Autor: Michael Cook, sursa: MercatorNet, 16 octombrie 2018
Un studiu recent clarifică dezbaterea privind educația sexuală cuprinzătoare. E posibil să existe subiecte mult mai interesante pentru părinți decât educația sexuală. Este o zonă pe care mulți părinți ar prefera să n-o discute cu copiii lor, predând-o fericiți școlilor. Odată ce face parte din planul de învățământ, educația sexuală devine ostatica maniilor intelectuale și a teoriilor sociale.
Teoria dominantă în prezent [în SUA] este „educația sexuală cuprinzătoare” (Comprehensive Sexual Education/CSE). Într-un climat ce dă prioritate „alegerii”, ca fiind cea mai mare valoare, CSE pune accentul pe consimțământ în relațiile sexuale. Potrivit câtorva experți canadieni, „CSE îi ajută pe copii să învețe să-și respecte propriul corp și sexualitatea lui emergentă și pe cel al altora și să ia în considerare deciziile legate de activitatea sexuală”.
Este ușor să înțelegeți de ce „educarea abstinenței”, care este populară printre conservatorii americani, este privită cu groază de adepții CSE.
„Consiliile școlilor conservatoare nu doresc să predea consimțământul pentru că sunt îngrijorați că deschid ușa activității sexuale consensuale”, spune Andrea Barrica, fondatoare a unei platforme online de educație sexuală, O.school, care oferă adolescenților sfatul unui număr de „profesioniști în plăcere”. „Dar când îi înveți pe copii că toate sentimentele sexuale sunt greșite și rușinoase, mai degrabă decât naturale, de fapt, încălcările consimțământului sunt mult mai probabile”.
Colegiul American al Pediatrilor (ACP) își exprimă poziția cu privire la această chestiune într-un document lansat recent, în care oferă o anumită claritate în această dezbatere.
ACP subliniază că CSE este de fapt un termen-umbrelă pentru două abordări, evitarea riscului sexual (Sexual Risk Avoidance/SRA) și reducerea riscului sexual (Sexual Risk Reduction/SRR).
Evitarea riscului sexual este, în principiu, educația pentru abstinență – îndrumarea copiilor către cele mai bune rezultate în materie de sănătate prin evitarea riscurilor. ACP citează un document recent al Centrului american pentru combaterea bolilor pentru a sublinia că acesta este cel mai bun mod de a reduce ratele uriașe din America ale bolilor cu transmitere sexuală (BTS):
„Abstinența de la contactul vaginal, anal și oral este singura modalitate eficientă de a preveni HIV, alte boli cu transmitere sexuală și sarcină. Utilizarea corectă și consecventă a prezervativelor masculine de latex poate reduce riscul transmiterii bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv infecția cu HIV. Cu toate acestea, nici o metodă de protecție nu este 100% eficientă, iar utilizarea prezervativului nu poate garanta o protecție absolută împotriva oricărei BTS sau a unei sarcini”.
Reducerea riscului sexual este o abordare complet diferită. Ea presupune că adolescenții vor intra oricum în relații sexuale și încearcă să-i educe să facă acest lucru în siguranță și cu respect. În cuvintele ACP, „Scopul acestei strategii este de a reduce riscul infectării pentru cei implicați activ în comportamentul cu risc ridicat, încurajându-i totodată să revină la un comportament fără riscuri”.
Problema pentru părinți este că programele „ cuprinzătoare de educație sexuală” sau CSE cuprind Evitarea riscului sexual și reducerea riscului sexual în același pachet, iar reducerea riscului sexual e metoda care domină, în cele din urmă. Acest lucru oferă elevilor impresia că „toată lumea o face” și că nu există nimic în neregulă cu activitatea sexuală în afara căsătoriei.
„De fapt, majoritatea curriculelor CSE par să se bazeze pe premisa că activitatea sexuală pentru adolescenți este un comportament normal și acceptabil din punct de vedere moral atâta timp cât este „consensual” și „protejat” încât angajarea în activități sexuale este inevitabilă pentru adolescenți și că odată activi sexual, nu își pot modifica acest comportament.
În consecință, filozofia de la baza CSE este aceea că evitarea riscurilor nu este posibilă și cel mai bun lucru pe care oricine îl poate face pentru a-i ajuta pe tinerii noștri este reducerea riscului prin promovarea educației și a serviciilor contraceptive.
Mai puțin explicită, dar inclusă în ideologia CSE, este ideea că tinerii „ar trebui să fie liberi de orice inhibiții sexuale, constrângeri morale depășite și că adolescenții ar trebui să stabilească ei înșiși când anume sunt pregătiți pentru relații sexuale; adolescenții ar trebui să fie liberi să se bucure de plăcerea sexuală”.
Adepții CSE insistă că abordarea lor este susținută de cercetări științifice. Dar ACP subliniază faptul că dovezile citate într-un studiu recent cu privire la 40 de programe CSE sunt, în cel mai bun caz, ambigue. „Cercetările din domeniul prevenției consideră că intervenția este eficientă atunci când generează efecte post-program susținute de indicatori de protecție pentru populația principală destinată. Când recenzorii au aplicat acest standard la aceste programe, au găsit mult mai multe dovezi de eșec CSE decât de succes”.
De exemplu, nici unul dintre studii nu a demonstrat o reducere a BTS la adolescenți. De fapt, doar două dintre ele au măsurat-o. Numai un program a raportat o reducere a sarcinii la adolescente, dar numai pe parcursul programului. Un studiu ulterior în altă parte a constatat că același program CSE a crescut ratele sarcinii la adolescente.
De ce programele CSE – de fapt programe de reducere a riscului sexual– eșuează?
Pediatrii de la ACP oferă patru explicații. În primul rând, programele de reducere a riscurilor sunt în mod obișnuit destinate persoanelor care sunt deja angajate într-un comportament riscant. Expunerea copiilor care nu sunt activi sexual duce la normalizarea relațiilor sexuale [în general]. În al doilea rând, nu îi motivează pe elevi să evite relațiile sexuale – cum ar fi, de exemplu, un program de reducere a riscului drogurilor. În al treilea rând, se pretinde că programele CSE sunt de succes chiar dacă adolescenții continuă să fie angajați în activități sexuale. În cele din urmă, demonstrațiile explicite de la clasă pot să-i tenteze pe copii să intre în activități sexuale.
Pediatrii ACP recunosc că nu toate programele de evitare a riscului sexual sunt eficiente. Acestea trebuie să fie bine concepute și bine implementate. Dar există un număr tot mai mare de dovezi care arată că evitarea riscului sexual funcționează mai bine decât reducerea riscului sexual. Educația pentru evitarea riscului sexual se bazează pe premisa că toate activitățile sexuale adolescente non-maritale sunt comportament cu risc ridicat, datorită multiplelor posibile consecințe ale comportamentului respectiv și a probabilității unor parteneri sexuali multipli de viață care rezultă din declanșarea timpurie a activității sexuale. Spre deosebire de programele CSE, programele de evitare a riscului sexual arată că abstinența nu este o altă „opțiune”, cum ar fi prezervativele și contracepția. Evitarea riscului sexual este prezentată ca singurul mod de viață sănătos optim pentru adolescenți. Această metodă pentru adolescenți arată că este normal să-și pună întrebări despre sexualitate, dar că cel mai sănătos și mai plin de recompense context pentru intimitatea sexuală este căsătoria. Prin urmare, programele de evitare a riscului sexual se concentrează pe învățarea beneficiilor alegerii întârzierii activității sexuale până la căsătorie și pe încurajarea adolescenții să realizeze acest obiectiv.
Un alt plus al evitării riscului sexual este că părinții sunt încurajați să se implice în conversațiile despre comportamentul sexual. „Cercetarea științifică socială constată că așteptările comunicate de părinți copiilor este unul dintre cei mai mulți factori de protecție împotriva debutului sexual timpuriu”, se afirmă în comunicatul ACP. Dar în mod aproape obligatoriu, programele reducere a riscului sexual încurajează copiii să scape vigilenței părinților și să obțină prezervative, contracepție sau chiar avorturi.
Medicii de la ACP concluzionează: „Tinerii americani merită cele mai bune lucruri pe care le putem oferi; educația de evitare a riscurilor sexuale oferită la clasă este cea mai bună educație pentru copii”.
Cel mai bun punct de pornire, probabil, e în sălile de clasă, unde profesorii sunt reticenți în a împărtăși valorile importante. Dar chiar și evitarea riscului sexual în sine este deficitară. Sexualitatea trebuie integrată într-o viziune mai înaltă asupra a ceea ce este ființa umană. În ce situație au sens relațiile sexuale? Într-o poveste de viață cu adevărat umană, într-un angajament permanent prin care se exprimă dragostea soților și sunt deschise transmiterii vieții. Tinerii trebuie să fie învățați că relațiile sexuale sunt sacre. Doar un respect profund pentru acest ideal va împiedica tinerii să experimenteze nesăbuit.
În caz contrar, riscurile par atractive. „De copil, am fost învățat că bărbații ar putea încerca să facă sex cu mine, și datoria mea era să spun nu”, spune Andrea Barrica. Dacă aceasta a fost într-adevăr mesajul meschin al educației sale sexuale, ca școlăriță catolică filipino-americană, acesta a eșuat. Ce mai succes! Acum, ea este o lesbiană care întreține un site web ce oferă sfaturi care nu se deosebesc de pornografie.
Comunicatul ACP cu privire la educația sexuală din școală în SUA oferă o prezentare detaliată a dezbaterii și merită cercetat cu atenție.
About Post Author
