Autor: Theresa Bonapartis, Sursa: Aleteia.org, 24 iulie 2015
Theresa Bonapartis este directoarea programului de vindecare post-avort Lumina și co-dezvoltator al grupului de vindecare post-avort „Entering Canaan”.
A fost o saptamana dificila pentru multe femei care au avortat … și care iși pun intrebari.
Intr-un show recent pe canalul MSNBC, dr. Anne Davis, de la „Physicians for Reproductive Health” („Medici pentru sanatate reproductiva”), a descris donarea copiilor avortați ca fiind un „gest de compasiune”, „foarte generos și foarte altruist”.
Cuvintele ei m-au urmarit in ultimele zile, pe masura ce ma gandeam la retorica prea familiara a agendei extreme pro-avort, care suna atat de bine, dar nu se așaza tot atat de bine in intestin. Se pare ca cei care promoveaza avortul au devenit maeștri in rasucirea raului in bine pentru a face femeile sa simta ca ceea ce fac nu este doar acceptabil, ci și drept și nobil. (Cum ar fi ca toți copiii ar trebui sa fie „doriți”, prin urmare, daca nu sunt doriti, e milostiv sa-i ucizi).
Eu insami sunt intr-o situație post-avort și am lucrat cu femeile care au avortat timp de peste 20 de ani. Nu este o surpriza faptul ca spusele dnei dr. și realitatea a ceea ce eu știu ca e adevarat, pur și simplu nu se leaga, și sincer, multe dintre noi, femeile, s-au saturat sa danseze dupa cum li se canta.
„Altruist” inseamna o preocupare dezinteresata și abnegație pentru bunastarea altora, neegoist. Sinonimele acestui cuvant – care sunt: generos, dezinteresat, plin de compasiune, bun, cu spirit civic – cumva nu merg impreuna cu omorarea deliberata a unui copil nenascut.
Oricine a avut un avort și este cinstita cu ea insași (și este nevoie de un anumit nivel de vindecare pentru acest lucru) ar recunoaște ca avortul lor a fost orice altceva, dar numai altruism nu. Pentru majoritatea dintre noi a fost o auto-conservare. Adevarat, se poate sa fi fost constransa, se poate ca am fost abandonate, am putea fi crezut ca era altruist sa nu aducem un copil „nedorit” sau unul care a primit un diagnostic negativ și ne-am gandit ca ar suferi in lume, dar in cele din urma decizia a fost a noastra. Poate am facut avort sa salvam o relație, poate ni s-a spus ca nu era „momentul potrivit” sau am facut avort din cauza unui loc de munca, sau a școlii, sau din cauza grijilor financiare, dar in cele din urma, de cele mai multe ori este vorba despre servirea și conservarea „sinelui”.
In nici un fel nu vreau sa dau toata vina pe femei sau pe altcineva pentru aceasta chestiune, ci mai degraba o fac pentru a ințelege starea psihica in care se afla o femeie de cele mai multe ori, atunci cand se gandește la un avort.
Pe langa toate, indiferent de ceea ce spun femeile, ele știu ce fac. Ele aleg sa creada minciunile industriei avortului, deoarece simt ca trebuie sa faca aceasta alegere, care de multe ori nu e o alegere deloc. Ele aleg sa creada minciunile industriei avortului, deoarece aceste minciuni fac ca ceea ce sunt pe cale sa comita sa fie mai tolerabil, il raționalizeaza și il justifica pentru ele. Ele au nevoie de acest lucru pentru ca adevarul este prea dureros pentru ele și cele mai multe femei care avorteaza nu doresc sa-și avorteze copilul.
Deci, iat-o, se indreapta spre clinica: trista, conflictuala, fricoasa, poate furioasa, poate se simte abandonata, vinovata și plina de tulburare. Ea este pe cale sa ia viața copilului ei. Credeți-ma, ea nu ocolește Planned Parenthood, ea face acest lucru din orice motiv simte ca trebuie sa-l faca.
Acum, dr. Davis de la Physicians for Reproductive Health, și mulți alții, inclusiv Planned Parenthood insași, avand in vedere situația, ar dori ca noi sa credem ca aceste femei, de buna voie, cred ca e grozav sa doneze parți ale corpului copilului lor pentru cercetare.
Nu cred ca e așa! Cel puțin nu fara o mulțime sondari și incurajari din partea clinicii. Am putea auzi acum: iata o femeie cu totul vulnerabila, confuza și fara indoiala toata numai frica și durere. Chiar credem cu adevarat ca are in minte vreo donație fetala?
Sa nu ma ințelegeți greșit, exista circumstanțe, in special in avorturi care rezulta dintr-un diagnostic negativ, in cazul in care parinții pot simți ca daca doneaza copilul lor cercetarii poate altcineva nu va mai trece prin ceea ce trec ei. De fapt, dr. Davis folosește chiar acest exemplu in interviu: „Desigur, este o experiența comuna a tuturor celor care sunt furnizori de avort, inclusiv a mea, ca, atunci cand o pacienta este intr-o situație foarte dificila, iar acest lucru mai ales se va transforma intr-un caz in care exista o condiție fetala rara și [parinții] au decis sa puna capat sarcinii, care e un gest foarte generos și foarte altruist, ei vor dona voluntar țesut fetal pentru a ajuta oamenii sa ințeleaga cum s-a dezvoltat boala, daca exista vreo cale de fi putut fi prevenita, pentru a ajuta știința sa se miște inainte, dat fiind aceasta situație speciala. Deci, este un gest de compasiune, este un moment foarte privat, in care oamenii se ofera voluntar sa faca acest lucru și cu siguranța așa fac și colegii mei din toata țara și eu, suntem primii care primesc acest gest de la ei, in acel moment cu oamenii și este foarte autentic. Deci, exista cu siguranța servicii cand oamenii pot ajuta femeile sa faca acel lucru generos pe care l-ar dori sa-l faca in acel moment”.
Ceea ce nu menționeaza dr. Davis este presiunea extrema pusa pe acești parinți sa avorteze, implicațiile precum ca ar deveni niște parinți oribili, daca chiar ar lua in considerare sa duca sarcina la termen, nici nu le sunt oferite alternative sanatoase, cum ar fi organizații de tipul Be Not Afraid („Nu va temeți”) sau Prenatal Partners for Life („Parteneri prenatali pentru viața”), care ar sprijini acești parinți in starea de durere și devastare in care se afla. De mai multe ori, am avut un impuls de a-i suna pe medicii care fac presiuni asupra acestor parinți sa avorteze, care ii umplu pe acești parinți de vinovație in situația lor deja extrem de dificila. Una dintre femeile cu care am lucrat mi-a spus recent ca nimic din toate astea nu o surprinde: „Un copil nenascut nu este dorit. Se face un avort. Se elimina la coșul de gunoi. Sunt depuse eforturi pentru reciclare. Este pur și simplu o progresie logica odata ce un copil este redus la o marfa. Am intrebat in mod special daca ramașițele lui Tommy pot fi donate cercetarii pentru medicamente. Eram suparata ca era mai ușor pentru medici sa arunce acești copii, decat sa urmareasca activ scopuri curative pentru ei. Daca copilul meu a trebuit sa moara din cauza „condiției” lui, am vrut ca din aceasta sa iasa ceva bun. Deci, la un anume nivel pot ințelege perfect ca o mama ar gasi un sentiment de confort silit cumva in donarea copilului ei nedorit, ca sa aduca un bine mai mare. L-aș numi raționalizare. Raul pur, in mintea mea, este atunci cand știința creeaza piața pentru avort ca sa profite de ea”.
In timp ce generozitatea unui astfel de act este aplaudat de industria avortului, și, probabil, de anumite segmente ale societații, adevarul este ca binele nu vine din ceva rau și uciderea unui om pentru a ajuta pe altul nu este generos sau plin de compasiune. Din pacate, aceste femei invața acest lucru post factum, cum s-a intamplat in cazul citat mai sus. Sentimentul de a nu avea nici o alegere și ideea sucita de a folosi corpul copilului tau spre folosul altora, intr-un fel, incearca sa atenueze vina a ceea ce se intampla („Nu te mai gandi atata. Asculta-i pe acești specialiști ai clinicii”), și fa avortul in sine nu numai acceptabil, dar ceva care aduce folos pentru alții. Desigur, daca copilul dvs. moare prin avort spontan sau a murit in mod natural e o situație diferita pentru ca nu sunteți responsabila direct de moartea lui.
Saptamana trecuta a fost dificil pentru femeile care au trecut prin avort și, existand mai multe videoclipuri in curs de difuzare, durerea poate continua pentru multe altele. Celor care și-au donat copiii avortați, le-aș spune: „Ca și in cazul avortului, recunoașteți ca nu sunteți in totalitate vinovata, dar ați fost indusa in eroare de cei care fac profit din uciderea copiilor noștri”.
Celor care au suferit din cauza unui diagnostic negativ, este atat de ușor de ințeles ca v-ați dorit ca viața copilului vostru sa foloseasca altora, in aceeași situație dificila și sfașietoare, astfel incat ei sa nu trebuiasca sa treaca prin durerea voastra. Va ințeleg starea de spirit la momentul respectiv. Și Dumnezeu o ințelege.
Pentru acelea dintre voi care nu ați semnat un formular de consimțamant, dar va intrebați daca a fost folosit copilul vostru, și pentru noi toți, puneți-va copilul in brațele lui Dumnezeu, care ințelege ceea ce s-a intamplat și ne iubește necondiționat in slabiciunile noastre umane. Copilul vostru și-a gasit pacea in Domnul, și dorința inimii lui este ca voi sa o gasiți.
Da, lucrurile pur și simplu nu se leaga, sentimentele voastre sunt normale, dar nu trebuie sa mai dansați niciodata dupa cum vi se canta.
Consiliere pre- si post-avort © Asociatia Provita Media
About Post Author
