În Franța, prima generație de copii născuți din donații anonime de gameți dorește să-și facă auzită vocea

Sursa: Le Figaro

„Suntem o generație de oameni abandonați, orfani de originile noastre”… Într-un moment în care problema procreării asistate medical revine în prim-planul scenei mass-media din Franța, prima generație de copii născuți din donație anonimă de gameți din această țară vrea să-și facă auzită vocea. „Avem acum peste 40 de ani de experiență cu aceste tehnici. Deschiderea procreării asistate medical implică în primul rând obligația imperativă de a ține cont de experiența noastră, cea a părinților și a donatorilor”, afirmă membrii asociației Procreare anonimă medical (PMA), care fac campanie pentru acces la origini, pentru o dezbatere complexă, în care să fie auziți și susținătorii anonimatului. „La 12 ani, am început să am îndoieli. Am avut probleme să găsesc asemănări între mine și tatăl meu. În timpul unei plimbări pe malul apei, el mi-a mărturisit în cele din urmă că nu era el cel care mă crease. Am sărit în brațele lui. A fost un șoc, dar și o ușurare. Înainte îmi imaginam un viol, o adopție”, spune Clément Roussial.

În vârstă de 23 de ani, el studiază acum dreptul libertăților fundamentale, „influențat de istoria mea personală, motivat de un sentiment de nedreptate”, recunoaște râzând acest tânăr, născut datorită inseminării artificiale cu donator anonim. „La vremea respectivă, această revelație nu ne-a schimbat relațiile. Un tată este cel care te scoală în fiecare dimineață, cel care te învață cum să pescuiești … ”, explică Clément, înainte de a evoca partea mai întunecată a poveștii sale, din adolescență. „Am început să-mi caut originile. Am fost prea atașat de genetică. Aveam, de asemenea, impresia că fusesem făcut să semnez un contract fără să știu. M-am dus să consult un psiholog, apoi un doctor de la Cecos, unde fusesem conceput. El mi-a întins dosarul, dar știam că nu mi-l va da atunci, căci risca o pedeapsă penală”, spune Clément.

Să știi că o clinică Cecos deține secretul originilor tale genetice, că această identitate există, dar că îți este interzisă, este o „formă de tortură psihologică”, „partea istoriei imposibil de acceptat”, așa consideră toți copiii născuți din donație de gameți, membri ai acestei asociații. Ei doresc să fie nuanțat acest principiu. „Pledăm pentru recunoașterea dreptului copiilor de a-și cunoaște originile, când împlinesc vârsta majoratului și cu acordul donatorului”, a declarat Audrey Gauvin, președintele asociației.

„Un sentiment de nedreptate”

„Cunoașterea istoriei tale este considerată, în general, un drept. Este o chestiune de demnitate. Pentru mine, a decis legiuitorul”, suspină Thibault, 23 de ani, student la Sciences Po Paris. „Legea interzice chiar să se ofere acces la date ce nu sunt identificabile, chiar și la dosarul medical al donatorului, dacă descopăr că am o boală. Pentru mine, prevenirea este imposibilă”, subliniază acest singur fiu, care a aflat „aproape din leagăn” că s-a născut în urma unei inseminări artificiale cu donator.

„Suntem copleșiți de un mare sentiment de nedreptate, de umilință. Totul este din cauza acestei lipse: vizita la medic unde ți se solicită informații medicale cu privire la părinți, o remarcă anodină despre asemănarea dvs. cu unul dintre ei. Nu există nici o limită, în ceea ce privește imaginația, fantezia, este epuizant …”, adaugă Clément. Iar atunci când vine dragostea, întrebarea iese la suprafață din nou. „Nu vreau să transmit copiilor mei această parte a necunoscutului”, spune el. Thibault, personal, nu a făcut nici un demers pentru a-și afla originile. Odată cu trecerea la vârsta adultă, acest secret apasă tot mai mult asupra lui. „Cele două întrebări care mă bântuie sunt cele ale feței acestui tată genitor și cea a motivației sale de a da viață”, rezumă el. „Este o suferință profundă existențială. Și apoi, nici nu știu dacă donatorul care a permis existența mea e viu sau mort”.

Asociația PMA reunește acum și donatorii, care încep treptat să conștientizeze. Acesta este cazul lui Alain Tréboul care și-a donat sperma în 1974, în cadrul unei vasectomii. „Inițial, am spus da, pentru a ajuta cuplurile. Acum, aud mărturia copiilor care pun aceste întrebări și îmi spun că ei suferă și că nu mă întâlnesc. Dar eu aș fi gata să o fac, chiar dacă nu voi fi niciodată tatăl lor, chiar dacă am deja o familie”, explică acest bunic, care are șapte nepoți ai săi. „Dar nu văd de ce nu aș putea să le dau măcar o fotografie. Nu sunt deosebit de curios, însă interdicția este penibilă.”

Varia