Surse: Le Devoir, 23 aprilie 2009; Cyberpresse, 21 aprilie 2009; Les Echos, 20 aprilie 2009; Slate, 20 aprilie 2009
Revista Les Echos publica un articol despre mamele purtatoare din Statele Unite. Potrivit datelor, in 2007, in SUA, au nascut 1.000 de mame purtatoare, insa cifrele sunt greu de verificat deoarece nu toate femeile sunt inregistrate de catre agentiile care colecteaza datele. In jur de zece state americane au legalizat aceasta practica, printre care California, Massachusetts, Pennsylvania, Texas, Illinois, Florida, Utah s.a.
Exista trei tipuri de mama purtatoare: cea care este si mama biologica a copilului, fiind fecundata cu celulele tatalui copilului, mama gestanta, care doar poarta embrionul sotilor, al viitorilor parinti ai copilului si, in sfarsit, mama gestanta, care poarta copilul din ovule donate de altcineva, fecundate de catre tatal copilului. Primul caz este interzis in SUA. In ceea ce priveste costurile „obtinerii” unui copil prin una din aceste metode, ele se ridica de la 50.000, pana la 90.000 de dolari. Tot aceasta revista scrie despre mamele purtatoare, subiect care depaseste de departe toate granitele din societatea traditionala. Gestatia pentru altul este interzisa in Franta in numele principiului indisponibilitatii corpului uman si din dorinta de a impiedica exploatarea femeilor sarace, dar si din cauza faptului ca aceasta situatie ameninta principiul anonimatului – parintii intentionali,„dorind sa o cunoasca pe mama purtatoare ” – si al gratuitatii, granitele dintre remunerare si indemnizatie fiind mai mult decat laxe.
Derivele observate in anumite tari, cum este Ucraina, in care se dezvolta un veritabil „turism procreativ”, nasc temeri ca astfel de situatii vor aparea si in Franta. Pentru partizanii legislatiei gestatiei pentru altul, anume pentru a se evita astfel de derive, e necesara legiferarea fenomenului. Insa ce se poate face daca mama purtatoare decide sa pastreze copilul sau daca copilul se naste handicapat si parintii „intentionali” nu-l mai doresc?
Potrivit dreptului francez, mama este cea care naste. Legiferarea gestatiei pentru altul va pune in pericol acest principiu al filiatiei. Curtea de Casatie a anulat o decizie a Curtii de Apel din Paris, care recunostea ca neacceptabile punerea sub urmarire de catre Ministerul public a cuplului Mennesson, „parintii” a doi gemeni nascuti de o mama purtatoare din statul american California. In Olanda, unde aceasta practica este tolerata, gestatia pentru altul este accesibila doar din motive medicale. Mama purtatoare trebuie sa aiba cel putin un copil, sub 40 de ani si trebuie sa renunte la drepturile sale parentale. Daca aceasta poate fi indemnizata, legea pedepseste toata activitatea care vizeaza punerea in legatura a cuplurilor care doresc copilul cu mamele purtatoare. Potrivit un protocol din 1997, mama adoptiva si mama purtatoare ar trebui sa aiba o legatura afectiva cu mama purtatoare.
In Statele Unite, mai multe state au legalizat aceasta practica. Anume aici apeleaza si familii din strainatate. Cuplurile sterile sau homosexuale, care recurg la gestatia pentru altul, trebuie sa gaseasca o donatoare de ovule, inainte de a gasi o mama purtatoare. In SUA, costurile recurgerii la aceasta procedura se pot ridica la 90.000 de dolari.
Site-ul Slate.fr publica o ampla analiza pe aceasta tema. Autorul face referire la cartea Sylvianei Agacinski, Corps en miettes (Flammarion, 2009), in care autoarea volumului denunta cu vehementa ceea ce considera o noua forma de comercializare a corpului uman.
Pentru Agacinski, ideea utilizarii unei fiinte umane pentru capacitatea sa „gestationala” nu o mai putem folosi „decat in cazul animalelor de prasila”. Chestiunea este cu atat mai grava, „cu cat stim ca intregul fenomen, ce pune in pericol conceptul indisponibilitatii trupului uman, duce inevitabil la aparitia unor noi forme de sclavie”. O sclavie cu atat mai perversa cu cat prospera aici, in spatiul democratic, sub o dubla binecuvantare – terapeutica si cea a „solidaritatii feminine”.„Nimic nu ne impiedica sa credem ca gestatia pentru altul, adica „instrainarea” sarcinii, ne apropie tot mai mult de sarcina articiala, adica de momentul in care sarcina va deveni neumana”, concluzioneaza autorul articolului de pe Slate.
„Parintele” primului copil in eprubeta din Franta, profesorul dr. René Frydman se opune recunoasterii legale a mamei purtatoare. El a afirmat aceasta opinie intr-un interviu acordat revistei Devoir. El este convins ca „nu se poate legaliza acest recurs, fara a legaliza, in acelasi timp, o anumita exploatare a femeii. Asta chiar daca sarcina nu ar fi remunerata, si orice ar crede anumiti idealisti, a fi mama-purtatoare ramane simbolul unei alienari”. Legalizand aceasta „forma de sclavie”, pentru anumite femei „pretins voluntare”, „deschidem poarta pentru recunoasterea acelor cupluri, care merg in India sau in alte tari, acolo unde exploatarea acestor femei se face fara rusine”. „Oricand se pot gasi cazuri voluntare de alienare, dar aceasta nu este un motiv pentru legalizarea acestei sclavii”, adauga Frydman. Specialist in reproducerea umana, el aminteste ca „a purta un copil in pantece nu este o practica fara consecinte”. Care vor fi consecintele pentru mama purtatoare? Sau pentru acei copii care vor fi abandonati de ea ? Dar pentru sotul mamei purtatoare, care „doarme alaturi de ea si vede cum acel copil se misca (in interiorul mamei), dar este destinat altuia?” „In timp ce ajut copiii sa se nasca, vad ca exista o legatura intre mama si fat, ce nu poate fi neglijata”. Si apoi, cum sa programezi „datorita unui contract social” abandonul unui copil? „Comertul cu copii a existat dintotdeauna”, insa, astazi, in cazul mamelor purtatoare, „acesta impauneaza (…) o garantie stiintifica”, este de parere profesorul Frydman. Daca este legitim sa-ti doresti un copil, el considera ca aceasta dorinta „are limite, care sunt cele ale stiintei si eticii”. A legaliza aceasta practica este sa „atribuim „dreptului copilului” un rol absolut”. Si, contra individualismului ambiant, „nu exista alte masuri de precautie decat reflectia etica”.
In final, dr Frydman aminteste ca „rolul medicului nu este de a raspunde dorintelor confortului sau ale fabricarii de copii, ci de a evita suferinta si situatiile medicale. Societatea trebuie sa pastreze cu orice pret acest rol. Daca societatea va lasa medicul sa intre in sfera marketing-ului sau a business-ului fabricarii de copii, ne-am ars!”.
Printre altele, in Canada, procurorii din provincia Québec au pledat saptamana trecuta la Curtea Suprema pentru a nu se legaliza anumite legaturi provenite din procrearea asistata, printre care si recursul la mama-purtatoare. Actualmente, aceasta practica este ilegala in Québec, dar nu se afla sub incidenta penala.
In publicatia La Presse, Nathalie Collard pune intrebarile urmatoare: „A avea un copil este necesarmente un drept fundamental? Pana unde pot fi extinse limitele infertilitatii? Nu-mi raspundeti cu fraze de genul, „este o chestiune de alegere personala sau individuala” sau chiar „cine suntem noi pentru a judeca”? Este un gen de raspuns pe care nu mai sunt capabila sa-l inteleg. Ca si cum am fi incapabili in mod colectiv sa dezbatem idei, fara de care am ramane la un nivel primitiv de judecata. Si apoi implicatiile unei asemenea decizii de a recurge la serviciile unei mame purtatoare au repercusiuni care il depasesc de departe pe individ si „alegerile sale personale”. Un asemenea procedeu are un impact asupra societatii, incepand cu copilul care se naste. Societatea trebuie sa se ingrijoreze de modul in care copilul va trai consecintele unei astfel de nasteri. Nu avem noi oare o responsabilitate fata de acesti copii?”
Fertilizare in vitro © Asociatia Provita Media
About Post Author
