Autor: Steven Mosher, presedinte al Institutului de Cercetare a Populatiei, 18 octombrie 2004
Timp de cateva decenii, Fondul Natiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) s-a folosit de micuti pentru a strange fonduri, colectand astfel peste 100 de milioane de dolari. Colectarea banilor de catre aceasta organizatie era considerata drept un privilegiu pentru copiii americani de ajuta copiii saraci si flamanzi de pretutindeni.
Astazi, insa, UNICEF nu mai este aceeasi organizatie ca in urma cu 10 ani. Candva, aceasta organizatie isi indrepta eforturile asupra ajutorarii supravietuirii copiilor, asupra acordarii de asistenta medicala primara si dezvoltare, iar astazi este puternic implicata in activitati de planificare familiala si educatie sexuala. Conform Insitutului Catolic pentru Drepturile Familiei si ale Omului (C-FAM), „UNICEF este implicat in prezent intr-un numar de programe contradictorii, axate pe promovara unei ideologii radicale feministe.” [1]
UNICEF a devenit inca o organizatie a ONU, condusa de o alianta de feministi radicali si sustinatori ai controlului populatiei, fara nici un Dumnezeu, care, aparent, cred ca promovarea „drepturilor sexuale si ale reproducerii” copiilor este mult mai importanta decat aprovizionarea lor cu apa potabila, hrana si asistenta medicala minima. Vaticanul, dezamagit de aceasta intorsatura a lucrurilor, si-a retras sustinerea UNICEF in 1996.
Sa enumeram cateva exemple legate de avort, pe care UNICEF neaga ca l-ar sustine sau promova. Cu toate acestea, UNICEF a aprobat si chiar a ajutat la elaborarea documentelor prin care se propune legalizarea avortului peste tot in lume. Organizatia, de asemenea, mai distribuie asa-numita „contraceptie de urgenta” femeilor refugiate.
UNICEF contribuie la finantarea organizatiilor care promoveaza avorturile. O asemenea organizatie este Consiliul privind Populatia (Population Council), grupul care detine brevetul in SUA pentru pilula de avort RU-486. Un alt asemenea grup este LoveLife din Africa de Sud, care incurajeaza adolescentele sa recurga la avort.
LoveLife sustine financiar un numar de telefon gratuit pentru organizatia Marie Stopes International, care recomanda avorturile. Iata ce poti auzi la acest numar de telefon: „… daca-ti poti permite sa platesti aceste servicii, tine minte, este dreptul tau sa fii conisiliata [si] sa faci un avort. Daca esti neajutorat(a), nu te descuraja. Incearca. Nu ai nevoie de permisiunea nimanui ca sa faci un avort”. LoveLife, care descrie avortul ca fiind o „aspirare usoara”, mai incurajeaza fetele la avort, in felul urmator: „Vorbeste cu cineva – un medic, un consilier sau cineva in care ai incredere.” In final, LoveLife le spune tinerelor: „Vei simti o anumita usurare. Unii oameni prefera sa indeplineasca un ritual la capatul unui proces – sa aprinda o lumanare, sa planteze o floare, sa scrie o poezie sau sa faca o lunga plimbare.” Nu se mentioneaza nimic despre trauma post-avort, este pur si simplu „sfarsitul unui proces”, si nu curmarea vietii unui copil. [2]
Note:
- [1] Douglas A. Sylvia, „The United Nations Children’s Fund: Women or Children First?” C-FAM White Paper Series, 2003. Citatul este din Executive Summary, p.1-2. http://www.c-fam.org/pdfs/unicef-execsum.pdf,
- [2] Douglas A. Sylvia, „The United Nations Children’s Fund: Women or Children First?” p. 26-27. Trebuie de mentionat ca, dupa ce LoveLife and UNICEF au tinut prima pagina a ziarelor, la aflarea continutului paginii lor de internet de catre mass-media, aceste organizatii au adus corecturi importante textului. http://www.c-fam.org/pdfs/unicef.pdf