Moasele franceze nu doresc sa prescrie pilula de avort RU-486

Chestiunea prescrierii avortului „medicamentos” cu pilula RU-486, de catre moase, urmeaza sa fie dezbatuta in Senatul francez sub forma unui amendament  de proiect de lege privind reforma spitalelor. Amintim ca proiectul este sustinut de catre Consiliul National al Ordinului  Moaselor, insa peste 900 de moase reunite in sanul acestei organizatii, in grupul numit „Moasele de maine”, se opun proiectului.  „Nu dorim sa aducem in discutie dreptul la avort, insa credem ca acest act nu corespunde esentei profesiei noastre, care consta in a pregati, a insoti si a supraveghea nasterile”,  explica purtatoarea sa de cuvant.

Bérengère  Poletti, deputata UMP (Uniunea Miscarii Populare), autoarea raportului privind acest subiect si al amendamentului, explica: „ne confruntam cu o problema de sanatate publica. Medicii practicieni militanti, care au cunoscut epoca avorturilor clandestine si consecintele acestora pentru femei, incep sa se retraga la pensie. Medicii mai tineri considera intreruperea voluntara de sarcina ca o experienta si nu doresc sa se implice. In aceste conditii, a da aceste competente [de a efectua avortul medicamentos] moaselor inseamna sa imbunatatesti posibilitatile femeilor”.

RU-486 poate fi prescrisa femeilor insarcinate pana la 7 saptamani de amenoree (lipsa menstruatiei). In ceea ce priveste pilula de-a doua zi, sau Norlevo, disponibila in Franta, deja de 10 ani,  fara prescriptie medicala in farmacii, distribuirea ei a crescut de la 15%, in 1999, la 31%, in 2005, potrivit producatorului HRA Pharma.  Totusi, utilizarea acestei pilule, numita altfel si „contraceptia de urgenta”, in fapt, un medicament abortiv, n-a influentat in nici un fel numarul avorturilor in Franta. (La Croix, 28 mai 2009)

About Post Author

Varia

Leave a Reply