Impactul avortului asupra sănătății mintale și fizice a femeii – studii, constatări la 50 de ani de la adoptarea Legea avortului în Marea Britanie

Surse: SPUC, 27 octombrie 2017

Un studiu nou a dezvăluit impactul „dureros și oribil” al avortului asupra sănătății femeii.

Astăzi, la a 50-a aniversare a Legii avortului din 1967, din Marea Britanie, SPUC a lansat Raportul „Avortul și sănătatea femeilor” (Citiți raportul complet ), o cercetare bazată pe date pentru medicii profesioniști, care se referă la impactul avortului asupra femeilor.

Cercetarea, care conține referințe complete, se bazează pe cercetarea globală și enumeră un șir de probleme de sănătate fizică și psihică, legate de avorturi. Studiul a fost condus de dr. Gregory Pike, cercetător medical și director fondator al Centrului de Bioetică și Cultură din Adelaide, Australia, și va fi trimis medicilor generaliști de pe tot cuprinsul Marii Britanii.

Principalele constatări ale cercetării includ:

  • femeile sunt mai susceptibile să moară din orice cauză, după avort, comparativ cu nașterea;
  • sinuciderea este de șase ori mai mare după avort decât după naștere;
  • avortul este asociat cu rate semnificativ mai mari de deces comparativ cu femeile care au dat naștere;
  • femeile au descris că au avut o tristețe semnificativă la trei ani după avort;
  • există un risc crescut cu 30% de depresie și cu 25% risc crescut de anxietate după avort;
  • femeile care au avut avorturi au prezentat tulburări de sănătate mintală cu 30% mai des comparativ cu femeile care nu avuseseră un avort;
  • depresia, anxietatea și tulburarea de stres post-traumatic sunt, de asemenea, asociate cu sarcini ulterioare la femeile care au avut un avort;
  • femeile care au avut un avort au un risc mai mare de a fi spitalizate la psihiatrie, în comparație cu femeile care își păstrează copiii;
  • femeile care au avorturi medicale pot experimenta: transfuzii de sânge, tratament de urgență, administrarea de antibiotice IV și infecții.

La lansarea raportului, Antonia Tully a declarat: „Lobby-ul pentru avort și industria avortului, care fac milioane de lire sterline de la contribuabili pentru efectuarea avorturilor finanțate de stat, nu pare să le pese de impactul avortului asupra femeilor. Realitatea este că impactul este atât sfâșietor, cât și îngrozitor pentru atâtea femei.

Suntem îngrijorați că femeile care au o experiență de avort au probleme de sănătate mintală cu 30% mai des decât femeile care nasc. Pentru noi contează că riscul de sinucidere este de șase ori mai mare după un avort decât după nașterea copilului”.

Difuzarea acestui raport coincide, de asemenea, cu lobby-ul în circumscripții al SPUC. Membrii SPUC din întreaga Mare Britanie s-au întâlnit cu parlamentarii lor, îndemnându-i să se opună oricărei acțiuni de dezincriminare a avortului.

 

În cazul mamei-surogat, „nu poți înlocui suferința unui adult cu suferința unui copil”

Sursa: Gènéthique.org, 16 octombrie 2017

În cartea Un cri secret d’enfant (Strigătul ascuns al unui copil), Éditions Les acteurs du savoir, 2017, autoarea franceză Anne Schaub denunță, în chip sfâșietor, riscurile unor consecințe grave ale mamei-surogat [2] asupra construcției identitare și comportamentale a persoanei.

Observatoare și martoră, de o perioadă bună de vreme, a relațiilor dintre copii și părinți, Anne Schaub, psihoterapeut specializat de aproape douăzeci de ani în analiza și tratarea amintirilor prenatale și a traumelor timpurii ale vieții, a publicat, în acest an, cartea Un cri secret d’enfant. Ea descrie, în special, importanța atașamentului mamă-copil și importanța legăturilor relaționale de bază, care afectează viitorul copilului, precum și diferitele contexte de separare, ce pot marca profund memoria originară. Atât cunoștințele, susținute de rezultatele altor specialiști, care se ocupă de studiul copilăriei, cât și neuroștiințele, care pun în evidență realitatea violenței intime produsă unui copil născut de o mamă-surogat, lasă să se întrevadă riscurile generalizării unor astfel de practici. Anne Schaub răspunde întrebărilor adresate de publicația franceză Gènéthique.org

Gènéthique: De ce ați luat poziție față de chestiunea mamei-surogat?

Anne Schaub: Corpul este înțelept, nu minte. A forța natura sau a merge împotriva naturii umane, a „fabrica“ un copil, în detrimentul revărsării naturale a vieții sale în sânul unui cuplu bărbat-femeie, marchează în mod special „ființarea în lume“ a unui copilaș. Copilul va simți acest lucru într-un fel sau altul. Prin urmare, cu mama-surogat, aducem atingere principiului realului, principiului naturii umane. Și teribil este că încercăm să credem că acest lucru este fără de consecințe. Dar consecințele sunt complexe asupra copilului, asupra mamei-surogat, asupra „părinților de intenție”, asupra întregii societăți. Ca și piatra, care este aruncată în apă și a cărei unde se propagă în cercuri concentrice la suprafață. Deci pe lângă principala persoană care ne interesează – copilul – toți actorii din procesul mama-surogat sunt atinși, sunt afectați. În ceea ce privește dovezile, totul se întâmplă ca și când ochii nu mai văd, în fundal, mize financiare uriașe.

G: – În opinia dvs., care sunt măsurile de protecție care nu mai funcționează?

AS: – Pentru mine, cea mai mare responsabilitate îi aparține comunității medicale, care se presupune că știe ce face, pe cine consiliază și știe să lumineze pe cei care au nevoie. Un cuplu în suferință este vulnerabil. E ușor să faci ce vrei din suferința altora, ea este manipulabilă. Mă gândesc la acea femeie care a avut primul ei copil cu handicap cu un bărbat cu care nu mai trăiește. Voia încă un copil. „Singură“. Adică fără să vrea să trăiască cu un bărbat alături. Psihologul pe care l-a întâlnit i-a auzit dorința, dar proiectul era atât de extravagant încât el nu și-a închipuit pentru o secundă că pacienta sa va trece la acțiune. Între timp, pacienta face o cerere de spermă, embrionii sunt examinați cu ajutorul metodei diagnosticului de pre-implantare, i se implantează un embrion și … ea este lăsată gravidă. Consternat, psihologul întreabă un genetician, care îi explică faptul că „din momentul în care un lucru este posibil din punct de vedere medical, el este total fezabil”. Într-un astfel de context, este clar că comitetele de etică nu au nici un rol, arată ca niște scoici goale…

Pacienta, gravida, este copleșită de propria sa fantezie. Crescând singură un copil cu handicap, ea „îl așteaptă pe al doilea”, pentru a face față solitudinii și ca să-i dea fratelui său bolnav mai mare un frate „sănătos”, care să se ocupe de el, când ea va muri. Acest copil nou este un fel de copil medicament-paliativ, așa cum a fost programat înainte de naștere. Doar că, ajunsă gravidă, această femeie nu-și dă seama ce se întâmplă cu ea. Ea se află într-o stare similară unei negări a sarcinii. Ca orice fantasmă, care, în principiu, ține de irealitate, „visul” de a face un copil, singură, e destinat rămânerii în ireal. Realizarea concretă a acestei fantezii a făcut din real o psihoză. Realul nu există în femeie, iar sarcina ei rămâne ireală în experiența sa intimă. Corpul medical i-a împlinit fantezia, însă  n-a reușit să asculte suferința și anxietatea acestei mame. Pentru a o ajuta în mod autentic, era o chestiune de a-i pune o limită, un „nu”. Această femeie, care vede că corpul ei se schimbă, nu mai trăiește în corpul său. Nu înțelege ce i se întâmplă, nu înțelege că este însărcinată. Acum, copilul este acolo și psihologul va trebui să o ajute să integreze această realitate, cerându-i, de exemplu, să-și pună mâinile pe burtă, să vorbească cu copilul său…

Acest tip de experiență tinde să se înmulțească și această desprindere de realitate este deosebit de îngrijorătoare pentru generațiile viitoare, deoarece aduce nebunie și haos. Atunci când cineva amenință, pe de o parte, cu suveranitatea „tuturor dorințelor” și, pe de altă parte, cu „egalitatea pentru toți”, și una și cealaltă devin tiranice până în punctul de a dicta într-un mod atotputernic comportamentul din jurul procreării, iar bunul simț și inteligența de la bază se șterg. Pornind de la aceste  referințe individualiste, folosite în exces, tot ce este posibil devine permis. Indisponibilitatea corpului celuilalt, altădată strict un principiu de lege, nu mai este un centru de rezistență. În numele dreptului de a dispune de propriul trup, femeia exaltează o omnipotență a „sinelui”, ignorând viitorul rezervat copilului așteptat în astfel de condiții, „uitând” chiar uneori că îl poartă [în pântece].

G: – De ce ați scris această carte?

A.S.: – Această carte reflectă strigătul celor mici și al celor mari, pe care îl aud de aproape 20 de ani. Acest strigăt interior, de multe ori ascuns în subconștient, poate lua forma unui limbaj somatic sau comportamental, chiar spiritual. El mărturisește suferințele foarte intime ale copiilor și, prin urmare, ale părinților lor, care încearcă să-i înțeleagă originea. Mă bucur de fiecare dată când părinții înțeleg că sensul  „strigătului” copilului lor – care nu vrea să doarmă, care este hiperactiv, care  se irită din toate și din nimic, care intra în panică la cea mai mică separare – își are originea în povestea de viață foarte timpurie a copilului lor: din perioada in utero sau în jurul nașterii. Adesea, părinții încep să spună povestea evenimentului traumatic și am constatat că copilul nu a uitat. Se păstrează memoria senzorială, corporală, emoțională a evenimentelor care i-au punctat viața, strâns legată de cea a mamei sale, sprijinul sau nu al tatălui său, care, atunci când e acolo, permite o viață emoțională mai liniștită femeii gravide. Copilul este o ființă relațională încă din uter. Primul său atașament este mama. Momentul nașterii va fi pentru el cel al primei separări. Această separare trebuie să facă parte dintr-un sentiment de continuitate pentru copilul în căutare de repere consistente: el găsește vocea mamei sale, mirosul ei, atunci când e alăptat, găsește gusturi care-i vor aminti de gustul lichidului amniotic… El știe intuitiv și senzorial cine este mama lui! El o cunoaște deja de nouă luni. Atunci când separarea este brutală și, mai presus de toate, definitivă, ea stârnește în copil un strigăt sau un șoc, care pune pecetea unei suferințe psihice sau fizice.

Numeroase descoperiri vorbesc astăzi despre vulnerabilitatea copiilor mici. Multe șocuri sunt acum evitabile, ca copilul să-și poată desfășura întregul său potențial, fără a fi afectat în mod constant de suferință și lupte. Acestea sunt condiții de bun simț din jurul nașterii oricărui copil. Plecând de la cunoștințele dobândite în contextul concepțiilor naturale, se pot exprima rezerve serioase cu privire la valabilitatea gestației pentru altul (mamei-surogat). Gestația de către altul și pentru altul… Prin fabricarea copiilor, putem vedea situații de suferință umană care se înmulțesc, dar cu tot ceea ce știm astăzi despre psihicul copilului, ele ar putea fi evitate. În cazul gestației pentru altul, discursul mass-media este încântător: a aduce un copil pe lume pentru altul e caritativ, generos, un gest de altruism excepțional, un progres extraordinar al științei. Dar există o neînțelegere a problemelor fundamentale. Există o serie întreagă de consecințe ale gestației pentru altul, care sunt ocultate, ascunse, și asta este ceea ce e grav. Aceste consecințe potențiale asupra copiilor ieșiți din această explozie de viață comandată, sunt din toate punctele de vedere ale termenului: financiar, medical, în ce privește pântecele închiriat… Repercusiunile evidente, în special asupra personalității copilului și adultului viitor, sunt în mod serios de temut.

G: – Ce se întâmplă prin gestația pentru altul?

AS: – Gestația pentru altul atinge ceea ce este fundamental pentru ființa umană: legătura. Ființa umană este o ființă de legătură, de relație. Gestația pentru altul introduce o serie consecventă de rupturi, de separări în cadrul legăturii: pentru a produce embrionul, gameții ies din viața relației și din viața umană și „se nasc” într-o eprubetă. Apoi, scoatem copilul din echilibrul său, aducem atingere unui fapt esențial și vital pentru construcția sa psihică: el este separat de mama care îl naște. Înghețarea ovocitelor, spermatozoizilor sau a embrionilor nu sunt acestea întreruperi ale legăturii cu viața? Viața este produsă în afara ființei vii și reintrodusă în ființa vie. Atâtea șocuri! Ele vor forța copilul să-și reconstruiască rădăcinile pentru a scăpa de o formă de depersonalizare, dezidentificare. Aceste manipulări care creează „goluri” în povestea copilului ar trebui să ne pună pe gânduri: nu ne lipsește cumva umanitatea? Ce facem cu legătura cu viața și cu ființele care, de la început, au fondat, au construit sau, cel puțin, au influențat foarte mult echilibrul devenirii noastre? A face cât mai multe separări înainte de vreme nu poate rămâne fără consecințe asupra destinului uman. Mă gândesc la acei copii care s-au născut în India [Vezi documentarul Google-baby] înainte de termen, în mod automat, prin cezariană, astfel încât părinții de intenție să poată fi prezenți la naștere. Aceste separări programate reprezintă o violență insuportabilă pentru copil. Separările au sensul lor în viață, dar fiecare la vremea sa.

G: – Ce se întâmplă între mama surogat și copilul ei?

AS: – Mă gândesc la copilul născut dintr-o donație de ovocite și spermă care va crește în burta unei femei care nu va fi mama lui. Pentru a se dezvolta, ca orice embrion, el va trebui să se atașeze de mama-surogat, atât din punct de vedere fiziologic, cât și emoțional. Acest atașament este mai presus de toate senzorial și relațional. Drama acestui copil este că el va crește într-o atmosferă relațională încețoșată, confuză, ambivalentă. Într-adevăr, nimeni nu dorește să sufere în viață și o femeie care știe că va „pierde“, la naștere, copilul pe care îl poartă, o „mama“ care poartă un copil care nu va fi al ei după aceea, conștient sau inconștient, se protejează de un atașament de calitate. Din punct de vedere psihologic, ea nu investește intim și apropiat în sarcina care crește în pântecele ei. Ce vid emoțional suferă copilul în această perioadă inițială și crucială în dezvoltarea sa? Separarea la naștere, normală și constitutivă în viața copilului, ia forma abandonului. Acest sentiment duce la pierderea identității, deoarece copilul nu este încă conștient de existența sa ca ființă individuală. El este în contact cu simțurile și emoțiile sale. Iar simțurile pe care le-a reperat timp de nouă luni, care sunt mama lui, nu se găsesc acolo. Copilul astfel despărțit de mama lui la naștere pierde total reperele, ceea ce creează o angoasă majoră, aproape de panică. Amigdala, glanda mică din creier, care înregistrează permanent emoțiile în ultimele săptămâni ale sarcinii, va păstra pe toată durata vieții sale o urmă a acestei experiențe. Acest lucru îi va slăbi în viitor relațiile de atașare. Mă gândesc la acel tânăr, abandonat la câteva luni după naștere și adoptat de o familie iubitoare. În relațiile sale romantice, el suferea de o teamă perpetuă de pierdere. Chiar formând un cuplu stabil, el rămâne intr-o stare de hiper-vigilență sau chiar gelozie bolnavă. După cum judecă, știe că logodnica lui îi este fidelă. Dar starea lui este mai puternică decât el și el monitorizează, examinează și o suspectează de înșelăciune pe viitoarea sa soție, neîncetat. Se pare că repetă scenariul fricii de abandon într-o buclă, testează limitele partenerei lui, pentru a vedea dacă nu va fi din nou abandonat. Este o atitudine viscerală, care îi depășește rațiunea. Circuitele fricii „ard” sistematic la fiecare îndepărtare de ființa iubită. Dar apar și alte întrebări pentru copilul lipsit de rădăcinile lui originare: cu cine seamăn eu? De la cine moștenesc această trăsătură de caracter? Chiar trebuie să ascult de acești părinți care nu sunt ai mei? Cum știu ce vreau cu adevărat să devin, fără să știu cine sunt și ce au devenit propriii mei părinți?

G: – Se poate vindeca copilul, poate depăși aceste reacții necontrolate, poate găsi răspunsuri la aceste întrebări existențiale?

AS: – Pentru a se vindeca – dacă este posibil să se vindece de un atentat atât de profund, nu survenit din cauza întâmplărilor vieții, așa cum se întâmplă în adopție, dar organizat cu bună știință de adulți – înseamnă, între altele, să găsească trauma care stă la origine, să facă legătura cu starea generală de rău și cu povestea vieții așa cum s-a întâmplat. Este uneori dificil să găsești o emoție care l-a făcut să alunece într-o senzație de beznă mortală. Unele comportamente defensive apărute prea devreme în viață pot împiedica persoana pe tot parcursul vieții. „Vindecarea” sau „liniștirea” unei dureri originare, care generează, de exemplu, o opoziție sistematică, o panică ce apare seara și împiedică somnul, tot felul de compensații pentru golul simțit ca fiind abisal, …. , vor trece și mai presus de toate, prin faptul de a se recunoaște în dauna cauzată de o pierdere profundă existențială. Ce mă îngrijorează cel mai mult pe mine este: cine va recunoaște daunele în societate? Pentru că, pentru a ridica vălul negării curente în ceea ce privește realitatea unei daune, este inevitabil să punem la îndoială acest proces. În orice caz, unii dintre acești copii vor avea nevoie de ajutor pentru a vindeca ceea ce se poate vindeca, pentru a afla adevărul despre istoria lor, din care fac parte, chiar dacă numai pentru a-i calma și a îmblânzi întrebările privind originea lor. Dar stigmatele originii dureroase nu vor dispărea. Ca pentru toată lumea, „a te vindeca” este să alegi să faci ceva bun, bun pentru tine și pentru ceilalți. Înseamnă a te „face mai bun” în propria ta umanitate rănită.

G: – În cartea dvs., menționați un derapaj al societății?

AS: – Am impresia că suntem pe un vapor în derivă. Pe acest vapor, lobby-ul încearcă să îmbarce cât mai mulți oameni posibil. Oamenii se lasă orbiți de cuvinte frumoase de solidaritate …, fără să-și dea seama cum gestația pentru altul aduce umanitatea noastră la o schimbare de paradigmă. Gestația pentru altul încearcă să ne facă să credem că ceea ce a fost umanitatea profundă a oamenilor timp de mii de ani nu mai este adevărat. Că totul este echivalent cu tot. Mass-media caută să domolească gândirea populară cu discursuri mincinoase sau banale, care despart rațiunea de bunul simț când favorizează fie nașterea unui copil fericit, fie a unui copil vulnerabil, tulburat.

O altă imagine ar fi cea a copacului care ascunde o pădure plină de distrugeri într-o societate sfâșiată, schizofrenică. Ea oferă, pe de o parte, o îngrijire disproporționată unora, relevă concluziile foarte specifice cu privire la sensibilitatea fină a fătului … și fabrică, în același timp, copii care vor fi separați de mama lor, cu toate consecințele pe care le cunoaștem deja! Dacă cineva îi face rău copilului în timp ce se află încă în devenire, încă chemat să se dezvăluie, acel mic moment dureros va avea repercusiuni asupra unui infinit de lucruri în el. Repercusiunile se vor descoperi pe măsură ce copilul crește și până la maturitate.

Aceste manipulări ale omului semnalează și o ruptură a transmisiei. Transmiterea este ceea ce înseamnă bogăția unei ființe umane: „Eu vin de acolo”. Copilul născut cu ajutorul gestației pentru altul, din donatori externi, e „de nicăieri” în identitatea sa, chiar și până în filiația sa. Ce rătăcire umană tragică se pregătește pentru cei care nu-și pot „adopta” noua lor filiație? Cu gestația pentru altul, prin producerea de povești traumatice la bază, situațiile problematice din plan psihic se vor înmulți. Realizând cele mai sălbatice fantezii umane, societatea noastră se pregătește pentru mai multă nebunie.

Este de neconceput înlocuirea suferinței adulte cu suferința copilului. Este urgent să încercăm să vindecăm suferințele adulților prin alte mijloace, care respectă mai mult natura umană, în sine, atât de bine ordonată.

Gestația pentru altul, donarea de organe, sinuciderea – îmi aparține propriul meu corp?

Interviu cu Aude Mirkovic, sursa: Gènéthique.org, 20 ianuarie 2016

Aude Mirkovic este lector, specialist în drept privat. Autoare a volumelor: PMA-GPA. Quel respect pour les droits de l’enfant? (2016); PMA-GPA. Après le mariage pour tous, l’enfant pour tous ? (2014); Mariage des personnes de même sexe. La controverse juridique (2013); L’essentiel de la Bioéthique (2013); Droit des personnes et de la famille (2014).

Actualitatea din jurul gestației pentru altul (mamei-surogat) sau din jurul donării de organe aduc pe tapet o întrebare fundamentală: corpul meu este proprietatea mea? Sinuciderea este, de asemenea, o sursă de întrebări: pot face ce vreau cu corpul meu? Aude Mirkovic, lector în drept privat, răspunde la întrebările adresate de Gènéthique.org.

 

– Cum înțelege domeniul dreptului corpul uman?

Elemente precum corpul sau viața nu sunt concepte juridice, ci realități. Dreptul înțelege corpul cu propria sa logică și cu finalitatea sa proprie pentru a-l reglementa, fără a contrazice celelalte date privind cunoașterea umană.

În realitate și pentru drept corpul este un aspect al persoanei. Nu este toată persoana pentru că persoana nu este doar corpul. Uneori ne concentrăm pe luarea în considerare a aspectului corporal (viziunea materialistă) sau a aspectului spiritual (viziunea raționalistă). Bunul echilibru este greu de găsit între aceste două extreme, care nu sunt juste, nu doar pentru că nu corespund realității persoanei, pentru că persoana e foarte bogată ca sens și este nevoie de înțelegere de ansamblu. Este uneori folositor și convenabil să „tăiem”, să izolăm cele două fațete, să aplicăm cel mai potrivit regim. De exemplu, vom face distincție între nevoile fizice și nevoile psihice în medicină sau între vătămarea corporală și prejudiciul moral în domeniul dreptului, la un individ, ținând cont, în același timp, de unitatea necesară a persoanei.

Atunci când dreptul se referă la corp, el nu protejează corpul în sine ca pe un scop în sine sau ca pe un bun al persoanei, dar protejează persoana în corpul său. Pentru persoană, de fapt, corpul nu are legătură cu a avea, ci cu a exista. De asemenea, principiile inviolabilității[1] și indisponibilității, care guvernează problemele ce privesc corpul, au drept obiectiv protejarea persoanei în corpul său.

– Vorbiți despre indisponibilitatea corpului – ce vreți să spuneți?

Principiul indisponibilității nu este menționat în legislație ca atare. Curtea de Casație [din Franța – n.t.] l-a formulat într-o faimoasă decizie din 1991 cu referire la mamele-surogat. Inviolabilitatea corpului interzice atingerea corpului unei persoane, adică de a-i aduce atingere, fără consimțământul persoanei în cauză. În timp ce inviolabilitatea protejează persoana împotriva alteia, indisponibilitatea o protejează de ea însăși. Indisponibilitatea împiedică individul să „facă ce vrea cu corpul său”. Indisponibilitatea interzice persoanei să-și dea consimțământul valabil pentru fapte care înseamnă „dispunerea” de propriul corp. În acest fel, legea protejează persoana împotriva actelor nesocotite pe care le-ar putea face sau la care ar fi putut să-și dea consimțământul. Asta nu înseamnă că nu poate face nimic cu corpul său, dar principiul indisponibilității se opune actelor care angajează în mod grav corpul și amenință să-i provoace vătămări extrem de mari. Actele inofensive sunt legale atunci când persoana consimte, de exemplu, la tatuaje sau piercing-uri. De asemenea, este legitim să participi la anumite sporturi, cum ar fi boxul sau rugby-ul, care necesită consimțământul în avans pentru anumite atacuri asupra integrității fizice. În aceste situații, consimțământul acordat inițial exonerează pe cel care aduce atingere integrității fizice și nu se face vinovat de nici o infracțiune.

– Acest principiu mă protejează doar împotriva mea însămi?

– Indisponibilitatea mă protejează și împotriva altuia. Într-adevăr, dacă corpul meu nu este disponibil, e la fel și cu corpul celuilalt. Altul nu poate lua corpul meu ca pe un bun disponibil. Chiar dacă a existat un consimțământ din partea mea. Și nu pot să acționez asupra corpului altuia, dispunând de el, chiar și cu consimțământul lui.

– Ce se întâmplă atunci când corpul meu are nevoie de o intervenție? De exemplu, de îngrijire…

Indisponibilitatea nu împiedică actele care afectează în mod obiectiv organismul, atunci când interesul persoanei o justifică. Dacă o operație chirurgicală este în mod clar o atingere adusă integrității, ea se justifică prin scopul său terapeutic. Cu toate acestea, orice intervenție medicală, din cauza inviolabilității organismului, este supusă consimțământului persoanei. Totuși, aceste principii sunt în serviciul persoanei și sunt pur și simplu eliminate, în cazul în care menținerea lor se poate întoarce împotriva persoanei. Acest lucru se întâmplă într-o situație de urgență, atunci când persoana nu este în măsură să-și dea consimțământul.

Aceste derogări de la principiul indisponibilității nu sunt contradicții, ele sunt înțelese în funcție de obiectivul care se pune de a proteja persoana. În plus, este posibilă extinderea acestor excepții la indisponibilitatea organismului în interesul terapeutic al altora: acesta este cazul donării de organe, donării de elemente și produse ale corpului uman. Cu toate acestea, interesul altora nu justifică orice! Chiar și pentru o cauză bună, nu îți poți cauza prea mult rău ție și, eventual, să renunți la propria ta viață.

– Pot să vând o parte din corpul meu?

Nu confundați indisponibilitatea cu non-patrimonialitatea. Non-patrimonialitatea înseamnă că corpul uman, elementele sale și produsele sale nu pot face obiectul unui drept patrimonial, adică al unui act juridic cu titlu oneros: pot să donez sânge, dar nu-l pot vinde. Principiul indisponibilității este mai amplu decât non-patrimonialitatea. Când un act cade sub incidența indisponibilității, nu se poate face deloc, nici gratuit, nici cu titlu oneros. Atunci când un act intră doar sub incidența non-patrimonialității, el poate fi făcut gratuit, însă nu se poate face contra cost. Non-patrimonialitatea este un aspect al indisponibilității și interzice actele de dispunere cu titlu oneros.

– Poate o femeie să dispună de corpul ei și să încheie un contract de gestație pentru altul (mamă-surogat)? Dacă este dispusă, care este obstacolul în calea gestației pentru altul?

Principiul indisponibilității, însoțit de non-patrimonialitate, protejează persoana în corpul său și o protejează, în special, să fie considerată un produs. Pentru a dispune de corpul meu sau de corpul altuia, trebuie să mă consider sau să consider pe altul ca fiind un obiect, pe care să-l „transform într-o marfă”. Fie cu titlu gratuit [2], fie cu titlu oneros. Omul nu este un obiect și nici o ființă umană nu este proprietarul altei ființe umane. Cu toate acestea, având în vedere gestația pentru altul, corpul copilului este în mod clar obiectul unui act de dispunere; el este tratat ca un obiect, indiferent dacă este dat cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. De fapt, nici nu putem vinde și chiar nici nu putem să dăm o ființă umană. În ceea ce privește femeia, consimțământul ei real sau presupus contează mai puțin de îndată ce gestația pentru altul îi angajează corpul într-un mod în care le conferă altora prerogative excesive. Faptul că acțiunea este gratuită sau remunerată nu contează aici. În ambele cazuri, această practică este interzisă prin lege, deoarece gestația pentru altul se încadrează în categoria indisponibilității.

În Franța, codul penal definește sclavul ca fiind persoana asupra căreia se exercită unul dintre atributele dreptului de proprietate. Aceste atribute ale proprietarului sunt usus, fructus, abusus. Prin usus, proprietarul poate folosi o persoană ca pe un bun al său; fructus îi permite să scoată profit din ea și abusus îi permite să dispună de ea (de exemplu, să o dea sau să o vândă). E suficient ca doar un atribut al dreptului de proprietate să fie exercitat asupra unei ființe umane pentru a caracteriza acest act drept sclavie. În contextul gestației pentru altul, nimeni nu dorește să scoată profit pe seama copilului: nu vrem azi ca copiii să lucreze în mine, vrem copii ca să-i răsfățăm, să îi iubim. Pe de altă parte, copilul este dat. Și chiar în majoritatea cazurilor, vândut. De fiecare dată, este o prerogativă a proprietarului: nu pot da sau vinde ceea ce nu-mi aparține. Intențiile bune, consimțământul indivizilor nu pot schimba calificarea reală a faptelor: în momentul în care corpul uman este considerat un obiect, o marfă, îi este negată umanitatea.

Astăzi, aceste forme de transformare a corpului în marfă sunt mascate cel mai adesea sub intențiile cele mai bune. Noi nu tratăm neapărat oamenii ca pe obiecte pentru a le face rău, dar nu înseamnă că le facem bine, în mod obiectiv.

Atunci când un act de dispunere de un corp,  de propriul trup sau de corpul altei persoană cade sub incidența indisponibilității, consimțământul dat, care este nul, nu exonerează persoana care adus atingerea în chestiune. Dacă doi oameni sunt de acord să se lupte în duel, cel care îl ucide pe celălalt, în ciuda consimțământului acordat în prealabil de oponentul său, se face vinovat de omucidere intenționată. Din punct de vedere material, îmi pot da întotdeauna consimțământul, dar din punct de vedere juridic, el nu are nici o valoare. E ca și cum nu ar exista.

– Pot face ce vreau cu corpul meu?

Nu. Indisponibilitatea îmi pune limite asupra corpului meu… Este dificil pentru mulți dintre contemporanii noștri și chiar uneori și pentru noi [sa intelegem]. Dar respectul celorlalți trece logic prin necesitatea de a ne respecta sinele, pe noi înșine.

În mod profund, această limită fixată de indisponibilitate poate fi înțeleasă de drept ca o modalitate de a exprima, de a transmite condiția noastră de a fi fost creați: nu m-am fabricat eu însămi, nu mi-am dat eu propriul meu mod de utilizare, nu eu mi-am dat natura mie. Și natura mea îmi dă limite.

Din această perspectivă, atacul asupra persoanei în corpul său nu poate fi justificat sub pretextul că ar fi făcut de persoană însăși. Legea nu se referă la această temelie transcendentă, dar pune în aplicare ideea că persoana nu-și aparține sieși până în punctul de a putea face ceea ce dorește cu sine. Luați în considerare cazurile de mutilare voluntară: ele nu sunt sancționate de lege, deoarece se consideră că autorul mutilărilor este cineva care trebuie ajutat mai degrabă decât sancționat, dar aceste mutilări voluntare sunt ilicite. Deși consimțite, ele constituie o infracțiune conform Codului Penal. Oricine spune mutilare voluntară spune, de asemenea, atentat asupra vieții sale, mai ales în caz de sinucidere: este acesta arhetipul libertății individuale? Actul de dispunere prin excelență? În acest caz, ar fi necesar să se trimită la închisoare medicul care resuscitează autorul unei încercări de sinucidere pentru încălcarea libertății individuale. Dimpotrivă, se pare că sinuciderea nu este considerată de legea franceză ca fiind un act de dispunere de sine, până în punctul în care cel care împiedică pe cineva să se sinucidă este lăudat, în timp ce, dacă nu împiedică sinuciderea, el e considerat vinovat de non-asistență a persoanei în pericol.

– Care este poziția Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) privind disponibilitatea corpului uman?

– Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre deosebire de dreptul francez, are o viziune extrem de individualistă, și se poziționează nu din perspectiva indisponibilității  corpului uman, ci din perspectiva dreptului de a dispune de propriul corp, parte integrantă a noțiunii de autonomie personală.

În recursul formulat în 1997 pentru „atentatul la viața privată“ de către autorii condamnați pentru practici sadomasochiste, CEDO a constatat că urmărirea penală a fost justificată, chiar dacă ea a constituit o încălcare a vieții private. Demnitatea, sistemul central al indisponibilității, a justificat intervenția societății, inclusiv între adulții care consimt. Dar, în 2005, pentru același caz, CEDO a justificat urmărirea penală din alt motiv: consimțământul unei victime nu a fost dovedit. Înțelegeți că, dacă s-ar fi dovedit consimțământul tuturor victimelor, urmărirea penală ar fi fost nejustificată.

Această a doua decizie contravine legii franceze: înseamnă că adulții care își dau consimțământul ar putea să consimtă orice și la orice și chiar la pierderea vieții lor. Singura limită ar fi ca actele lor să nu fie accesibile publicului. Din 2005, CEDO nu a generalizat, din fericire, această decizie. Dar ea dă tonul: dreptul de a dispune de propriul corp.

Indisponibilitatea, deplânsă de unii ca fiind un obstacol în calea libertății, este în schimb o abordare a libertății protectoare a persoanei, ce o împiedică să utilizeze abuziv  libertatea sa și îi pune limite. Să luăm exemplul sinuciderii: cel care împiedică pe altul să-și facă rău nu aduce atingere libertății acestuia, ci îl împiedică să comită un abuz asupra propriei persoane.

În plus, cei care pretind că „nu cer nimic de la nimeni” și pretind că „îi lasă pe toți să facă ceea ce vor” nu pot fi complet autonomi față de ceilalți: ei vor cere ajutor la prima lor problemă! Mai mult, un act uman are consecințe, mari sau mici, directe sau indirecte asupra întregii societăți: atunci când cineva dispune de corpul altei persoane, consecințele se raportează la ansamblul corpului social. Indisponibilitatea este expresia juridică a unei forme de solidaritate și a naturii noastre sociale. Numai Robinson Crusoe ar putea, probabil, să pretindă autonomie totală și absența totală a răspunderii față de actele sale.

[1] Inviolabilitatea protejează o persoană împotriva alteia. Acest principiu interzice altuia să acționeze asupra corpului meu fără consimțământul meu (art. 16-1 din Codul civil francez).

[2] Donarea nu este incompatibilă cu transformarea obiectului donării în marfă.

 

Ministerul Sănătății din SUA recunoaște că „viața începe la concepție”

Sursa: Aleteia, John Burger,14 octombrie 2017

Și copiii nenăscuți sunt oameni, se spune într-un proiect nou elaborat al planului strategic  al Ministerului Sănătății și Serviciilor Umane (HHS) din SUA pentru 2018-2022.

„Scopul nostru final este de a îmbunătăți rezultatele asistenței medicale pentru toți oamenii, inclusiv a nenăscuților, în întreaga asistență medicală”, se afirmă în planul HHS.

Pe lângă aceasta, Ministerul pare să recunoască faptul că viața umană începe la concepție, fapt care a fost contestat sau ignorat, în special de cei care încearcă să justifice întreruperea deliberată a vieții nenăscute prin avortul legal.

In timp ce planul strategic actual al HHS, scris sub administrația Obama,  sublinia că „prin programe și inițiative, ce acoperă un spectru larg de activități, servind americanilor în fiecare etapă a vieții, se îndeplinește misiunea”, noul proiect adaugă cuvintele „începând de la concepție”, la sfârșitul documentului.

Noul document recunoaște ceea ce ne învață știința, a declarat Dawn Eskew, fondator al Personhood Education New York, organizație ce urmărește să protejeze toate ființele umane de la concepție la moarte naturală. Într-un interviu, Eskew a respins ideea că Ministerul Sănătății și Serviciilor Umane îmbrățișează limbajul „dreptului religios”.

„Nu, Ministerul în sfârșit se uită la știință și recunoaște știința, ceea ce se întâmplă a fi ceea ce au spus oamenii de la Personhood de la începutul procesului Roe v. Wade”.

Eskew a subliniat că geneticianul Jerome Lejeune, care a descoperit cauza cromozomială a sindromului Down, a spus: „Din momentul fertilizării, adică din primul moment al existenței biologice, ființa umană trăiește și se deosebește complet de mama, care îi oferă hrană și protecție”.

Așa cum a declarat târziu Nellie Gray (fondatoarea Marșului pentru viață): „Dacă nu avem legi, care să protejeze oamenii de momentul conceperii, nimeni nu este protejat”.

Cei care luptă împotriva sinuciderii asistate și a eutanasiei sunt prinși, de asemenea, în noul proiect, în special prin adăugarea cuvintelor „moartea naturală”, care se referă la sfârșitul vieții, sugerând că sfârșitul vieții nu ar trebui să fie grăbit de intervenția umană.

„O componentă esențială a misiunii HHS este să oferim tuturor americanilor  servicii umane eficiente, de la concepție pana la moartea naturală, dar mai ales oamenilor și populațiilor, care se confruntă cu un risc ridicat sau prezintă un risc ridicat în fața provocărilor economice și sociale”, sună în încheierea proiectului de plan strategic.

LiveAction, blogul activistei pro-life Lila Rose, a subliniat cel puțin doua influente numiri pro-life la HHS: „În timp ce fostul ministru al  Sănătății și Serviciilor Umane Tom Price a demisionat recent din funcție, dna Teresa Manning, cu atitudini pro-viață este ministru adjunct al afacerilor populației, care supraveghează finanțarea federală a programelor de planificare familială. Iar Charmaine Yoest, fostă președinte de la Americans United for Life, este ministru adjunct al afacerilor publice”.

De asemenea, publicația Vox a remarcat prezența unor avocaților promițători în Ministerul Sănătății,  în noua administrație, inclusiv Matthew Bowman, avocat care a lucrat anterior în cadrul grupului de avocați creștini Alliance Defending Freedom.

Proiectul de document este deschis publicului până pe 27 octombrie. Dacă va fi aprobat, acesta va înlocui planul precedent de cinci ani al administrației Obama.

Conservatorii din Marea Britanie cer guvernului britanic să sprijine familia și să renunțe la agenda corect politică din școli

Sursa: The Telegraph, 10 octombrie 2017

În Marea Britanie, Coaliția pentru Căsătorie (C4M) cere premierului Theresa May și guvernului pe care-l conduce să sprijine familia și să elimine agenda corect politică din școli. Aceștia se adresează premierului și guvernului britanic, într-o scrisoare, cerându-le să reanalizeze disciplina educația relațiilor (relationships education) în Anglia și „să respingă încercările de a stigmatiza căsătoria tradițională și de a folosi sistemul educațional pentru a promova un stil de viață alternativ”. Scrisoarea a fost lansată la Conferința Partidului Conservator, fiind semnată de parlamentari conservatori, activiști, profesori și medici proeminenți, membri ai Coaliției pentru Căsătorie și ai Societății pentru Protecția Copilului Nenăscut (Departamentul „Safe at School”(În siguranță la școală)).

În primul rând – părinții

În scrisoare se spune: „Părinții și tutorii trebuie să-și păstreze libertatea fundamentală de a-și crește copiii în conformitate cu credințele și valorile lor. Rolul statului în îngrijirea copiilor este strict auxiliar față de cel al părinților sau tutorilor. Decizia guvernului de a impune educația relațiilor fiecărui copil din Anglia de la vârsta de cinci ani subminează această libertate.

Părinților nu doar că li se va refuza dreptul de a-și retrage copiii de la orele de educația relațiilor, dar ministrul Educației deja a vorbit în favoarea introducerii unor concepte, cum ar fi homosexualitate și transgenderism,  unor copii de vârste foarte mici, la o vârstă la care aceste lucruri nu pot fi evaluate critic. Observăm că Secretarul de Stat nu a menționat nimic despre bunăstarea copiilor și despre beneficiile asociate cu creșterea și educarea lor de către părinții căsătoriți.

Educația relațiilor a fost votată în parlament pe motiv că ar ajuta la protejarea copiilor de relațiile care îi poate exploata și de atacatorii de pe internet. Mai curând, acest tip de educație va fi folosit pentru a stigmatiza căsătoria tradițională, pe de o parte, și pentru a promova un stil de viață alternativ copiilor, pe de altă parte, împotriva dorinței părinților.

Aceasta ar fi o măsură coercitivă și inutilă care ar afecta poziția tuturor părinților din Anglia. Îndemnăm participanții la Conferința Partidului Conservator să apere libertatea părinților și să solicite ca la viitoarea consultare privind educația relațiilor să pună drepturile părinților înaintea puterii statului”.

Printre semnatarii importanți se numără: Philip Davies, Steve Double, Martin Vickers, Michael Nazir-Ali, dr. Trevor G. Stammers, profesorul Philip Booth, profesorul David Paton, Rod Liddle ș.a. Scrisoarea a fost publicată în numărul de week-end al ziarului The Sunday Times.

Acestora li se alătură organizații precum Conservative Grassroots, The Christian Institute, Christian Concern, National Association for Jewish Orthodox Schools și Association of Christian Teachers.
Lista completă a semnatarilor este disponibilă aici.

Parlamentul European clasifică legile împotriva avortului drept „violență împotriva femeilor și fetelor”

Autor: Marie Smith, sursa: http://www.pncius.org , 18 septembrie 2017

Săptămâna trecută, Parlamentul European a adoptat, in mod șocant și îngrijorător, un raport parlamentar ce prevede că „refuzarea serviciilor și drepturilor de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avortul legal și sigur, este o formă de violență împotriva femeilor și fetelor”. Pentru raport au votat 489 de parlamentari, 114 au fost împotrivă și 69 s-au abtinut. Votul șocant al unui organism legislativ ce trebuie să respecte suveranitatea în privința avortului, organism care include legiuitori din țări cu politici de protecție a vieții, s-a dat în timpul aprobării aderării Uniunii Europene la Convenția de la Istanbul – tratatul Consiliului Europei de prevenire și combatere a violenței împotriva femeilor și fetelor.

Textul actual al Convenției se opune afirmației „efectuării unui avort asupra unei femei fără consimțământul său prealabil și informat” – singura mențiune despre avort în tratat. Cu toate acestea, acest lucru nu a împiedicat două comisii din Parlamentul European – Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) și Comisia pentru drepturile femeii și egalitate de gen (FEMM) să emită o condamnare  revoltătoare a legilor împotriva avortului, echivalând lipsa accesului legal la avort cu violența împotriva femeilor și fetelor. Raportul a lăsat pe dinafară orice recunoaștere sau condamnare a avortului cu selecție a sexului – primul act de violență de la începutul ciclului de viață, ce vizează eliminarea fetelor nenăscute pur și simplu pentru că sunt femei.

RAPORTUL INTERIM cu privire la propunerea de decizie a Consiliului privind incheierea de către Uniunea Europeana a Convenției Consiliului Europei despre prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, emis de raportorii Christine Revault D’Allonnes Bonnefoy și Anna Maria Corazza Bildt, ignoră legile naționale împotriva avortului. Textul extrem pro-avort prevede:

„4. Afirmă cu fermitate că refuzarea serviciilor și drepturilor de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avortul sigur și legal, reprezintă o formă de violență împotriva femeilor și fetelor; reiterează că femeile și fetele trebuie să aibă control asupra trupurilor și a sexualității lor; cere ca toate statele membre să garanteze educația sexuală cuprinzătoare, accesul ușor al femeii la planificarea familială și întreaga gamă de servicii de sănătate reproductivă și sexuală, inclusiv metodele moderne de contracepție și avortul sigur și legal.”

Textul și pretenția emisă de acest text, potrivit căreia „refuzarea avortului sigur și legal” este o formă de violență, l-a făcut pe eurodeputatul Steven Woolfe din Marea Britanie, să se ridice în picioare în timpul discuțiilor și să solicite echipei juridice din spatele raportului să revadă textul, căci există îngrijorarea că această secțiune a raportului „ar putea să aibă consecințele unei infracțiuni pentru oricine crede în reducerea avortului” și ar putea stabili că „milioane de oameni din Uniunea Europeană, ca urmare a acestui fapt, să poată fi considerați imediat criminali, în baza acestui vot”.

Dl Woolfe a adus chestiunea pe Facebook, exprimandu-si în continuare șocul si postând un videoclip cu următorul mesaj: „Imaginați-vă o lume în care a te opune avortului, din orice motiv, nu e doar o chestiune de opinie pe care alții o pot detesta sau aplauda, ​​ci constituie o infracțiune penală. Imaginați-vă că pur și simplu, exprimându-vă acest sentiment, ați deveni pe loc un criminal, vinovat de săvârșirea violenței împotriva femeilor și fetelor… Acum, indiferent din ce punct de vedere v-ați referit la avort, imaginați-vă ce precedent creează acest lucru pentru alte idei, care nu sunt pe placul celor de la putere. În curând, nu va mai trebui să vă imaginați această lume, pentru că exact asta este ceea ce Uniunea Europeană încearcă să facă…”

În continuare, Woolfe încheie, exprimându-și îngrijorarea că UE a ajuns într-un punct periculos, care trebuie să fie ferm contestat și că este recunoscător că Marea Britanie pleacă din UE.

Partidele politice din Parlamentul European au dat declarații înainte și după votul cu social-democrații, lăudând secțiunea privind avortul: „Convenția este cel mai amplu tratat internațional și primul instrument obligatoriu din punct de vedere juridic pentru combaterea violenței împotriva femeilor și angajează semnatarii să pună în aplicare măsuri de protecție a victimelor, de a urmări infractorii și de a preveni aceste infracțiuni. Parlamentul European, prin textul adoptat astăzi, susține ferm sanatatea sexuala și reproductiva și drepturile femeilor și fetelor, inclusiv accesul la avorturi sigure și legale”.

Mișcarea politică creștină europeană a avertizat înainte de vot: „În prezent, instituțiile Uniunii Europene intenționează să se alăture Convenției de la Istanbul, obligatorie din punct de vedere juridic. Acest instrument al Consiliului Europei este conceput pentru combaterea violenței domestice și a violenței împotriva femeilor, însă, în ciuda unor obiective lăudabile, este un instrument greșit și defectuos, ce conține multe agende nedorite ce dăunează fundamentului Uniunii Europene. Se speră că deputații în Parlamentul European se vor opune acestui raport nu din cauza subiectului general de combatere a violenței domestice, ci mai degrabă din cauza faptului că este un instrument juridic defect, prin care puterile fiecărui stat membru al UE trec în mâinile Consiliul Europei. Deși ECPM sprijină combaterea violenței în familie, nu susținem acest instrument particular”.

Partidul Popular European (PPE) a citat-o pe  Anna Maria Corazza Bildt din Suedia, membră a PPE, care a supravegheat raportul și a spus: „Aderarea UE la acest text va consolida cadrul legal pentru a preveni violența, a combate nepedepsirea infractorului și a proteja femeile și fetele… Trebuie să ne unim forțele pentru a combate stereotipurile și sexismul împotriva femeilor și fetelor. Religia, tradiția sau cultura nu pot justifica violența bărbaților împotriva femeilor”.

Într-o declarație anterioară, Corazza Bildt a vorbit împotriva politicii externe pro-life a președintelui Trump, care refuză finanțarea organizațiilor internaționale ce desfășoară activitati de avort sau promovează avortul, declarând: „Am condamnat cu fermitate noua regulă globală ce limitează libertatea… Noi nu vorbim despre a fi pentru avort sau împotriva avortului, vorbim despre dreptul umanitar. Sănătate. Siguranță. Protecția copilului. Și drepturile femeii sunt drepturile omului. Europa ar trebui să intervină și să dea dovadă de inițiativă, a adăugat ea, pentru a contracara sexismul lui Trump”.

Comunicatul de presă al comisiei FEMM, difuzat de Parlamentul European, a inclus, de asemenea, textul privind avortul: „Refuzarea serviciilor și drepturilor de sănătate sexuală și reproductivă, inclusiv avortul sigur și legal, este o formă de violență împotriva femeilor și fetelor”. Deputații europeni reiterează faptul că „femeile și fetele trebuie să aibă control asupra corpului lor… Convenția de la Istanbul asigură că  obiceiurile, cultura, religia, tradiția sau așa-numita „onoare” nu pot fi o justificare a oricăror acte de violență împotriva femeilor”, se afirmă în text.

Raportul îndeamnă statele membre să accelereze negocierile privind ratificarea și punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul. În prezent, toate statele membre ale UE au semnat Convenția de la Istanbul, însă doar 14 au ratificat-o.

Aderarea UE la Convenție este prezentată ca oferind „un cadru juridic european coerent pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și va aduce o mai bună monitorizare, interpretare și implementare a legilor, programelor, fondurilor și o colectare mai buna a datelor”. Comisia Europeană este însărcinată să „inițieze, fără întârziere sau amânare, un dialog constructiv cu Consiliul și statele membre, în cooperare cu Consiliul Europei, pentru a aborda rezervele, obiecțiile și preocupările exprimate de statele membre”.

Directorul PNCI Marie Smith s-a exprimat asupra raportului și votului: „Sper că statele membre vor rezista cu tărie. Această denaturare îngrozitoare a legilor, care urmăresc să protejeze copiii nenăscuți și pe mamele lor de actul violent al avortului, ca o formă reală de violență, este șocantă, mai ales pentru un organism legislativ care pretinde că nu are „competența” cu privire la legile avortului și se presupune că le permite statelor membre să decidă pentru ele însele legile privind avortul.

Parlamentul European (PE) a avut ocazia să condamne violența oribilă a avortului cu selecție a sexului, care duce la un act de violență extremă – moartea – a sute de milioane de fetițe din lume, pur și simplu pentru că sunt femei și totuși PE rămâne mut la această grozăvie.

În condițiile în care mai multe țări din Europa caută noi legi pentru a proteja copiii nenăscuți de violența avortului, acest raport apare blocat într-o mentalitate pro-avort veche, care nu recunoaște că viața femeilor și a fetelor trebuie să fie protejată chiar din primele clipe și nu doar după naștere”.

Detalii complete privind Convenția de la Istanbul și procesul de ratificare se găsesc pe site-ul Consiliului Europei.

O adolescentă cu sindrom Down catre Angela Merkel: Ce credeți despre avortul tardiv?

Natalie Dedreux: “N-am vrut sa fiu avortată, am vrut să raman in lume”

SPUC, 13 septembrie 2017

Natalie Dedreux a întrebat-o pe  Angela Merkel, cancelarul german, de ce bebelușii cu sindromul Down pot fi avortați până la naștere.

În timpul unei emisiuni in direct, difuzate cu câteva zile înainte de alegerile germane la ARD, un post de radio public, cancelarul Angela Merkel s-a confruntat cu o întrebare dificilă privind legile discriminatorii ale avortului din țara sa.

De ce pot fi avortați copiii cu sindrom Down până la naștere?

O tânără de 18 ani, Natalie Dedreux, din Köln a spus: „Doamna Merkel, sunteți politician, faceți legi, eu sunt editor la o revistă pentru oameni ca mine, cu sindromul Down. Nouă din zece bebeluși cu sindrom Down în Germania nu se nasc”, a continuat ea. „Un copil cu sindrom Down poate fi avortat cu câteva zile înainte de naștere, prin ceea ce se numește avort în stadiu târziu. Colegii mei și cu mine vrem să știm ce părere aveți despre avortul în faza târzie, doamna Merkel. De ce bebelușii cu sindrom Down pot fi avortați cu puțin timp înainte de naștere? N-am vrut să fiu avortată, am vrut să mă nasc”, a încheiat dra Dedreux, înainte de a primi aplauze de susținere de la cei prezenti.

Dna Merkel a raspuns că susține „dreptul femeii la alegere”, dar a afirmat că partidul său Creștin-Democrat, s-a luptat ani de zile pentru a asigura faptul ca ambii părinți să treacă printr-o consiliere obligatorie, înainte de a face un avort. „Fiecare are atât de mult potențial și fiecare poate face ceva pentru societate”, a adăugat doamna Merkel, înainte de a o întreba pe dra Dedreux despre organizația Caritas din Köln, unde lucrează, spunând „Poate voi trece pe acolo”.

Avorturile eugenice

Avortul este legal din orice motiv până la 12 săptămâni în Germania. Cu toate acestea, avorturile sunt permise mai târziu, dacă există risc de sănătate fizică sau mentală pentru mamă sau dacă un copil nenăscut este diagnosticat cu o dizabilitate, cum ar fi sindromul Down.

Rata ridicată a avorturilor copiilor diagnosticați cu sindromul Down, în țările din Europa, a captat atenția în ultimele săptămâni, după ce CBSN a prezentat un raport, care arată că aproape 100% dintre copiii din Islanda cu această afecțiune sunt avortați. Cifra din Regatul Unit este de aproximativ 90%.

Biserica și statisticile despre sexualitate

Autor: Miriam Grossman

Sursa: https://caseofmistakenidentity.co/tag/miriam-grossman/

Mulți oameni din sânul Bisericii susțin că nu sunt influențați de opera lui Alfred Kinsey. Deși majoritatea nu doresc detalii, toti îi recunosc gândirea aberantă. Sunt conștienți de abuzul său față de bărbați, de femei, de copii și față de știință. „Nu vrem să avem nimic de-a face cu el!” spun ei.
Cu toate acestea, la începutul acestui an, una dintre publicațiile bisericești ale propriei mele confesiuni a citat statistici de la Institutul Kinsey pentru Cercetare a Sexualității, Genului și Reproducerii de la Universitatea din Indiana. Când am întrebat: „De ce?”, răspunsul a fost: „De unde putem noi lua statistici despre sex și sexualitate?”

Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit. De ce avem nevoie de statistici despre sex și sexualitate? Care este scopul lor? Cum sunt utilizate și ce finalitate au?

De dragul discuției, să presupunem că comunitatea creștină are un motiv valabil să utilizeze statistici pe teme de sex și sexualitate. Există multe lucruri ce merită luate în considerare.

În primul rând, cum se colectează aceste statistici? Eunice Ray, fondatoare, împreună cu soțul ei, col. Ronald D. Ray, a organizației RSVP America (Restoring Social Virtue and Purity in America/ Restabilirea virtuții sociale și a purității în America), mi-a spus: „Nu există nici un mod științific – după cum mi-au confirmat doctoranzii și doctorii de specialitate cu care am vorbit, care au cercetat sincer subiectul – de a cuantifica cu precizie datele colectate. Sunt subiective și nu pot fi duplicate. Dacă testezi reacțiile fiziologice, poate, dar doar să realizezi un chestionar și să-l distribui este problematic”. Ray îl citează pe Abraham Maslow, care i-a făcut odată următoarea observație lui Alfred Kinsey, că cei care vor vorbi cu oamenii, „ca noi, care caută statistici despre comportamentele sexuale”, sunt deja „depravați”. Cei mai „normali” oameni nu vor fi întrebați despre viața lor sexuală.

În al doilea rând, putem eticheta corect datele sau statisticile despre sex și sexualitate ca „știință”? Dacă este așa, ar trebui să fie posibil ca ele să fie duplicate. Aici, în acest caz, este diferența dintre „știința-știință” și „știința socială”. În cazul științei, un cercetător poate duplica originalul ca să obțină aceleași rezultate. Or, acest lucru cel mai probabil nu e adevărat în cazul „științelor sociale”. Ceea ce este adevărat, totuși, ar fi faptul că întrebările din orice sondaj „sociologic” pot fi formulate astfel încât să producă un răspuns special.

În al treilea rând, cine sunt „experții” în sex și sexualitate? Adevărul despre chestiunile intime a fost cândva zonă a medicinii și bisericii. Dar „sociologi”, ca Mary Calderone, Lester Kirkendall, dr. John Money și alții, au muncit din greu pentru a împinge adevărul unor astfel de probleme într-o altă zonă sau, cel puțin, au devenit dintr-o dată „experți” în locul bisericii. Mai întâi, SIECUS și „sexologii” au încurajat bisericile și grupurile lor educaționale să vorbească despre „darul sexualității” și să încurajeze „da-ul” unei experiențe sexuale „asemenea unei grădini”. Vedem că s-a întâmplat ceva asemănător și în cazul avortului. Biserica n-a putut să accepte niciodată avortul până în momentul în care științele sociale, deghizate sub denumirea de știință adevărată au negat planul lui Dumnezeu pentru bărbați, femei, căsătorie și familie. Dar codul „științific”, care a făcut avortul legal, se bazează pe o știință socială, care nu doar că trădează jurământul medicilor de „a nu face rău”, ci se opune lui Dumnezeu, Creatorul vieții umane. Astăzi, unele femei din biserică își văd avorturile ca fiind „un sacrificiu pe care trebuia să-l fac pentru mine”, iar unii pastori spun femeilor însărcinate și înspăimântate că un avort „va trimite copilul lor ca să fie cu Isus”.

În volumul The Failure of Sex Education in the Church: Mistaken Identity, Compromised Purity, am ales să nu dau prea multe  date statistice. Cu toate acestea, ofer puțină istorie, ofer o explicație și fac diferența între educația sexuală și învățătura pentru castitate, cu scopul final de a încuraja poporul lui Dumnezeu să reflecteze, să dialogheze și să caute Cuvântul Său, mai degrabă decât opinia omului. Pentru toți cei care caută rezultatele datelor medicale, nu a științelor sociale, recomand volumul Ce anume îl învățați pe copilul meu? de Miriam Grossman, dr. în medicină, și How Teen Sex is Killing our Kids de Meg Meeker, dr. în medicină. De asemenea, o lectură rapidă a cărții dr. Grossman Unprotected vă explică modul în care feminismul „corect politic” – ce cu siguranță nu trebuie confundat cu știința – a influențat atât medicina, cât și Biserica.

Putem colecta statistici privind numărul de persoane divorțate dintr-o anumită congregație, confesiune sau comunitate. Ar fi o chestiune pertinentă, documentată. Dar putem să strângem statistici corecte privind comportamentul sexual? Dacă da, cum? Din ce grupuri de oameni? Cu ce ​​fel de întrebări? Care ar fi concluzia?

Există oare un astfel de lucru ca o „cercetare sexuală” valabilă? Poate că o întrebare mai bună este: de ce avem nevoie de „autorități” în ceea ce privește sexul sau comportamentul sexual, atunci când avem Cuvântul lui Dumnezeu?

Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filozofia și cu deșarta înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii și nu după Hristos”. (Coloseni, 2: 8). Isus știe că trupul nostru este neputincios (Marcu 14:38). Probabil, din acest motiv, Dumnezeu nu ne arată spre „statisticile” lumești sau așa-numitele „sondaje științifice”, ci spre sfințenie, castitate și autocontrol. În ce fel un sondaj privind sexul sau statisticile privind comportamentul sexual încurajează sfințenia? În anii 1950, după publicarea raportului„științific” al lui Kinsey, soții și soțiile începuseră să se întrebe ce au pierdut. Fiii și fiicele bisericii începuseră să pună la îndoială moralitatea părinților lor.

Părinților și pastorilor de astăzi nu li se cere să facă nimic diferit de cei din generațiile anterioare. Noi trebuie să instruim copiii și oamenii din congregații pe căile Domnului și, astfel, să-i ajutăm și pe tineri și pe bătrâni să se împotrivească ispitelor lui Satan, lumii și naturii noastre păcătoase.

Nu avem nici o siguranță că vom fi ghidați corect de măsurătorile și comparațiile oferite de sexologi. Cuvintele sociologilor vin … și pleacă. Dar Cuvântul Domnului este pentru totdeauna. Vom fi îndreptați corect când ne temem, când iubim și când avem încredere în Dumnezeu, care este Creatorul bărbatului și al femeii, al căsătoriei și al familiei. Anume Cuvântul Său ne salvează și ne îndepărtează de căderile și de capcanele lumii de azi.

Despre sensibilitatea tinerelor

Interviu cu Miriam Grossman, dr. în medicină, pentru World Youth Alliance

Sursa: WYA.net
– Care sunt provocările ascunse și nevoile cu care se confruntă fetele care nu primesc astăzi informațiile de care ar avea nevoie ?

– Majoritatea oamenilor cunosc provocările sociale, educaționale, de sănătate și alte provocări, cu care se confruntă fetele tinere astăzi. Se trece cu vederea faptul că fetele au sensibilități biologice unice, care le sporesc vulnerabilitatea față de consecințele negative ale activității sexuale. De exemplu, din cauza sensibilității cervixului la adolescente, biologia spune fetelor să aștepte și să nu devină active sexual devreme. Cervixul lor este imatur și vulnerabil la infecții datorită unei zone delicate, numită zonă de transformare (zona T). Zona T este acoperită de un singur strat de celule, astfel încât bacteriile și virușii, în special HPV (virusul papilloma uman), pot să se instaleze cu ușurință. Cu timpul, zona T este înlocuită cu mai multe straturi de celule, mai greu de penetrat, făcând infecția mai puțin probabilă.

– Ce este educația sexuală „cuprinzătoare” și este ea importantă?

– Educația sexuală, la fel ca toate subiectele pe teme de sănătate, ar trebui să se bazeze pe adevăruri biologice. E evident, nu? Dar site-urile de internet și curricula creată pentru tineri de către educatorii sexualității „comprehensive” omit faptele biologice critice. Contrar afirmațiilor lor, aceste grupuri nu oferă tinerilor informații exacte din punct de vedere medical, informații la zi. Prioritatea organizațiilor precum Planned Parenthood și SIECUS realizarea unei schimbări sociale radicale. Deși este nobil să luptăm împotriva nedreptății sociale, scopul educației pentru sănătate trebuie să fie acela de a ține oamenii departe de cabinetul medical. Atunci când educația sexuală se bazează pe agende sociale în loc de știință, ea oferă tinerilor un fals sentiment de securitate, iar consecințele sunt dezastruoase.

– Abordarea dvs. în domeniul sănătății reproducerii și al educației sexuale s-a concentrat asupra metodelor bazate pe știință și cunoaștere. În ceea ce privește cercetarea și practica dvs, ce ați descoperit că lipsește materiei „educația sexuală cuprinzătoare”?

– Un număr uluitor de elemente critice sunt omise din sănătatea reproducerii și educația sexuală, printre care: – Comportamentul intim provoacă eliberarea unui hormon în creier, ce promovează sentimente de atașament și încredere, chiar dacă alături se află un străin. Acest lucru pare să fie valabil în special pentru fete și femei.
– Toate infecțiile cu transmitere sexuală și HIV sunt 100% evitabile prin întârzierea activității sexuale, prin căutarea celuilalt, care a așteptat, și, apoi, e important să rămâi monogam. Din perspectiva sănătății, acesta este idealul.
– Cervixul imatur al fetei îi sporește vulnerabilitatea la infecțiile genitale. Lăsând la o parte HIV, fetele și femeile suportă 80% din povara consecințelor negative ale comportamentului sexual timpuriu și cu mai mulți parteneri.
– Fecalele conțin agenți patogeni periculoși. Contactul sexual anal este asociat cu boli infecțioase grave cum ar fi salmonella, shigella și hepatita A, B și C.
– Fiziologia și anatomia anusului sunt foarte diferite de vagin. În ceea ce privește transmiterea HIV, actul sexual este cel puțin de douăzeci de ori mai periculos decât actul sexual vaginal.
– După cum se menționează pe ambalajul prezervativului, spargerea sa este mai probabil să apară în timpul actului sexual anal.
– Sexul oral cu mai mulți parteneri este asociat cu cancerul de gât. Există dovezi convingătoare că HPV cauzează cancerul limbii și al amigdalelor la fel cum îl generează în colul uterin.
– Chlamydia poate provoca probleme de infertilitate, chiar dacă este detectată și tratată în timp util. Materialele de educație sexuala asigura fetele că, dacă respectă instrucțiunile, merg și fac examen medical o dată sau de două ori pe an și iau antibiotice, când este necesar, se vindecă. Dar nu este întotdeauna cazul.

– În scrierile dvs., discutați despre legătura dintre hormoni și relația umană. Care este relația aici și cum îți modelează hormonii experiența și relațiile cu alte persoane?

– O femeie tânără are sensibilități biologice unice care îi sporesc vulnerabilitatea față de consecințele activității sexuale. De exemplu, relațiile intime eliberează oxitocină, un hormon predominant feminin, care combină sentimentele de atașament și încredere. Această substanță chimică transformă lumina roșie în lumină verde. Cu alte cuvinte, ea modifică chimia creierului, astfel încât o fată este mai probabil să treacă cu vederea defectele unui băiat și să-și asume riscuri pe care altfel nu și le-ar asuma. Asta trebuie să li se spună oamenilor, asta ar trebui să cunoască, împreună cu toată educația despre contraceptive și disponibilitatea avortului.

– Mergând mai departe, cum putem să protejăm și să informăm mai bine femeile și fetele?

– Trebuie ca educația sexuală să fie bazată pe biologie, nu pe ideologie. Biologia respinge categoric ideea că femeile sunt la fel ca bărbații. Fetele sunt protejate și informate atunci când își cunosc și își înțeleg darurile lor unice, mai ales sexualitatea lor. Acest lucru le face să ia decizii prudente cu privire la activitatea lor sexuală, să ia decizii care conduc la o mai bună sănătate a reproducerii, la o mai bună sănătate emoțională și psihică.

Copiii concepuți în eprubetă au crescut mari și … nu sunt fericiți

Autor: Jewels Green, Sursa: Lifesitenews.com,  6 iulie 2016

„Ca persoană concepută cu donator, eu …”.

Nu am mai auzit nimic după asta. Urechile mele ca și cum ar fi explodat și nu puteam să mă concentrez asupra a ceea ce tocmai spusese această femeie frumoasă. Cu siguranță că tehnologia nu există de atat de multa vreme încât copiii creați astfel să fi devenit adulți? Stai puțin, m-am gândit, îmi amintesc vag când s-a sărbătorit aniversarea primului copil conceput în eprubetă și … poftim. S-a întâmplat acum 35 de ani! Eram uluită. Se pare că ori de câte ori oamenii vorbesc despre tehnologia reproducerii, ce creează copii, tind să se concentreze chiar pe copii. Primele „loturi” de copii au crescut mari de acum și puțini dintre ei se arată prea fericiți de circumstanțele conceperii lor.

„Scuzați-mă, tocmai v-am auzit spunând că sunteți o persoană concepută cu donator? Asta ar însemna …?”

„Da, am fost concepută cu folosirea reproducerii cu terț donator”.

Mi-am făcut câțiva prieteni noi la Convenția națională privind dreptul la viață din New Orleans (SUA), din anul trecut, inclusiv doi opozanți ai reproducerii cu terț donator: Alana S. Newman, redactorul cărții „The Anonymous Us Project: A story-collective on 3rd Party Reproduction” (aprox., „Proiectul nostru anonim: O poveste colectivă a reproducerii cu terț donator”) și, Katy Doran, fondatoarea Coaliției împotriva traficului reproducerii, tânăra implicată în fragmentele de conversație de mai sus. Ambele au fost concepute ca urmare a reproducerii cu terț donator și ambele sunt activiste în lupta pentru a pune capăt transformării copiilor în marfă.

Reproducerea cu terț donator include nu numai fertilizarea in vitro (FIV), ci și inseminarea artificială, sperma unui donator și ovulele unei donatoare și mama-surogat, convențională și gestantă. În FIV, spermatozoizii și ovulele sunt unite în laborator (de aceea embrionii rezultați au fost inițial numiți „bebeluși în eprubetă”) și apoi implantați în uterul femeii, care aștepta acest lucru. Femeia care primește embrionii implantați poate fi legată genetic sau nu de copilul pe care îl va purta. O nouă viață poate fi creată, folosindu-se spermă și ovule de la donatori și donatoare sau sperma soțului ei și ovulele sale sau orice altă combinație. De la prima naștere reușită de la o mamă-surogat gestantă, în 1985, acest lucru a devenit aranjamentul preferat, deoarece elimină practic mama-surogat, care, uneori își poate schimba inima și are pretenții de custodie asupra copilului pe care l-a purtat.

Inseminarea artificială înseamnă atunci când o femeie este inseminată cu sperma unui donator sau, în unele cazuri, cu sperma soțului ei. Astfel, dacă un cuplu infertil utilizează un ovul donat și spermă donată pentru a crea embrioni, care să fie implantați la o altă femeie (decât donatoarea de ovule), copilul rezultat ar putea avea teoretic cinci părinți: părinții sociali (care „comandă” copilul), părinții genetici și mama-surogat gestantă.

Citez de pe site-ul Coaliției împotriva traficului reproducerii:

„Industria infertilității” este o industrie în creștere de multe miliarde de dolari. Mama-surogat și vânzarea de ovule și spermă umană generează profituri uriașe. O sarcină comandată poate genera până la 300.000 de dolari. Dacă credem că ființele umane nu ar trebui să fie vândute și nu ar trebui să fie traficate sau fabricate ca o marfă și dacă credem că femeile merită să fie tratate mai bine decât ca niște mașini de făcut copii, trebuie să ne opunem reproducerii cu terț donator”.

Am participat la o prelegere ținută de Katy despre reproducerea cu terț donator, în general, și despre experiența personală în particular. Ea a relatat: „Am aflat că am fost concepută cu donator, cu câteva săptămâni înainte de a împlini 22 de ani. Reacția mea inițială a fost să plâng neîncetat și să-mi părăsesc părinții. Îi vizitasem de Ziua Recunoștinței, când eram studentă, și tot ce am vrut să fac, când am aflat, a fost să merg înapoi la universitate și să merg singură la un film”. Să scap. Ea a mai spus că unul dintre cele mai supărătoare detalii despre concepția ei a fost faptul că ea însăși a însemnat o tranzacție financiară. Ceea ce m-a șocat cel mai mult a fost dorința ei nestăvilită, împărtășită de mai multe persoane concepute cu donatori, de a ști de unde vin. Este primordial. Cui aparțin? De ce „sângele apă nu se face”?

Desigur, cuplurile, care nu pot concepe în mod natural și care aleg să cumpere gameți și/sau să comande o mamă-surogat, cunosc sentimentul de a-și dori un copil al lor, de care să fie legate genetic, deoarece majoritatea covârșitoare a acestor aranjamente au ca rezultat un copil care este legat de cel puțin unul dintre adulții care „comandă” copilul. Mulți (deși nu toți) dintre copiii adoptați experimentează o dorință similară de a-și cunoaște părinții genetici. Diferența, desigur, este că adopția este un plan pus în aplicare ca soluție la circumstanțele care împiedică creșterea copilului de către părinții săi biologici, în timp ce reproducerea cu terț donator este un aranjament financiar, pus în mișcare cu mult înainte de concepție. Reproducerea cu terț donator îl privează pe un copil de mama sau tatăl său genetic sau de ambii … intenționat.

„Nu mi-am deschis sufletul cu adevărat și nu mi-am împărtășit sentimentele, până în momentul în care fratele meu l-a găsit tatăl nostru în primăvara următoare, la aproximativ un an și cinci luni după ce am aflat despre concepția mea”, a spus Katy.

Fratele ei (frate social (locuind în altă familie) și genetic complet), Matt Doran, a realizat site-ul DonorChildren.com, singurul registru gratuit al persoanelor concepute cu donator din America. Site-ul său a conectat peste 100 de membri de familie, oameni concepuți cu donatori cu părinții donatori.

Desigur, există o mulțime de persoane concepute cu donatori care pretind că modul în care au fost concepute nu le afectează, nici pozitiv, nici negativ. Unele dintre poveștile lor sunt incluse în cartea „Proiectul nostru anonim”, care conține contribuții din întreaga lume și include puncte de vedere asupra donatorilor de spermă și ovule, ale persoanelor concepute cu donatori precum și ale părinților care au „comandat” copilul. Firul roșu ce străbate întreaga carte este că singura reacție emoțională acceptabilă ce pare să o permită cultura noastră  unei persoane concepute cu donator este cea de gratitudine. În cazul în care o persoană se abate de la această cale emoțională acceptabilă din punct de vedere social și-și exprimă orice fel de frică, tristețe, furie, durere, confuzie și îndoială, i se aplică eticheta de „nerecunoscător” și toate speranțele de a iniția un dialog sunt spulberate.

Citat din cartea amintită:

„Nu-mi place să știu că am fost conceput cu donator. Cred că este ridicol și bizar că cei doi oameni care m-au făcut nu s-au întâlnit niciodată și nu se vor întâlni niciodată. Cred că e înfricoșător că tatăl meu a fost plătit. Cred că este și mai înfricoșător că agenții, vânzătorii și medicii comercianți au muncit atât de mult ca să mă creeze și acum, când eu am devenit adult, nu le pasă deloc de opinia mea. Sunt ca și traficanții de droguri. Vând substanțe care vindecă dorința de a avea copii. Au oare ceva și pentru a-mi vindeca dorința de a ști cine îmi e tată?” Sfâșietor…