Marturie: dr. Angela Lanfranchi, doctor in medicina, chirurg mamar, vorbeste despre cancerul mamar
Sursa: New Feminism, 2 februarie 2012
Cu titlu de introducere, astept cu nerabdare sa impartasesc, pe acest blog al Noului Feminism, ceea ce am invatat, in calitate de chirurg mamar, medic, mama si sotie. Inainte de a i se adauga cuvantul „nou”, am fost atasata de acesta, am fost intotdeauna o „feminista de tip nou” in inima.
Cand eram la colegiu, in perioada 1967-1971, am urmat niste cursuri speciale (pre-med), la o universitate din Long Island, cunoscuta pentru programele sale stiintifice, dar si pentru ca a fost primul colegiu cu o explozie a folosirii drogurilor in campus, incat a intrat in atentia stirilor nationale. Razboiul din Vietnam a trimis o parte din prietenii mei in ’Nam, schimbandu-i pentru totdeauna. Revolutia sexuala era in plina desfasurare si, cu parere de rau, am participat la ea cu entuziasm. Scoala de medicina din DC a fost grea, cu un mediu ostil. Baietii de acolo mi-au spus ca eu as fi fost cauza mortii colegului lor, deoarece ei au fost detasati (in Vietnam) dupa ce le-am luat lor „locul” la scoala de medicina. Erau „prea multe” femei in clasa (21 din 210), cu gandul la maritis, care nu intentionau sa practice in veci. Multi dintre profesori erau de aceeasi parere. Nu eram desteapta, dar am fost doar noroc la teste cu variante multiple, chiar daca sfidam sansele in mod consecvent. Oricat de rai ar fi fost colegii mei de la medicina, nu se puteau compara cu colegii rezidenti chirurgi in timpul practicii. Nu a fost intamplator faptul ca erau doar 1200 chirurgi de sex feminin in toata tara, la inceputul rezidentiatului meu in chirurgie. Acest fapt chiar m-a intarit.
Din fericire, l-am intalnit pe sotul meu, care lucra tehnician in sala de operatie, la spitalul universitar, in ultimul an. Avem o casatorie buna, de 37 de ani. Anii lungi de instruire in medicina de familie, chirurgie generala si apoi in comunitatea Vascular Fellowship, au lasat anii sa se scurga rapid, astfel incat abia la 17 ani de la casatorie am avut primul si unicul meu copil, la varsta de 41 de ani. Daca as fi stiut atunci ceea stiu acum, ca fertilitatea scade foarte mult la acea varsta, nu as fi asteptat atat de mult pentru a incerca sa am primul si unicul meu copil. S-ar putea chiar sa fi fost prea pesimista sa incerc. Sotul meu a fost cel care a ramas acasa cu copilul, astfel incat fetita noastra a putut obtine o educatie, care ar fi cea mai potrivita pentru a fi fericita, sanatoasa si sigura. Ea da dovada de asta si mai mult decat atat.
In cursul carierei mele profesionale, am observat ca exista tot mai multe si mai multe femei tinere cu cancer de san, decat ar trebui sa existe, si ca incidenta a crescut de la 1 la 12, cand am absolvit facultatea de medicina, la 1 la 8, in doar 30 de ani. Cand m-am uitat la factorii de risc, mi-a devenit clar faptul ca contraceptivele orale, avortul provocat, si sarcinile intarziate erau responsabile de un mare numar de aceste tipuri de cancer incipient de san. Faptul ca am avut paciente de 20 de ani cu cancer de san si le-am vazut cum mor la 30 de ani m-a facut sa doresc sa incerc sa fac ceva care sa previna aceste tipuri de cancer. In acest scop, in 1999, am co-infiintat Institutul de Prevenire a Cancerului Mamar, care educa publicul si profesionistii din medicina cu privire la riscurile de prevenire a cancerului mamar.
Vechiul feminism cauta egalitate cu barbatii, prin controlul complet al reproducerii, cu folosirea contraceptivelor orale si sprijinirea necesara data avortului. Fara ele, femeile simteau ca nu vor putea urca niciodata pe scara ierarhica a unei corporatii. Era ca si cum femeile aveau nevoie sa-si traiasca viata cu cu aceeasi lejeritate sexuala ca si barbatii, pentru a realiza egalitatea. Credeam ca puteam avea copii oricand ne doream, indiferent de varsta. Ii putem avea chiar fara sot. Avem nevoie doar sa cumparam un depozit de la o banca de sperma.
Daca am fi stiut atunci ce stim acum: ca contraceptivele orale sunt incluse in Grupa 1 de carcinogeni pentru cancerul de san, de col uterin si de ficat; ca avortul cauzeaza cancer mamar, nasteri premature si grave probleme psihologice; ca femeile au nevoie de barbati, precum copiii au nevoie de tati; ca actul sexual declanseaza modificari hormonale in noi, modificari care ne leaga de partenerul nostru… Teoriile feminismului vechi, indiferent de cat de puternic sau de sincer au fost imbratisate, nu au putut schimba legaturile tari din creierul nostru sau din inimile noastre. Este greu sa ne uitam inapoi si sa recunoastem ca am gresit atat de mult cu referire la atatea lucruri.
Este speranta mea ca, prin impartasirea acelor lectii, atat de dureros invatate, femeile se vor vindeca si vor ajuta o noua generatie sa se bucure de roadele Noului Feminism. Sper ca femeile sa invete modul in care ele sunt diferite de barbati si de ce aceasta diferenta este un lucru bun.
About Post Author
