Autor: Sebastian Moldovan, licentiat in fizica (1989) si teologie (1993), doctor in teologie, conferentiar la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna” din Sibiu. Preda cursuri de teologie morala ortodoxa, teologie sociala si bioetica crestina. Este autor si traducator a numeroase volume ce dezvolta probleme filozofice, de bioetica si de teologie.
1) Reactiile negative – mai mult sau mai putin vehemente – la adresa MpV nu sunt deloc o surpriza. Dimpotriva. Au insotit aparitia si istoria miscarii PV de la noi de la inceput (anii 90), inainte de a se importa in Romania neo-marxismul cultural… La Sibiu facem MpV din 1998. Am intalnit mereu aceleasi reactii publice: curiozitate amestecata cu doze diverse de adversitate (atat la autoritati si media, cat si la persoanele de pe strada), uneori travestita in indiferenta. Majoritatea trecatorilor (si aproape toate femeile) privesc piezis sau dupa prima privire intorc capul. O reactie similara in fata standurilor de promovare provita (de pe traseul MpV sau cele din curtile bisericilor de parohie): oamenii privesc cu coada ochiului ori de departe si le ocolesc. Foarte putini au curajul sa se apropie, sa puna mana pe materiale, sau sa intre in vorba… Exceptiile, cate sunt, sunt de regula tinerii!
De asemenea, reactiile de-a lungul timpului la abordarea subiectului avortului de catre preoti, in predica sunt in general negative. Uneori se comenteaza. Comenteaza preotii intre ei. Subiectul deranjeaza. Este indecent. Impovarator.
Amploarea si constanta acestor reactii trebuie sa aiba o cauza serioasa. Cred ca o stim cu totii: adevarul supara, pentru ca doare. Uneori este insuportabil…
Si adevarul este ca ceea ce au scris furiosii pe asfalt si pereti este chiar „adevarul lor”. Spus la mare suparare, pentru ca la mare durere… MpV n-a trecut pur si simplu pe niste strazi din localitatile noastre, prin fata privirii unor oameni. A trecut si pe acolo pe unde au scris cei suparati ca trece: prin viata lor intima, peste organele lor sexuale. Desigur, prin cele mai sexuale organe, care sunt mintea si constiinta noastra. De ce sa ne miram ca doare?
2) Cand persoana A confrunta (critica) moral persoana B, in acelasi timp isi afirma propria superioritate morala: implicit, A pretinde ca stie mai bine decat B ce este bine si ce este rau (in cazul dat, nu neaparat in general). De obicei, toti reactionam negativ la asemenea confruntari, cel putin in prima instanta, pentru ca ne este contestata competenta morala in ceea ce ne priveste. Nu ne place sa primim lectii de morala.
[Nota: Este o situatie de cand lumea, dar cei de azi primim inca si mai greu asemenea lectii din cauza narcisismul mai ridicat: este si foarte promovat (de advertising – „vinde bine” – etc) dar, mai important, este si o reactie de aparare le traume sufletesti (pacatele nepocaite, in termeni traditionali). La dureri sufletesti mari, apare reactia de aparare, care include efortul de salvare a stimei de sine sub o masca cu doua fete: cinica in afara, narcisista inauntru.
3) Un profesor american mi-a spus ca in SUA, in decurs de un deceniu, opinia publica majoritara in privinta LGBT a basculat de la o atitudine ostila la una de simpatie (nu o mare majoritate, dar perceptibila). Exista, desigur, multe cauze, intre care campaniile media au un rol important. Cel mai interesant aspect este ca aceasta schimbare este considerata o victorie morala, mai mult decat una politica. Castiga cei mai buni sau, nu mai putin important, pierd cei mai rai. Cum este posibil ca un comportament imoral pentru majoritatea unei populatii sa fie totusi acceptat moral? [Nota: Ca si in cazul avortului, o asemenea majoritate nu ar exista daca multi dintre cei care nu il practica, deci nu considera comportamentul respectiv bun in sine, nu l-ar aproba.] Putem vorbi de „spalarea pe creier”, de „ideologizare”, de „razboiul cultural” si nu gresim. Insa daca nu punem totul pe seama subliminalului ori a demonicului, trebuie sa fie ceva care ne face susceptibili la „spalare” sau ispita.
4) Cand cineva isi afirma superioritatea morala de cele mai multe ori il consideram arogant; si de cele mai multe ori isi pierde credibilitatea. Ceea ce a reusit pretutindeni miscarea LGBT a fost sa apara ca victima –doar in termeni morali; e suficient – a arogantei celor care au confruntat-o public, a celor care afirma superioritatea heterosexualitatii. [Nota: Nu intamplator argumentele „hate” si „fobia” sunt cele mai utilizate.]
Cand cineva nu vrea sau nu are puterea sa renunte la un comportament imoral sau sa recunoasca un esec personal grav (nu se pocaieste, in termeni traditionali), cel mai important lucru este negarea, respingerea sentimentului de vinovatie… [Nota: Deloc intamplatoare lupta cu vinovatia a scolilor psihoterapeutice necrestine si cu conceptia despre pacat a teologiilor moderne.] Din tot crestinismul, post-crestinismul nu retine nici macar ideea de iertare – numai greselile pot fi iertate -, ci doar pe cea de ne-judecare: nu mai exista superioritate morala, toate comportamentele consensuale sunt legitime. Exista, in schimb, autodiscreditarea morala a celor care pretind vreo superioritate. Nu este nevoie ca promotorii drepturilor la „libertate sexuala si reproductiva” sa se apere („pride-parades”, „coming-out”), ci doar sa raspandeasca mesajul „suntem judecati!”… Mai devreme sau mai tarziu, arogantii vor pierde majoritatea. [Nota: LGBT nu mai accepta statutul de toleranta. Cer recunoastere, afirmare.]
5) Cu atat mai mult cu cat, inevitabil, superiorii au, ei insisi, propriile slabiciuni. Cine ridica piatra?… Mesajele de pe asfalt si pereti au fost doar indecente si agresive, nu nesincere, nici prost-tintite, mai ales cele de pe peretii bisericilor. Prin care pereti – cel putin asa cred multi – ne afirmam superioritatea…
6) Daca MpV trezeste atata furie este si pentru ca trece peste rani adanci si nevindecate. Nu vreau sa spun ca MpV este moral ineficient, deci neavenit. Nici ca, in schimb, ar fi avenit tocmai pentru ca nu (mai) cerem incriminarea avortului. MpV este necesar moral pentru a ne reaminti public de tragedia avorturilor, care ne priveste si ne raneste pe toti. Ceea ce vreau sa spun este ca nu suntem dispusi sa primim lectii morale – nici macar in nume de tratament – decat de la cei pe care ii creditam cu autoritate morala. Insa credibilitatea si autoritatea morala nu se castiga dand lectii, ci (cu totul) altfel. MpV este necesar, dar nu este si suficient. Numai MpV, numai lectiile morale, sunt calea sigura catre discreditarea si infrangerea morala.
La finalul documentului oficial privitor la avort al Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane citim: „Biserica trebuie sa intreprinda un intreg efort de educare a omului de azi cu privire la scopul sexualitatii umane. Activitatea pastorala a preotului trebuie diversificata. Biserica va trebui sa sensibilizeze toti factorii care au ca obiect educarea populatiei sau se ingrijesc de sanatate; omul trebuie educat cu privire la ce inseamna adevarata tandrete si dragoste, trebuie educat sa-si puna ordine in propria-i viata, in conditiile sociale actuale .” (http://patriarhia.ro/avortul-78.html) Documentul dateaza din 2004. MpV din 2017 ne arata ca cele cinci imperative („trebuie”) ale fragmentului citat sunt de o tot mai mare actualitate.
About Post Author
