Medicamentul de avort Misoprostol urmează să fie retras de pe piața franceză

Autor: Marie Smith, Sursa: PNCI, noiembrie 2017

O lovitură majoră pentru activiștii pro-avort va însemna retragerea de către Compania Pfizer a Misoprostolului de pe piața franceză, la 1 martie anul viitor. Misoprostol este un  medicament care provoacă avortul și e vândut sub marca „Cytotec” în Franța. El aparține unui grup de medicamente numite prostaglandine, care induc contracțiile colului uterin și, apoi, avortul, care expulzează forțat copilul în dezvoltare din uterul matern. Utilizarea Misoprostolului se face în afara indicațiilor originare (off-label). Inițial dezvoltat și înregistrat pentru a trata ulcerele, medicamentul este promovat în întreaga lume pentru avort în situații ilegale.

Revista medicală recenzată The  Lancet a relatat despre acest lucru și explică faptul că acțiunea „urmează unei serii de rapoarte privind efectele secundare grave din utilizarea offlabel (în afara indicațiilor originare) a medicamentului pentru a induce nașterea și avorturi medicale”. În articol se arată că producătorul farmaceutic american Pfizer „nu a explicat de ce scoate medicamentul de pe piața din Franța sau dacă intenționează să facă același lucru în alte țări. Compania ia „deciziile de la caz la caz” și „a luat [această] decizie pentru Franța, în deplină concordanță cu ANSM [Agenția Națională Franceză a pentru Siguranța Medicamentelor și a Produselor de Sănătate].” Misoprostolul este vândut în 79 de țări.

De asemenea, revista britanică relatează că Alain-Michel Ceretti, președintele  Assos Santé Franța, o organizație umbrelă pentru 75 de asociații franceze de pacienți, a declarat că 94% din prescripțiile Cytotec din Franța sunt în afara indicațiilor originare, iar în ceea ce privește avortul, Cytotec costă mai puțin decât medicamentele alternative.

Președintele Agenției Naționale franceze pentru Siguranța Medicamentelor și Produselor de Sănătate (ANSM), directorul general Dominique Martin, si-a exprimat îngrijorarea că divizarea tabletelor Cytotec pentru a obține doza recomandată pentru avort duce la „un risc de supradoză” și că „prescripțiile în afara indicațiilor originare măresc riscul de efecte secundare cu 50%, dar că, în conformitate cu legislația franceză, agenția «nu poate să controleze practicile […] nu putem interzice ceea ce nu este permis»”.

Ceretti cere guvernului ca „prescripțiile în afara indicațiilor originare să devină o infracțiune, dacă ANSM stabilește în mod clar că un medicament este periculos atunci când este folosit în alt scop decât cel pentru care a fost autorizat. El a cerut, de asemenea, ministrului Sănătății Agnès Buzyn să solicite Inspectoratului General pentru Afaceri Sociale să investigheze cazul Cytotec”.

Această știre confirmă îngrijorările de lungă durată a zonei pro-life în legătură cu pericolul misoprostolului și acțiunile organizațiilor pro-avort, care sfătuiesc femeile să utilizeze medicamentul pentru avort ilegal datorită disponibilității sale, în ciuda cunoașterii efectelor sale secundare periculoase.

Organizația Femei pe valuri [un ONG ce oferă avorturi femeilor din țările în care avortul este ilegal] recunoaște pe site-ul ei că Misoprostol poate provoca pierderi masive de sânge și recomandă ca „Misoprostolul să fie utilizat numai atunci când este posibilă transportul în câteva ore la spital”.

Coaliția Internațională pentru Sănătatea Femeilor (IWHC) explică de ce misoprostolul este medicamentul de avort la alegere: „Deoarece mifepristonul [RU486] este medicamentul înregistrat pentru avort, vânzarea și utilizarea lui nu sunt permise în majoritatea țărilor cu legi restrictive privind avortul. Dimpotrivă, Misoprostolul  este un medicament anti-ulcer, înregistrat sub diferite denumiri comerciale, în peste 85 de țări”.

PNCI speră că Pzifer își va extinde acțiunile în Franța, la fel își va extinde și îngrijorarea față de sănătatea și viața femeilor din alte țări în care Cytotec este promovat și folosit în afara indicațiilor originare, pentru avort.

Ziua internațională a inegalității fetelor începe înainte de naștere

Sursa: PNCI, noiembrie 2017

Recunoașterea faptului că discriminarea față de fete începe înainte de naștere, prin avortul cu selecție a sexului, nu este întotdeauna împărtășită de indivizi și organizații care se declară pentru „drepturile femeilor”. Publicația The Guardian, din Marea Britanie, relatează de multe ori din punct de vedere pro-avort, dar pe 11 octombrie, de Ziua Internațională a Fetelor, a postat un videoclip intitulat Ziua Internațională a Fetelor: cum începe inegalitatea înainte de naștere.

În videoclip se afirmă că „De Ziua internațională a fetelor, ne uităm la provocările lumii noastre inegale, fetele confruntându-se cu discriminarea din momentul conceperii până la educație, sănătate, căsătorie și angajare. Liderii lumii au promis să atingă o egalitate de gen până în 2030, dar, având în vedere ritmul progresului actual, acest lucru va dura peste 100 de ani”.

PNCI este de părere că recunoașterea de către publicația The Guardian a faptului că copiii nenăscuți se confruntă cu discriminarea reprezintă un pas important în asigurarea unui tratament egal pentru fete pe tot parcursul vieții.

Parlamentul Pan African și Ipas sunt de acord să promoveze avortul

Sursa: PNCI, noiembrie 2017

Parlamentul Pan African (PPA) al Uniunii Africane relatează că în cursul reuniunii sale recente din Midland, Africa de Sud, PPA „a dat un impuls pentru promovarea avorturilor în condiții de siguranță și legale, dedicând o serie de dezbateri pe subiect, și semnarea unui Memorandum de Înțelegere cu Grupul activist de reproducere, Alianța Ipas Africa”.

Ca grup de activiști pentru avort, Ipas efectuează avorturi, promovează avortul și instruiește lucrătorii din domeniul sănătății în tehnicile de avort. Grupul are un angajament de mai mult timp cu oficialii din Uniunea Africană și Comisia Africană pentru a promova accesul la avort, precum și o colaborare cu diferite ministere naționale de sănătate. Comunicatul de presă al PPA detaliază că anume cu ajutorul Ipas PPA s-a angajat pentru prima dată în promovarea avortului, în iulie 2015, „când membrii Comisiilor de sănătate, de muncă și de afaceri sociale au discutat în comun mortalitatea și morbiditatea maternă din cauza avorturilor nesigure din Africa cu Comisia de gen, familie, tineri și persoane cu dizabilități, în parteneriat cu Ipas”.

În cursul reuniunii parlamentarilor, Hon Zalikatou Diallo din Guineea-Conakry, un participant frecvent la adunările parlamentarilor sponsorizate de IPPF, a prezentat utilizarea unui set de instrumente de advocacy pentru avort si a cerut parlamentarilor să urmeze o „abordare bazată pe drepturile omului” pentru a schimba legile privind avortul. Setul de instrumente de advocacy „subliniază provocările și lacunele în cadrul juridic existent și abordează rolul membrilor PPA în promovarea avorturilor sigure și legale pe plan intern” și „oferă recomandări practice cu privire la modul de a implica părțile interesate în procesul de dezincriminare a avortului și de a oferi strategii de advocacy pentru reforma sănătății reproducerii la nivel național”.

Nu toți parlamentarii au fost de acord cu agenda pro-avort. Parlamentarii ugandezi Anifa Kawooya și Jacquiline Amongin s-au opus și au apărat poziția pro-life a Ugandei.

Kawooya a informat legiuitorii PPA despre poziția Ugandei privind avortul, spunând că, în contextul african, în condiții de siguranță sau legale, practica este dezaprobată. „Sunt un avocat hotărât al drepturilor femeilor, dar când vine vorba de avort, am rezerve foarte mari. Acesta este un domeniu în care avem nevoie de o gândire profundă și vreau să mă dezasociez de acest instrument de advocacy, atât eu, cât și țara mea”, a spus ea.

Ministerul Sănătății din SUA recunoaște că „viața începe la concepție”

Sursa: Aleteia, John Burger,14 octombrie 2017

Și copiii nenăscuți sunt oameni, se spune într-un proiect nou elaborat al planului strategic  al Ministerului Sănătății și Serviciilor Umane (HHS) din SUA pentru 2018-2022.

„Scopul nostru final este de a îmbunătăți rezultatele asistenței medicale pentru toți oamenii, inclusiv a nenăscuților, în întreaga asistență medicală”, se afirmă în planul HHS.

Pe lângă aceasta, Ministerul pare să recunoască faptul că viața umană începe la concepție, fapt care a fost contestat sau ignorat, în special de cei care încearcă să justifice întreruperea deliberată a vieții nenăscute prin avortul legal.

In timp ce planul strategic actual al HHS, scris sub administrația Obama,  sublinia că „prin programe și inițiative, ce acoperă un spectru larg de activități, servind americanilor în fiecare etapă a vieții, se îndeplinește misiunea”, noul proiect adaugă cuvintele „începând de la concepție”, la sfârșitul documentului.

Noul document recunoaște ceea ce ne învață știința, a declarat Dawn Eskew, fondator al Personhood Education New York, organizație ce urmărește să protejeze toate ființele umane de la concepție la moarte naturală. Într-un interviu, Eskew a respins ideea că Ministerul Sănătății și Serviciilor Umane îmbrățișează limbajul „dreptului religios”.

„Nu, Ministerul în sfârșit se uită la știință și recunoaște știința, ceea ce se întâmplă a fi ceea ce au spus oamenii de la Personhood de la începutul procesului Roe v. Wade”.

Eskew a subliniat că geneticianul Jerome Lejeune, care a descoperit cauza cromozomială a sindromului Down, a spus: „Din momentul fertilizării, adică din primul moment al existenței biologice, ființa umană trăiește și se deosebește complet de mama, care îi oferă hrană și protecție”.

Așa cum a declarat târziu Nellie Gray (fondatoarea Marșului pentru viață): „Dacă nu avem legi, care să protejeze oamenii de momentul conceperii, nimeni nu este protejat”.

Cei care luptă împotriva sinuciderii asistate și a eutanasiei sunt prinși, de asemenea, în noul proiect, în special prin adăugarea cuvintelor „moartea naturală”, care se referă la sfârșitul vieții, sugerând că sfârșitul vieții nu ar trebui să fie grăbit de intervenția umană.

„O componentă esențială a misiunii HHS este să oferim tuturor americanilor  servicii umane eficiente, de la concepție pana la moartea naturală, dar mai ales oamenilor și populațiilor, care se confruntă cu un risc ridicat sau prezintă un risc ridicat în fața provocărilor economice și sociale”, sună în încheierea proiectului de plan strategic.

LiveAction, blogul activistei pro-life Lila Rose, a subliniat cel puțin doua influente numiri pro-life la HHS: „În timp ce fostul ministru al  Sănătății și Serviciilor Umane Tom Price a demisionat recent din funcție, dna Teresa Manning, cu atitudini pro-viață este ministru adjunct al afacerilor populației, care supraveghează finanțarea federală a programelor de planificare familială. Iar Charmaine Yoest, fostă președinte de la Americans United for Life, este ministru adjunct al afacerilor publice”.

De asemenea, publicația Vox a remarcat prezența unor avocaților promițători în Ministerul Sănătății,  în noua administrație, inclusiv Matthew Bowman, avocat care a lucrat anterior în cadrul grupului de avocați creștini Alliance Defending Freedom.

Proiectul de document este deschis publicului până pe 27 octombrie. Dacă va fi aprobat, acesta va înlocui planul precedent de cinci ani al administrației Obama.

600 de milioane de dolari pentru finantarea avortului la nivel mondial

Canada ar putea fi urmatoarea tara, care adera la strangerea sumei, alaturi de alte tari bogate din Europa

Autor: Lianne Laurence, Sursa: Lifesitenews.com

Guvernul liberal al Canadei are in vedere aderarea la fondul international pentru avort propus de guvernul olandez, ca parte a angajamentului sau de a promova „drepturile reproductive”. Dupa ce presedintele Trump a reinstituit „Politica Mexico City” (oprirea finantarii avorturilor in afara tarii), luni, 23 ianuarie, ministrul olandez al comertului exterior si de dezvoltare a cooperarii, Lilianne Ploumen, a anuntat intentia guvernului sau de a lansa fondul de avort.Politica Mexico City respinge finantarea de la bugetul federal al SUA a organizatiilor non-guvernamentale straine, care efectueaza sau promoveaza avortul, ca metoda de planificare familiala.

Ploumen a declarat pentru The Guardian ca duce „discutii cu 15-20 de tari, precum si fundatii”. Acestea includ „un numar de tari europene cu care noi lucram pe aceste probleme, si  tari din America de Sud si Africa”. Belgia a declarat deja ca semneaza si Danemarca, de asemenea, a luat in considerare chestiunea. Ploumen cauta sa stranga 600 de milioane de dolari pentru a salva programele aflate in derulare de organizatii, cum ar fi Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (UNPFA), Federatia Internationala de Planificare Familiala (IPPF) si Marie Stopes International.

Ploumen a abordat-o pe ministra Dezvoltarii International din Canada, Marie-Claude Bibeau, si cele doua au vorbit miercuri despre aceasta initiativa, relateaza CBC. Un reprezentanti al biroului ministerial Bibeau a declarat ca ministrul are in vedere propunerea olandeza si ca Bibeau si Ploumen au discutat despre „drepturile sexuale si reproductive” frecvent.

„Intentia Canadei este de a promova o puternica agenda a emanciparii femeilor”, a declarat Bibeau intr-o declaratie furnizata CBC, joi, 26 ianuarie. „Aceasta va include o crestere a investitiilor pentru a sprijini activitatea de advocacy (promovare si aparare) a drepturilor reproductive ale femeilor si furnizarea de servicii de sanatate sexuala si reproductiva cuprinzatoare, inclusiv avortul in conditii de siguranta, acolo unde acesta e legal si ingrijirea post-avort”.

Bibeau a declarat ca ministerul sau „tocmai a incheiat o consultare de foarte mare succes” si „in saptamanile urmatoare, se va finaliza procesul de revizuire a asistentei globale a Canadei. Orice finantare suplimentara va fi decisa dupa ce se va stabili bugetul”.

Dr. Robert Walley, presedintele organizatiei MaterCare International, spune ca femeile din tarile in curs de dezvoltare mor din cauza lipsei de ingrijiri obstetricale esentiale. Datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii din 2012 aratau ca 91% din decesele materne „pot fi prevenite”, a subliniat el. „Aceste decese se datoreaza direct cauzelor obstetricale in timpul ultimului trimestru de sarcina, in timpul travaliului si al nasterii si timp de o saptamana de la nastere”. Organizatia sa, care are sediul la St. John, Newfoundland, nu a mai primit fonduri de la guvernul canadian, in ultimii 15 ani, pentru activitatea de pionierat de oferire a ingrijirilor obstetricale in Nigeria rurala si Ghana.

Intre timp, ministrul belgian pentru comert si dezvoltare externa Alexander De Croo a anuntat miercuri, 25 ianuarie, ca tara sa va sprijini fondul de avort olandez. „Aceasta decizie a Casei Albe are un impact imediat asupra vietii a milioane de fete si femei din tarile in curs de dezvoltare”, a declarat De Croo. Iar ministrul de dezvoltare al Danemarcei, Ulla Tørnæs, intr-un raspuns similar cu al lui Bibeau din Canada, anunta ca tara sa are in vedere initiativa olandeza. „Danemarca va continua sa fie o voce internationala puternica pentru drepturile fetelor si femeilor, inclusiv a drepturilor lor sexuale si reproductive”, a spus ea intr-o declaratie scrisa pentru agentia de stiri Ritzau.

Ploumen a spus pentru The Guardian ca ea vrea sa aiba fondul gata sa functioneze in urmatoarele 2-3 saptamani. „Avem nevoie de un pic de timp ca toata lumea sa se organizeze, dar eu nu vreau sa dureze sase luni. Finantarea este oprita imediat, astfel incat cu cat mai repede organizatiile au siguranta ca programele lor pot continua, cu atat mai bine”, a spus ea.

Stefano Gennarini, director de studii juridice la Centrul pentru Familie si Drepturile Omului (C-Fam) declara ca initiativa olandeza „pur si simplu intareste faptul ca Politica Mexico City nu le afecteaza pe femei in vreun fel”. „Politica nu opreste nici un program de ajutor, ea opreste de la finantare doar grupurile care efectueaza si promoveaza avortul, si nimic altceva”, a declarat el pentru LifeSiteNews, intr-un interviu mai devreme.

„Acesti oameni sunt doar interesati in a face bani, vanand femeile vulnerabile si copiii lor nenascuti. Eforturile olandezilor de a lansa un fond international de avort vor «esua lamentabil»”, a prezis Gennarini. „Si eu sincer sper ca vor esua lamentabil, pur si simplu pentru ca acesta va finanta avortul, va promova avortul si doar atat.”

Stiri © Asociatia Provita Media

 

Venituri grase pentru sefii organizatiilor pro-avort din Marea Britanie

Sursa: SPUC, 18 decembrie 2016

Sefii organizatiilor de caritate din Marea Britanie, inclusiv cele care ofera avorturi, ca Marie Stopes si International Planned Parenthood, primesc salarii sute de mii de lire sterline anual si prime uriase, potrivit unei investigatii facute de ziarul Daily Mail.

Ziarul a analizat cateva organizatii de caritate importante, care primesc milioane de lire sterline din ajutoarele externe britanice. Unele astfel de organizatii nu doar ca isi platesc sefii cu pana la 618 mii de lire sterline pe ani, ci si cresc cheltuielile pentru persoanele de conducere.

Marie Stopes International (MSI)

Marie Stopes International, care primeste un ajutor de la statul britanice de 46,3 milioane de lire sterline, a oferit un salariu sefului executiv al sau, Simon Cooke, de 168.924 de lire, in anul trecut si 251.831 lire sterline ca prime. Aceasta in ciuda faptului ca gigantica organizatie pro-avort a fost fortata sa-si suspende serviciile la inceputul acestui an, dupa ce un raport al unei comisii de calitate Care Quality Commission a descoperit practici ilegale. Organizatia mai are sase membri in functii de conducere, care de asemenea au salarii de sute de mii de lire anual.

IPPF

O alta organizatie este International Planned Parenthood, care a primit un ajutor de 25,8 milioane de lire in 2013. IPPF a platit directorului sau Carmen Barroso 344.396 lire sterline in anul trecut si are cel putin sase membri de conducere, platiti cu peste 100 de mii de lire anual. Sefilor de la varful conducerii acestor organizatii, spre deosebire de alte organizatii non-profit, isi pot lua bilete la zboruri de business class.

In randul acestor organizatii de caritate care plateste salarii excesive conducerii se numara si Save the Children, care promoveaza avortul si planificarea familiala.

Salarii „excesive”

Parlamentara Pauline Latham, membra a Comisiei pentru dezvoltare internationala din Parlament, a declarat ca va cere urgent o ancheta referitor la pachetele de salarii „excesive”.

„Publicul va fi foarte ingrijorat. Aceste salarii nu sunt normale – chiar si cele mai mari companii de afaceri nu platesc aceste sume”.

Priti Patel, ministrul britanic al Dezvoltarii, a inghetat discutiile privind noi acorduri de ajutor, in timp ce a cerut urgent revizuirea eticii, relatiilor si evaziunea fiscala din cadrul acestei „industrii” de dezvoltare internationala.

Stiri © Asociatia Provita Media

 

ONU continua sa forțeze o agenda radicala a avortului

Raportul ONU „World Survey” urmareste egalitatea si dezvoltarea femeilor prin sterilizare, avort si controlul populatiei. Autor: Steven W. Mosher

Steven W. Mosher este presedintele Institutului de Cercetare a Populatiei (Population Research Institute) si autor al volumului „Controlul populatiei: costuri reale, beneficii iluzorii”. Articol publicat initial pe Aleteia.org

Sursa: Population Research Institute, 28 octombrie 2014

Noul raport al ONU privind femeile tinde sa-ti adumbreasca lectura, daca poti sa-l descifrezi. Motivul pentru care este posibil sa ai probleme cu descifrarea sa este ca acest raport, denumit World Survey on the Role of Women in Development 2014: Gender Equality and Sustainable Development (Sondaj mondial privind rolul femeilor in dezvoltare 2014: egalitatea de gen si dezvoltarea durabila), este scris intr-un fel de cod. Cuvintele si expresiile sunt utilizate ca sa sune rezonabil – ce ar putea fi in neregula cu „egalitatea de gen”, de exemplu? –, dar in limbajul feminist, utilizat de ONU, de fapt, au sensuri destul de radicale si subversive, care scapa publicului larg.

Exista un motiv pentru aceasta inselaciune lingvistica. Inteles corect, acest sondaj mondial (World Survey) – primul publicat in ultimii cinci ani – nu este altceva decat un plan de lupta al unui atac total asupra vietii si casatoriei. Daca recomandarile sale ar fi adoptate de catre statele membre ale ONU si puse in practica, ar insemna sfarsitul familiei asa cum o cunoastem noi, si o restructurare de sus in jos a societatilor si economiilor in ansamblu.

Daca aceste obiective revolutionare ar fi spuse in mod clar, protestele publice ar fi asurzitoare si rezistenta ar creste. Prin urmare, birocratii ONU isi ascund scopurile lor reale, prin utilizarea unui cod de limbaj pe care numai ei si alti progresisti, care sunt, de asemenea, la curent, il pot intelege.

Permiteti-mi sa traduc o parte din recomandarile sondajului mondial intr-un limbaj simplu, lipsit de ambiguitatile limbii engleze, astfel incat sa puteti intelege mai bine panta pe care ONU vrea sa ne indreptam.

„Sanatatea reproducerii” = campanii de sterilizare

Expresia „sanatatea reproducerii”, presarata pe tot parcursul documentului, suna inofensiv. Dar este de fapt o inselaciune dubla, deoarece nu are nimic de-a face cu reproducerea si nimic de-a face cu sanatatea. Scopul programelor de „sanatate a reproducerii” este de fapt controlul populatiei – reducerea ratei natalitatii prin mutilarea chimica sau chirurgicala a cat mai multor femei (a cat mai multor sisteme de reproducere feminine) posibil. De exemplu, cand raportul spune: A respecta, proteja si promova sanatatea si drepturile sexuale reproductive pentru toti, in special pentru femei si fete, pe toata perioada ciclului de viata; (pagina 113), ar trebui sa intelegem ca femeile si fetele sunt incurajate sa apeleze la contraceptie, sterilizare si la avortarea copiii lor. Motivul pentru care aceasta „recomandare” este inclusa in sectiunea „Cu privire la dezvoltarea durabila” este ca de fapt sectiunea se refera la limitarea cresterii populatiei.

„Durabila” = limitare, restrictie

Ori de cate ori citesti cuvantul „durabil”, la fel ca in „dezvoltare durabila” sau „populatie durabila” nu trebuie decat sa-l inlocuiesti cu cuvintele „limita” sau „restrictie”. De exemplu, cand raportul spune: „Politici durabile de baza pentru populatie in ceea ce priveste sanatatea si drepturile sexuale si de reproducere, inclusiv furnizarea de servicii sexuale si de sanatate a reproducerii de calitate universal accesibile …” (pag. 114), aceasta inseamna de fapt ceva de genul: „politicile pentru controlul populatiei trebuie sa se bazeze pe promovarea sterilizarii si avortului”.

„Avort sigur” = avort la cerere

„Avortul in conditii de siguranta” suna mult mai agreabil pentru o femeie decat pur si simplu a spune „avort”. Dar cuvantul este folosit in cadrul sistemului ONU, facand referire la legalizarea avortului la cerere. Deci, cand citim:  „Politici durabile de baza pentru populatie in ceea ce priveste sanatatea si drepturile sexuale si de reproducere, inclusiv furnizarea de avort sigur si educatie sexuala cuprinzatoare universal accesibile …” (pagina 114), ar trebui sa intelegem ca acest lucru inseamna: „Politicile pentru controlul populatiei trebuie sa se bazeze pe educatie sexuala din fasa, pana la mormant si legalizarea avortului la cerere, pe parcursul a noua luni de sarcina”.

„Egalitatea intre sexe” = Sfarsitul casatoriei

Sub acest titlu aparent inofensiv – cine s-ar putea opune egalitatii intre barbati si femei? – se ascunde o revolutie culturala. Tipul de egalitate pe care birocratii ONU il au in minte ar putea pune capat complementaritatii naturale intre sexe, care leaga impreuna sotul si sotia. Cititi urmatoarea propozitie: „A recunoaste, reduce si redistribui intre femei si barbati activitatea domestica neremunerata in cadrul gospodariilor, precum si intre gospodarii si stat prin extinderea serviciilor de baza si infrastructura, accesibile tuturor”. (pagina 113)

Acest lucru inseamna de fapt ca sustinatorii feminismului radical de la ONU vor sa instruiasca statul-dadaca sa mearga in casele cetatenilor lui casatoriti si sa forteze sotii si sotiile sa faca munci egale de gatit, curatenie, ingrijirea copiilor, etc., indiferent de preferintele proprii in domeniu.

Notiunea de egalitate radicala intre barbati si femei, promovata de sustinatorii feminismului de la ONU, de asemenea, ii determina sa sustina ca, din moment ce barbatii nu sunt impovarati cu nasterea, „egalitatea” cere ca femeilor sa li se permita sa aiba avorturi ca nivelarea sa fie completa, cu alte cuvinte.

„Dezvoltare durabila” = ecologism radical / controlul populatiei

„Dezvoltare durabila” este o lozinca a ecologistilor radicali care doresc sa limiteze cresterea economica, pe care o vad drept daunatoare pentru mediu, prin limitarea cresterii populatiei si limitarea utilizarii resurselor in tarile sarace. Dupa cum sustine raportul: „A proteja bunurile comune si a preveni insusirea si exploatarea resurselor naturale de catre interesele private si publice, prin supravegherea de catre stat si reglementarile mai multor parti interesate”; (pagina 113) „Promovarea trecerilor catre emisii reduse de carbon durabile, modele de productie si consum rezistente la schimbarile climatice, asigurand in acelasi timp egalitatea de gen.”

Aceste directive inseamna ca resursele funciare si minerale, indiferent de nevoile populatiei, vor fi retrase din circuitul agricol astfel incat sa se pastreze natura. Consumul si productia de energie trebuie sa fie tinute la o cota joasa. Iar populatia, se subintelege, fara acces la resurse si energie, va ramane saraca.

„Gen”/„gender” = ???

Cei mai multi oameni cred ca termenul „gen” – care apare in raportul ONU de sute de ori, este doar un alt cuvant pentru „sexe”. Nu este. Asa cum este utilizat de catre progresistii ONU, „genul” nu are nimic de-a face cu categoriile fixe de masculin si feminin. Termenul „gender” nu este determinat de anatomie si cromozomi. Nu. Este doar o chestiune de preferinta personala. Oricine este „liber” sa fie de orice „gen” vrea – si/sau chiar, uneori, ca un cameleon, sa se schimbe de la o zi la alta.

In prezent, exista 57 categorii de „gen”… si de numarare a lor. (Daca ati crezut ca sunt doar sase – barbati, femei si LGBT – ati ramas in urma.) Inutil sa mai spunem ca acest concept de „gen” este extrem de subversiv, subminand casatoria, familia si chiar societatea insasi. (Primarita lesbiana a orasului american Houston este o feminista gender, motiv pentru care, in acel oras, un barbat biologic care se simte femeie intr-o anumita zi poate utiliza toaleta femeilor).

Politica copilului unic = avort fortat

Raportul ONU, care vorbeste neincetat despre protejarea drepturilor femeilor, uita complet, cu ipocrizie, de politica brutala a unui singur copil pe familie din China. Despre faptul ca sute de milioane de femei, in ultimii 34 ani, au fost avortate, altele au fost sterilizate, multe sub presiune, nu se spune nimic. In schimb, putem citi urmatorul alineat neutru: „Constitutia din China mandateaza guvernul sa sprijine planificarea familiala si cuplurile individuale sa o practice. Politica unui singur copil, introdusa la sfarsitul anilor 1970, a fost pusa in aplicare prin intermediul unui sistem de stimulente si masuri restrictive economice si sociale, precum si prin servicii de contraceptie gratuita” (Organizatia Natiunilor Unite, 2002)”. (pag. 87) Acest lucru se va citi: partidul-stat din China a preluat controlul asupra sistemului de reproducere al fiecarei femei din tara, si le incalca drepturile de reproducere prin controlul fertilitatii in cadrul unui plan de stat, impunand cu forta avortul si sterilizarea femeii, daca concepe un copil fara permisiune de la stat.

A recunoaste asta ar fi nevoie ca ONU sa recunoasca faptul ca avortul este o crima, ceea ce sustinatorii feminismului radical de la ONU nu ar face-o niciodata.

 

 

Presiunea globala pentru avort a familiei Gates continua 

Sursa: Population Research Institute, 30 mai 2013

Recenta conferinta internationala „Women Deliver” din Malaiezia a aratat cum poti sa comercializezi un medicament intr-un scop si sa-l folosesti in altul, cum functioneaza eufemismele si cum poate decide un guvern crearea cererii pentru contraceptie.


 Conferinta „Women Deliver” a fost numita „cel mai mare eveniment global din ultimii zece ani, care se concentreaza asupra sanatatii si autoritatii fetelor si femeilor”. Dar e evident ca e o conferinta proiectata pentru a reduce populatia in tarile in curs de dezvoltare, prin promovarea unei revolutii sexuale in stil occidental, prin intermediul contraceptivelor chimice, prin accesul la avort la cerere, inclusiv, prin promovarea avortului chimic, respectiv a pilulei cu misoprostol, in tarile in care avortul este ilegal, si prin promovarea educatiei sexuale la tineri.

La 28 mai, peste 4.000 de delegati din 145 de tari au participat la lansarea celei de-a treia conferinta „Women Deliver”, la Kuala Lumpur, Malaiezia. Printre vorbitorii la evenimentul care a durat trei zile s-au numarat: Melinda Gates, de la Fundatia Bill si Melinda Gates; Cecile Richards, presedinte al Planned Parenthood Federation of America (PPFA), Dr. Babatunde Osotemehin, director executiv al Fondului Natiunilor Unite pentru Populatie, Secretarul american de Stat Hillary Rodham Clinton (in conferinta video) si fiica sa, Chelsea Clinton. Pe lista vorbitorilor s-au mai aflat si alti campioni ai avortului: cunoscutul medic american de avort tardiv sau avort cu nastere partiala, Leroy Carhart, numit de catre „Women Deliver” drept un „aparator al drepturilor omului”, si profesorul de bioetica de la Universitatea Princeton, Peter Singer, a carui „etica practica” include infanticidul si bestialitatea.

Melinda Gates a declarat ca aceasta conferinta este o oportunitate de a privi inapoi spre ceea ce s-a realizat la summit-ul de planificare familiala din Londra din iulie anul trecut, la care a fost atrasa suma de 2,6 miliarde de dolari in angajamente de la delegatii din intreaga lume. Acestia s-au angajat sa faca disponibila contraceptia la 120 de milioane de femei din intreaga lume pana in 2020, si sa faca din „sanatatea reproducerii”, o prioritate pentru contribuabili si pentru cheltuielile pentru ajutorul extern. Locul de desfasurare al conferintei din prezent a fost in mod clar o parghie pentru a asigura ca guvernele angajate isi tin promisiunile.

Desi Melinda Gates, catolica auto-declarata, a afirmat la summit-ul de la Londra ca initiativa nu e „despre avort … sau despre controlul populatiei”, remarcile sale au fost dezmintite de prezenta masiva la conferinta a mai multor agentii globale de promovare a avortului si controlului populatiei (dintre care multi sunt beneficiari ai milioane de dolari sub forma de granturi de la Fundatia Gates).

Pe langa PPFA, furnizor de avort lider al Americii si sustinator al infanticidului, si filiala sa internationala, International Planned Parenthood Federation (IPPF), au fost prezente echivalentul britanic al acesteia, Marie Stopes International, Serviciul International de Consiliere in Sarcina (IPAS), pe site-ul caruia se poate citi ca pledeaza pentru „avort in conditii de siguranta si reformarea legilor restrictive de avort periculoase pentru femei”, incepand din 1973. Aici intra si Fondul Global pentru Femei (care descrie programele sale ca fiind de „presiune asupra guvernelor si institutiilor religioase” pentru a promova „alegerile sexuale si reproductive” ale femeilor).

Marii campioni cunoscuti care actioneaza pentru reducerea populatiei, prezenti la Conferinta din Malaiezia, includ: Population Services International (PSI), UNFPA, JHPIEGO, Banca Mondiala (care leaga finantarea politicilor si obiectivelor de reducerea nasterii), Fundatia Ford, Consiliul Populatiei si PATH (o organizatie pe al carei site se spune ca a participat la asistarea guvernului chinez in 1979, cand China a inceput impunerea asiduu a politicii unui singur copil, a avortului fortat si contraceptiei).

De asemenea, au fost  prezenti reprezentantii marilor concerne farmaceutice, inclusiv Merck, Pfizer si Bayer. Melinda Gates detine actiuni la aceste companii, care toate mizeaza pe cresterea pietei medicamentelor si dispozitivelor contraceptive la nivel mondial care, dupa cum anunta „Financial Times” in 2012, se asteapta sa creasca la 17 miliarde de dolari, pana in 2015.

Misoprostol pentru avort ilegal? 

Promovarea avortului s-a facut  inainte de desfasurarea propriu-zisa a conferintei. O serie de pre-conferinte, ca „evenimente colaterale” au inclus o discutie de grup, gazduita de Post Abortion Care Consortium (PAC) – o echipa formata din patru grupuri importante de promovare a avortului la nivel international: IPPF, Pathfinder International, IPAS si JHPIEGO. Acestea s-au concentrat pe extinderea accesului la serviciile „prietenoase pentru tineri” ale PAC si pe utilizarea medicamentului  de avort chimic misoprostol  pentru complicatii post-avort.

Misoprostol, care face parte din cocktail-ul de avort RU-486, a fost in mod clar un punct major de discutie al conferintei. O sesiune gazduita de Federatia Internationala de Ginecologie si Obstetrica si Gynuity Health s-a axat pe „misoprostol pentru gestionarea hemoragiei post-partum”.

„Hemoragia post-partum conduce la moartea celor mai multe femei din lume”, a declarat fondatoarea conferintei „Women Deliver”, Jill Sheffield, subliniind ca misoprostolul are una dintre evolutiile „cele mai interesante” in domeniul sanatatii reproducerii. „O pastila mica, in 15 minute, poate face un lucru enorm, oprind hemoragia”.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a adaugat misoprostolul la „medicamentele sale de baza” din lista de toamna trecuta, dar a recunoscut ca acesta nu este medicamentul ales pentru hemoragia post-partum, ci oxitocina. Interesul mare pentru misoprostol se pare sa rezulte din capacitatea sa de a induce avortul, fiind astfel, si o strategie de a importa avortul in tarile in care acesta e ilegal.

„Accesul la misoprostol pentru avort la nivel comunitar si strategii practice de promovare”, au fost discutate si de o comisie privind „avortul sigur”, gazduita de IPPF, MSI si Consiliul Populatiei.

Dar poate chiar mai periculos este faptul ca medicamentul este administrat tuturor femeilor post-partum, in mod nediscriminatoriu. Director JHPIEGO Harshad Sanghvi a declarat ca organizatia sa a instruit „lucratori comunitari analfabeti”, in tarile in curs de dezvoltare din Africa si Asia, sa „identifice gravidele” si sa le distribuie acest medicament pentru a-l utiliza acasa. „Femei pe Valuri”, organizatie notorie, ce promoveaza avortul ilegal si care sustine ca femeile sa-i minta pe farmacisti pentru a obtine misoprostol pentru a-si provoca singure avort, recomanda pe site-ul sau ca femeile pot utiliza misoprostolul pentru a „reduce riscul de sangerare abundenta cu 60%”, desi adauga in plus ca acesta poate provoca „febra/frisoane, greata, varsaturi, diaree si crampe”.

De fapt, o mare parte din cercetarile ce constata ca misoprostolul poate fi utilizat in hemoragie au fost finantate de catre Fundatia Gates.

Reportera Wendy Wright, de la C-Fam, a relatat recent ca Beverly Winikoff, de la Gynuity Health Products, campion de mult timp al promovarii avortului auto-provocat cu RU-486, a fost fortata sa admita la un atelier al conferintei „Women Deliver”, sub presiunea unor intrebari din partea publicului, ca „nu stim daca medicamentul salveaza vieti”.

Un alt membru al comisiei amintite, Ann Starrs, presedinta organizatiei Family Care International, care promoveaza medicamentul, a recunoscut ca sloganul „Misoprostolul salveaza vieti” este inselator. „Nevoia de atentie din partea factorilor de decizie arata ca trebuie sa recurgem la o hiperbola”, a spus ea.

Tehnologii universale de preventie

Sheffield a subliniat, de asemenea, ideea de „contraceptie cu protectie dubla”, subliniind nevoia cercetarii combinarii contraceptiei cu vaccinarile. Reprezentanta USAID, Judy Manning, de asemenea, a vorbit despre dezvoltarea de „tehnologii de prevenire polivalente”, care sunt in curs de desfasurare din 2009. Ea a spus ca agentiile de sanatatea sexuala si reproductiva (SSR), cercetatorii din sanatatea publica, firmele de biotehnologie si agentiile de finantare publice si private, precum Fundatia Gates, au contribuit la cercetarile din domeniul nanotehnologiilor, al „vaccinurilor polivalente”, al combinatiilor de medicamente si combinatiilor de medicamente si dispozitive, in scopul de a crea o „suita” de produse contraceptive, care sa serveasca femeilor de-a lungul vietii lor. Ea a mentionat „inelele vaginale”, care sunt utilizate in tarile in curs de dezvoltare, subliniind ca „injectabilele hormonale cu durata lunga de actiune” sunt „deja in curs de cercetare privind siguranta si eficacitatea clinica”.

Manning a declarat ca in curs de dezvoltare se afla vaccinuri si medicamente, care „impiedica in acelasi timp sarcina, dar si boli ca HIV, HSV-2 si HPV, ce cauzeaza cancerul de col uterin”.

Noul eufemism al avortului: parentalitatea responsabila

Enrique Ona, ministrul Sanatatii din Filipine, unul dintre vrobitorii la conferinta, a descris modul in care lobby-ul pro-avort a schimbat termenii dezbaterii, pentru a putea adopta controversata „Lege privind Sanatatea Reproducerii”, in luna decembrie 2012.

Proiectul de lege care promoveaza contraceptia si educatia sexuala au fost contracarate de cinci legislaturi consecutive, a spus el. „In Filipine, chiar si acum, daca vorbim despre sanatatea reproducerii, in esenta, ea este asociata cu controlul populatiei, si din nou, se va spune ca sanatatea reproducerii duce, in cele din urma, la acceptarea avortului”, a explicat Ona. Biserica Catolica, a adaugat el, a fost intotdeauna un adversar puternic al controlului populatiei.

„Si, astfel, strategia noastra a constat in a conveni sa schimbam modul de dezbatere de la o problema de populatie in asa-numita reducere voluntara [a familiei] si parentalitatea responsabila”, a spus Ona. „Deci, parentalitatea responsabila, termen care nu a putut fi pus la indoiala. … Acest lucru a devenit foarte acceptabil, nu doar pentru cei care deja sprijineau legea, dar, de asemenea, pentru cei care au fost ezitanti sa ne acorde sprijin”.

Un scurt film despre legea sanatatii reproducerii din Filipine a fost prezentat la o sesiune plenara a conferintei, in care fostul presedinte filipinez, Fidel Ramos, a spus: „Nu am avut interdictii in ceea ce priveste legea privind sanatatea reproducerii pentru ca ceea ce am discutat mereu  si am pus in aplicare, in perioada 1992-1998, a fost calitatea populatiei filipineze”.

Pentru cei care se intrebau despre ce fel de „calitate” vorbea Ramos, raspunsul a aparut intr-un articol de-al sau, publicat in „Philippine Daily Inquirer”, in care spunea: „Cred ca filozofia proiectului de lege privind sanatatea reproducerii consta in faptul ca trebuie sa invatam sa producem oameni de calitate in aceasta lume, in loc sa producem oameni care ajung, sa spunem, cersetori pe strada, oameni care scormonesc prin gunoaie sau vanzatori de produse ieftine sau interzise. Acest lucru, cred eu, este un argument valabil real in favoarea proiectului de lege privind sanatatea reproducerii”.

 Crearea unei nevoi, unde ea nu exista

Una dintre cele 12 „teme de baza” ale conferintei, inclusiv „avortul sigur si legal”, este „nevoia nesatisfacuta pentru contraceptive”.

“Astazi, 200 de milioane de femei nu au contraceptivele pe care le doresc”, a declarat Melinda Gates, evocand o mantra statistica, repetata mereu si mereu participantilor la conferinta. Insa satisfacerea cererii nu este in mod clar singurul obiectiv al organizatiilor participante la aceasta conferinta mondiala. Este vorba despre controlul comportamentului social si „crearea unei piete” pentru medicamente si avort acolo unde ea nu exista, dupa cum a subliniat o intrebare pertinenta, la o conferinta de presa.

Un reporter de la un post de radio Camerun si postul de televiziune a declarat ca tara sa „a primit un lot mare de contraceptive in 2011 de la UNFPA si acestea au ajuns pana in cele mai indepartate colturi ale tarii”, insa doar „aproximativ 2 %” dintre femei le folosesc, deoarece ele, de fapt, „nu-si doresc aceste contraceptive”. „Cum acoperi golul?” l-a intrebat reporterul pe directorul UNFPA Osotimehin.

„Autoritatile guvernamentale, la fiecare nivel, trebuie sa participe in mod activ la incercarea de a implementa aceasta” a raspuns Osotimehin. „Si noi, la UNFPA, vom continua sa facem tot posibilul pentru a ne asigura nu numai ca oferim [contraceptive], ci, de asemenea, incurajam guvernele, comunitatile, organizatii ale societatii civile, biserici si moschei sa continue sa conduca la acest lucru [utilizarea contraceptivelor]”.

Melinda Gates a dat din cap in asentimentul acestui plan, iar dr. Awa Coll-Seck, ministrul Sanatatii din Senegal a adaugat ca „de guvern depinde, intr-adevar, rezolvarea acestor tipuri de probleme” si de el depinde „incurajarea oamenilor sa foloseasca metodele contraceptive si serviciile de avort”.

„Nu putem avea doar o parte a ecuatiei de piata”, a spus ea. „Acum, problema este o chestiune de cerere …. avem nevoie de o multime de campanii, de educatie, de implicarea comunitatii pentru a ne asigura” ca produsele sunt utilizate. „Daca nu facem aceasta, nu ne vom atinge obiectivele”. 

 

 

 

 

 

5 mituri despre legea sanatatii si reproducerii din Filipine

 Sursa: Pro-life Philippines, 31 iulie 2012

Repeta o minciuna suficient de des, cum spunea Joseph Goebbels, si ea va deveni adevar. In mod ironic, astazi, acest lucru se adevereste foarte des, mai ales pentru ca exista un val urias de dezinformare, pus in circulatie de sustinatorii proiectului de lege privind sanatatea reproducerii. Enumeram aici 5 dintre cele mai scandaloase erori care au fost dezbatute pe forumuri si in mass-media filipineza.

Primul mit: Filipine are nevoie de incetinirea ritmului cresterii populatiei /a ratei de fertilitate /de reducerea numarului de oameni, deoarece prea multi oameni produc saracie.

Realitatea: Rata de crestere economica a tarii scade inca din anii ’60 si, potrivit Biroului National de Statistici, rata de crestere se afla la un nivel procentual mizer de 1,94%. Aceasta se intampla fara beneficiile legii  sanatatii reproducerii. Pe de alta parte, conform economistului filipinez cunoscut dr. Bernardo Villegas, 200 de miliarde de peso se pierd anual din cauza evaziunii fiscale, iar alte 200 miliarde se pierd din cauza mitei si coruptiei. Avand in vedere aceste cifre, ar trebui oare sa reducem numarul de persoane sau sa diminuam coruptia?

Realitatea: Modul malthusian de gandire – prea multi oameni intr-o tara provoaca saracie – a fost demascat demult de economisti ca Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel pentru economie. Nu a existat niciodata o legatura clara intre cresterea economica si cresterea populatiei. Cu toate acestea, intr-un articol din  ASEAN Economic Bulletin, intitulat „Relatia dintre cresterea populatiei si cresterea economica in economiile din Asia”, scris de Wong Hock Tsen si Fumitaka Furuoka: „pentru China, Singapore, si Filipine populatia se gaseste in dependenta Granger (dependenta directa) de cresterea economica si nu invers. „in mod similar, rapoartele de la HSBC, spun: „Filipine arata ca s-a fixat pe o perioada de mai multe decenii de crestere ferma”. Iar guvernatorul BSP Amando Tetangco mentioneaza ca „economia Filipinelor va primi impuls suplimentar de la cetatenii sai, pana in 2015, deoarece intra in „miezul dulce” demografic, adica varsta medie a filipinezilor de 22,2”. El a citat un studiu recent al Natiunilor Unite, care arata ca Filipine este ultima mare economie din Asia, care va beneficia de o perioada cand cea mai mare parte a populatiei este apta de munca si are capacitatea de a cheltui.

Al doilea mit: Contraceptivele sunt sigure.

Realitatea: intr-un test de simulare a actului sexual, efectuat de oamenii de stiinta,  29 din 89 prezervative lasau lichidul seminal sa treaca prin ele.  Agentia Internationala de Cercetare a Cancerului (IARC) si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) au recunoscut contraceptivele orale combinate drept agenti cancerigeni de grupa 1 – aceasta insemnand ca ele cauzeaza cancer la oameni, si ca acestea, impreuna cu tigarile si azbestul, sunt substantele cele mai cauzatoare de cancer. Cei mai multi sustinatori ai legii sanatatii reproducerii neaga rapid sau minimalizeaza acest fapt. Un argument banal este ca si Paracetamolul este canceros (dar nu este retras din farmacii). Dar, evident, nu este decat  un mod foarte ignorant  de a subestima riscul. Faptul ramane: contraceptivele orale combinate (COC) cauzeaza cancerul, cum ar fi cancerul de san. In plus, nu luam Paracetamol 21 de zile din luna, cum se intampla cu COC. 

Al treilea mit: Zilnic mor 11 mame, deoarece proiectul de lege a sanatatii reproducerii nu a fost adoptat.

Realitatea: Se pare ca strigatul de mobilizare precum ca „11 mame mor zilnic” este o informatie invechita. Conform unui articol de la filipinosforlife.com: „ Chestiunea la indemana este folosirea, emotionala si exclusiva, de catre lobby-ul pentru proiectul de lege, a expresiei „11 de decese materne pe zi”, pentru a speria parlamentarii si sa se cheltuie miliarde de peso din banii contribuabililor pentru agenda contraceptiei si sterilizarii.

Statisticile sustinute de cei in favoarea acestui proiect de lege sunt depasite nu de unul sau de doua, ci de trei seturi de date. Daca RHAN-Likhaan-DSWP (sustinatorii proiectului de lege, n.tr.) s-ar fi ingrijit sa caute in alta parte, ar fi constatat ca noi am citat, de asemenea, raportul  din septembrie 2010 al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), al UNICEF, al Fondului Natiunilor Unite pentru Populatie (UNFPA) si al Bancii Mondiale, care estimau decesele materne anuale, in Filipine, la 2.100 in 2008. Aceasta este echivalent cu 5,75 de decese pe zi, un nivel complet diferit de „11 decese pe zi”. Datele sunt clar mai mici fata de nivelul anului 2000, cand erau 4.100, sau 11,2 pe zi, si au fost publicate intr-un raport de acum sapte ani de catre agentiile internationale amintite.

Suntem uimiti ca lobby-ul pentru sustinerea acestei legi a trebuit sa mearga atat de departe pentru a justifica utilizarea excesiva si exclusiva a „11 decese pe zi”. Ne intrebam de ce cifra este acum atribuita agentiilor guvernamentale de statistica, daca mai inainte se dadea credit UNFPA si altor organisme internationale. Oare grupurile de lobby au incurcat datele vechi cu cele actuale? Exista un cuvant pentru aceasta manevra: nesinceritate.

Acesta este adevarul adevarat: tabara sustinatorilor legii sanatatii reproducerii a mintit, si continua sa minta, cu privire la propriile lor date. Daca ei pot fi nesinceri cu acest lucru si fac apel la emotii, utilizand cifre false, cred ca sunt capabili de o necinste si mai mare. Cum e urmatoarea.

Al patrulea mit: Biserica este impotriva proiectului de lege pentru sanatatea reproducerii, prin urmare, Biserica este impotriva sanatatii femeilor.

Realitatea: E posibil sa fi auzit acest lucru si inainte. Si o multime de alte acuzatii nefondate, cum ar fi „Biserica este inamicul progresului”, sau „Biserica este impotriva stiintei”. Nu stiu cum ar face asemenea afirmatii un om instruit, avand in vedere ca istoricii atribuie lucruri ca metoda stiintifica si sistemul universitar Bisericii Catolice. De ce este Biserica impotriva proiectului de lege  a sanatatii reproducerii? Tocmai pentru ca vrea sa protejeze femeile. Imi vin in minte profetiile Papei Paul al VI-lea cu privire la ce s-ar putea intampla daca invatatura Bisericii despre contraceptie ar fi ignorata:

Infidelitatea si declinul moral
Papa a subliniat mai intai faptul ca utilizarea pe scara larga a contraceptiei „va duce la infidelitate conjugala si la scaderea generala a moralitatii”. Ca a existat un declin pe scara larga al moralitatii, in special al moralitatii sexuale, in ultimii 25 de ani, este foarte greu de negat. Cresterea numarului de divorturi, de avorturi, de sarcini in afara casatoriei si a bolilor venerice ar trebui sa convinga orice sceptic ca moralitatea sexuala nu este punctul tare al epocii noastre.

Pierderea respectului fata de femeie
Papa si-a dat seama ca invatatura Bisericii despre contraceptie este conceputa sa protejeze binele iubirii conjugale. Cand sotii incalca acest bine, ei nu actioneaza in conformitate cu demnitatea lor innascuta, astfel, ei pun in pericol propria fericire. Tratandu-si corpurile ca pe niste instrumente mecanice, ce sunt manipulate pentru propriile lor scopuri, ei risca sa se raporteze unul la altul ca la simple obiecte de placere.

Abuzul de putere
Papa Paul al VI-lea, de asemenea, a observat ca acceptarea pe scara larga a contraceptivelor ar pune o „arma periculoasa in mainile autoritatilor publice, care nu tin seama de exigentele morale”. Istoria programelor de planificare familiala din lumea a treia  este o trista marturie a acestei realitati. In plus, putini oameni sunt dispusi sa recunoasca dovezile, din ce in ce mai multe, ca multe parti ale lumii se confrunta nu cu suprapopularea, ci cu subpopularea. In cativa ani mentalitatea „anti-copil”, inradacinata in multe societati, se va inversa.

Stapanire nelimitata
Un ultim avertisment al Papei Paul al VI-lea a fost urmatorul: contraceptia il face pe om sa creada ca are stapanire nelimitata asupra trupului sau. Sterilizarea este forma cea mai utilizata de contraceptie in SUA. Indivizii sunt atat de convinsi de drepturile asupra propriilor lor organisme, incat nu ezita sa-si modifice chiar si propriul fizic.

Al cincilea mit: Legea privind sanatatea reproducerii va imbunatati viata celor saraci.

Realitatea: Singura modalitate de a imbunatati viata celor saraci este educatia. Oamenii se pot intreba, de ce sa nu oferim oamenilor atat contraceptive, cat si educatie? intr-o lume in care guvernele cer cetatenilor lor sa aiba mai multi copii, din cauza efectului iernii demografice, noi nu ne putem permite sa le urmam exemplul.

Realitatea: Ramane insa sa vedem macar pe unul care a ajuns bogat deoarece a folosit prezervative. Saracii care folosesc contraceptivele oferite raman saraci, iar copilul educat, totusi, are o sansa reala de a se ridica pe sine si pe familia sa din saracie.

Comentariu Provita Media: Pe forumul de discutii provitayahoogroup, recent, o anume doamna X, foarte neincrezatoare in activitatea de tip provita, ne-a dat drept exemplu urmatorul articol: “Philippines birth control: Filipinos want it, priests don’t”, publicat in “Los Angeles Times”. Comentariul dnei X suna astfel: „Articolul relateaza viata grea a femeilor sarace din Manila, care au greutati sa isi creasca copiii. Credeti ca nu e asa, ca minte articolul? Care credeti ca e situatia? Cu cat mai multi copii fac, cu atat traiesc mai bine?”

 Dupa parerea noastra, articolul la care face referire dna X este unul partinitor, care  promoveaza controlul populatiei, facand parte dintr-o serie, intitulata sugestiv „Beyond 7 Billion” („Dincolo de 7 miliarde”), publicata in acest ziar. La o prima vedere si, mai ales, necunoscand realitatea, astfel de articole, ca cel din „LA Times” dat ca exemplu de catre distinsa doamna, par a fi de buna credinta si inocente – se doreste salvarea vietilor mamelor, usurarea vietii lor. Totusi, e nevoie sa ascultam si cealalta parte, care nu este de acord cu argumentele expuse, ca sa putem judeca si trage propriile noastre concluzii. Este motivul pentru care am tradus si publicat acest articol, scris de colegii de la Pro-Life Philippines.

Sa mai amintim aici si faptul ca Filipine s-a aflat printre primele tari alaturi de India, Pakistan, China, Japonia si alte tari din Asia, in care s-au introdus masiv toate mijloacele contraceptive posibile, inca din anii ’50. De ce nu s-au imbunatatit lucrurile in acest rastimp – avand in vedere ca s-a cheltuit enorm pentru introducerea prezervativelor, contracreptivelor hormonale, a sterilizarii, avortului etc? Si oare saracii doresc cu adevarat contraceptie? Sau doresc sa aiba macar strictul necesar si, mai ales, educatie? Oare doresc ei contraceptie sau noi suntem cei care dorim contraceptie pentru ei?

Iata ce se intampla, la mijlocul anilor ’70, in aceasta tara, in legatura cu problema „planning-ului familial”, dupa cum ne povesteste Matthew Connelly, istoric american, in cartea sa „Fatal Misconception” (Harvard University Press, 2008): „USAID a expediat atat de multe contraceptive, incat nu stia cum sa le mai tina inventarul si cum sa pastreze prezervativele ca sa nu se deterioreze in depozite.” (p.241)

„In 1975, el [Reimert Ravenholt, directorul Biroului pentru Populatie al USAID, 1965-1979, in prezent, presedinte al Population Health Imperatives, Seattle, SUA, n.tr.] a descoperit ca programul filipinez „se ducea la fund”. Seful Comisiei pentru Populatie, Rafael Esmundo, l-a asigurat „ca toti suntem determinati sa saturam [cu contraceptive] comunitatile rurale”. Cand acestia nu puteau distribui destule contraceptive, Ravenholt intreba, „ce naiba se intampla”, cu ceea ce el numea „mlastina planificarii familiale din Filipine”. Ambasadorul SUA s-a intalnit cu Ferdinand Marcos, care l-a chemat imediat pe Esmundo.  Mercedes Concepcion (sociolog filipinez) s-a plans unui oficial al Bancii Mondiale ca daca ei [filipinezii] nu vor putea sa demonstreze „rezultate favorabile”, vor fi fortati „sa aleaga intre integritatea profesionala si presiunea agentiei donatoare”. (p.336)

 

 

 

 

 

 

 

Dezbateri despre avort in Mexic

O campanie de protest a fost inceputa in Mexic impotriva depenalizarii avortului in capitala acestei tari, condusa de primarul Marcelo Ebrard. Aceasta depenalizare autorizeaza avortul fara restrictie pana in saptamana a 12-a de sarcina. Pana in prezent, 16 din 31 de state ale Republicii Federale Mexic au refuzat legalizarea avortului. Statele care au autorizat avortul, au facut posibila procedura in caz de viol, incest sau de pericol pentru sanatatea mamei. Partidul Actiunii Nationale, de care apartine presedintele mexican Felipe Calderon, se afla printre initiatorii acestei miscari de opozitie. (Le Figaro.fr, 16 decembrie 2009)