Autor: Larisa Iftime
Reflectii de dupa Marsul pentru Viata 2017
Pana nu demult, mass-media s-a caznit sa puna in dezbatere publica avortul, invocand numarul mare de avorturi din Romania. N-a reusit decat foarte putin. Societatea era muta si surda, intrucat mereu si mereu subiectul era legat de introducerea in scoli a orei obligatorii de educatie sexuala. Si daca nu a mers, inseamna ca la mijloc era ceva fortat, artificial.
Iata ca Marsul pentru Viata 2017, desfasurat in anul acesta in ziua de Bunavestire, la care au participat peste o suta de mii de oameni din toata tara si din Republica Moldova, ne arata ca dezbaterea se poate face acum dinspre societate spre mass-media. Si ne arata ca oamenii, romanii au inceput sa constientizeze ce inseamna cu adevarat avortul. Iar avortul inseamna moarte. Oricum l-ai privi inseamna moarte – fie ca e doar a copilului, fie ca e a mamei si a copilului.
Cu alte cuvinte, crudul adevar, „care doare” – avortul este moarte –, in sfarsit, a inceput sa fie spus in gura mare. De aceea s-au infuriat si multi opozanti, care nu au gasit mai cu cale sa-si exprime mania, decat prin mesaje obscene. A fost, de fapt, strigatul de durere al sufletului lor. Au vrut sa ne arate ca si ei sufera din cauza avortului. Pe de o parte. Pe de alta parte, e si strigatul nostru de durere. Nu suntem mai putin afectati si raniti decat cei care s-au opus marsului. Avortul afecteaza intreaga familie, ne afecteaza pe toti. Asa spun psihologii care au consiliat femeile ranite psihic si sufleteste de avort. Iar preotii stiu acest lucru si mai bine. Toata societatea noastra romaneasca este ranita de avort. Cum spunea Parintele Nicolae Tanase, „stam, ca popor, intr-o mare balta de sange”. Sa ne inchipuim acum cata durere, cata suferinta, cata frustrare a generat aceasta varsare de sange, la nivelul fiecarei familii, la nivel personal si la nivelul intregului neam.
Nu e de mirare ca toata societatea noastra e dezbinata, e rupta, unii sunt mai destepti, altii – mai fraieri, unii sunt spionii lui Putin, altii – spionii lui Soros. Unii sunt hoti, altii – ticalosi. Unii sunt desfranati si pacatosi, altii – virtuosii pamantului. Ne certam de dimineata pana seara, pe retelele de socializare, la TV, la radio, fara sa ne dam seama ca aceasta stare ne apasa sufletele si ne tine incatusati. Drept rezultat – suntem cu totii niste incrancenati. Cum putem creste, cum putem scapa de masti, cum putem merge mai departe, ca societate, cum ne putem gasi libertatea, ca oameni, daca avem sufletele impietrite si opace, incatusate in ganduri-clisee?
Iertarea – vindecare a sufletului
In miezul credintei noastre crestine sta iertarea. Iertarea vine daca imploram Mila Domnului, daca cerem lui Dumnezeu sa-i ierte pe cei care ne-au gresit noua si sa ne ierte pe noi, care le-am gresit lor. Nu vom gasi impacarea si pacea interioara atata timp cat nu ne vom cere iertare unii altora. Iertarea nu vine din aer, nu vine pur si simplu ca ne-am gandit la ea. Daca nu constientizam si daca nu spunem pe nume tuturor lucrurilor la care suntem partasi, e greu sa se instaleze linistea si pacea in sufletul nostru. Toti avem sufletele ranite si vulnerabile si toti tanjim dupa dragoste si caldura.
Cand spunem, in rugaciunea Tatal Nostru, „precum si noi iertam gresitilor nostri”, sa ne gandim si la o femeie din viata noastra care a facut avort – mama, sotie, fiica, sora, bunica… Sa-i iertam si pe tatii care si-au impins sotiile la avort sau pe cei care nu s-au putut opune. Sotii sa-si ierte sotiile, iar sotiile sa-si ierte sotii. Sa spunem „Dumnezeu sa le ierte pe cele peste 10 mii de mame, care au murit prin avort, impreuna cu pruncii lor, pe vremea comunismului.”
Fara iertare, nu e posibil sa crestem, fiecare dintre noi personal si cu totii impreuna. Nu putem merge mai departe, nu putem fi impacati, nu ne putem limpezi. Sa avem speranta ca rugaciunea noastra catre Iisus Hristos Domnul va misca sufletul celui ranit de langa noi sau ranit de noi. „Iubiti pe vrajmasii vostri, faceti bine celor ce va urasc pe voi; Binecuvantati pe cei ce va blestema, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri.” (Luca, 6:27-28)
About Post Author
