, mass-media s-a caznit sa puna in dezbatere publica avortul, invocand numarul mare de avorturi din Romania. N-a reusit decat foarte putin. Societatea era muta si surda, intrucat mereu si mereu subiectul era legat de introducerea in scoli a orei obligatorii de educatie sexuala. Si daca nu a mers, inseamna ca la mijloc era ceva fortat, artificial.

Iata  ca Marsul pentru Viata 2017, desfasurat in anul acesta in ziua de Bunavestire, la care au participat peste o suta de mii de oameni din toata tara si din Republica Moldova, ne arata ca dezbaterea se poate face acum dinspre societate spre mass-media. Si ne arata ca oamenii, romanii au inceput sa constientizeze ce inseamna cu adevarat avortul. Iar avortul inseamna moarte. Oricum l-ai privi inseamna moarte – fie ca e doar a copilului, fie ca e a mamei si a copilului.

Cu alte cuvinte, crudul adevar, „care doare” – avortul este moarte –, in sfarsit, a inceput sa fie spus in gura mare. De aceea s-au infuriat  si multi opozanti, care nu au gasit mai cu cale sa-si exprime mania, decat prin mesaje obscene. A fost, de fapt, strigatul de durere al sufletului lor. Au vrut sa ne arate ca si ei sufera din cauza avortului. Pe de o parte. Pe de alta parte, e si strigatul nostru de durere. Nu suntem mai putin afectati si raniti decat cei care s-au opus marsului. Avortul afecteaza intreaga familie, ne afecteaza pe toti. Asa spun psihologii care au consiliat femeile ranite psihic si sufleteste de avort. Iar preotii stiu acest lucru si mai bine. Toata societatea noastra romaneasca este ranita de avort. Cum spunea Parintele Nicolae Tanase, „stam, ca popor, intr-o mare balta de sange”. Sa ne inchipuim acum cata durere, cata suferinta, cata frustrare a generat aceasta varsare de sange, la nivelul fiecarei familii, la nivel personal si la nivelul intregului neam.

Nu e de mirare ca toata societatea noastra e dezbinata, e rupta, unii sunt mai destepti, altii – mai fraieri, unii sunt spionii lui Putin, altii – spionii lui Soros. Unii sunt hoti, altii – ticalosi. Unii sunt desfranati si pacatosi, altii – virtuosii pamantului. Ne certam de dimineata pana seara, pe retelele de socializare, la TV, la radio, fara sa ne dam seama ca aceasta stare ne apasa sufletele si ne tine incatusati. Drept rezultat – suntem cu totii niste incrancenati. Cum putem creste, cum putem scapa de masti, cum putem merge mai departe, ca societate, cum ne putem gasi libertatea, ca oameni, daca avem sufletele impietrite si opace, incatusate in ganduri-clisee?

Iertarea – vindecare a sufletului

In miezul credintei noastre crestine sta iertarea. Iertarea vine daca imploram Mila Domnului, daca cerem lui Dumnezeu sa-i ierte pe cei care ne-au gresit noua si sa ne ierte pe noi, care le-am gresit lor. Nu vom gasi impacarea si pacea interioara atata timp cat nu ne vom cere iertare unii altora. Iertarea nu vine din aer, nu vine pur si simplu ca ne-am gandit la ea. Daca nu constientizam si daca nu spunem pe nume tuturor lucrurilor la care suntem partasi, e greu sa se instaleze linistea si pacea in sufletul nostru. Toti avem sufletele ranite si vulnerabile si toti tanjim dupa dragoste si caldura.

Cand spunem, in rugaciunea Tatal Nostru, „precum si noi iertam gresitilor nostri”, sa ne gandim si la o femeie din viata noastra care a facut avort – mama, sotie, fiica, sora, bunica…  Sa-i iertam si pe tatii care si-au impins sotiile la avort sau pe cei care nu s-au putut opune. Sotii sa-si ierte sotiile, iar sotiile sa-si ierte sotii. Sa spunem „Dumnezeu sa le ierte pe cele peste 10 mii de mame, care au murit prin avort, impreuna cu pruncii lor, pe vremea comunismului.”

Fara iertare, nu e posibil sa crestem, fiecare dintre noi personal si cu totii impreuna. Nu putem merge mai departe, nu putem fi impacati, nu ne putem limpezi. Sa avem speranta ca rugaciunea noastra catre Iisus Hristos Domnul va misca sufletul celui ranit de langa noi sau ranit de noi. „Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; Binecuvantati pe cei ce va blestema, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri.” (Luca, 6:27-28)

Aceste ganduri mi-au fost prilejuite de lectura cartii lui Jean Vanier, „Becoming Human”. Jean Vanier (fiul fostului guvernator al Canadei) este fondatorul Caselor „Arca” – o retea internationala de comunitati pentru oamenii cu handicap mintal.  Dupa ce a studiat filozofia si teologia la Paris, a fost profesor de filozofie si teologie in Canada. In 1964, a cumparat o casa la Trosly-Breuil (Franta), in care a primit sa stea cu el doi oameni cu handicap mintal. A numit casa „l’Arche” (Arca, dupa Arca lui Noe), care a insemnat un loc de refugiu pentru niste oameni respinsi de societate si un loc pentru un nou inceput. Astazi locuieste tot la Trosly, in compania oamenilor cu dizabilitati.

Casele „Arca” reprezinta astazi o retea de peste o suta de comunitati de oameni cu handicap mintal si asistentii lor, existente in peste 30 de tari.  Scopul acestor comunitati este sa ofere oamenilor cu handicap demnitate si simtul comunitatii, care lipsesc intr-o institutie de stat.

Jean Vanier este, de asemenea, impreuna cu Marie-Hélène  Mathieu, co-fondator al centrelor „Credinta si Lumina”, care aduc impreuna, in intalniri regulate, oameni cu dizabilitati, parintii si prietenii acestora. Astazi exista peste 1.300 de asemenea comunitati  in 75 de tari ale lumii.

In romaneste, a fost tradusa o singura carte a lui Jean Vanier, „Izvorul lacrimilor”, Editura Sapientia, Iasi, 2014.

 

 

 

Ganduri dupa Marsul pentru Viata 2017

Autor: Sebastian Moldovan, licentiat in fizica (1989) si teologie (1993), doctor in teologie, conferentiar la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna” din Sibiu. Preda cursuri de teologie morala ortodoxa, teologie sociala si bioetica crestina. Este autor si traducator a numeroase volume ce dezvolta probleme filozofice, de bioetica si de teologie. 

1)

Reactiile negative – mai mult sau mai putin vehemente – la adresa MpV nu sunt deloc o surpriza. Dimpotriva. Au insotit aparitia si istoria miscarii PV de la noi de la inceput (anii 90), inainte de a se importa in Romania neo-marxismul cultural… La Sibiu facem MpV din 1998. Am intalnit mereu aceleasi reactii publice: curiozitate amestecata cu doze diverse de adversitate (atat la autoritati si media, cat si la persoanele de pe strada), uneori travestita in indiferenta. Majoritatea trecatorilor (si aproape toate femeile) privesc piezis sau dupa prima privire intorc capul. O reactie similara in fata standurilor de promovare provita (de pe traseul MpV sau cele din curtile bisericilor de parohie): oamenii privesc cu coada ochiului ori de departe si le ocolesc. Foarte putini au curajul sa se apropie, sa puna mana pe materiale, sau sa intre in vorba… Exceptiile, cate sunt, sunt de regula tinerii!

De asemenea, reactiile de-a lungul timpului la abordarea subiectului avortului de catre preoti, in predica sunt in general negative. Uneori se comenteaza. Comenteaza preotii intre ei. Subiectul deranjeaza. Este indecent. Impovarator.

Amploarea si constanta acestor reactii trebuie sa aiba o cauza serioasa. Cred ca o stim cu totii: adevarul supara, pentru ca doare. Uneori este insuportabil…

Si adevarul este ca ceea ce au scris furiosii pe asfalt si pereti este chiar „adevarul lor”. Spus la mare suparare, pentru ca la mare durere…  MpV n-a trecut pur si simplu pe niste strazi din localitatile noastre, prin fata privirii unor oameni. A trecut si pe acolo pe unde au scris cei suparati ca trece: prin viata lor intima, peste organele lor sexuale. Desigur, prin cele mai sexuale organe, care sunt mintea si constiinta noastra. De ce sa ne miram ca doare?

2)

Cand persoana A confrunta (critica) moral persoana B, in acelasi timp isi afirma propria superioritate morala: implicit, A pretinde ca stie mai bine decat B ce este bine si ce este rau (in cazul dat, nu neaparat in general). De obicei, toti reactionam negativ la asemenea confruntari, cel putin in prima instanta, pentru ca ne este contestata competenta morala in ceea ce ne priveste. Nu ne place sa primim lectii de morala.

[Nota: Este o situatie de cand lumea, dar cei de azi primim inca si mai greu asemenea lectii din cauza narcisismul mai ridicat: este si foarte promovat (de advertising – „vinde bine” – etc) dar, mai important, este si o reactie de aparare le traume sufletesti (pacatele nepocaite, in termeni traditionali). La dureri sufletesti mari, apare reactia de aparare, care include efortul de salvare a stimei de sine sub o masca cu doua fete: cinica in afara, narcisista inauntru.

3)

Un profesor american mi-a spus ca in SUA, in decurs de un deceniu, opinia publica majoritara in privinta LGBT a basculat de la o atitudine ostila la una de simpatie (nu o mare majoritate, dar perceptibila). Exista, desigur, multe cauze, intre care campaniile media au un rol important. Cel mai interesant aspect este ca aceasta schimbare este considerata o victorie morala, mai mult decat una politica. Castiga cei mai buni sau, nu mai putin important, pierd cei mai rai. Cum este posibil ca un comportament imoral pentru majoritatea unei populatii sa fie totusi acceptat moral? [Nota: Ca si in cazul avortului, o asemenea majoritate nu ar exista daca multi dintre cei care nu il practica, deci nu considera comportamentul respectiv bun in sine, nu l-ar aproba.] Putem vorbi de „spalarea pe creier”, de „ideologizare”, de „razboiul cultural” si nu gresim. Insa daca nu punem totul pe seama subliminalului ori a demonicului, trebuie sa fie ceva care ne face susceptibili la „spalare” sau ispita.

4)

Cand cineva isi afirma superioritatea morala de cele mai multe ori il consideram arogant; si de cele mai multe ori isi pierde credibilitatea. Ceea ce a reusit pretutindeni miscarea LGBT a fost sa apara ca victima –doar in termeni morali; e suficient – a arogantei celor care au confruntat-o public, a celor care afirma superioritatea heterosexualitatii. [Nota: Nu intamplator argumentele „hate” si „fobia” sunt cele mai utilizate.]

Cand cineva nu vrea sau nu are puterea sa renunte la un comportament imoral sau sa recunoasca un esec personal grav (nu se pocaieste, in termeni traditionali), cel mai important lucru este negarea, respingerea sentimentului de vinovatie… [Nota: Deloc intamplatoare lupta cu vinovatia a scolilor psihoterapeutice necrestine si cu conceptia despre pacat a teologiilor moderne.]  Din tot crestinismul, post-crestinismul nu retine nici macar ideea de iertare – numai greselile pot fi iertate -, ci doar pe cea de ne-judecare: nu mai exista superioritate morala, toate comportamentele consensuale sunt legitime. Exista, in schimb, autodiscreditarea morala a celor care pretind vreo superioritate. Nu este nevoie ca promotorii drepturilor la „libertate sexuala si reproductiva” sa se apere („pride-parades”, „coming-out”), ci doar sa raspandeasca mesajul „suntem judecati!”… Mai devreme sau mai tarziu, arogantii vor pierde majoritatea. [Nota: LGBT nu mai accepta statutul de toleranta. Cer recunoastere, afirmare.]

5)

Cu atat mai mult cu cat, inevitabil, superiorii au, ei insisi, propriile slabiciuni. Cine ridica piatra?… Mesajele de pe asfalt si pereti au fost doar indecente si agresive, nu nesincere, nici prost-tintite, mai ales cele de pe peretii bisericilor. Prin care pereti – cel putin asa cred multi – ne afirmam superioritatea…

6)

Daca MpV trezeste atata furie este si pentru ca trece peste rani adanci si nevindecate. Nu vreau sa spun ca MpV este moral ineficient, deci neavenit. Nici ca, in schimb, ar fi avenit tocmai pentru ca nu (mai) cerem incriminarea avortului. MpV este necesar moral pentru a ne reaminti public de tragedia avorturilor, care ne priveste si ne raneste pe toti. Ceea ce vreau sa spun este ca nu suntem dispusi sa primim lectii morale – nici macar in nume de tratament – decat de la cei pe care ii creditam cu autoritate morala. Insa credibilitatea si autoritatea morala nu se castiga dand lectii, ci (cu totul) altfel. MpV este necesar, dar nu este si suficient. Numai MpV, numai lectiile morale, sunt calea sigura catre discreditarea si infrangerea morala.

La finalul documentului oficial privitor la avort al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane citim: „Biserica trebuie sa intreprinda un intreg efort de educare a omului de azi cu privire la scopul sexualitatii umane. Activitatea  pastorala a preotului trebuie diversificata. Biserica va trebui sa sensibilizeze toti factorii care au ca obiect educarea populatiei sau se ingrijesc de sanatate; omul trebuie educat cu privire la ce inseamna adevarata tandrete si dragoste, trebuie educat sa-si puna ordine in propria-i viata, in conditiile sociale actuale .” (http://patriarhia.ro/avortul-78.html) Documentul dateaza din 2004. MpV din 2017 ne arata ca cele cinci imperative („trebuie”) ale fragmentului citat sunt de o tot mai mare actualitate.