Autor: Grégor Puppinck, Sursa: Genethique.org, 17 octombrie 2019
Proiectul de lege privind bioetica (din Franța) a dat naștere unor schimbări prezentate în Adunarea Națională a Franței, dar, în final, textul, care pune în discuție chiar viziunea asupra omului, a suferit doar minime ajustări. Doctor în drept și director al ECLJ (Centrul European pentru Lege și Justiție), Grégor Puppinck dezvăluie evoluțiile dezastruoase pe care le conține textul acestui proiect.
Dincolo de măsura sa principală – „Procreare Medical Asistată (PMA) pentru toți” –, proiectul de lege privind bioetica introduce o serie de dezastre fundamentale, chiar la un nivel mai profund decât acesta: separă complet procrearea de sexualitate prin introducerea PMA non-terapeutică; face posibilă procrearea prin legalizarea autoconservării gameților, independent de vârstă; încurajează eugenia prin extinderea diagnosticului prenatal și de pre-implantare; liberalizează exploatarea și modificarea genetică a embrionilor umani; promovează avortul, eliminând perioada de gândire și permisiunea părinților în cazul minorelor; elimină granița dintre om și animal, autorizând transplantul de celule umane la embrioni de animale; înlocuiește biologia, ca fundament al filiației, cu dorința.
Suprimarea brutală a măsurilor de protecție și interdicție, stabilite cu grijă de legile anterioare ne lasă fără grai. Este ca și cum fundamentul bioetic se prăbușește în fața ochilor noștri, îndepărtat de perspectiva progresistă, care animă majoritatea parlamentară. Prin urmare, este necesar să înțelegem filozofia care stă la baza acestui proiect de lege, conferindu-i coerență, ca să revenim la rădăcinile acestui progresism-scientist, care acum se numește trans-umanism și în siajul căruia plutește deputatul Jean-Louis Touraine, raportor al legii, activist energic în favoarea mamei-surogat și a eutanasiei.
Omul infinit
În acest sens, este important să înțelegem că toate aceste măsuri fac parte dintr-un vast proiect de transformare a omului, care are rădăcini adânci în gândirea Secolului Luminilor, în special, la Condorcet, care credea „că nu a fost determinat niciun termen pentru desăvârșirea facultăților umane” și „perfectibilitatea omului este cu adevărat infinită” (1795). Acest progresism a stabilit – prin extrapolare cu teoria lui Darwin – bazele științifice ale viziunii filozofice asupra destinului umanității și realizarea de noi moravuri. Conform acestei viziuni, omul este o ființă spirituală (adică înzestrată cu inteligență și voință) a cărei conștiință ar veni din viață, din viața materiei. Omul ar fi astfel un mutant, angajat într-un proces constant de evoluție – și devenire –, prin emanciparea materiei inerte și apoi a vieții animale, pentru a atinge o formă de viață conștientă, o viață „umană”. Astfel, umanitatea noastră nu ar fi fixată într-o stare naturală dată, ci ar progresa pe măsură ce procesul de dominare a materiei va continua, culminând cu dominația voinței individuale asupra propriului corp. Progresul, ca proces de spiritualizare, devine astfel condiția și măsura umanității noastre. Corpul, în acest sens, este devalorizat, redus la simplă materie animală; iar viața nu este altceva decât un material. Acest lucru explică desigur eugenia, dar și evaluarea contemporană a diverselor forme de sexualitate non-fertilă. Căci aceste forme de sexualitate dovedesc că și în acest aspect animal particular al ființei noastre, mintea individuală este capabilă să scape din firea dată, să o transceandă. Dacă e mai puțin animală, această formă de sexualitate e mai umană.
Controlul asupra vieții omului
Eugenia și sexualitatea sunt astfel strâns legate. Ele se află și în controlul sexualității, ca o condiție și un instrument al eugeniei. Pe controlul sexualității se bazează controlul procreării și chiar mai mult, este în curs de cercetare controlul asupra „vieții”. Căci controlul asupra vieții este o formă completă de dominare a inteligenței noastre, nu numai a corpului nostru natural, ci a procesului general de dezvoltare a umanității. Doar controlul biologic asupra vieții ar permite omului să lucreze în mod conștient, să urmeze și să accelereze progresul evoluției speciei umane. Acesta este programul trans-umanismului. El e implementat progresiv pe măsură ce tehnologiile îi oferă mijloace.
Primele tendințe eugenice
Într-o primă etapă, înainte de descoperirea ADN-ului (1953), acest program s-a concentrat mai întâi pe specia umană, pe rasă, în special, și a fost numit eugenie. Cei mai radicali promotori ai săi provin din lumea gândirii libere și a francmasoneriei. În Anglia, filozoful Herbert Spencer adaugă la legea generală a evoluției cea a „supraviețuirii celui mai apt” (1864). El consideră că mijlocul prin care are loc selecția naturală în cadrul speciei umane este competiția dintre oameni, societăți și rase, prin eliminarea celor mai slabi și a triumfului celor mai apți, și asigurarea, în acest sens, a progresului. Opera sa este completată de cea a lui Thomas Huxley – bunicul lui Julian și Aldous –, care dezvoltă o filozofie monistă în jurul evoluționismului. Este însoțit în acest efort de biologul german Ernst Haeckel, eugenist radical, favorabil sinuciderii și eutanasiei. Haeckel a fost unul dintre cei mai eminenți membri ai Federației internaționale a gândirii libere, precum și a Ligii pan-germane și a Societății germane de igienă racială, ambele contribuind semnificativ la doctrina nazistă.
Eugenia „à la française”
În Franța, eugenia radicală a fost introdusă în 1862 de Clémence Royer, fondatoarea obedienței masonice (tip de lojă masonică ), numită Dreptul uman. Royer, care a tradus cartea lui Ch. Darwin „Originea speciilor” în l. franceză, a introdus în prefața acesteia o diatriba progresistă, ce denunță „reprezentanții căzuți sau degenerați ai speciei”. Urmează Paul Robin, apropiat de Bakunin, și Ferdinand Buisson, care au fondat, în 1896, „Liga pentru regenerarea umană”, al cărei scop era promovarea contracepției, avortului și libertății sexuale. Eugenist convins, Robin își dorește să lucreze la dezvoltarea unei „noi rase, atât de îmbunătățite științific”, care să facă să dispară înaintea sa toate „reziduurile unei civilizații false”. Pentru el, respectul „castității, purității, este ultima rămășiță, cea mai rezistentă la distrugerea doctrinelor metafizice, care au oprimat întotdeauna oamenii”. Charles Richet, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1913 și vicepreședinte al Societății Franceze de Eugenie, susține „eliminarea raselor inferioare” și a celor „anormali”. Exemplele sunt numeroase. Toți sunt convinși că au descoperit adevărul progresului uman și urăsc creștinismul, denunțându-i (împreună cu Nietzsche) caracterul „antinatural” al milei față de cei slabi.
Separarea sexualității de procreare
Mișcările neo-malthusiene și eugenice și-au dat seama rapid că programul lor poate fi pus în aplicare în mod eficient numai dacă separă sexualitatea de procreare, dacă este posibil (dar nu neapărat), cu acordul celor în cauză. Margaret Sanger, fondatoarea planificării familiei, o spune foarte clar în 1922: „Nu este posibilă nici o speranță de progres până când nu vom ajunge la o nouă viziune asupra sexului, care nu este pur și simplu un act procreativ, necesitate biologică pentru perpetuarea rasei, ci un mod de exprimare psihică și spirituală.” Prin urmare, controlul procreării are un dublu scop. ,Pe de o parte, acesta urmărește „să prevină nașterea celor care transmit imbecilitatea descendenților lor” (scop eugenic); dar, pe de altă parte, și chiar în primul rând, este „un instrument de eliberare și dezvoltare umană” (scop spiritual). Pentru Sanger, „prin sex, umanitatea poate atinge cea mai mare iluminare spirituală care va transforma lumea, care va lumina singura cale către un paradis pământesc”.
Selecția
Julian Huxley, fratele lui Aldous Huxley și primul director al UNESCO, face, de asemenea, campanii pentru răspândirea contracepției și avortului, ca mijloc de control al nașterii pentru ființele „inferioare”. Dar merge mai departe, recomandând să se acționeze nu doar asupra sexualității (cu sterilizarea), ci și asupra procreării (cu selecția). Pentru el, „ar putea apărea tot felul de posibilități”, dacă societatea ar adopta sistemul recomandat de Hermann Müller, „de separare a celor două funcții umane, separarea sexualității de reproducere” și utilizarea în procreare a gameților „câtorva bărbați extrem de înzestrați”. Această separare nu numai că va îmbunătăți rasa umană, dar va face și relațiile sociale mai altruiste, deoarece sunt mai puțin marcate de concurența sexuală, după modelul coloniilor de furnici sau albine. Hermann Müller, câștigător al Premiului Nobel în 1946, a fost primul care a propus crearea unei bănci de spermă în scopul colectării și diseminării spermei bărbaților superiori. El i-a propus acest lucru lui Stalin, în 1936, să contribuie și el și să o folosească pentru a regenera populația URSS.
Legătura explicită dintre eugenie și revoluția sexuală este încă și mai clară, fiind la baza formării, în 1928, a „Ligii mondiale pentru reforma sexuală”, care pledează atât pentru contracepție, eugenie, cât și pentru acceptarea „oamenilor anormali din punct de vedere sexual”. Margaret Sanger, moștenitorii lui Paul Robin sau Julian Huxley se numără printre membrii și susținătorii săi. Același grup de oameni se alătură curând la înființarea mișcărilor care acționează pentru legalizarea eutanasiei. Majoritatea provin din rândurile societăților eugenice; ele sunt conduse de aceeași dorință de a domina viața.
Nașterea în afara corpului
Dincolo de separarea sexualității de procreare (prin contracepție), apoi a procreării de sexualitate (prima fertilizare in vitro a iepurilor se realizează în 1934), este încă posibil un al treilea grad de separare: cea a gestației în afara corpului. A fost concepută în 1923 de geneticianul britanic J.B.S. Haldane, care avea în vedere gestația în uter artificial și o numește „ectogeneză”. Acest al treilea pas nu a fost realizat până în prezent, dar se pregătește în laboratoare, ba chiar mai mult prin difuzarea formei sale „artizanale”, care este mama-surogat.
Julian Huxley, J.B.S. Haldane și Hermann Müller s-au făcut cunoscuți prin semnarea împreună a unui „Manifest al geneticienilor”, în 1939, recomandând guvernelor să adopte „un fel de cadru conștient de selecție” pentru a permite îmbunătățirea genetică pentru generațiile viitoare. Julian Huxley a dat un nume acestei viziuni prometeice asupra umanității, el a numit-o „trans-umanism” și a declarat-o „religia viitorului”, chiar în momentul în care a prezidat fondarea Uniunii internaționale umaniste și etice. Aldous Huxley, fratele lui Julian și nepotul lui Thomas, a fost cel mai în măsură să înțeleagă această viziune și să o expună în cartea sa „Minunata lume nouă”. Nu a avut nevoie să inventeze conținutul cărții, a fost suficient să-și asculte rudele sale conversând.
„Restul nu e decât o consecință”
Aceste mari figuri au moștenitori, care se regăsesc în Franța mai ales în tradiția masonică. Aici sunt incluse nume ca Pierre Simon, Henri Caillavet sau Jean-Louis Touraine, care, în esență, nu fac decât să repete și încearcă să aplice un proiect deja vechi. Aceștia au făcut campanie pentru legalizarea contracepției, avortului, eutanasiei, mamei-surogat. În ceea ce privește eugenia, aceasta este mai eficientă, devenind liberală și sofisticată; dar forma sa primară este încă vizibilă uneori, ca atunci când Henri Caillavet a declarat, în 2001, că „a permite venirea pe lume a unui copil cu handicap este o vină a părinților și poate chiar mărturia unui egoism disproporționat”. Pentru Pierre Simon, ca și pentru Jean-Louis Touraine, punctul „schimbării antropologice” a fost acceptarea primei separări dintre sexualitate și procreare, adică contracepția. „Restul nu este decât o consecință”, spune acesta din urmă.
About Post Author
