Scrisoare deschisa adresata Excelentei Sale Alexandre Vassalo, ambasador al Portugaliei la Bucuresti

Excelenta voastra,

Reprezentantii organizatiilor provita din Romania privesc cu mare ingrijorare actiunile de schimbare a legislatiei avortului in tara dvs. Din pacate, rezultatele majoritatii acestor referendumuri, cum este si cel care va avea loc in tara dvs., Portugalia, in ziua de 11 februarie 2007, au condus la introducerea legislatiei favorabile avortului. Se intampla astfel pentru ca, la nivel mondial, incepand din anii ”60, s-a instalat un model juridic si social, care favorizeaza atitudini neomenesti, care sunt favorabile mortii. Aceasta viziune a marcat inceputul unei perioade negre in istoria omului. Protejarea fiintei umane in toate stadiile vietii sale biologice a constituit o idee constanta de-a lungul timpului. In acest aproape jumatate de secol, a fost rasturnata aceasta buna traditie, iar in locul ei au aparut o multime de concepte care au ca finalitate acceptarea culturii mortii.

Lumea crestina, prin marea ei traditie, are o viziune despre om centrata pe sustinerea vietii lui, in toate situatiile. Din aceasta perspectiva, de-a lungul mileniilor de traditie crestina, avortul a fost inteles peste tot drept o crima. Astfel, pana in anii ”60, legislatia majoritatii tarilor occidentale restrictiona avortul. In ultimele decenii, pe fondul dezvoltarii unei industrii sexuale, cateva generatii de oameni, care astazi se afla la maturitate, au acceptat crima avortului. Privind astfel lucrurile, intelegem de ce o mare parte din acesti oameni, maturi si tineri, nu mai inteleg vechea traditie. O mare parte din cei care fac parte din generatia matura, care a acceptat avortul, manifesta un tip de ostilitate fata de schimbarea in bine a conceptiilor pervertite despre viata. intelegem ca au fost partasi de-a lungul vietii lor la aceasta crima, iar schimbarea lor presupune o trecere peste multe obstacole psihice. In acelasi timp, e usor sa vedem ca tinerii au fost privati de informatii necesare, ca si de cultura traditionala, invataturi care pot aduce o lumina adevarata asupra avortului, vietii sexuale si contraceptiei.

Ne bucuram ca, in ultimii ani, chiar in sanul stiintei, au aparut voci care sustin ca omul are aceeasi inzestrare, pornind de la momentul conceperii si pana la stadiul de fat si copil. O asemenea conceptie o imbratiseaza si o sustin mai ales geneticienii, cei care au cunostintele cele mai noi despre viata biologica a omului.

Si in plan politic asistam la o schimbare de atitudini. Situatia se schimba in SUA, acolo unde, prin procesul celebru Roe vs Wade, din 1973, s-a dat tonul acceptarii legislatiei pro-avort in lumea occidentala. Este un fapt de mare notorietate acela ca actualul presedinte american a avut curajul sa suspende finantarile marilor fundatii care promoveaza avortul in lumea occidentala si mai ales in tarile foarte sarace din Asia si Africa.

Legalizarea avortului a adus lumii mari dezastre. Statisticile arata ca, incepand cu anii ”70, numarul de imbolnaviri de cancer mamar si cervical au crescut an de an. In aceeasi perioada, a aparut unul dintre cele mai mari dezastre, care este boala HIV/SIDA. Raspandirea ei fulgeratoare a fost determinata de acceptarea pe scara mondiala a modelului de sexualitate deschisa, model bazat pe acceptarea avortului si practicarea contraceptiei.

Avortul este judecat in multe situatii in raport cu ideea de libertate. Acest mod de a intelege omul face ca marile conceptii despre viata umana sa fie diminuate. Nu poate fi inteleasa libertatea decat in conditiile in care omului i se ofera posibilitatea adancirii vietii sufletesti, a vietii spirituale, ceea ce este de neconceput, in conditiile acceptarii practicarii avortului. Sustinatorii feminismului aduc adesea in discutie ideea privarii femeii de drepturi. in acest fel, avortul este inteles ca un act chirurgical si nu ca o crima. Din pacate, sustinatorii feminismului sunt orbi la nedreptatile facute copiilor nenascuti, caci legislatia pro-avort, de fapt, da voie ca ei sa fie ucisi fara ca autorii sa suporte consecinte juridice.

Cei care sustin liberalizarea legislatiei avortului, in mare parte, aduc in discutie cresterea numarului de avorturi ilegale. In realitate, privind situatia Poloniei si Irlandei, avortul ilegal constituie un argument neprobat in practica. Si Polonia, si Irlanda au o legislatie restrictiva la avort, iar statisticile arata un numar foarte mic de avorturi ilegale inregistrate in ultimii ani in aceste tari. Mai mult, un recent raport al ONU arata ca starea de sanatate a femeilor este mai buna in tarile in care avortul este restrictionat. Mortalitatea materna este mai mare in SUA si Rusia, decat in tarile in care avortului este restrictionat (Polonia si Irlanda).

De multe ori, atunci cand s-a vorbit despre legalizarea avortului, a fost adusa in discutie si situatia din Romania de dinainte de 1989. Deplangem moartea cauzata a femeilor din Romania de dinainte de 1989, dar aceste tragedii au fost posibile in conditiile precaritatii sistemului sanitar din perioada comunista. Din pacate, multe din argumentele care vorbesc despre legatura dintre din comunism, dictatura si interzicerea avortului sunt false. Situatia femeii din Romania a fost proasta, inainte de 1989, nu din cauza interzicerii avortului, ci din cauza conditiilor proaste in care a trait. Dictatura comunista din Romania a nesocotit, in marea majoritate a actiunilor sale, fiinta umana. In acea perioada, omul era socotit ca fiind un simplu element intr-un angrenaj socio-economic. De fapt, avortul a fost o idee de baza a ideologiei comuniste, caci a fost legalizat pentru prima data in fosta URSS, si toate tarile comuniste au aplicat, dupa aceea, acest model.

Legalizarea avortului a adus mari dezastre oamenilor din Romania. Numarul avorturilor a crescut cum nu s-a mai intamplat aproape nicaieri in lume. In 1990, la o populatie de 22 de milioane de oameni erau inregistrate, in mod oficial, un milion de avorturi. Si astazi avortul se mentine la acelasi nivel. Numarul de avorturi raportat la populatie este aproximativ de trei ori mai mare in Romania decat in Marea Britanie. Liberalizarea vietii sexuale – pe fondul acceptarii avortului si al promovarii contraceptivelor – a declansat cresterea vertiginoasa a numarului de boli sexuale si HIV/SIDA, situatie care nu mai poate fi controlata in acest moment.

Niciodata in istoria contemporana a Romaniei, populatia nu a scazut atat de dramatic. Cauza principala este scaderea numarului de nasteri, ceea ce conduce la o imbatranire rapida a populatiei. Un raport recent realizat de World Population Prospects 2000, institutie aflata sub patronajul ONU, arata ca, pana in 2050, populatia Romaniei va scadea de la 21,6 milioane la 18 milioane de oameni.

Situatia Romaniei nu este una singulara in Estul Europei. intr-o situatie similara se afla marea majoritate a tarilor foste comuniste, tari in care libertatea avortului a fost maxima. Si, pe fondul crizelor economice si politice, in aceste tari, ca si in Romania, modelul sexualitatii deschise este pe cale de a prinde radacini. Din aceasta perspectiva, tarile occidentale au o mare influenta asupra tarilor foste comuniste caci ele impun modele legislative si moravuri noi.

V-am prezentat aceste opinii si informatii ca sa intelegeti ce grave consecinte ar putea avea schimbarea modelului legislativ al avortului in tara dvs, Portugalia.

Cu respect,
Larisa Iftime, Asociatia Provita Media, Bucuresti, 19 ianuarie 2007

Scrisori deschise © Asociatia Provita Media

About Post Author

Varia

Leave a Reply