Genethique.org l-a intervievat pe Gregor Puppinck, doctor în drept și director al Centrului European pentru Lege și Justiție (European Centre for Law and Justice)

Sursa: Genethique.org,  27 septembrie 2016

Putem vorbi despre dreptul la avort? O ultimă întrebare despre această „Zi mondială a dreptului la avort”,, la care răspunde, pentru Gènéthique.org, Gregor Puppinck, care a publicat volumul „Dreptul și prevenirea avortului în Europa” [1] la Editura LEH [2].

Gènéthique: Guvernul francez s-a angajat să promoveze un„drept universal la avort” și suprimarea libertății de opinie a oponenților avortului. Ce credeți? Există un drept la avort?

Gregor Puppinck: Actualul guvern francez s-a angajat cu adevărat într-un militantism pentru avort. Acțiunea sa este puternic ideologică și nu a făcut posibilă reducerea ratei avortului, care rămâne foarte mare în Franța, în special în rândul tinerelor.

Dimpotrivă, cartea pe care o publicăm este realistă, pragmatică și își bazează dezvoltările juridice pe un studiu faptic detaliat al cauzelor și consecințelor avortului, realizat în lumina multor cercetări științifice recente. Aceste cauze și consecințe ne încurajează să considerăm că avortul nu este o libertate abstractă, ci mai degrabă o problemă de sănătate socială și publică, ce necesită o politică de prevenire a avortului. O astfel de politică de prevenire a fost, de asemenea, dorită de Simone Veil, care trebuia ca acesta să fie tolerat doar ca un rău mai mic, ca o ultimă soluție. De asemenea, în abordarea dreptului internațional și a dreptului european, se oferă atât sprijin juridic solid pentru o politică de prevenire și chiar pentru un „drept de a nu întrerupe [sarcina]”.

Desigur, în Franța, avortul este dezincriminat în anumite condiții, dar din cauza acestor condiții, avortul rămâne o derogare de la principiul dreptului la viață. Nu se poate întrerupe o sarcină „în mod liber”, așa cum ți-ai exercita o adevărată libertate sau un drept real.

La nivel european, există adesea o voință politică puternică de a facilita accesul la avort, în special în țările în care acesta este interzis, totuși, și este important, să rămânem într-o logică a derogării: avortul nu este un drept sau un „bun”, ci o tolerare, un rău mai mic. Această logică a celui mai mic rău era cea a dnei Simone Veil.

Curtea de la Strasbourg a afirmat în mod clar că Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu conține un „drept” la avort. Ea a spus că țările pot, totuși, permite avortul din motive cumpănitoare. În Europa, nu mai mult decât în ​​restul lumii, statele nu au obligația de a legaliza avortul. În mod similar, în cadrul Organizației Națiunilor Unite, toate tentativele de a afirma existența unui drept universal la avort au eșuat timp de patruzeci de ani.

Există un motiv fundamental pentru acest lucru: avortul va fi întotdeauna diferit de un drept. Într-adevăr, un drept are ca scop să garanteze capacitatea unei persoane de a acționa pentru binele său ca persoană umană. Tot ceea ce recunoaștem ca drepturi fundamentale: a gândi, a ne asocia, a ne ruga, a ne exprima, sunt facultăți prin care fiecare individ își exprimă umanitatea. Sunt facultăți pe care animalele nu le au și care definesc drepturile „umane”. Drepturile fundamentale protejează exercitarea acestor facultăți nobile, specific umane, ele protejează ceea ce definește umanitatea în fiecare individ. Ceea ce înseamnă că prin exercitarea acestor drepturi fundamentale, individul devine om.

Dar se poate oare spune că o femeie se realizează și se umanizează prin avort, așa cum o face atunci când se căsătorește sau se exprimă liber? Diferența dintre dreptul fundamental și avort e ca diferența dintre natură și brevet. Drept urmare, avortul nu poate fi niciodată un „drept fundamental”.

În plus, rezoluția adoptată de parlamentarii francezi cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a legii Veil este revelatoare. În timp ce, în primul articol, avortul e descris ca un drept universal, în al doilea articol, se recomandă prevenirea acestuia. Dar, dacă avortul ar fi fost într-adevăr un drept fundamental, ar fi fost absurd și nedrept să fie prevenit. Acest lucru se datorează faptului că este tolerat ca un rău mai mic ce ar trebui să fie, de fapt, obiectul unei politici de prevenire.

G: Putem spune atunci că avortul este o libertate? Unde se situează libertatea în raport cu dreptul?

 GP: Suntem bine familiarizați cu acest adagiu care spune, în esență, că libertatea unora este limitată de cea a altora. Libertatea nu are limite interne, nu este limitată de obiectul său, ci numai de circumstanțe externe. De exemplu: gândul este nelimitat. Ceea ce îl limitează sunt circumstanțele în care el se exteriorizează, este exprimat. Libertatea este o exprimare a persoanei ce nu poate fi limitată decât din exterior. În ceea ce privește avortul, practica sa este, pe de altă parte, limitată din interior: este chiar obiectul său, embrionul sau fătul, care constituie prima sa limită. A spune că avortul este o libertate ar însemna anihilarea valorii embrionului sau a fătului uman. Cu alte cuvinte, avortul poate fi descris ca „libertate” numai dacă embrionul sau fătul nu înseamnă nimic. De aici și dezbaterile privind statutul embrionului. Odată ce recunoaștem că embrionul are o valoare în sine, oricât de minimă, atunci nu putem vorbi despre avort ca fiind o „libertate”.

Astfel, avortul nu poate fi niciodată un „drept fundamental” sau o „libertate”.

Dincolo de aceasta, suferința pe care avortul o provoacă majorității femeilor, care au nenorocirea de a recurge la el, este suficientă pentru a arăta că avortul este un rău care trebuie prevenit. Nu servește la nimic să-l deghizăm într-un bun, într-un drept sau într-o libertate.

[1] Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii.
[2] Editură franceză de referință în domeniul legislației sanitare.

One thought on “Avortul nu poate fi niciodată un „drept fundamental” sau o „libertate””

Leave a Reply