Dialog cu seful Departamentului de Embriologie al Universitatii de Stat din Moscova, profesorul Vladimir A. Golicenkov

Sursa: www.pravmir.ru, 28 septembrie 2016
Autor: Leonid Vinogradov
In luna august, un deputat din Adunarea Legislativa din Sankt Petersburg, Vitalie Milonov, a anuntat ca va propune un proiect de lege pentru a egaliza drepturile embrionului cu cele ale persoanei. La 26 septembrie, Adunarea Legislativa a respins propunerea la prima lectura.

Inca din 1993, Biserica Ortodoxa Rusa a adresat Departamentului de Embriologie a Facultatii de Biologie a Universitatii de Stat din Moscova o intrebare: cand incepe, din punct de vedere stiintific, viata umana? Seful Departamentului de Embriologie, V.A. Golichenkov, si profesorul D.V. Popov au raspuns in mod oficial ca viata umana incepe la conceptie.

Intr-un interviu acordat publicatiei Pravmir.ru, Vladimir Golichenkov a raspuns mai pe larg la aceasta intrebare, subliniind si pozitia sa fata de ideea de a egala dreptul embrionului cu cel al omului.

Profesorul Vladimir Golichenkov s-a nascut in 1938. In 1960, a absolvit Facultatea de Biologie a Universitatii de Stat din Moscova si a lucrat la Departamentul de Embriologie din 1964. Si-a sustinut teza de doctoirat in 1980. Din 1984 se afla la conducerea acestui departament.

– Vladimir Alexandrovici, faptul ca viata umana incepe la conceptie este un fapt dovedit stiintific sau este doar una dintre ipoteze? Exista embriologi care au o opinie diferita?

– Desigur, e dovedit. Ca rezultat al fuziunii celulelor sexuale (ovulului) feminine si (spermatozoidului) masculin apare zigotul – ovulul fertilizat. Zigotul – este deja un nou organism in etapa de o singura celula. Din etapa de zigot incepe viata intr-un nou organism. In ea se uneste materialul ereditar al tatalui si al mamei, care se afla depozitat in structura genetica a ADN-ului sub forma de cod genetic.

Programul genetic va determina caracteristicile structurale ale organismului, caracteristicile sale de crestere, liniile caracteristice ale metabolismului, dispozitia la boli,  predispunerea psihica. De la zigot incepe viata individuala a unei creaturi multicelulare, inclusiv a omului.

Fiecare creatura, si, prin urmare, si omul, in cursul vietii trece printr-o serie de transformari obligatorii de la etapa de zigot si pana la moarte, in careva arata diferit, dar va fi aceeasi entitate (persoana).

Aceasta este abordarea biologica. Orice alte abordari pentru a determina persoana umana fie va fi juridica, fie dupa preferinte profesionale (de exemplu, daca o persoana este considerata persoana umana de la nastere, din momentul aparitiei cutelor neurale, din momentul vorbirii sau din momentul emiterii pasaportului).

Astfel, zigotul este cel mai timpuriu stadiu de dezvoltare a organismului. „Pasaportul sau genetic” ramane neschimbat in toate celelalte etape si se creeaza in procesul fertilizarii ovulului.

Faptul ca structura genetica unica a zigotului se formeaza ca rezultat al fertilizarii este evident pentru orice biolog. Acesta este un fapt stiintific.

– Si cand au descoperit oamenii de stiinta acest fapt?

– Data exacta nu ne-o va spune nimeni. Cunostintele initiale se pierd in negura timpului. Dar in anii saptezeci ai secolului al XIX-lea, Oscar Hertwig a concluzionat ca esenta procesului de fecundare consta in fuziunea nucleara a spermatozoidului si a ovulului. Theodor Boveri a fundamentat, experimental si teoretic, teoria cromozomilor individuali si a pus bazele citogeneticii. De aici se poate calcula inceputul intelegerii stiintifice a procesului de fecundare.

– Cat de mult depinde acest lucru de religiozitatea omului de stiinta, ca el sa considere om aceasta structura unica genetica?

– Eu nu am studiat in mod specific problema, dar din experienta avuta cu colegii mei cred ca mai degraba depinde de ce se ocupa in mod concret omul de stiinta. In cazul in care activitatea este dominata de interes, este destul de probabil ca omul sa fie interesat de acest aspect. Si atunci el nu va fi capabil sa vada o persoana in acest embrion de zece celule.

Ce fel de om e asta, va spune el, daca nu are sistem nervos central? In ceea ce priveste departamentul nostru, avem o unanimitate de opinii pe acest subiect. Desigur, este om.

– De ce in anii nouazeci viitorii juristi, la cursurile de drept penal, erau invatati ca viata umana incepe odata cu prima respiratie dupa nastere? Banuiesc ca, asa li se preda si pana in prezent.

– Aceasta este o problema juridica. Ea nu poate sa coincida cu concluziile stiintelor naturii, nici cu normele etice. Intrebarea apartine acordului intre parti – cum se vor pune de acord, asa il vor considera. Si acest aranjament este adesea inclus in lege, care trebuie respectata obligatoriu de toti, indiferent daca este rea sau buna.

O lege poate fi umana, dar poate fi si inumana – se poate cadea de acord in orice fel. De exemplu, Ludovic al XIV-lea spunea: „Omul incepe de la baron”. Dar aceasta definitie, de asemenea, nu are nimic de-a face cu stiinta.

– Unii juristi sustin ca profesorii lor le-au vorbit despre „prima respiratie”, referindu-se anume la avizul stiintelor medicale.

– Stiinta medicala este un concept un extrem de complicat. Acesta include suma totala a cunostintelor biologice si il conecteaza la nevoile complexe ale societatii, la semnificatia sociala a sanatatii, aducand impreuna totul in arta vindecarii, care, ca orice evidentiere a abilitatilor superioare, sfideaza simpla definitie.

De aceea, daca legea permite avortul si considera persoana umana din momentul nasterii, nu va exista nici o contradictie in astfel de practici. Ma refer la controversa profesionala, nu vorbesc despre latura etica. Dar nu va fi un raspuns biologic la intrebarea cand incepe viata.

L-am citat deja pe Ludovic al XIV-lea, care considera ca omul incepe de la baron, dar afirmatia sa nu se refera la realitate. Astazi s-a decis ca fatul nu este om, embrionul, de asemenea, nu este o persoana, maine o sa spunem ca batranii nu suny oameni, e timpul sa-i ducem la cimitir. Atunci vom inceta sa-i numim oameni si pe invalizi, se va spune ca sunt doar o povara pentru societate.

Deja suna infiorator, dar, teoretic, este posibil ca oamenii sa se puna de acord si sa legifereze acest lucru. (In istorie exista exemple – de la Sparta pana la Germania nazista.) Dar o astfel de lege va fi o lege juridica, nu biologica.

– De ce juristii si legiuitorii nu se consulta in aceasta privinta cu embriologii?

– Este necesar sa intrebati juristii. Eu nu am de gand sa dictez legiuitorilor ce legi ar trebui sa adopte, dar intotdeauna sunt gata sa explic,  intr-un limbaj accesibil, la ce concluzii a ajuns stiinta de care ma ocup eu. Pana una alta, in afara comunitatii stiintifice, de aceasta problema este interesata doar Biserica.

Dupa cum stiti, in 1993, am fost intrebati oficial de catre Patriarhie, cand incepe viata umana, din punctul de vedere al stiintei. Impreuna cu colegul meu, regretatul profesor Dmitri V. Popov, am raspuns atunci imediat.

Tanarul cercetator Alexandru Molchanov, savant talentat si un om profund religios, la invitatia Bisericii, a participat la discutia pe tema „Despre circulatia produselor celulare”. El a participat, de asemenea, si in activitatea Consiliului Bisericii privind Bioetica.

 

Si acest sfat, daca nu ma insel, se bazeaza in continuare pe concluzia noastra ce se numeste embrion, ce fel de tehnologii le afecteaza viata si care – nu, si, in consecinta, care sunt  operatiile pe celule umane, acceptabile, din punct de vedere etic.

Am fost invitat la Institutul de Fizica si Inginerie de la Moscova sa vorbesc in fata studentilor si a profesorilor de la academiile teologice despre dezvoltarea biologiei moderne si rolul sau in practica relevanta din plan social.

– Ce parere aveti fata de ideea deputatului Adunarii Legislative din Sankt-Petersburg Vitaly Milonov de elaborare a unui proiect de lege egalizare a drepturilor embrionului cu cele ale omului? E posibila adoptarea unei astfel de legi?

– Cred ca statutul juridic in sine al embrionului nu poate fi nici confirmat, nici contestat. In acest sens, embrionul este o fiinta complet neajutorata. Este importanta relatia noastra fata de embrion. El nu poate sa pretinda nici un drept, ci noi putemface acest lucru pentru el.

Daca recunoastem ca embrionul este un om in stadiu incipient de dezvoltare si, ca orice om, el are dreptul la viata, atunci el este de neatins. Daca refuzam sa-l consideram om (nu din punct de vedere biologic, ci juridici), putem face ce dorim cu el. Adica avortul, din punct de vedere juridic, nu va fi considerat crima.

Pana la moratoriu, pedeapsa cu moartea doar nu era considerata omucidere. Din punct de vedere biologic aceasta este, de asemenea o intrerupere violenta a vietii, adica crima. Dar, pentru ca legea permitea o astfel de intrerupere a vietii, din punct de vedere juridic, nu era crima.

 

Si daca statul a decis ca trebuie sa se ia viata unui inamic public pentru atrocitati abominabile comise, cu ata mai mult ar fi fost corect sa se apere viata umana in stadiul sau incipient de dezvoltare, atunci cand el nu se poate exprima in cuvinte.

Iar afirmatia unor juristi cu referire la profesorii de drept penal, ca, inainte de nastere, embrionul, apoi fatul, este considerat parte a corpului mamei, deoarece el nu poate exista de sine statator – si anume pe aceasta baza, este problematic sa se considere o entitate cu drepturi depline – nu face fata nici unei critici.

Daca va amintiti, dupa al Doilea Razboi Mondial, multi veterani (in prezent au mai ramas foarte putini dintre ei) au purtat in organismul lor pana la sfarsitul vietii fragmente din proiectile, ce nu au putut fi eliminate. Aceste piese au devenit o parte a corpului lor, dar totusi straine, deoarece au intrat cu forta. Iar embrionul nu este un obiect strain si el nu se afla in uterul mamei in mod intamplator. Acesta este un proces natural de reproducere umana.

Embrionul se afla acolo, la fel ca intr-un incubator, adaptat optim la dezvoltarea sa in primele stadii de viata, dar nici din punct de vedere imunologic, nici din punct de vedere genetic, nu este mama. El este parte a corpului mamei numai din punct de vedere geometric, dar de fapt el este din prima clipa un alt om. Acest mod de aparitie a unei noi vieti nu e o caracteristica unica umana. Si mamifere poarta copiii in corpul lor. Si nu doar mamiferele.

Iar in ceea ce priveste incapacitatea de a trai independent, potrivit acestei logici, putem sa nu-i mai consideram oameni pe invalizi, pe cei cu retard mental, pe cei mai varstnici. Doar ei, de asemenea, nu pot exista independent. Ne intrebam doar daca mai este oare umana societatea noastra cu asemenea idei?

– Unii juristi sunt, de asemenea, ingrijorati de faptul ca, daca legea recunoate viata umana de la conceptie se va recunoaste automat si crima avortului?

– Asa cum am spus deja, in termeni biologici, aceasta este crima – intreruperea violenta a vietii. Este clar ca termenul „ucide” sperie, asa ca au fost gandite mai multe sinonime. Esenta ramane aceeasi. Un alt lucru: este prevazut pentru o asemenea forma a uciderii si o raspundere penale? Toata lumea stie ca astazi legea nu considera avortul o crima.

– Daca am inteles corect, din punct de vedere uman, sprijini ideea lui Vitalie Milonov? Daca el s-ar fi adresat dvs., ati fi fost dispus sa-l ajutati in vederea dezvoltarii proiectului de lege?

– Nu voi participa la dezvoltarea proiectului de lege, pentru ca aceasta nu e treaba mea. Dar, desigur, intotdeauna voi fi dispus sa explic totul din punctul de vedere al competentei mele. De la dvs. am aflat despre ideea deputatului Milonov, care mi-a devenit simpatica. Ar fi frumos daca societatea ar ajunge la intelegerea ca intreruperea vietii unui om este inacceptabila, in orice stadiu de dezvoltare s-ar afla: in stadiul de blastocist, de zigotul, de embrion tarziu sau om deja nascut, sau de om in varsta sau de bolnav in stadiu terminal.

Dar ai nevoie pentru sa creezi servicii sociale adecvate. Daca consideram eutanasia inacceptabila, trebuie sa dezvoltam medicina paliativa. Asa e si cu avortul. Sarcina este un proces lung, dificil. Astazi exista o tendinta de a da nastere mai tarziu in viata, si se acumuleaza, de asemenea, complexitati, creste rata patologiilor. Iar diagnosticul, inclusiv embrionar, este foarte bine pus.

El permite sa se identifice intr-un stadiu incipient, de exemplu sindromul Down, alte boli grave. Sunt demni de tot respectul parintii, care, stiind despre o boala identificata in timpul sarcinii, nasc si cresc copii cu handicap. Dar nu toti se pot hotari la acest lucru. Si anume aici, cred, tocmai stiintele juridice le-ar putea veni in ajutor. In cazul in care parintii nu se simt in putere de a aduce acasa un copil cu o patologie severa, ar trebui sa se ofere o garantie ca acest lucru il va face o institutie speciala.

– Case-orfelinat pentru copiii cu dizabiliti sunt, dar putin probabil viata poate fi numit completa acolo. Copiii sunt hraniti, imbracati, dar nu sunt educati aproape deloc. Ei cresc total neajutorati, de multe ori mor la o varsta frageda. Totusi, nivelul actual al medicinei si al terapeuticii permite ajutorarea acestor copii, chiar cu multe boli grave, prin programe de recuperare, sa socializeze cel putin partial.

In anii nouazeci, au aparut organizatii non-guvernamentale de caritate care lucreaza cu copiii cu handicap, dar, in primul rand, ele sunt inca putine, si in al doilea rand, ele lucreaza cu copiii care se afla in familii. Majoritatea institutiilor sociale de stat pentru copiii cu handicap au ramas la nivelul anilor cincizeci.

– Vedeti cat de multe probleme sunt nerezolvate. Cadrele didactice, care lucreaza cu copiii cu dizabilitati sunt deschizatori de drumuri. Este necesar a se dezvolta si stfel de organizatii caritabile si noi case pentru copiii cu dizabilitati, scolile-internat, din care multi tineri vor fi capabili, in viitor, sa se adapteze vietii in comunitate.

Probabil, aceasta problema nu se rezolva doar prin puterile entuziastilor. E nevoie de un program social bine gandit. Doar adoptand o lege privind egalizarea drepturilor  embrionului cu cele ale omului, fara a schimba nimic in politica sociala, nu este corect.

Si chiar daca am presupune imposibilul – ca maine va fi adoptat un bun program social, nu se va rezolva suta la suta problema avortului. De exemplu, exista momente cand este posibil sa se salveze doar mama sau doar copilul. Astazi, deciziile trebuie sa fie facute de mama insasi, sau, in cazul in care ea nu este in masura sa o faca, de sotul ei. Ne inchipuim cum e sa pui oamenii in fata unei astfel de alegeri teribile…

O problema si mai complexa – si aici nu este vorba de problema avortului. De exemplu, s-au nascut doi gemeni siamezi, iar medicii au stabilit ca, fie ambii vor pieri, fie pe unul il vom separa, iar celalalt va muri. Care viata este mai buna: una salvata, iar cea de-a doua distrusa, sau ambele distruse si niciuna salvata? Este o intrebare dificila etica, pe care nici eu nu stiu cum sa raspund. Sunt necesare norme juridice si etice.

Nu cred ca astazi societatea noastra este gata sa accepte propunerile deputatului Milonov, dar sper ca atunci cand proiectul de lege va fi elaborat si prezentat, va demara un dialog constructiv intre guvern, stiinta, Biserica si societate.

 

Interviuri preluate © Asociatia Provita Media

Leave a Reply