Irina, 28 ani (2013-04-13)

Am găsit adresa dvs. pe unul din site-urile provita. Am citit o carte de la Scoala Brancoveneasca despre avort de curând, când eram in liceu mi-aduc aminte ca am citit o broșur[ anti-avort tot de la Scoala Brancoveneasca.

Eu nu am facut avort, dar acest subiect trezeste in mine un sentiment…pe care nu mi-l pot explica in cuvinte. O pun poate pe seama faptului ca am fost o ignoranta in ceea ce priveste avortul si o viata de cuplu sanatoasa. De cate ori citesc despre avort simt o durere in suflet, ceva ce parca nu poate fi mangaiat. Poate ma simt vinovata ca am doua prietene care au facut avort, si eu ca prietena \\\”foarte buna\\\” nu am incercat sa le conving desi ma gandeam ca nu e bine. Erau sa vina pe lume doi copii, de care eu am auzit, la unul dintre ei vazusem chiar si ecografia, as fi putut sa lupt mai mult sa le conving pe prietenele mele sa nu faca avort, dar nu am facut-o. Eram prea preocupata de mine si de fericirea mea. Acum una dintre ele nu poate face copii, desi s-a casatorit cu baiatul cu care ramasese insarcinata. Renuntase la copil pe motivul ca nu va avea cu ce sa-l creasca, a facut avortul si apoi dupa cateva luni, prietenul ei a primit 10.000 euro de la seful lui in urma unui contract important si neasteptat, iar situatia lor materiala a devenit din ce in ce mai buna. Acum ar fi trebuit sa aiba un copil de 2 ani. Iar cealalta prietena a facut avort pentru ca nu mai stia cu cine l-a facut, isi inselase actualul prieten cu fostul prieten. A ramas insarcinata. Prietenul ei a spus ca nu e dispus sa creasca copilul altuia, iar ea a facut avort. (Mai facuse un avort in liceu). Apoi s-a despartit de baiatul acela, si are o relatie cu altcineva, dar si aici intampina greutati. Stiu ca si-a dorit copilul, a calculat si si-a dat seama ca era al celui pe care il iubea, stiu ca sufera enorm, probabil are si cosmaruri, nu are un loc de munca, a suferit mult si fizic dupa avort. A stat in pat, a avut dureri mari, dereglari hormonale etc. Acum ar fi trebuit sa aiba un copil de 5 ani si unul de 2 ani…

Am vazut filme despre avort (4 luni ,3 saptamani si 2 zile, Strigatul mut), ma gandeam ca daca eu voi fi pusa in situatia de a avea o sarcina nedorita (sau mai bine zis inoportuna, ca orice femeia are scris in codul ei genetic dorinta de a da viata), sigur nu voi face avort. Apoi cand venea momentul sa fac un test de sarcina eram pusa la indoiala, mi-era frica… Relatiile mele de cuplu au fost foarte haotice si exact pe dos decat ceea ce imi doream eu sa fie. Cu cat imi doream mai mult sa fiu iubita si am o viata frumoasa cu atat mai mult nu stiam decat sa ma ofer pe mine, ca sa primesc o afectiune schimonosita si de fiecare data murdara si carnala, simteam acest lucru dar vroiam sa ma mint, traiam cu speranta ca poate voi fi iubita pentru cine sunt, nu pentru o partida sau doar vazuta, stiti cum se spune acum, ca o \\\”amica de sex\\\”. Vroiam sa se vada ca sunt o fiinta delicata, feminina, un om cu principii. Dar faptele mele nu aratau asta. Eram vulgara, uneori chiar baietoasa, si aroganta  si … nici nu mai zic…

 

E trist cum noi, femeile, suntem dispuse sa facem orice pentru a fi iubite. De multe ori constiinta iti spune ca nu e bine sa te oferi asa, ca nu asta e solutia, de ce sa faci tot posibilul sa fii apreciat pentru calitati trupesti, de ce sa fii in stare sa te faci presul cuiva doar pentru un dram de afectiune, cand poti sa iti doresti o calitate a sufletului mai presus de trup, sa-ti doresti sa lucrezi inlauntrul tau, sa scapi de egoismul tau, de viclenia ta, de rautate etc. nu doar de celulita sau de vergeturi. Sa ne dorim o demnitate mai ferma decat sani mai fermi, sa imbracam chipul blandetii mai presus de hainele in trend. Sa ne dorim sa ne placa mai mult Dumnezeu (care oricum ne iubeste si neconditionat este alaturi de noi) decat sa ma placa X sau Y, care e saracul doar un alt baiat plin de frustari ca si mine, care e la fel de nehotarat ca si mine, care poate sa zica acum ca ma iubeste si maine sa uite sau chiar sa nege total acest lucru.

 Relatia de cuplu daca nu este una fireasca te lasa cu urme adanci in suflet. Ma gandesc de cate ori mi-a spus mama sa fiu cuminte, ca sa fiu fecioara la casatorie, ca asa e bine in fata lui Dumnezeu. Saraca, stia cat avusese ea de indurat ca ea nu si-a ascultat mama, facuse si avorturi multe intre mine si sora mea, tata e alcoolic si in familie erau numai certuri si scandaluri.  Evident, dupa un timp mi s-a parut ceva demodat, am calcat peste cuvintele ei, o judecam ca e cam proasta ca indura atatea si speram ca viata mea de familie sa nu fie la fel. Si incercam cu disperare sa obtin acest lucru: o \\\”familie fericita\\\”. Repet, nu am facut avort. Nu am ramas insarcinata. Dar faptul ca mi-am dat sufletul odata cu trupul in mai multe parti, in nenumarate randuri, pentru o placere de moment (pe care o numeam \\\”fericire\\\”) fara a simti o binecuvantare a lui Dumnezeu, pe mine m-a distrus aproape. Probabil ca un avort ar fi pus capat la toate (tentative de sinucidere am avut oricum si fara sa fi facut un avort). O suferinta cumplita, pe care nu mi-o puteam explica, toate relatiile se terminau cu o suferinta enorma, cu un chin cumplit in sufletul si in mintea mea, parca ceva se rupea din mine.

 Imi vine in minte si ma gandesc ce-are asta a face cu avortul… Undeva, in mintea mea, are. Acum in revistele pentru adolescenti se vorbeste despre sex si despre masturbare ca fiind ceva firesc si normal, dar despre sentimentul de vinovatie si despre durerea sufleteasca de dupa nu vorbeste nimeni. Acestea se acopera cu o geanta la moda, cu o muzica faina si cu alte cele. Si apoi ne trezim tristi, incapabili sa avem o relatie sanatoasa, frustrati si asa mai departe. Iar ma intreb ce are a face cu avortul? Pai are, ca de cele mai multe ori toate aceste intamplari sunt premergatoare unui avort.

 Eu nu am facut niciunul pentru ca m-a ferit Dumnezeu, dar prin faptele mele am fost in pericol oricand. Nu le condamn pe cele care fac avort, pentru ca de multe ori ele ajung in acest punct ca trezite brusc dintr-un somn al ratiunii. Ma condamn mai intai de toate pe mine, pentru ca de multe ori constiinta mi-a vorbit si eu nu am vrut sa o ascult. Si apoi condamn lipsa de interes a societatii, decat sa avem ore de educatie sexuala in scoli poate ar fi mai bine sa avem lectii de moralitate in familie (dragi parinti,moralitate si nu morala), poate ar trebui sa ne ducem cu fetitele mai des la biserica, poate ar trebui sa avem o relatie mai apropiata cu Dumnezeu, sa ii cerem ajutorul, sa avem un duhovnic cu care sa discutam problemele noastre.

 Mi-e teama ca gandurile mele sunt dezordonate si cu multe paranteze.

 De altfel consider ca nu sunt in masura sa dau sfaturi. Dar am simtit ca trebuie sa spun ceva din propria mea experienta ca poate cine stie cui va folosi candva.

Leave a Reply