Familia numeroasă este o chemare înaltă, și nu o pecete a Ortodoxiei, partea I

E ceva greșit in conservatorismul nostru sau sunt reflecțiile părintelui Pavel Velikanov despre familie ca spațiu al concentrației maxime a iubirii?

Demult nu am mai auzit termenul „a plodi sărăcia”. De parcă cineva l-a exclus din lista reproșurilor obișnuite. Ceea ce nu este un semn al unei oarecare imbunătățiri a societății, ci poate recunoașterea ca normă a familiilor mari? In general, confuzia și nemulțumirea celor din jur se află in aer. Nu intamplător, apar articole in care familiile cu mulți copii sunt rugate să impărtășească povești despre fericirea de familie și bucuria creșterii copiilor intr-o familie mare, nu despre dificultăți. Ca să ne risipească indoielile. Și nu este o comandă de stat, nu e o politică de promovare a familiei mari. Pe fondul reclamelor de publicitate a noilor cartiere ale capitalei, de genul „Inmulțiți-vă!” – aceste observații marginale sunt mai mult ca o incercare de a simți, de a pipăi. Dar cum se simt, intr-adevăr, cei cu mulți copii? Sunt bine? Familia numeroasă este bunăstare sau nefericire, fericire sau dificultăți infinite?
Despre problemele familiei numeroase și caracterul lor ne-am decis să vorbim cu starețul Mănăstirii Sviato-Troițkaia Serghieva, Piatnițkoe Podvorie din Serghiev Posad, profesor asistent al Academiei Teologice din Moscova, redactor-șef al portalului Bogoslov.ru, protopop Pavel Velikanov, care, intamplător, este de asemenea tatăl a patru copii. Discuția a fost mai mult decat neașteptată.

Cand binele se poate transforma intr-un dezastru

– Părinte Pavel, aveți sentimentul că atitudinea față de familiile numeroase in Rusia este de desconsiderare și iritare: de felul, i-au făcut, iar acum cer să le rezolvăm problemele? Și, in ce măsură această atitudine este constantă?
– Nu am un răspuns clar. Personal, nu am intalnit o atitudine negativă pronunțată față de familiile numeroase. Cu toate acestea, pot presupune că există o vină considerabilă a noastră inșine. Noi creăm și dăm o nuanță de romantism cultului familiei numeroase, gandindu-ne că prin acest lucru putem transforma in mod semnificativ și schimba atitudinea față de familiile cu mulți copii din comunitate. Dar, familia numeroasă nu este un panaceu pentru problemele sociale, psihologice, personale și spirituale.

De fapt, de multe ori mă lovesc de o altă problemă gravă – atunci cand promovăm unilateral cultul familiei numeroase, fără nici o rațiune, ca și cum asta ar fi parte integrantă a „Simbolului de credință” ortodox, reiese că familiile numeroase nu sunt așa in mod conștient și liber, ci forțat. A da o alură de „romantism” familiei numeroase, fără a explica ce este asta – munca de zi cu zi și o faptă de eroism, ce trebuie abordată in mod responsabil, cu reflecții, ceea ce nu este un lucru după puterile tuturor –, poate fi un deserviciu adus tinerilor căsătoriți. Nu oricine poate fi călugăr, nu oricine, căsătorit, și nu toată lumea poate avea familii mari.

– Ce vreți să spuneți?
– Este o situație in care o familie, devenind familie numeroasă, nu are forța interioară și nici resursele materiale ca să-și intrețină pur și simplu copiii. Tot acest abur romantic, care se ridică in mod activ din anumite cercuri – „cu cat mai mulți copii, cu atat e mai ușor de trăit” –, de fapt, nu corespunde intotdeauna realității.

Ințelegeți, un lucru este partea materială, iar altul, care este mult mai complex și mai important, este nevoia de implicare a părinților in viața copiilor, oportunitatea și capacitatea de a acorda suficientă atenție copiilor lor. Copiii doresc de la părinții lor mult mai mult decat credem.

Dacă un copil este educat intr-o familie (normală, iubitoare, indestulătoare), care are unul sau doi copii, el primește mult mai multă atenție, decat un copil crescut intr-o familie cu 5-6 sau mai mulți copii, fără nici o bonă sau guvernantă, sau femeie in casă – deficitul de atenție este inevitabil.

Sunt sigur că discuția despre familia numeroasă de azi trebuie coborată de la patosul conversației la o discuție mai deschisă și sinceră despre dificultățile reale cu care se confruntă părinții intr-o familie mare.

Da, este corect ca o familie să aibă mai mulți copii. Dar trebuie să ințelegem că aceasta este o faptă de eroism. Și oamenii trebuie să fie pregătiți pentru ea. Să fie pregătiți – dar nu forțați. Ei trebuie să ințeleagă in mod clar la ce se inhamă. Dacă mai inainte oamenii creșteau intr-o familie mare și aveau experiența acestui mod de viață, astăzi, majoritatea părinților sunt din familii cu unul, maximum doi copii, și, uneori, chiar din familii incomplete.

Și, dacă ei nu sunt pregătiți, a-i face ostaticii unei familii numeroase pe ambii părinți, cat și pe copii, este greșit și nedrept.

Orice binefacere, care a fost forțată, riscă să se transforme din binefacere intr-o adevărată pacoste

Dacă omul incepe să trăiască la limita puterilor și posibilităților, dacă incetează să mai perceapă familia sa numeroasă ca pe o binecuvantare a lui Dumnezeu, dacă familia incepe să devină o povară, apare o mare intrebare: dar copiii crescuți intr-o astfel de familie vor avea cel puțin o dorință minimă de a-și urma părinții?… Dacă familia numeroasă obligatorie e percepută ca o inevitabilitate in biserică?

Unde greșim

– Dar există națiuni iubitoare de copii mulți, unde familia numeroasă este văzută ca o virtute, ca o cinste, ca o normă, iar angajamentul față de aceasta este in sange. Sunt italienii, spaniolii, gruzinii. Gruzia a fost una dintre republicile sovietice. Este vorba doar de educație?
– Țara noastră a trecut printr-un creuzet groaznic al incercărilor. Orice popor intotdeauna e impărțit in mod clar in straturi definite, care formează societatea ca atare. Păi toate aceste straturi in istoria noastră recentă au fost băgate intr-o mașină de tocat și transformate in tocătură. Din poporul rus au făcut o tocătură. Din care poți modela acum tot ce dorești.

Aceiași gruzini și alți locuitori din Caucaz și Transcaucazia nu au devenit „tocătură” in perioada sovietică. Da, modul lor de existență in țară s-a schimbat, dar stratificarea internă, modul de viață, așa cum au fost, in general, au rămas imuabile. Iar unitatea etnică rusă cu adevărat a avut de suferit. Prin urmare, mi se pare că criza familiei din Rusia modernă este legată de criza unei identități profunde.

Ați pus intrebarea: cum se raportează societatea la familiile numeroase? Știți, eu nu văd această societate, despre care s-ar putea vorbi, că se raportează in vreun fel la ceva. In societatea noastră nu există nici o integritate, omogenitate, unitate, ceva prin care s-ar putea spune: societatea rusă se referă la problema familiilor numeroase intr-un anume fel. Societatea – ca o integritate – nu există.

Punctele, in jurul cărora se concentrează părerile noastre, stimulii externi serioși, provocările – probabil, este ceea ce ar putea ajuta societatea să se consolideze. Cum a fost și in situația cu Ucraina și Crimeea, de exemplu, cand unele evenimente au atras oamenii unul față de celălalt și a inceput să apară o anumită unitate.

Poate că același lucru se va intampla și aici. Dar, intre timp, eu văd că lumea islamică din Rusia este mult mai sănătoasă, in ceea ce privește relațiile de familie, in comparație cu ceea ce numim noi lumea rusă, parcă ortodoxă. Nu vorbesc de nivel teoretic, ci la nivelul practicii mai ales se vede bine. A trebuit să zbor, odată, cu fiul meu mai mic la Mineralnie Vodi. Nu știu de ce, am avut locuri pe randuri diferite. Singurul, care,  fără a spune ceva sau să fi fost rugat, a sărit de la locul său și am putut schimba astfel locurile, a fost un musulman din una din republicile caucaziene: „Desigur, părinte, nici vorbă!”, a fost răspunsul lui. Restul, de-ai noștri, frați, ruși, cu cruci pe piept, tineri și adulți, se prefăceau că nu aud, sau pur și simplu arătau: „Nu vedeți că deja m-am așezat – e locul meu!”. Sau cand intri intr-o cafenea, de exemplu, vezi că noi, rușii, stăm mereu izolați, separați, iar musulmanii incearcă nu numai să ureze bun venit colegilor de aceeași credință cu ei, ci să stea unul langă celălalt! Chiar dacă intră un nou musulman, el se inscrie imediat organic in această comunitate, in ciuda faptului că nimeni nu ii este cunoscut.

Sunt sigur că solidaritatea noastră ar trebui să apară la nivelul suferinței fizice, a unor sentimente profunde apărute din naștere. Dacă nu se va intampla, dezintegrarea va continua. Indiferent de lozincile frumoase pe care le-am agăța noi pe străzi.

Acum, comunitatea noastră are o mare problemă cu ințelegerea identității. Aș numi un sentiment de confuzie. Oamenii doresc acum ca nu numai in cuvinte, ci să simtă ceva diferit in viața lor insăși. Iar cand spunem despre familia noastră ortodoxă: ce bine-i la ei, doar pentru că sunt ortodocși și au mulți copii, nu e corect. La urma urmei, de fapt, oamenii vor merge să se uite și vor trage propriile lor concluzii.

Știți, chiar mă uit la familiile noastre mari, cu care lucrez in parohie, și, de fapt, există puțini din aceștia spre care aș dori să indrum pe alții. Sunt – dar ii numeri pe degete. Sunt excepții. De multe ori se confruntă cu situații grave in toate privințele, in care o viziune obiectivă ar găsi multă negativitate și lipsă de atenție reciprocă.

Cand copiii din aceste familii, ajungand la o varstă relativ independentă, vă asigur, vor fugi. Unii oameni – se lasă și mai la fund. Alții – deși trăiesc cu credința in Dumnezeu, se află la o distanță semnificativă de instituția Bisericii. La biserică, desigur, nu merg. Prin urmare, sunt convins că astăzi avem o problemă foarte gravă in ceea ce privește conținutul: oferim oamenilor ideea de familie numeroasă ca singurul model de lucru efectiv al relațiilor de familie. Și e greșit. Familia numeroasă e frumoasă, dar nu e pentru toată lumea.

– Stați, dar această agitație nu vine din Biserică?
– Nu numai. Familia numeroasă nu te va face fericit in mod mecanic. Nu există nici o „magie” a familiilor numeroase. Ințelegeți, dacă nu ați invățat să vă iubiți unul pe altul, fără copii, doar pentru că veți avea șase copii, relația voastră nu va crește pe principiul trecerii „cantității in calitate”.

Dacă oamenii au avut probleme serioase de la inceput, dacă nu sunt in măsură să se iubească unul pe altul, să se deschidă unul celuilalt, să se țină reciproc, fără copii sau cu un număr mic de copii, atunci cand apare „magicul”, al șaptelea copil, așa cum spun unii – că „se produce intinerirea completă a organismului feminin la nivel celular, la al șaptelea copil …” – și așa mai departe, nu se intamplă nimic și nici un miracol nu are loc!

Cunosc familii care s-au despărțit, cu trei, patru, cinci copii. Și toate aceste familii au fost profund ortodoxe, iar unii chiar ultra-imbisericiți.

Iar copiii din aceste familii au ieșit niște invalizi adevărați din punct de vedere spiritual, care nu au nici o legătură cu Biserica astăzi. Ei cresc, pleacă mai departe și gata! Și faptul că i-au adus săptămanal la impărtășanie, că au mers ani de zile la școlile de duminică – toate acestea nu funcționează. Sau, in cel mai bun caz, eficiența e minimă.

Deoarece in mod mecanic nu funcționează nimic in viața unei persoane. Funcționează numai atunci cand o persoană e atinsă de un interes sincer și de iubirea celuilalt, cand vine să se incălzească, cand vede că pe el il iubesc nu numai in cuvinte, ci in mod real.
Va urma