Avortul, violenta si tacerea suspecta a societatii civile

Intr-un document de presa recent al Ministerului Sanatatii se precizeaza: “Toate produsele de conceptie indiferent de varsta si de gestatie sunt inregistrate si se intocmesc documente medicale…”. Am mai parcurs cu ochii sintagme din aceeasi serie de mai multe ori. Si, totusi, reluarea ei imi biciuie constiinta. Nu inteleg – si nici nu voi intelege daca cine va cuteza sa manance mancarea vreodata – de ce un copil ar trebui sa se numeasca “produs de conceptie”? Cat cenusiu se asterne pe imaginea generica de copil, folosind aceasta expresie vaga si opaca. Sa inteleg ca daca un fat s-a nascut sub greutatea normala poate fi numit “produs de conceptie”, iar daca s-a nascut la termen, cu greutate normala, “nou-nascut”, “bebelus” sau “copil”? Trebuie sa amintesc, inca o data, daca mai era nevoie, de lumina pe care o iradiaza aceste cuvinte in sufletul oricarui om. in timpul comentariilor facute pe marginea scandalului de la Ploiesti, am aflat, din articolele jurnalistilor – care preiau fara discernamant expresiile functionarilor din Ministerul Sanatatii -, ca nefericitele fiinte umane, moarte si din cauza neglijentei unor medici, mai pot fi numiti si “avortoni”. Cel putin din aceasta denumire diferentiata, “produs de conceptie” si “nou-nascut”, iese la suprafata, in mod evident, discriminarea ce se face intre copiii deja nascuti si cei care urmeaza sa se nasca sau s-au nascut inainte de termen.

Nu cred ca exagerez daca vad in spatele termenului “produs de conceptie” – un termen inventat de sustinatorii avortului si ai contraceptiei – un act de violenta indreptat, pe de o parte, asupra femeii, si, mai mult, orientat spre copiii nenascuti. Situandu-ne pe pozitii normale, acest lucru ni se pare cu totul inacceptabil si inuman sa se petreaca intr-o societate care accepta, in mod declarativ, normele moralei crestine. in majoritatea sondajelor de opinie, increderea in biserica inregistreaza cota cea mai inalta, adica peste 90%, in raport cu toate celelalte institutii reprezentative.

Acest fapt, care ar trebui sa biciuie constiinta fiecarui crestin, poate fi pus intr-o relatie directa cu problema avortului din Romania. Din pacate, din anumite considerente, care tin in continuare de imagine politica, problema avorturilor, cu toate traumele pe care le implica, nu poate fi pusa in discutie cu voce tare. Cei care o fac sunt trasi de maneca imediat, fiind asociati cu cei care sustin perioada comunista sau cea a dictaturii lui Ceausescu. Chiar in aceste conditii, nu inteleg de ce reprezentantii organizatiilor care activeaza in zona societatii civile nu au curajul sa sparga acest fals tabu. Din comoditate sau din lipsa de fermitate morala, aceasta problema a avortului, care, repet, nu a primit din partea societatii inca o solutie, este mereu amanata. Marginalizarea ei a fost acceptata in mod tacit si de reprezentantii mass-media. Astfel ca, in paginile ziarelor sau pe ecranele televizoarelor, se perpetueaza un contrast inspaimantator. Pe de o parte, se vorbeste in surdina despre solutiile corecte, pentru inabusirea flagelului, iar, pe de alta parte, sunt prezentate, intr-o atmosfera de extaz, de admiratie paroxistica, cifrele, datele, care ilustreaza dimensiunile la care a ajuns realitatea. Deja titluri de genul “Romania – tara avortului” sau ” Romania, tara cu cele mai multe avorturi din Europa” au devenit slogane, care fac parte din viata noastra cotidiana. Nimeni nu mai vrea sa le cunoasca semnificatia adevarata. in 2000, de exemplu, in Romania s-au inregistrat, in mod oficial, 255.820 avorturi, iar in Marea Britanie (Anglia, Scotia si Tara Galilor), cu o populatie de 3 ori mai numeroasa decat a Romaniei, au fost inregistrate 195.216 de cazuri. Comparatia este si mai pronuntata, daca tinem seama si de alte realitati strambe. Conform unor reprezentanti ai Ministerului Sanatatii (dr. Horga, fost sef al Departamentului Mama si Copilul), un sondaj de opinie efectuat in 2001 a aratat ca 80.000 din avorturile efectuate in clinicile private din Romania, in anul 2000, nu au fost raportate.* Mai mult, prof.dr. Virgil Ancar sustine ca alte cazuri, in proportie de 30%, sunt nesocotite pentru ca reprezinta efecte ale contraceptiei hormonale.

Consecintele avorturilor si ale contraceptiei hormonale au dimensiuni asemanatoare adica apocaliptice. Romania detine “suprematia” in Europa la decese materne prin avort si la mortalitatea infantila. Cu toata aceasta imagine apocaliptica, societatea civila continua sa ramana impasibila la aceste violente evidente, care tintesc copilul, in primul rand, si apoi mamele. Nu este de mirare de ce violenta a cucerit atat de usor zonele cele mai sensibile ale vietii noastre. E firesc, printr-o logica simpla, ca, daca ne manifestam violent asupra copiilor nenascuti, sa extindem acest comportament si asupra tuturor copiilor. Existenta unui numar inca mare de copii, care nu-si gasesc parintii sau care sunt schingiuiti de parinti, poate fi inteleasa si ca o consecinta a acestui comportament, care manifesta raceala sufleteasca si, bineinteles, violenta.

Avortul, in viziunea medicilor, trebuie sa-si gaseasca solutii, pornind din zona administratiei sau a managementului. Simplificand algoritmul acestei strategii pur tehnice, avortul, spun ei, ar putea fi rezolvat fie prin adoptie, fie prin contraceptie. Adoptia in Romania, din datele pe care le avem, nu este inca acceptata la nivelul opiniei generale. Se intelege atunci de ce cei care se ocupa de “managementul” avortului apasa la maximum pe pedala contraceptiei. Iar contraceptia moderna, de fapt, este o forma mascata a avortului.

Pana la urma, trebuie sa acceptam ca avortul a fost si ramane o problema morala. Ziaristul britanic Paul Johnson scria intr-un articol din “The Spectator”: “Totusi, avortul ramane, in mod esential, o problema morala, tot asa cum a fost si sclavia. Ambele se rotesc in jurul valorii vietii umane. O intreaga civilizatie s-a impacat cu sclavia timp de secole, dar, in final, imoralitatea sa evidenta a trebuit sa fie recunoscuta, iar consecintele sale politice acceptate cu orice pret. Nu intamplator avortul este unica si cea mai fierbinte problema in politica americana si va ramane astfel, pana cand va fi rezolvata.” **

Am incercat, prezentand aceste situatii contrastante, sa parcurgem cateva din traseele pe care le impune rezolvarea problemei avortului si, implicit ale violentei din societatea romaneasca. Am incercat sa apelam la date reale, extrase din presa, si la un mod de a gandi, care tine de logica bunului simt. La capatul unui asemenea parcurs, cred ca este firesc sa ne intrebam inca o data – de ce societatea civila manifesta tacere in problema avortului? Bineinteles, aceeasi intrebare ar trebui pusa si mass-media in ansamblu, care manifesta obedienta fata de acest reflex bolnav al societatii.

* Dr. Mihai Horga, “Contraception and Abortion in Romania”, Background paper for the strategic assessment of policy, programme and research issues related to pregnancy termination in Romania – Oct. 2001

** Paul Johnson, “It is not true there are no good causes – ending abortion is one”, The Spectator, 17 august 1996