Despre mama-surogat in presa franceza

Surse: Libération, 15 aprilie 2009, Le Parisien, 10 aprilie 2009

Publicatia franceza Libération consacra un articol ce face referire la cartea „Corps en miettes” (Editura Flammarion), semnata de filozoful Sylviane Agacinski, despre „barbaria” mamelor-purtatoare.

Putem sa ne intrebam daca lectia nazismului a fost cu adevarat invatata, caci opinia publica pare sa nu fie ingrijorata de ceea ce semnifica umanitatea noastra sau spiritul legilor noastre. Ea da prioritate puterii tehnologiei si cererii individuale. Asemenea tehnici permit confectionarea copiilor si exista indivizi care cer sa se utilizeze aceste mijloace. Restul are cu adevarat importanta?, scrie Sylviane Agacinski.

Ea denunta, printre altele, utilizarea cuvantului „gestanta” (gestatrice, in franceza, sinonim pentru „mama-purtatoare”, nota tr.), care „releva o perfidie retorica, ce contribuie la micsorarea femeii, purtatoare a copilului, transformand-o intr-un sac, intr-un soi de cuib temporar, o simpla magazie, unde se stocheaza copilul, conceput de altii, care asteapta livrarea”. Autoarea se exprima la fel despre abrevierea „GPA/gestation pour autrui („gestatie pentru altul”, care semnifica, in limba franceza, la afel, „mama-purtatoare”): „trei litere care, (…) fara indoiala, inspira incredere”, dar care constituie o mistificare si falsifica o forma inedita de sclavie si injosire a femeilor.

Silvyane Agacinski se ridica impotriva exploatarii corpurilor altora, fenomen aflat in centrul „business-ului cu bebelusi”, „alienarii biologice”, care „se instaleaza in domeniul procrearii artificiale”. „In fata indiferentei fata de aceste femei, transformate astazi in incubatoare subventionate, nu putem sa nu recunoastem raceala egoista si dispretul acelora care considera normal sa puna viata altora in slujba lor. Ea se intreaba daca nu cumva „aspectul cel mai repugnant din toata aceasta afacere” este justificarea „donarii” de catre mamele-purtatoare din generozitate sau altruism.

Pe de alta parte, publicatia Le Parisien a publicat, vineri, 10 aprilie a.c., un dosar pe tema mamelor-purtatoare, imediat dupa apelul lansat de 60 de personalitati din Franta, in favoarea legalizarii acestei practici si in perioada in care subiectul este dezbatut pe larg in cadrul revizuirii legii bioetice din aceasta tara. Secretarul de Stat al Familiei din Franta, dna Nadine Morano, s-a pronuntat din nou in favoarea acestei practici.

Ca raspuns la pozitia dnei Nadine Morano, Jean-Frédéric Poisson, deputat de Yvelines al Uniunii pentru Miscarea Populara si purtatorul de cuvant al Forumului Republicanilor Sociali (FRS), a declarat ca: a apara mamele-purtatoare inseamna sa ne indreptam spre o societate anarhica si utilitarista. Una este sa declari ca vrei sa ai dezbateri neemotionale si cu totul alta e sa tratezi chestiunile societatii cu lovituri de buldozer, a declarat el.

 

About Post Author

Varia

Leave a Reply