Ambiguitatile vaccinului anti-HPV sunt adancite de campania Ministerului Sanatatii

Autor: Larisa Iftime

Pe site-ul ziarului “Ziua” a aparut, de catva timp, un banner rosu cu denumirea “Pericole sexuale”. Daca il accesezi, intri pe site-ul unei campanii de prevenire a cancerului de col uterin. Site-ul se adreseaza parintilor, femeilor in special, avertizand cititorii ca, la fiecare 18 minute, in Europa, moare o femeie de cancer de col uterin. Mai mult, aflam ca Romania se situeaza pe primul loc in Europa in ceea ce priveste mortalitatea din cauza cancerului de col uterin, media noastra fiind de 6,3 ori mai mare decat media din tarile UE.

Dupa campania de vaccinare anti-HPV, initiata de fostul ministru al Sanatatii, fara multi sorti de izbanda, iata ca noua echipa a Ministerului Sanatatii a pus la punct o alta strategie de promovare a acestui vaccin. A creat o noua institutie, Centrul National de Informare pentru prevenirea cancerului de col uterin, iar aceasta a lansat o campanie de informare. De data asta, se pare, strategiile au avansat. Ministerul Sanatatii si-a luat aliati dintre cei mai puternici, adica Organizatia Mondiala a Sanatatii, UNICEF si Fondul ONU pentru Populatie. Toate aceste structuri, dintre cele mai intinse, la nivel mondial, au acordat sprijin financiar si logistic, banuiesc, in organizarea campaniei. Este posibil ca aceste trei institutii sa apara printre sustinatorii campaniei si pentru a inspira oamenilor mai multa incredere in vaccin, avand in vedere esuarea completa a primei campanii. Cu toate acestea, informatiile oferite pe site-ul amintit sunt cel putin superficiale, chiar daca cititorului i se promite o informare rapida si completa despre vaccin. Site-ul ofera o suma de asemenea informatii tehnice. Aflam, astfel, ce inseamna cancerul de col uterin, ce este vaccinul anti-HPV, comercializat la noi sub denumirea de Silgard (produs al companiei Merck) si Cervarix (fabricat de GlaxoSmithKline). Apoi ni se spune care este situatia din Romania, cate romance mor anual si zilnic din cauza acestei boli, care este riscul de infectare, cat de bun este vaccinul, de cine a fost descoperit, in cate tari este folosit, cate fetite au fost vaccinate. Exista si o pagina de intrebari si raspunsuri, unde oricine poate capata un raspuns la o intrebare care il framanta.

Si, totusi, in viziunea noastra, documentarea, inclusiv la nivel tehnic, este subtire, saraca chiar. Datele si sursele stiintifice oferite sunt putine si aproape toate in limba engleza. Nu sunt prezentate posibilele efecte adverse, doar ni se spune ca, in Romania, in ultimii 2 ani, au fost vaccinate 15.000 de femei si nu s-au inregistrat efecte adverse. Starea de dubiu in care se afla multi parinti, care se intreaba despre utilitatea vaccinului si – cel mai important – despre siguranta sa, este intretinuta si chiar accentuata. Multi parinti se tem ca nu cumva fiicele lor sa joace rolul de cobai, urmare a insistentei unor institutii ale statului de a fi vaccinate cu orice pret. Pe langa aceste temeri, exista si cele legate de efectele adverse ale vaccinului. Au existat atatea cazuri in presa de efecte adverse grave sau mai putin grave. In februarie 2009, autoritatile de sanatate din Spania au retras zeci de mii de doze de Gardasil (o alta denumire a acestui vaccin) de pe piata, dupa ce doua adolescente vaccinate au fost spitalizate. (APF, 10 februarie 2009)

Starea de neincredere a fost subliniata si de pozitii venite din partea unor medici cunoscuti din Romania. Citam aici doua dintre ele. Profesorul Vasile Astarastoaie, presedintele Colegiului Medicilor din Romania, declara la inceputul lunii ianuarie: “in nici o tara din lume, nici macar in acelea cu regim dictatorial, nu este posibila o asemenea sfidare. Mi se pare total neetic si ma mir ca CNA nu a intervenit. Ni s-a spus ca aceasta campanie este finantata si sustinuta de catre cele doua firme care vand vaccinul si, atentie, nu il doneaza. Eu, ca medic, nu stiu daca acest vaccin face bine sau nu, daramite un parinte. Aceste vaccinari se fac si in alte tari, dar acolo au avut loc dezbateri ample, s-au luat avize de la comitetele de bioetica cu anumite restrictii, cum ar fi varsta”. (Romania libera, 6 ianuarie 2009)

Prof. univ. dr. Ostin Mungiu, seful Catedrei de Farmacologie, Toxicologie si Algeziologie si al Laboratorului Central de Testare a Medicamentului din cadrul U.M.F. “Gr. T. Popa” din Iasi, sustine: “Nu stiu, in cazul acestui virus papilloma de care se vorbeste aici, cat de mare este experienta pe planeta. Pentru ca, daca eu am inteles bine, s-au dat doua feluri de vaccin si s-a spus: “La o clasa faceti un vaccin, la o clasa – pe celalalt”. Ceea ce ma duce cu gandul ca s-ar putea ca noi sa fi facut parte dintr-un studiu international multicentric, controlat, asa cum va spuneam mai inainte ca se face pentru orice medicament. In aceasta situatie sigur ca e dreptul fiecarui parinte sa se informeze foarte bine si abia apoi sa decida asupra copilului sau.” (Ziarul Lumina, 23 ianuarie 2009)

Vaccinul a fost introdus pe piata in 2006, deci nu a avut vreme sa fie testat daca asigura protectie pe termen lung sau nu. In SUA, in 2008, vaccinul anti-HPV a fost cauza decesului a 28 de tinere femei si fete. Potrivit unui comunicat de presa emis de catre Judicial Watch, in total, 47 de decese au fost asociate cu vaccinul Gardasil, din 2006, anul introducerii lui pe piata americana, si pana in prezent. Introducerea acestui vaccin in SUA este controversata si din cauza companiei Merck, care a incercat sa-l faca obligatoriu, si din cauza semnelor de intrebare care planeaza asupra sigurantei sale. Judicial Watch sustine ca a obtinut copii dupa documentele de la Administratia pentru Alimentatie si Medicamente (FDA), documente inregistrate in legatura cu cele 28 de decese din 2008, la care se adauga celelalte 19 decese, inregistrate din 2006 pana in 2007. Potrivit Judicial Watch, FDA a inregistrat 6.723 de “efecte adverse” legate de Gardasil, in 2008, din care 1.061 erau considerate “grave”, iar 142 “puneau in pericol viata”.(YourLawyer.com, 25 iunie 2009)

Autorii site-ul de informare, care poarta siglele Ministerului Sanatatii, a Ministerului Educatiei si a organizatiei “Renasterea”, ne informeaza ca “Prevenirea cancerului de col uterin se poate face prin vaccinare, aceasta fiind principala masura prin care prevenim infectia, asigurand un grad mare de protectie”. In replica, sa amintim doar ca Centrul pentru Controlul Bolilor si Preventie (CDC), o agentie a Ministerului Sanatatii din SUA, care are menirea sa protejeze sanatatea si siguranta publicului american, sustine pe site-ul sau, ca cel mai sigur mod de a preveni infectia cu HPV este fidelitatea si reducerea numarului de parteneri sexuali. Astfel, la intrebarea: Exista si alte cai de prevenire a HPV?, CDC raspunde: “Adultii activi sexuali ar putea de asemenea sa scada gradul de risc de imbolnavire cu HPV prin pastrarea relatiilor reciproce cu cineva care a avut mai putini parteneri sexuali sau deloc, sau prin limitarea numarului de parteneri sexuali. Cu cat mai putini parteneri sexuali are o persoana, cu atat e mai mica sansa de a contracta HPV. Dar chiar si o persoana care a avut toata viata un singur partener poate face HPV, daca partenerul a avut mai inainte mai multi parteneri/partenere.” (subl. n.)

Mai aflam de pe site-ul CDC: “Aproximativ 30% din cancerele cervicale nu sunt prevenite prin vaccin, prin urmare, este important pentru femei sa continue screening-ul pentru cancerul cervical (testele Babes-Papanicolau) cu regularitate.” Ridica multe semne de intrebare si faptul ca site-ul Centrului de informare are un link catre CDC, dar acesta duce catre o pagina de internet ce nu poate fi gasita. Pentru a vedea cum stau lucrurile, apasati aici.

Observam, de asemenea, ca cei care promoveaza la noi acest vaccin parca se tem sa aduca cuvantul “fidelitate” in discutie, un concept important si-n prevenirea acestei boli, si moral, si social. Dar, in conditiile liberalismului sexual, promovat si de politicile guvernamentale, ar putea fi vreodata ridicata pentru dezbaterile publice ideea ca parintii sa fie sfatuiti sa-si indrume copiii in asa fel ca ei sa-si inceapa viata sexuala la casatorie, iar adultii sa-si intareasca fidelitatea? Slabe sperante. Chestiunile din sfera moralitatii asociate cu sexualitatea ar irita poate si mai mult decat problema efectelor negative ale acestui vaccin. Si totusi, ar fi mai sanatos pentru oameni, caci ranile, atat ale trupului, cat si ale sufletului, ar fi, poate, mai putine.

Multe informatii despre efectele adverse ale vaccinului anti-HPV le ofera site-ul organizatiei americane National Vaccine Information Centre.

De asemenea, intr-un capitol din cartea “Cervical Cancer Is An Infectious Disease”, publicat pe un site pentru medici, Mombu.com, se arata ca o alta cale de infectie a femeilor cu HPV ar fi instrumentele medicale nesterile. Capitolul, desi este in limba engleza, e usor de citit, datorita stilului colocvial folosit.

Editoriale © Asociatia Provita Media

About Post Author

Varia

Leave a Reply