Sursa: Genethique.org
Algoritmi, supercomputere, aplicații mobile …, inteligența artificială se pierde într-o nebuloasă ale cărei contururi ne scapă. Anne-Laure Boch, neurochirurg, medic la Hôpitaux de Paris, doctor în filozofie, evocă riscurile inerente invaziei tehnicii în cotidianul sănătății.
Genethique.org: – Vorbim mult despre obiecte inteligente pentru obiecte conectate, vorbim despre progres?
Anne-Laure Boch: – Majoritatea acestor obiecte sunt în cel mai bun caz comode, dar sunt departe de a fi inteligente! În ce mod este un senzor de ritm cardiac „inteligent”? Desigur, acesta poate fi conectat direct la un stimulator cardiac, ceea ce permite un control mai fin al parametrilor acestuia din urmă. Stimulatorul cardiac poate fi, de asemenea, controlat de la distanță de un centru de cardiologie dematerializat. Poate fi convenabil, eficient, profitabil… până în ziua în care un hacker preia controlul stimulatorului și îți trimite un SMS prin care se solicită plata unei răscumpărări, cu amenințarea deconectării imediate a dispozitivului, care te ține în viață! În acest moment, nu știu dacă vom considera acest lucru „inteligent”…
Fără a merge la aceste extreme, rețineți că realitatea relației noastre cu computerele, cu roboții, cu mașinile este că ele se strică foarte des, că învechirea lor se întâmplă rapid, că durata de viață a tehnologiilor este foarte scurtă și necesarul lor de energie e foarte ridicat. În ficțiunea științifică, roboții sunt aproape nemuritori. Dar, în realitate, acest lucru este departe de adevăr. Cât de des trebuie să-ți încarci telefonul mobil? Și cât durează computerul dvs., înainte de a fi nevoie să-l actualizați sau chiar să-l înlocuiți? Când aceste tehnici sunt „încorporate” în corpul dvs., nu veți mai putea glumi cu software-ul sau actualizările de baterii pe care producătorul vi le oferă spre cumpărare. Toată această tehnologie este mai întâi de toate de o fragilitate extremă. Ea face utilizatorul dependent de piață.
G: – Crește provocarea umană?
A-LB: – Transhumanismul se mândrește cu îmbunătățirea corpului uman prin implanturi electronice, care au ca scop creșterea performanței inteligenței naturale, în special performanța memoriei, cu scopul de a ne face mai asemănători cu inteligență artificială. Vom trage corpul biologic de partea mașinii, deoarece nu am reușit să tragem mașina de partea biologică; încercăm să înlocuim bucăți de viață pentru a face să pară o mașină, pentru a ridica inteligența umană la înălțimea unei mașini. Ce regres!
G: – Păreți că sugerați că întreprinderea [transumanismului] este sortită eșecului?
A-LB: – Dacă scopul vieții tale este să faci un lucru mecanic, de robot, să funcționeze foarte bine, afacerea poate avea succes. Din punctul de vedere al producătorului, care ar dori să amplifice o mică funcție foarte specifică în casa ta, să te limiteze la o sarcină specifică, din acest punct de vedere și numai din acest punct de vedere, este progres. De exemplu, armata va consolida rezistența soldaților săi în luptă. De acolo să spunem că va îmbunătăți dezvoltarea personală a soldaților!… Scopul real al vieții umane este dezvoltarea individului, cu ceilalți, de către ceilalți și pentru ceilalți. Din acest punct de vedere, dacă ne bazăm pe transumanism, ne expunem unei dezamăgiri teribile. Nu este cinic să te prezinți ca fiind în slujba oamenilor, când, în realitate, vrei să-i bagi în sclavie, să-i transformi în roboți mici, dedicați executării unei sarcini sau alteia?
G: – Cu toate acestea, deja folosim implanturi pentru a trata cu succes anumite boli, mă gândesc la epilepsie sau boala Parkinson?
A-LB: – Neurochirurgia funcțională s-a dezvoltat în principal pentru mișcări anormale, în principal, pentru boala Parkinson și tremurul pe care ea îl generează. Modificând anumite circuite neuronale, putem elibera mișcarea și reduce tremurul, rezultatele sunt convingătoare. Dar ceea ce este mai degrabă îngrijorător e că, în timp ce îmbunătățim prin acest proces simptomele negative, tremurul, ne confruntăm cu efecte secundare, în special psihologice: depresii nervoase, dezinhibiții… Acest lucru provine din faptul că selecția anatomică din zonele care trebuie stimulate este imperfectă. Cu toate acestea, pentru aceste aplicații, ele nu sunt „decât” efecte secundare.
Am putea avea ca obiectiv utilizarea unui efect primar pentru a modifica o capacitate psihologică sau alta, pe care am putea să le considerăm jenante… Mai întâi în patologii reale, cum ar fi depresia, anorexia, bulimia, de exemplu . Dar, probabil, pe termen scurt, vom trece la indicații de „confort”. De exemplu, în cazul persoanelor care sunt doar puțin triste sau care doresc pur și simplu să slăbească… există întotdeauna un continuu între persoana bolnavă și persoana normală. În psihiatrie, este destul de ușor să treci de la patologia grea la ceva ce poate fi văzut pur și simplu ca o caracteristică a personalității: de la depresia nervoasă la tristețea simplă, nu există o soluție de continuitate. Riscul este să uiți obiectivul de dezvoltare a persoanei, să fii mulțumit de cel al adaptării la mediul său, în special profesional, deoarece acolo sunt cele mai multe constrângeri: poate implanturile vor deveni esențiale pentru angajare în anumite posturi? Într-o „lume mai bună”, vom cere oare oamenilor să se supună stimulilor creierului, care îi fac să suporte insuportabilul? În loc să oferim oamenilor interes pentru muncă, noi adaptăm un mic robot zâmbitor… Implanturile sunt apoi folosite pentru a face creierul nostru să răspundă ca o mașină supusă cererilor. Ajungem să împingem prea departe cinismul și utilitarismul.
G: – Aceste implanturi conectate difuzează informații despre noi în toate direcțiile. Ne putem proteja pe noi înșine?
A-LB: – Într-adevăr, aici intrăm pe un teren foarte periculos. Dacă sursa este integrată în persoană, totul poate fi manipulat în scopul cel mai bun și, eventual, în scopul cel mai rău. Cel puțin, în societate, așa cum este ea, riscul este cel al prefacerii totul în marfă. Toate aceste gadgeturi de care depindem sunt scumpe. După ce le-ați achiziționat, va trebui să le actualizați, să le reparați … Odată instalate, veți fi disponibil pentru producător. Ce se va întâmpla dacă nu mai plătiți cele mai noi implanturi? Apar deja cazuri de persoane bolnave, îmi veți spune. Întocmai, dar acești oameni sunt bolnavi! Nu au de ales! Când folosim aceste tehnologii în indicații la limita patologiei, atunci când ne modificăm condiția naturală pentru a o „îmbunătăți”, ne plasăm mai ales în situații de pierdere a autonomiei noastre față de producător și de implant,care trebuia să ne îmbunătățească, și care, de fapt, ne-a alienat. Și astfel, pentru beneficii relativ minore, devim extrem de fragili.
G: – Cum explicați această comercializare a funcțiilor noastre umane, ale corpului uman?
A-LB: – Societatea de consum are un singur obiectiv, care este îmbunătățirea. Și astăzi, exteriorul nostru este foarte bine echipat: casele noastre sunt pline. Prin urmare, este necesar să se investească pe noi piețe, cele ale mediului intern: biologia și medicina sunt noile frontiere ale societății de consum. Astăzi, nu mai putem vorbi de mediul natural, tot ce ne înconjoară iese din industrie, nu există lucru pe care să-l fi confecționat noi înșine, suntem aproape la saturație. Deci industria se îndreaptă spre interiorul corpului. Acesta este deja cazul pacienților care au proteze care îi ajută, dar există o categorie uriașă de oameni sănătoși. Sunt sănătoși doar atât timp cât se referă la o normă naturală. Odată ce acest standard va exploda, ei se vor îmbolnăvi ca oricare altul! Dacă reușim să scăpăm de normele naturale, să creăm o nouă normă mai „constrângătoare”, vom crea cu adevărat o nouă piață, o piață a „interiorului”, înțeleasă în ambele sensuri ale termenului: vom echipa omul și noi vom folosi elemente din corpul său, celule, organe… pentru a aduce întregul ansamblu în vastul flux de mărfuri.
G: – Pentru a intra pe această piață a interiorului uman, trebuie să-l putem înțelege și copia. Vorbim despre sintetizarea ADN-ului. Este o veste bună?
A-LB: – ADN-ul sintetic este o altă mare promisiune a transumanismului… Ghinion! Când chimia pretinde să înlocuiască biologia, apoi biochimia, nu avem de-a face decât cu reducționismul! Este efortul analitic ce a permis științei să iasă din secolele XVI și XVII și să se transforme în tehnoștiință. A analiza înseamnă a decupa. Fiecare funcție a fost studiată separat, dar devine foarte dificil să punem toate aceste funcții împreună pentru a reface sinteza. Bucățele mici de funcții pot fi îmbunătățite din când în când… Vor fi ele apoi compatibile cu ansamblul? Ceea ce Leibniz a numit „composibil”, posibilul-ansamblu, nu este susținut în mod corespunzător, deoarece este prea dificil. Modificarea unui compus dintr-o celulă poate provoca o cascadă de efecte asupra altor sisteme, deoarece totul este conectat. Și trebuie să ne temem că suntem complet copleșiți de efectele dăunătoare a ceea ce am fabricat. Aceste recompoziții sunt sortite eșecului programat sau, în cel mai bun caz, multor accidente, de unde multă suferință și multă dezamăgire.
G: – Acest tip de căutare, care are ca scop împingerea constantă a limitelor și care pare departe de interesele cotidiene, poate avea un impact asupra pacienților?
A-LB: – Da, din păcate. În prezent, limbajul de marketing este omniprezent, dând iluzia că mâine va fi mult mai bine. Oamenii sunt nefericiți pentru că au impresia că sunt bolnavi prea devreme, că se nasc prea devreme; ei sunt convinși că este suficient să mai așteptăm puțin ca să depășim boala și moartea… Sunt convinși că tot ce se poate întâmpla greu în viață – suferința, îmbătrânirea, moartea… – nu este esențial, ci conjunctural. Rezultatul este că sunt și mai neputincioși în fața realităților capriciilor existenței, a fatalității destinului uman, care înseamnă că, odată născuți, trebuie să murim într-o zi. De-a lungul timpului, mi s-a întâmplat să observ că această suferință mentală crește la pacienții noștri, care refuză să-și asume boli, pentru care nu există nici un tratament până în prezent, deoarece, cred ei, în câțiva ani vom putea să le vindecăm. Acest tip de convingere previne o anumită formă de fatalism, care este un mod de a accepta evenimentul dureros al bolii.
G: – Ceea ce spuneți dvs nu este neapărat plăcut pentru un pacient să audă!
A-LB: – Cred că dacă este uman să depășești boala, este uman să ne acceptăm și starea noastră. Și acest lucru devine din ce în ce mai dificil. Nu se face nimic pentru a ne ajuta să ne acomodăm cu boala sau cu handicapul. Deficiențele noastre sunt considerate a fi corectate prin achiziționarea celui mai recent gadget la modă. Întotdeauna trebuie să cumpărăm „ceva” care ne va salva, ne va transcende, ne va face atât de deștepți, ne va face mai puternici, mai durabili… De îndată ce începem să ne înțelegem pe noi înșine ca pe o sumă de funcții, trebuie în mod constant să le „actualizăm”, pentru a rămâne eficienți. Și când nu mai este posibil, când, în ciuda tuturor lucrurilor, vine declinul fizic sau mental în raport cu un ideal menținut cu mare publicitate (idealul tinereții veșnice, de exemplu), ne scufundăm în disperare și preferăm să tragem cortina. Intoleranța condiției naturale este fundamentul eutanasiei.
About Post Author
