Chiar și în Statele Unite, mii de femei și fete lucrează ca sclave sexuale.
Interviu cu Joseph Zanga, medic pediatru și fost președinte al Colegiului American al Pediatrilor, Sursa: MercatorNet.com, 21 februarie 2020
În 2010, președintele Barack Obama a declarat luna ianuarie luna Conștientizării sclaviei și a traficului de ființe umane. Este incredibil ca cineva are nevoie să știe ce înseamnă sclavia, la 157 de ani de la Proclamația de emancipare. Dar ea încă există. „Traficul de persoane erodează demnitatea personală și distruge țesutul moral al societății”, a spus președintele Trump atunci când a lansat comemorarea din acest an. „Este un afront adus umanității care ajunge în mod tragic în toate părțile lumii, inclusiv în comunitățile din toată țara noastră. În fiecare zi, în orașe, suburbii, zone rurale și ținuturi tribale, oameni de orice vârstă, sex, rasă, religie și naționalitate sunt devastați de această infracțiune gravă”.
MercatorNet a intervievat un medic pediatru care a lucrat cu victimele traficului de persoane, dr. Joseph Zanga, de la Colegiul American de Pediatri.
MercatorNet: – Traficul de persoane este o problemă în Statele Unite?
Dr. Joseph Zanga: – Statele Unite au fost clasate printre primele trei țări de origine a victimelor traficului de persoane, în 2018, potrivit unui raport recent al Departamentului de Stat și este consumatorul numărul unu de trafic pentru sex, la nivel mondial.
Traficul de persoane este o industrie care câștigă mai mulți bani în fiecare an decât multe companii care apar în Fortune 500. Aceasta este o crimă ascunsă vederii, ajutată de dependența copiilor noștri de tablete și, mai ales, de telefoanele inteligente. Deoarece creierul lor nu este pe deplin dezvoltat până la vârsta de 25 de ani, ei sunt o pradă ușoară pentru traficanții care recrutează foarte profesional pe social media. Din cauza „stresului toxic” și a experiențelor nefavorabile din copilărie cu care trăiesc mulți dintre copiii noștri, ei fac față cu greu momelii pe care traficanții profesioniști o agită.
MN.: – Aceste cifre sunt incredibile. Cine este traficat?
JZ: – Pentru femeile traficate pentru sex (traficul pentru sex în SUA este în mare parte compus din femei), vârsta medie este de 14 ani, dar am întâlnit și victime de 12 ani. Acest lucru este mai puțin valabil pentru traficul pentru muncă forțată și variază în funcție de regiune. În zonele agricole cei traficați sunt în majoritate adulți tineri și bărbați de vârstă mijlocie. În zonele metropolitane, traficul este pentru munca în gospodării și este în mare parte e compus din femei tinere până la vârsta mijlocie. Ele provin din toate mediile.
Cu toate acestea, cât privește copiii traficați, adesea autoritățile sau sistemul local de protecție a copilului știu de ei (adesea pentru că sunt abuzați sexual). Peste 90 la sută sunt copii care fug constant de acasă și peste 70 la sută sunt consumatori de substanțe (adesea „agățați” de un traficant pentru a-i introduce în acest stil de viață).
În Statele Unite, se estimează că până la 300.000 de copii sunt victime ale traficului pentru sex, cunoscut și sub numele de traficul de sex cu minori domestic (Domestic Minor Sex Trafficking). Nenumărați alți copii sunt victime ale unor forme suplimentare de exploatare, în special ale muncii forțate. Unii dintre acești copii au fost aduși în Statele Unite în mod ilegal, în timp ce mii de copii sunt cetățeni americani cu vârste cam de 12 ani, care au fost recrutați, răpiți, abuzați sau exploatați sexual sau prin sclavie forțată.
MN: – Aveți multă experiență în salvarea copiilor din mâinile traficanților. Care a fost implicarea dvs.? Cum v-a marcat acest lucru viața?
J.Z.: – În practica mea de îngrijire primară pediatrică am întâlnit fete adolescente, care sunt traficate de părinții lor (mai ales de mamele lor). Cu toate acestea, s-a întâmplat adesea și în contextul activității mele cu serviciile de protecție a copiilor și a copiilor abuzați sau neglijați. În timp ce am continuat problema traficului, am cerut în cele din urmă unui coleg să prezideze Comitetul nostru de protecție a copilului din spital. Am fost copleșit de cruzimea în raport cu copiii din partea părinților sau a tutorilor lor.
MN.: – Este într-adevăr sclavie? Cum devin copiii americani „înrobiți”, în anul 2020?
J.Z.: – Dacă acceptăm „Protocolul de la Palermo” al ONU, care definește tot traficul de persoane ca: „Recrutarea, transportul, transferul, deținerea sau primirea de persoane, prin amenințare sau utilizarea forței sau a altor forme de coerciție, de răpire, de fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau o poziție vulnerabilă”, atunci este sclavie. Ea este, de asemenea, definită în același mod de diverse entități juridice din Statele Unite.
Înrobirea este ușoară. Avem în SUA o cultură a dreptului. Bunurile dorite sunt toate în jurul nostru, iar unii tineri cred că ar trebui să aibă acces nelimitat la toate. Adăugați la aceasta absența unei mame și a unui tată în viața de zi cu zi a multor copii. Mai adăugați și conexiunea lor la smartphone sau tabletă. Deci este ușor să vezi cum pot deveni victime.
O față a cuiva și o poveste prietenoasă (adesea falsă) pe dispozitivul lor, o întâlnire undeva, „în siguranță”, accesul la lucrurile pe care le dorește copilul, oferte de iubire și atenție, care lipsesc în casele lor: toate acestea oferă unui copil un motiv de a fugi cu persoana pe care o vede pe ecran (bărbat sau femeie) și povestea ei.
Au existat și probabil mai există încă site-uri web concepute pentru a procura victime pentru traficul de persoane. Acestea și alte elemente menționate în Declarația ONU sunt adesea suficiente pentru a lega un copil de acest „stil de viață”.
MN.: – Are vreo legătură cu viața de familie tulburată a copiilor?
J. Z.: – Da, asta joacă un rol, deși „tulburat” poate fi la fel de simplu ca absența parentală. Se spune că copiii americani, din mai multe motive, au mai puțin de 40 de minute pe zi, să stea față în față cu un părinte.
MN.: – Cum se aseamănă și cum se deosebește acest tip de sclavie din ziua de azi de sclavia experimentată de afro-americani? Am citit că unii copii sunt azi „marcați” cu tatuaje.
J. Z.: – Sclavia tradițională a existat de-a lungul istoriei umane. Este o parte din inumanitatea omului față de om. Deci, aceste victime înrobite și traficate azi mai mult se aseamănă decât se deosebesc de sclavii personali [din epoca sclaviei]. Și, da, uneori, copiii sunt marcați cu tatuaje pentru a i se identifica apartenența la un traficant.
MN.: – Locuiți într-un oraș mic din statul Georgia. Există sclavie acolo?
J.Z.: – Locuiam în Columbus, Georgia, un oraș de aproximativ 200.000 de locuitori. Acum locuiesc într-un oraș și mai mic din centrul Carolinei de Nord. Traficul de persoane a existat în Columbus și există și aici. Orașele mai mici sunt locuri pentru traficanți și, de asemenea, zone pentru „ținerea” persoanelor traficate pentru expedierea lor, în orașe mai mari, în timpul evenimentelor sportive majore, conferințe mari și altele asemenea. Tot ce au nevoie orașele mai mici sunt conexiunile rutiere bune cu orașele mai mari și o comunitate neinformată.
MN.: – Cum poți recunoaște sclavii din zilele noastre? Toți sunt implicați în comerțul sexual?
- Z.: – Traficul înseamnă deopotrivă sex și forță de muncă, de obicei separat, dar uneori se combină. Recunoașterea indicatorilor-cheie ai traficului de persoane înseamnă primul pas pentru identificarea victimelor și poate ajuta la salvarea unei vieți. Acești indicatori includ:
– Deconectarea de familie, prieteni, organizații comunitare sau comunitatea de credință.
– Schimbări bruște sau dramatice în comportament.
– Incoerențe în povești sau explicații.
– Vorbește despre petreceri sălbatice și încearcă să recruteze și pe alții pentru a participa.
– Tatuaje sau marcaje.
– Utilizarea frecventă a site-urilor de întâlniri/conexiuni online.
– Apare brusc un prieten mai în vârstă sau mai muți prieteni mai în vârstă.
– Se laudă sau are dintr-o dată bani sau obiecte scumpe.
– Implicarea în acte de prostituție.
– Vânătăi în diferite stadii de vindecare.
– Apariție temătoare, timidă sau supusă.
– Lipsa libertății de mișcare sau de viață, supus unor măsuri de securitate nerezonabile.
– Mai multe apeluri primite pe telefonul mobil fără explicații de ce.
– Teama de aplicarea legii.
MN.: – Ce se poate face pentru a pune capăt acestor orori?
J.Z.: – Pentru început, trebuie să schimbăm modul de gândire al oamenilor, anume că prostituția ar fi o crimă fără victime sau, mai rău, că ar trebui legalizată. Refuzul de a aplica legea susține această idee greșită și le face viața ușoară proxeneților și traficanților.
Ar trebui să lucrăm pentru a le perturba activitățile – chiar și pe scurt timp – și pentru a le face „afacerile” mai dificile și mai puțin profitabile. Apoi, trebuie să lucrăm cu victimele pentru a încuraja cooperarea cu poliția împotriva proxenetului sau a traficantului, oferind în același timp „salvare”, atunci când proxenetul sau traficantul lipsește.
Aici, forțele de ordine, instanțele și ONG-urile pot fi creative și mai proactive.
Educația este, de asemenea, esențială. Comunitatea trebuie să știe că oamenii sunt traficați la nivel local și că acest lucru NU este o chestiune privată sau consensuală. Acest tip de gândire duce la posibilitatea ca traficanții să poată solicita consimțământul victimei, ceea ce conduce la faptul că mass-media evită publicarea fotografiilor traficanților. Lipsa de oprobriu public permite continuarea traficului și a „publicității” victimelor.
Un public indignat va recunoaște și va raporta abuzurile, îngreunând traficanții să supraviețuiască în comunitățile noastre. O schimbare în gândirea publicului ar putea de asemenea să încurajeze victimele și să le ajute să recunoască că sunt victime.
Un ultim gând. Dependența de droguri este un factor important. În timp ce lucram cu copiii abuzați, am întâlnit femei, care se prostituau pentru a avea bani ca să-și cumpăra droguri. Vânzătorii care le vindeau droguri nu erau implicați în prostituție. Câteva dintre cazurile mele de abuz asupra copiilor din anumite părți implică părinți care își prostituau copiii, ca să-și plătească obiceiul.
About Post Author
