Nici „aproapele”, nici „străinul care ajută”, ci mama

O viziune etică asupra relației femeii însărcinate cu copilul ei.
Interviu cu dr. Helen Watt, bioetician. În noua sa carte, „The Ethics of Pregnancy, Abortion and Childbirth: Exploring Moral Choices in Childbearing” („Etica sarcinii, avortului și nașterii de copii: cercetarea alegerilor morale în nașterea de copii”), dr Helen Watt (Marea Britanie) se adresează acestei chestiuni dintr-un punct de vedere filozofic. În interviul său pentru Social Trend Institute, dr. Helen Watt subliniază problemele morale unice puse de sarcină.

Sursa: Social Trend Institute, 20 octombrie 2016
Întrebare: – Titlul cărții dvs. începe cu „Etica sarcinii” – ce înseamnă asta?
Răspuns: – „Etica sarcinii” este un termen destul de neobișnuit – dacă îl căutați cu Google, nu veți găsi foarte multe despre el. Dar există o zonă bogată de explorat aici: conexiuni, roluri, legături și oportunități, precum și drepturi și îndatoriri, pe care noi pur și simplu nu le găsim în altă parte.
Desigur, unele preocupări morale care se aplică sarcinii se aplică ființelor umane, în general. Cu toate acestea, există și preocupări unice pentru sarcină, care permit sau restricționează decizii de diferite tipuri, ce ar putea fi luate de femeie sau de cei din jurul ei. Femeia nu este un simplu „recipient al fătului” sau chiar „străinul care ajută”, sau „babysitter” pentru făt: relația ei trupească foarte specifică cu copilul îi conferă drepturi foarte specifice, precum și îndatoriri.

Întrebare: – Îmi puteți da câteva exemple?

 Răspuns: – Da, un exemplu evident ar fi dreptul femeii să țină și să crească copilul după naștere. Acest lucru este valabil și pentru o femeie care nu este mama genetică, ci o așa-numită „mamă-surogat”, care poartă copilul în beneficiul altora. Este greșit să iei un copil de la o mamă-surogat care vrea să-l păstreze: legea însăși recunoaște, cel puțin în multe părți ale lumii, dreptul ei de a păstra copilul. Sarcina face o femeie mamă, chiar dacă maternitatea a fost deja fragmentată între maternitatea genetică și gestațională.

Mama care naște, inclusiv o mamă-surogat, are drepturi și, de asemenea, obligații de a crește copilul sau de a asigura altfel bunăstarea lui cât mai bine. Drepturile și îndatoririle speciale există și înainte de naștere: susțin în carte că dreptul și datoria de a fi „acolo” pentru bebeluș – sau cel puțin, de a nu fi separați în mod deliberat – este deosebit de puternic, atâta timp cât ce cele două trupuri sunt încă foarte strâns legate și copilul este prea mic pentru a trăi în afara mamei.

Rolul unic trupesc și familial al femeii include în general foarte mult păzirea sarcinii: ea are dreptul principal de a face apel la judecată în ceea ce privește lucruri precum mâncarea și băutura și tratamentele medicale pentru copil și pentru ea însăși. Din nou, femeia nu este un simplu babysitter: este deja un părinte și, în plus, un părinte de un fel special – „părinte-trup”, care este, prin urmare, păzitorul copilului într-un sens destul de puternic. Multe decizii ar trebui să-i fie lăsate în cele din urmă – deși nu este nimic în neregulă cu oferirea de ajutor și informații de care ar putea avea nevoie pentru a-și proteja propria sănătate și sănătatea copilului.

Întrebare: – Aveți de-a face cu „cazuri grele”, cum ar fi situațiile medicale în care viața femeii este în pericol?

Răspuns: – Da, cred că trebuie să ne uităm cu atenție și cu sinceritate la aceste cazuri (de exemplu, când gravida are o afecțiune cardiacă) și să ne întrebăm exact ce este și ce nu este necesar pentru ca drepturile tuturor să fie respectate. De prea multe ori, cei care doresc cu adevărat să respecte drepturile femeii și ale bebelușului pun o singură întrebare, atunci când iau în considerare o propunere: „Este intenționată moartea bebelușului?” Răspunsul poate fi nu – chiar și pentru intervenții care sunt de fapt destul de violente și foarte mult îndreptate asupra copilului și nu doar asupra mamei. Există însă și alte întrebări pe care trebuie să le punem, la fel ca și în cazul altor tipuri de „rezolvare a conflictelor vitale” – separarea letală a gemenilor siamezi, de exemplu – în care este implicat un atac corporal de un anume fel, chiar dacă nu are scopul de a ucide.

În carte, încerc să arăt că evitarea scopului de a ucide nu este singurul principiu moral absolut ce trebuie respectat: respectul trupului atât pentru mamă, cât și pentru copil trece cu mult peste asta. Desigur, tratamentele care vizează doar trupul femeii sunt din nou diferite – exemplul clasic aici este tratamentul cancerului, unde nu se aplică niciun absolut moral, chiar dacă riscurile pentru bebeluș ar sunt minimizate, acolo unde este posibil (de fapt, multe tratamente împotriva cancerului nu afectează bebelușul).

Întrebare: – Dar sarcina după viol – discutați în carte și despre asta?

Răspuns: – Odată însărcinată, femeia este deja mamă, după cum multe femei recunosc. Femeile pot fi curajoase în protejarea – sau cel puțin respectarea – copiilor lor, chiar și în cele mai nefavorabile circumstanțe. Când am scris cartea, am citit istorii ale femeilor care și-au luat foarte în serios rolul de mamă și au întâmpinat bebelușul în unele situații extrem de dificile. Și asta include femeile care au rămas însărcinate din cauza violului: am fost surprinsă (deși nu ar fi trebuit) să văd câte femei în această situație nu numai că își duc sarcina la termen, ci păstrează și cresc ființa în care văd foarte mult fiul sau fiica proprie și nu doar „copilul violatorului”.

Întrebare: – Și sarcina în care copilul are o afecțiune terminală precum anencefalia?

Răspuns: – În timpul scrierii cărții și, după ce am terminat-o chiar mai mult, am aflat din ce în ce mai mult despre modul în care femeile și bărbații se pot acomoda cu un copil, își pot face timp pentru copilul, care, după naștere, poate avea doar zile sau ore de trăit. Am citit câteva comentarii frumoase de la părinți, unii spunând că timpul foarte scurt – în unele cazuri, minute – pe care l-au avut cu copilul lor, după naștere, a fost perioada cea mai prețioasă din viața lor. Sarcina în sine poate fi apreciată în timp ce copilul este încă cu mama și încă în viață. Să ți se dea un rezultat prenatal foarte nefavorabil e, desigur, devastator. Dar, de asemenea, părinții, precum și echipa lor medicală și familia ar trebui să fie conștienți de ajutorul pozitiv disponibil. Echipele de îngrijire perinatală pot fi un sprijin pe perioada sarcinii, la fel ca și grupurile de părinți [care au trecut prin asta], cum ar fi Be Not Afraid, Every Life Counts și așa mai departe.

Întrebare: – Ați menționat anterior mama-surogat… Ce spuneți despre tehnologiile de reproducere în general – ne afectează ele viziunea asupra sarcinii? 

Răspuns: – Da, cu siguranță par să o afecteze: structura simbolică a concepției pare a fi importantă, pentru a ajuta la formarea atitudinilor parentale de acceptare condiționată sau necondiționată. O femeie care a descoperit că era însărcinată cu gemeni, după FIV cu folosirea ovulelor de la o donatoare, a cerut „reducerea” sarcinii gemelare la un singur copil, ceea ce este o chestiune bine cunoscută. Ea a mărturisit că întregul proces a fost atât de „epuizant”, încât numărul de bebeluși părea doar un alt lucru de controlat.

Mulți embrioni FIV sunt, desigur, aruncați înainte de începerea oricărei sarcini, astfel încât „produsele” din „procesul de producție” al FIV, de regulă, tind să fie tratate, într-un anume sens, mai degrabă ca obiecte fabricate decât ca vieți umane cu propria lor revendicare morală. Acesta este cu atât mai mult un motiv de a oferi cuplurilor alternative la FIV (tehnologia NaPro ar fi un exemplu), care ar putea să le ajute să aibă un copil, respectând în continuare relațiile lor cu ceilalți și cu orice viață concepută.

Întrebare: – Care a fost reacția la această carte, până acum?

Răspuns: – Reacția de până acum a fost pozitivă – sunt deosebit de mulțumită că am avut recenzii bune de la oameni care nu sunt filozofi, întrucât scriu într-un context filosofic, dar nu numai pentru cei care împărtășesc acest context. Sunt foarte recunoscătoare că oamenii citesc cartea, ceea ce măcar continuă dialogul. Sensul și valoarea sarcinii, precum și drepturile și îndatoririle pe care le poartă sarcina, merită să fie analizate în profunzime, nu doar pentru că sunt interesante în teorie (deși, cu siguranță, sunt interesante), ci pentru că contează atât de mult pentru viața oamenilor.

Dr. Helen Watt este prim-cercetătoare  la Centrul de Bioetică Anscombe din Marea Britanie.

Cartea sa „The Ethics of Pregnancy, Abortion and Childbirth: Exploring Moral Choices in Childbearing” („Etica sarcinii, avortului și nașterii de copii: cercetarea alegerilor morale în nașterea de copii”), abordează întrebări morale unice, ridicate de sarcină și natura sa trupească intimă. De la reproducerea asistată la avort și rezolvarea „conflictelor vitale”, până la preocupările mai cotidiene ale femeii însărcinate, cartea prezintă sarcina ca pe o relație umană strânsă a femeii în calitate de păzitoare sau ocrotitoare. Dacă statutul fătului este concludent pentru cel puțin unele întrebări morale ridicate de sarcină, la fel sunt și faptele privind relația sa trupească cu femeia care îl poartă, precum și prezența fătului în ea. Femeia însărcinată nu este un simplu „aproape” sau „străinul care ajută” fătul, ci se află deja într-o relație familială reală, ce presupune drepturi și obligații familiale reale.

Varia