Pilula de-a doua zi: reteaua din SUA si reteaua internationala

Sursa: Population Research Institute, Comunicat de presa, Vol. 6 / No. 13, 2 aprilie 2004

Materialul este publicat prin bunavointa Institutului pentru Cercetarea Populatiei (Population Research Institute) din Washington D.C. (SUA). Population Research Institute isi dedica eforturile stoparii abuzurilor asupra drepturilor omului comise in numele planificarii familiale, precum si eforturilor de eliminare a tuturor modelelor contraproductive, din punct de vedere social si economic, in legatura cu mitul suprapopularii globului.

Contribuabilii americani nu trebuie sa se mire la aflarea vestii ca Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID) este implicata activ in promovarea si distribuirea pilulei de-a doua zi la saraci, adesea oameni chinuiti, femei si fete din tarile in curs de dezvoltare, cu mult timp inainte ca acest tip de avort, provocat in mod chimic, sa fie cunoscut in SUA. Norplant, un medicament cu aceiasi compusi activi ca si pilula de-a doua zi, a fost interzis pe piata americana, insa USAID continua sa-l distribuie in tarile in curs de dezvoltare in cantitati foarte mari.

Inainte ca Administratia pentru Medicamente si Alimentatie din SUA sa fi aprobat eliberarea cu reteta a pilulei de-a doua zi, USAID finanta atat evenimente menite sa extinda accesul global la pilula de-a doua zi, cat si organizatii care importau frecvent acest medicament periculos. (1)

In Uganda, de exemplu, USAID a initiat un proiect nou de Strategii comerciale de piata, pentru a introduce contraceptia de urgenta la nivelul intregii populatii. Cu ajutorul organizatiei Population Service International (PSI) si Pathfinder International, au fost lansate campanii de marketing social. PSI a format grupuri-tinta in randul femeilor africane, pentru a creste utilizarea pilulei dede-a doua zi. (2)

Ignorand riscurile grave ale pilulei de-a doua zi, USAID a distribuit un document informativ catre toate misiunile sale din strainatate, in care afirma ca pilula de-a doua zi este sigura si eficienta, nu cauzeaza avorturi si constituie o parte integranta al pachetului de servicii diverse de voluntariat, pe care USAID le sustine. (3)

Sub impresia unei imunitati imperialiste, promovarea de catre USAID a pilulei de-a doua zi a continuat, in ciuda faptului ca este ilegal s-o faca, in conformitate cu legile suverane ale multor tari. In Peru, de exemplu, un oficial al USAID a facut lobby pentru legalizarea pilulei de-a doua zi, in ciuda legilor acestei tari care apara viata si care interzic pilula de-a doua zi. (4) Sustinerea pilulei de-a doua zi in Peru de USAID a continuat. Grupurile finantate de aceasta institutie au luat parte activa in initiativele ce vizau demiterea ministrului Sanatatii din aceasta tara, dr. Fernando Carbone, medic cu vederi pro-vita, din cauza opozitiei sale fata de acceptarea pilulei de-a doua zi. Sustinerea de catre USAID a pilulei de-a doua zi este promovata pe larg in toata America Latina. Organizatia Family Fund International, finantata de USAID, in ciuda faptului ca legea din El-Salvador defineste viata ca incepand de la fertilizare, a depus eforturi uriase pentru promovarea pilulei de-a doua zi, inclusiv la fete in varsta de 10 ani. (5)

Ideologia care vine in sprijinul pilulei de-a doua zi deriva direct din politicile Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) si Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS) si nu din politica Administratiei pentru Medicamente si Alimentatie a SUA. De fapt, USAID pretinde ca poate distribui medicamente care provoaca avortul si contraceptive, chiar daca acestea nu sunt aprobate de catre Administratia pentru Medicamente si Alimentatie a SUA, urmand politicile OMS.

Originile politice ale promovarii pilulei de-a doua zi

La sfarsitul Conferintei Internationale a ONU pe problemele populatiei si dezvoltarii de la Cairo din 1994, comunitatea internationala pro-avort a convenit sa se intalneasca, in 1995, la Bellagio, Italia, pentru a discuta si promova pilula de-a doua zi sub auspiciile drepturilor si sanatatii femeii. La Bellagio, promotorii avortului au gasit cai de a include contraceptia de urgenta in programele internationale de control al populatiei. Dr. Sharon Camp, fondatorul organizatiei Womens Capital Corporation, care a cerut Administratiei pentru Medicamente si Alimentatie a SUA ca pilula de-a doua zi sa se distribuie fara reteta, a devenit, in mod voluntar, coordonatorul grupurilor de lucru insarcinate cu promovarea la nivel global a pilulei de-a doua zi. Pentru fiecare regiune a lumii a fost numit un grup de lucru, care sa promoveze pilula de-a doua zi. Aceste zone colaboreaza printr-un consortiu, facand schimb de experienta si evenimente de succes. (6)

A fost elaborata o declaratie comuna, prin care se cerea cresterea cunoasterii pilulei de-a doua zi si a cererii sale, precum si cresterea accesului la contraceptia de urgenta in randul femeilor si adolescentelor. Au fost date directive care se refereau, in mod specific, la concentrarea atentiei pe adolescenti. (7) In mai putin de un an dupa aceasta, un consortiu international, la care a participat si USAID, a reusit sa asigure producerea pilulei de-a doua zi pentru marketingul social din intreaga lume.

In 1996, USAID a inceput promovarea in forta a pilulei de-a doua zi prin organizatia sa favorita internationala si non-guvernamentala, Family Health International, care a publicat un plan de actiune pentru schimbarea atitudinilor femeilor si adolescentelor in favoarea pilulei de-a doua zi. Studiile erau indreptate spre adolescenti, pentru a se promova pilula de-a doua zi ca solutie la viol. (9)

In acelasi an, in colaborare cu 5 organizatii afiliate grupului Planned Parenthood, dr. Sharon Camp care a constituit elementul-cheie in conferinta de la Bellagio, in eforturile de promovare a pilulei de-a doua zi pentru adolescente, la nivel global a infiintat Womens Capital Corporation, o corporatie comerciala, sustinuta din fonduri private, ai caror actionari sunt in principal fundatii private. Misiunea acestei corporatii este sa comercializeze tehnologia contraceptiva existenta sau scoasa din fabricatie, evitata de principalele companii farmaceutice din cauza temerilor ca le-ar face o publicitate negativa. (10)

Prin Womens Capital Corporation, ideologiile grupurilor unite printr-un interes comun au fost mascate, iar problemele legate de pilula de-a doua zi au fost catalogate drept probleme de stiinta, medicina si sanatate a femeii.

Tot atunci, Administratia pentru Medicamente si Alimentatie a SUA a declarat pilula de-a doua zi ca fiind sigura si eficienta, fara sa fi primit vreo cerere de la producatorul pilulei in acest sens. Aceasta masura a fost considerata a fi una total neobisnuita, chiar de unii din tabara sustinatorilor avortului, deoarece, de obicei, Administratia pentru Medicamente si Alimentatie isi exprima rareori aprobarea utilizarii vreunui produs medicamentos nou, fara o cerere din partea producatorului. (11)

In 1999, Administratia pentru Medicamente si Alimentatie a SUA a aprobat pilula de-a doua zi, denumita Plan B, pentru eliberarea ei cu reteta. (12) In 2002, dupa instalarea Administratiei Bush, Administratia pentru Medicamente si Alimentatie a SUA a trimis o scrisoare de avertisment catre Womens Capital Corporation, exprimandu-si ingrijorarea fata de afirmatiile nefondate privind marketingul si publicitatea acesteia destinate sa genereze o sustinere publica pentru pilula de-a doua zi si utilizarea ei. (13)

Un an mai tarziu, Womens Capital Corporation a depus dosarul la Administratia pentru Medicamente si Alimentatie pentru eliberarea pilulei Plan B fara reteta. (14) De curand, fondatorul Womens Capital Corporation, dr. Sharon Camp, a devenit unul dintre directorii executivi ai Institutului Alan Guttmacher (AGI), dupa negocierea vanzarii Corporatiei Womens Capital catre Barr Laboratories cu 24 milioane de dolari. (15)

AGI promoveaza avortul la nivel mondial. Consideratiile actuale ale Administratiei pentru Medicamente si Alimentatie privind cererea de eliberare a pilulei de-a doua zi fara reteta reprezinta pasul final in campania mondiala, lansata de organizatiile de control al populatiei si de sustinere a avortului la nivel mondial, cu zece ani in urma. Dr. Camp si industria pro-avort din care face parte vor castiga inca multe alte milioane de dolari.

Tacticile dure ale USAID, aplicate in toata lumea, sunt imitate de Administratia pentru Medicamente si Alimentatie pe plan intern. Medicamentele, care provoaca avortul si care au fost initial impuse, volens nolens, in tarile in curs de dezvoltare, au avut parte de o imbunatatire a imaginii in SUA, fiind oferite ca bun de consum. Este timpul sa se puna capat minciunii Administratiei pentru Medicamente si Alimentatie, care, chipurile, ar actiona in interesul femeilor si al fetelor. Administratia pentru Medicamente si Alimentatie trebuie sa respinga promovarea intereselor de grup ideologice ale organizatiilor internationale de control al populatiei si de sustinere a avortului.

NOTE:

1.      “Expanding Global Access to Emergency Contraception: A Collaborative Approach to Meeting Women”s Needs;” www.cecinfo.org/files/ vezi link-ul intitulat: Expaning-Global-Access-to EC.rtf.

2.    The Emergency Contraceptive Newsletter, Spring 1999, Vol. 4, No. 1.

3.    Emergency Contraception Update Highlights: octombrie, 1996 – octombrie 1997; USAID Promotes Vital Choice for Women.

4.    Scrisoarea din 17 mai 2002 catre ministrul Sanatatii din Peru, Fernando Carbone, din partea a 21 activisti pro-avort, ce include si semnatura Mariei Angelica Borneck de la USAID/Peru.

5.     USAID El Salvador, Family Planning Guidelines, iulie 1999.

6.    La adresa: http://www.cecinfo.org/html/ab-unique-approach.htm. Cele 7 grupuri initiale de promovare a avortului pe plan international si de control al populatiei au fost: The Concept Foundation; International Planned Parenthood Federation; Pacific Institute for Womens Health; Pathfinder International; PATH (Program for Appropriate Technology in Health); Population Council; World Health Organizations Special Programme of Research, Development and Research Training in Human Reproduction. Membrii s-au inmultit ulterior, insa corporatia este compusa predominant din grupuri de sustinere a avortului si de control al populatiei.

7.     Consensus Statement on Emergency Contraception, Contraception, 1996; 52:211-212. Declaratia comuna (in versiune incompleta) este disponibila la: www.path.org/outlook/html/13_3.htm.

8.    OCs Provide Emergency Contraception Option, Family Health International, Network, Summer 1996, Vol. 16 No. 4. La adresa: Reproline.

9.    American Society for Emergency Contraception. La adresa: http://www.emergencycontraception.org/asec/

10.                        Daily Reproductive Health Report: Contraception and Family Planning, Barr Laboratories Acquires Emergency Contraceptive Plan B, Kaiser Daily Network Reports. October 6, 2003. La adresa: www.kaisernetwork.org/daily_reports/rep_index.cfm?DR_id=20191.

11.  International Consortium for Emergency Contraception, Emergency Contraception Highlights Update: 10/96 – 10/97. La adresa: www.cecinfo.org/files/ecupdateHilights-96-97.rtf. ICEC a afirmat: La 25 februarie 1997, Administratia pentru Medicamente si Alimentatie a SUA a anuntat care sunt cele 6 marci de contraceptive orale combinate sigure si eficiente pentru a fi utilizate drept contraceptive de urgenta si a cerut industriei farmaceutice sa depuna cereri pentru aprobarea noilor produse din aceasta gama.

12.Transcrierea sedintei Comisiei consultative pentru medicamentele care se nu elibereaza fara reteta, in sesiune unita cu Comisia consultativa pentru medicamentele de sanatate a reproducerii, 16 decembrie 2003, p. 21. La adresa: Fda.gov.

13.Copia Scrisorii de Avertizare este disponibila la adresa: Pharmcast.

14.Womens Capital Corporation. La adresa: http://www.go2planb.com/section/newsroom/in_the_news/.

15. Comunicat de presa, The Alan Guttmacher Institute. La adresa: Guttmacher

Despre contraceptie © Asociatia Provita Media

 

About Post Author

Varia

Leave a Reply