Bioetica și dreptul natural: interviu cu John Keown

Discursul bioeticii este adesea imparțit in doua categorii largi: perspective utilitariste și așa-numita abordare deontologica sau kantiana a eticii. Un punct de vedere alternativ, care primește cu mult mai puțina atenție este perspectiva dreptului natural asupra eticii și medicinii. Abordarea dreptului natural evidențiaza interesele sau scopurile comune tuturor membrilor umanitații și ofera un punct de vedere teleologic asupra moralitații și prosperitații umane.

Profesorul John Keown de la Institutul Kennedy pentru etica al Universitații Georgetown este recent co-autor al unei carți despre dreptul natural, impreuna cu regretatul profesor Alfonso Gómez-Lobo de la Georgetown. Cartea este intitulata „Bioethics and Human Goods: An Introduction to Natural Law Bioethics”. Editorul adjunct al Bioedge, Xavier Symons, l-a intervievat pe profesorul Keown despre aceasta cea mai recenta lucrare a sa.

Xavier Symons:  – Ce v-a determinat sa scrieți volumul „Bioethics and Human Goods: An Introduction to Natural Law Bioethics”?

John Keown: – Cartea a fost scrisa in mare parte de distinsul meu coleg și prieten, regretatul profesor Alfonso Gómez-Lobo, care a deținut catedra Ryan de metafizica și filosofie morala la Universitatea Georgetown. Inainte de moartea sa prematura, la sfarșitul anului 2011, el a depus un manuscris la Editura Georgetown University Press. Cu permisiunea vaduvei sale și a editurii, am finalizat proiectul, incluzand revizuirile pe care el le-a indicat, in observațiile sale cu privire la rapoartele referenților, ce voia sa le faca, și unele revizuiri pe care eu le-am considerat adecvate. Aproximativ o treime din carte constituie materialul pe care l-am adaugat manuscrisului original. M-am gandit ca este important, avand in vedere penuria regretabila a carților introductive despre bioetica dintr-o perspectiva a dreptului natural, ca manuscrisul ar trebui extins, actualizat și completat.

– Ce contribuție credeți ca poate aduce dreptul natural domeniului bioeticii?

– Dreptul natural a adus și are potențialul de a aduce in viitor o contribuție insemnata la etica medicala și la bioetica in sens mai larg conceptualizat. Teoria dreptului natural ar putea fi descrisa ca cea mai durabila și mai importanta tradiție morala in gandirea occidentala și a avut o influența profunda asupra dreptului occidental, asupra eticii medicale profesionale și asupra culturii.

Multe legi și coduri de etica sunt fundamentate in articularea dreptului natural a unor principii morale fundamentale care ar trebui sa fie intotdeauna respectate, indiferent de consecințe. De exemplu, in ceea ce privește eutanasia, interzicerea uciderii intenționate a pacienților, care inca mai este reflectata in legile majoritații jurisdicțiilor, precum și etica Asociației Medicale Mondiale, se intemeiaza pe un astfel de principiu: principiul conform caruia este intotdeauna greșit sa omori o persoana in mod intenționat, chiar și la cererea persoanei respective.

Spre deosebire de alte abordari ale bioeticii, mai ales de utilitarism, teoria dreptului natural poate oferi o evaluare coerenta a nedreptații intrinseci cu care sunt tratați pacienții in anumite cazuri, de ucidere in mod intenționat, de mințire a lor sau de exploatare a lor, oricat de benefic ar putea fi asta pentru alți oameni sau pentru societate.

Mai mult decat atat, deși utilitarismul și „principialismul”, in diferitele lor forme, sunt, fara indoiala, dominante in educația bioeticii de astazi, este important ca elevii/studenții sa-și dea seama ca exista o tradiție etica alternativa, una care da sens unei mari parți a dreptului contemporan și eticii profesionale, și care ofera o abordare radical diferita reflecției bioetice. Intr-adevar, mi se pare ca nici un student nu poate ințelege bioetica (sau chiar dreptul biomedical), in mod corespunzator, fara cel puțin o ințelegere de baza a teoriei dreptului natural. Fara o astfel de ințelegere, ei au in cel mai bun caz o ințelegere parțiala a domeniului. Ma tem ca mulți studenți in bioetica nefamiliarizați cu tradiția dreptului natural nici macar nu știu ce nu știu.

Din pacate, deși literatura despre bioetica este vasta, aceasta literatura, in mare parte, fie ignora teoria dreptului natural, o menționeaza doar in trecere, fie nu o ințelege. Exista, prin urmare, o nevoie importanta și urgenta de aceasta carte, și de mai multe carți asemanatoare.

Am fost intrebat de nenumarate ori: „Ați putea recomanda o carte clara, introductiva privind bioetica dreptului natural, potrivita pentru studenții de colegiu sau pentru cititorul general?” Acum, am un raspuns pregatit. Anterior, recomandam una sau doua carți, precum cea a profesorului Gómez-Lobo „Morality and the Human Goods” (Georgetown University Press, 2002). Cu toate astea, deși aceasta carte nu atinge o serie de probleme de bioetica (in special avortul și eutanasia), este mai mult o introducere in etica dreptului natural, mai degraba decat bioetica dreptului natural. Totuși, ar fi un excelent ghid in domeniu, și cred ca studenții l-ar gasi valoros, daca l-ar citi inainte de a citi „Bioethics and the Human Good”.

– Cartea menționeaza care sunt „bunurile de baza” și importanța lor pentru teoria dreptului natural. Care sunt acestea și de ce sunt atat de importante?

– Punctul de plecare pentru teoria dreptului natural este intrebarea: „Ce este viața buna?” Aceasta respinge raspunsurile utilitariste standard, fie ele in termeni de placere sau satisfacere a dorințelor, ambele care ar putea fi folosite pentru a justifica acte evident imorale. Raspunsul dat de teoria dreptului natural este ca „viața buna” este o viața care implica adevarata implinire sau inflorire umana. Și ce este o viața cu adevarat infloritoare? Una prin care cineva participa la bunurile vieții – sanatatea, prietenia, cunoașterea, aprecierea artei și frumuseții, munca, joaca și rațiunea practica. (Formularea exacta a bunurilor de baza poate varia in funcție de teoreticianul care le enumera, dar teoreticienii impartașesc aceeași idee de baza.) Aceste bunuri sunt „de baza”, in sensul ca acestea nu sunt doar bunuri instrumentale, dar sunt și scopuri in sine, merita sa fie urmarite de dragul lor, de la sine ințeles. (Desigur, bunurile de baza, cum ar fi sanatatea și cunoașterea pot fi de asemenea valoroase din punct de vedere instrumental, dar acest lucru nu reduce valoarea lor la simpla instrumentalitate. Este, de exemplu, bine ca noi sa știm ce este bioetica, sau istoria Revoluției Americane, sau istoria noastra personala, chiar daca nu folosim aceasta cunoaștere din punct de vedere instrumental).

Bunurile de baza constituie o baza obiectiva pentru etica dreptului natural, dar ele trebuie sa fie completate de principii morale intermediare, intermediare intre bunurile de baza și decizia noastra despre etica anumitui comportament („Este corect ca eu sa-i spun pacientului ca este bine, cand știu ca e pe moarte?” „Ar trebui sa permit refuzul consimțamantului pacientului de a ma impiedica sa fac un experiment inofensiv și potențial de pionierat pe el, in timp ce se afla sub anestezie?”) O mare parte din cartea profesorului Gómez-Lobo „Morality…” se axeaza pe principiile-cheie ale „ingrijirii” și „respectului”. In cartea „Bioethics…” el le reformuleaza in ceea ce privește „binefacerea” și „ne-facerea de rau”. In acest sens, el recunoaște abordarea celor „patru principii” influente, susținuta de profesorii Tom Beauchamp și Jim Childress, dar el explica modul in care aceste principii sunt concepute și aplicate de la un drept natural, mai degraba decat dintr-o perspectiva principialista. El a respins abordarea celor „patru principii”, pe motiv ca aceasta abordare nu a reușit sa dea o evaluare de fond a bunului. In lipsa unei astfel de evaluari, a argumentat el, este imposibil de a judeca ceea ce cu adevarat benefic pentru un om sau face rau unui om.

– In carte, dvs sugerați ca, deși teoria dreptului natural este compatibila cu tradițiile religioase importante, ea nu este intemeiata pe religie. Puteți explica?

– Adepții marilor religii vor gasi multe lucruri in dreptul natural, care rezoneaza cu invațaturile lor, cum ar fi insistența ca toate ființele umane impartașesc o egalitate  fundamentala a demnitații, inclusiv a celor mai vulnerabili, fie copii, persoane cu dizabilitați intelectuale profunde,  cei in coma, demenții, cei care sufera și cei care sunt pe moarte.
De exemplu, opoziția teoriei dreptului natural la infanticid (in contrast cu aprobarea acestuia de catre utilitariști de frunte) rezoneaza cu opoziția de lunga durata fața de pruncucidere din tradiția iudeo-creștina (in contrast cu aprobarea acesteia de catre vechii greci și romani). Oamenii de știința care susțin dreptul natural resping noțiunea „dualista” a personalitații, in care conteaza doar unele ființe umane, cu anumite abilitați mentale ca „persoane”, iar altele, cum ar fi copiii sau persoanele in varsta cu demența severa, nu. Mai mult decat atat, teoria dreptului natural este tradiția filosofica a Bisericii Catolice. Pe langa asta, fratele meu, profesorul Damien Keown, in multele sale publicații, a remarcat similitudini intre etica dreptului natural și etica budista.

In ciuda acestor rezonanțe intre teoria dreptului natural și invațaturile marilor religii, totuși, teoria dreptului natural ramane o filozofie, nu o teologie. Ea iși are originile la ganditorii greci pre-creștini, precum Aristotel, și se reflecta in documentele contemporane privind drepturile omului, pe care mulți le descriu ca fiind lumea noastra post-creștina. Oricine poate adopta și mulți o fac interdicțiile absolute ale dreptului natural privind, sa zicem, tortura sau eutanasia, fara a avea nici un fel de credința religioasa. Pe scurt, dreptul natural este intemeiat pe rațiune, nu pe credința.

– Nu exista o oarecare distanța intre teoria dreptului natural și o etica practica detaliata? Cum o poate folosi un medic pentru a aborda probleme spinoase de etica in practica clinica?

– Exista intotdeauna o distanța intre teorie și practica, oricare teorie etica ai adopta. Dar, in parte din cauza istoriei de secole a tradiției dreptului natural, o mare parte din sarcina grea intelectuala cu privire la aplicarea sa la situații practice a fost deja realizata. Acel depozit bogat de reflecții a construit legile și codurile noastre de etica profesionala, fie in legatura cu efectuarea de cercetari asupra pacienților, pentru a trata sau a nu oferi tratament, fie in legatura cu uciderea sau neuciderea.

Acest lucru nu inseamna sa spunem ca dreptul natural a dat raspunsuri definitive la toate intrebarile bioetice  cu care se confrunta medicii in lumea contemporana, dar multe dintre aceste intrebari sunt in mare masura intrebari vechi intr-o forma noua. De exemplu, problema statutului moral al embrionului uman in vitro, poate parea cu totul noua multora, dar teoreticienii dreptului natural au reflectat asupra statutului moral al embrionilor umani in vivo timp de secole. Din nou, intrebarea daca sa se mențina sau sa se retraga alimentația artificiala a unui pacient in stare vegetativa persistenta, poate, din nou, parea complet noua și ne poate cere sa inventam noi principii etice, dar  pentru ganditorii dreptului natural, raspunsul consta in aplicarea criteriilor etice stabilite prin care ne intrebam daca tubul de alimentare este un tratament medical și, in caz afirmativ, daca este disproporționat adica este el inutil sau prea impovarator. Prin acest lucru nu dorim sa sugeram ca raspunsurile la aceste intrebari sunt ușoare, și vor atrage intotdeauna un consens (chiar și intre adepții teoriei dreptului natural), ci dorim sa spunem ca  intrebarile contemporane de bioetica, chiar daca sunt provocatoare, pot fi rezolvate prin aplicarea inteligenta a principiilor bine stabilite.

In orice caz, nu ar trebui sa uitam ca cei mai mulți clinicieni, de cele mai multe ori, nu se confrunta cu probleme de bioetica complexe, spinoase. Cele mai multe probleme de bioetica cu care se confrunta in practica de zi cu zi sunt destul de ușor de rezolvat prin aplicarea principiilor și a codurilor de bioetica stabilite, cum ar fi cele care necesita consimțamantul in cunoștința de cauza și respectarea confidențialitații. Iar aceste principii și coduri reflecta adesea, intr-o masura mai mare sau mai mica, gandirea dreptului natural, care impune respectarea drepturilor fundamentale și egalitatea in demnitate a fiecarui pacient, nu in ultimul rand a celor vulnerabili, și ca niciodata pacienții sa nu fie folosiți ca simple mijloace spre binele altora.

– Ce le-ați spune criticilor teoriei dreptului natural ,ai „noii” teorii a dreptului natural, promovate de catre filosofi ca Germain Grisez și John Finnis?

– Profesori Germain Grisez si John Finnis (si colaboratorii lor, nu in ultimul rand profesorul Joseph Boyle) au fost inițiatorii renașterii interesante a teoriei dreptului natural de-a lungul ultimilor 35 de ani. Ei resping etichetarea de „noul” drept natural din motiv ca teoria lor nu este decat o reformulare moderna a teoriei clasice a dreptului natural. Nu toți avocații de drept natural ar fi de acord cu asta, dar mi se pare ca multe dintre critici sunt bazate pe neințelegeri ale „noului” proiect al dreptului natural. Acesta este unul dintre motivele pentru care am co-editat (cu profesorul Robert P. George din Princeton) o antologie aniversara in onoarea lui John Finnis, (Reason, Morality and Law: The Philosophy of John Finnis), care a fost publicata de Oxford University Press, in 2013, pentru a permite ca atat susținatorii, cat și criticii noii teorii sa se cunoasca reciproc.

In orice caz, studenții si profesioniștii din domeniul medical interesați de studiul elementelor de baza ale bioeticii dreptului natural pot gasi și dezacorduri despre diferențele și modul in care noua teorie clasica a dreptului natural se deosebește de cea veche, mai degraba abstracta și abstrusa, și i-aș incuraja sa inceapa cu unele dintre manuale și articole introductive despre bioetica dreptului natural, scrise de cercetatori, inclusiv Christopher Kaczor, Christopher Tollefsen, David Oderberg, Luke Gormally, David Jones, Helen Watt și, desigur, regretatul Alfonso Gómez-Lobo.