Nu doar în Rusia
Autor: Peter Kopa, Sursa: Mercatornet.com, 9 noiembrie 2017
Peter Kopa este analist politic ceh, care locuiește la Praga.
Acum 100 de ani a început cel mai dramatic eveniment din istoria modernă, Revoluția Rusă. Pe măsură ce ceața timpului se dispersează, putem vedea din ce în ce mai clar că înființarea unui guvern marxist a fost o catastrofă sângeroasă.
Nu îmi propun să revizuiesc cronologia Revoluției, căci acest lucru este bine cunoscut. În schimb, aș vrea să investighez această tragedie dintr-o perspectivă antropologică și filozofică pentru a descoperi de ce conducătorii comuniști s-au simțit îndreptățiți să ucidă aproximativ 100 de milioane de oameni în diferite țări ca: Uniunea Sovietică, China, Etiopia, Cambodgia și Cuba.
Originile europene ale dramei comunismului
Puțini oameni își dau seama că marxismul a fost injectat în Rusia – ca un bacil toxic – în 1917, în persoana lui Vladimir Ilici Lenin. Lui Lenin i se lungiseră urechile de atâta așteptare în Elveția în timpul Primului Război Mondial. În acel moment, el credea că o revoluție marxistă era mai probabilă în Anglia sau Germania, decât în Rusia. Dar, uimitor, guvernul german i-a finanțat întoarcerea acasă într-un tren blindat pentru a accelera dezintegrarea Rusiei țariste. Și atât de săraca, subdezvoltata, agrara Rusie, destul de așteptat, a devenit primul experiment din lume a teoriei și practicii marxiste.
Atât marxismul lui Lenin, cât și nazismul lui Hitler au fost încercări de a crea un nou tip de umanitate. În ambele cazuri, violența era absolut necesară pentru a realiza acest lucru. Ideologia marxismului rus s-a bazat pe practica revoluționară din Das Kapital al lui Karl Marx; ideologia nazismului german a avut la bază cartea lui Hitler Mein Kampf.
Bazele filozofice ale marxismului
Atât marxismul, cât și nazismul au apărut din filozofiile idealismului german al secolului al XIX-lea. Povestea este lungă, întortocheată și complicată, dar începe cu raționalismul subiectiv, inițiat de Descartes în secolul al XVII-lea. El a supus întreaga realitate îndoielii metodice. Aceasta a început să coboare spre scepticism și subiectivism la filozofi importanți precum Locke, Hume, Berkeley, Kant, Fichte, Schelling, Hegel și Feuerbach, ultima oprire a trenului raționalist înainte de Marx și Engels.
De-a lungul a două secole, filozofia a făcut o întoarcere copernicană (pentru a folosi o frază împrumutată din Kant). În loc de gândirea care se învârte în jurul realității; realitatea se învârtea în jurul gândirii. Filozofia a dat naștere supremației realității omului, înlăturându-l pe Dumnezeu. Nu mai era niciun loc pentru creștinism în gândirea occidentală, cel puțin pe drumul care, în cele din urmă, a dus la marxism. Normativitatea lumii reale a fost aruncată, iar Dumnezeu a fost expulzat ca un intrus. De atunci, omul era guvernat de interpretări subiective ale realității și de materialismul aprofundat.
Consecințele acestei schimbări dramatice de la realitate spre subiectivism au avut urmări apocaliptice la nivel personal, social și guvernamental, în special în Occident. Acest lucru a început să se întâmple chiar înainte de Revoluția Rusă, care este doar unul dintre fructele sale amare.
Supremația Sinelui a devenit o dogmă în Occidentul prosper. Dar, în afară de negarea lui Dumnezeu și a legii lui Dumnezeu, ea duce și la negarea ființei și a adevărului lucrurilor. O consecință este scepticismul cu privire la adevăr, pe larg răspândit astăzi, ca ceva pur relativ și dependent de împrejurări. Aceasta conduce, așa cum începem să vedem, la o nouă tiranie, „dictatura relativismului”, care îndepărtează fără milă înțelegerea tradițională a eticii, a drepturilor conștiinței, a drepturilor omului, a căsătoriei, a sexului și așa mai departe.
Aceia dintre noi care au avut privilegiul de a trăi în ultimele două generații au fost martorii transformării atitudinilor și comportamentului în Occident. Standardele morale sunt dărâmate și înlocuite cu o înțelegere falsă a libertății. Să menționăm doar câteva consecințe: cultura și familia sunt remodelate radical.
Alegerea dintre Sine și Dumnezeu și Sine și realitate este cea mai puternică dintre ispitele omului. Este o poveste veche. În timp ce își contemplă noblețea ca o ființă dăruită de rațiune și voință liberă, omul tinde să se îndrăgostească de el însuși – la fel cum a făcut-o Lucifer în momentul în care a căzut brusc în întunericul Iadului. Este ca și cum noi, oamenii moderni, ne confruntăm cu un al doilea Păcat Originar, în care alegem să creăm propriul nostru bine și rău. Am fost abandonați propriilor noastre dispozitive, cu singurele speranțe pe care le-am creat pe noi înșine, consumând plăcerile acre ale bălților înnămolite din viețile noastre prea scurte. Așa cum Wolfgang Goethe, cel mai mare poet german, a scris în „Prometheus”, unul dintre poemele sale timpurii, „Ich dich ehren? Wofür? Te onorez și de ce?”. Titanul îl insultă pe Zeus, creatorul lui, și acționează ca singurul judecător al acțiunilor sale.
Fenomenologia marxismului
Beția de licență (nu libertatea) este o trăsătură tristă a gândirii occidentale recente. Antecedentele sale directe sunt comunismul marxist, chiar dacă apare într-o altă formă, deoarece climatul social și cultural s-a schimbat. Este imposibil să povestești întreaga istorie a dezvoltării sale. Dar atât marxismul leninist, cât și subiectivismul modern duc la vieți golite și dezastre colosale, atât la nivel personal, cât și instituțional. După cum a spus Dostoievski, „dacă Dumnezeu nu există, totul este permis” – experimentări sexuale scabroase, avort, bestialitate, sinucidere, abuz de droguri, tortură… Și poate mai rău decât toate acestea este renunțarea la folosirea rațiunii, care pare să piardă mereu când luptă cu sentimentul – duce direct la dezastre de tot felul.
Dimpotrivă, în vastul domeniu al științei și tehnologiei, primatul Sinelui este evident absurd, pentru că aici Legea Naturală se impune, prin durerea eșecului total al oricărei încercări de a face progres științific, care se bazează întotdeauna pe adevărul lucrurilor. Unii gânditori susțin că știința este răscumpărarea omului, deoarece îi permite să scape de supremația Sinelui.
Triumful inevitabil al rațiunii și al bunului simț
O examinare oarecum academică a „Mării Moarte” a marxismului nu ar trebui să ne facă, totuși, să uităm realitatea tangibilă a triumfului rațiunii, binelui și adevărului în viața de zi cu zi a majorității oamenilor. Răul este întotdeauna zgomotos și caută atenție. Dar oamenii obișnuiți, chiar și guvernele, merg încet și sigur, făcând ceea ce trebuie, aproape instinctiv. Violența, furtul și sperjurul sunt pedepsite. Vecinii își ajută vecinii. Părinții își iubesc copiii.
Răul are o istorie lungă, lungă. În secolele trecute, cele mai grave manifestări au fost tirania, antagonismul politic și religios și dorința de a subjuga alte popoare.
Dar întoarcerea copernicană inițiată de Descartes, care a evoluat rapid în idealismul raționalist al supremației absolute a eului, a impregnat politica occidentală cu o dogmă atât naivă, cât și a răului – că statul sau un partid politic are dreptul de a impune marxismul cu forța.
Comunismul este mort. Dar un fel de zombi al comunismului încă există, promovând o atitudine grețoasă, critică față de tot ceea ce era odată privit ca fiind adevărat, nobil și sfânt. Acest zombi supraviețuiește ca un nor negru de ostilitate față de Dumnezeu și de adevăr, nor care se înalță peste cultura contemporană. Și este foarte dificil de dispersat, deoarece nu operează logic, ci prin sentimente și prejudecăți. Este absolut de necriticat. Marxismul de modă veche, rău așa cum a fost, cel puțin și-a pus cărțile pe masă și era deschis criticii.
Sfârșitul marxismului
Ceea ce raționalismul subiectiv ignoră este faptul că omul este o ființă spirituală, care aspiră la un fel de fericire pe care nu i-o pot da doar lucrurile materiale. Aceasta este înscrisă în însăși natura sa, așa cum convingerea lui că Dumnezeu există și că există o lege a lui Dumnezeu. Aceasta explică de ce marxismul a eșuat mereu, chiar la nașterea sa în Rusia, pentru că întotdeauna a trebuit să fie impus prin forță brută.
Iar situația nu este diferită astăzi. Majoritatea oamenilor ignoră materialismul radical, deci trebuie impus de elitele puternice. Chiar și în țările bogate, populația este în pericol de a fi spălată de creier prin muzică, literatură, modă și moduri de gândire la modă.
Noi care suntem forțați să suportăm această încercare de a șterge dimensiunea spirituală a omului suntem majoritatea tăcută. Dar căutăm lideri care să ne elibereze de această robie a materialismului și să ne afirmăm drepturile la nivel politic. Unde îi vom găsi?
About Post Author
