Cultura morții a început ca un exercițiu academic

Ideile au consecințe. Ideile proaste au consecințe foarte proaste.
Autor: Felipe E. Vizcarrondo, doctor în medicină, master în arte, președinte al Miami Guild of the Catholic Medical Association.

Sursa: Mercatornet.com, 8 august 2018

În 1803, Thomas Robert Malthus, un cleric englez, preocupat de originea sărăciei, a publicat eseul „Principiul populației”. Acesta a fost un moment în care lumea creștea într-un ritm mai rapid decât până atunci și unii oameni erau preocupați de problema suprapopulării.

Malthus a avut o idee inedită: creșterea populației ar depăși în cele din urmă creșterea resurselor necesare pentru a sprijini creșterea numărului de oameni, în special a resurselor alimentare. El era convins că populația creștea exponențial și se dubla la fiecare 25 de ani, în timp ce resursele alimentare puteau crește, în același timp, doar aritmetic.

Malthus deplângea familiile mari ale săracilor și susținea că tendința claselor muncitoare de a se reproduce era în mare măsură responsabilă de sărăcia lor. Numărul mare de săraci dependenți ar fi pus în cele din urmă tensiune asupra statului și acesta putea falimenta. El recomanda o scădere a creșterii populației prin abstinență și căsătorie târzie. El a pledat, de asemenea, pentru utilizarea metodelor artificiale de contracepție, deoarece credea că abstinența nu ar fi respectată mereu.

Aproximativ 50 de ani mai târziu, în 1859, Charles Darwin și-a publicat capodopera, „Originea speciilor”. Se spune că Darwin a fost influențat de scrierile lui Malthus. Teoria evoluționismului lui Darwin reducea doctrina iudeo-creștină despre căderea omului, de la perfecțiune la consecința păcatului omului, la căutarea perfecțiunii prin selecția naturală. Selecția naturală ar fi dus la supraviețuirea celor mai slabi și la eliminarea  celor mai vulnerabili, care ar muri în mod natural. Moartea lor era esențială pentru progres. Moartea devenise un element esențial pentru îmbunătățirea omenirii prin îmbunătățirea generației.

Mișcarea eugenică, descendentă a darwinismului, s-a dezvoltat în Europa până pe la sfârșitul anilor 1800. În Marea Britanie, vărul lui Darwin, Sir Francis Galton, a introdus conceptul de eugenie ca știință. Eugeniștii susțineau că multe dintre bolile omului se datorează unor trăsături inferioare moștenite. Ei încurajau clasele mijlocii și superioare apte să aibă familii mari. Cei inapți, săracii, în special, minoritățile și imigranții, trebuiau să se reproducă mai puțin.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, susținută de o ideologie utilitară și de doctrina selecției naturale, în Europa a apărut conceptul de „drept la moarte”. În Germania, în 1920, Karl Binding și Alfred Hoche au publicat cartea„Allowing the Destruction of Life” (Die Freigabe der Vernichtung lebensunwerten Lebens). Binding era un jurist proeminent, iar Hoche, profesor de psihiatrie, ambii membri ai elitei intelectuale germane. Devotați eticii lor utilitariste, de care se presupunea că ar beneficia societatea, autorii recomandau să fie uciși cei a căror viață era lipsită de valoare. Acest lucru era justificat ca fiind „compasiune” și „eliberare de suferință”. Eliminarea lentă și naturală a celor inapți prin selecție naturală a evoluat în conceptul de ucidere activă a celor inapți.

Această ideologie a fost adoptată de medicii germani. Victimele vor fi cei aflați în pragul morții, cei în stare comatoasă și cei bolnavi mintal. Avocații eutanasiei, puțini la început, au crescut ca număr. Mulți erau profesori la școlile medicale.

Omorul sistematic a început în anii 1930. A început cu sugarii și copiii cu defecte congenitale și retard mintal și a fost urmat de omorârea adulților invalizi și bolnavi mintal și a celor cu boli incurabile. Criteriile de ucidere au fost extinse pentru a include adulții și copiii cu „comportament antisocial” și pe cei cu dizabilități minore. Copiii și adulții din spitalele de psihiatrie erau uciși prin injecții letale. Când această metodă s-a dovedit costisitoare și incomodă, au fost construite camerele de gazare  în unele spitale, iar pacienții erau transferați acolo pentru exterminare. Impulsul programului îl constituia economia medicală. (J. C. Willke, Assisted Suicide and Eutanasia). Guvernul nazist a sprijinit programul și a decriminalizat uciderea. Cu ajutorul statului, uciderea a devenit impersonală și automată.

Este important de menționat că acest program nu a fost stabilit de guvernul nazist; el a fost inițiativa comunității medicale germane. Ideologia nazistă a acceptat eugenismul și mai târziu mulți medici germani au acceptat doctrinele rasiale naziste. Medicii cercetători  au efectuat experimente letale asupra deținuților din lagărele de concentrare.

Binding și Hoche au fost savanți respectați. Ei erau convinși că argumentele lor pentru uciderea bolnavilor se bazau pe o economie sănătoasă și au fost susținute de lege. În prefața la traducerea în limba engleză a cărții lor, Anthony Horvath observa că declarațiile făcute de intelectuali într-un dialog academic au fost adoptate de oameni de acțiune care au continuat să omoare bolnavii și pe cei cu handicap și, eventual, „rasele inferioare”. Uciderea de către medici a acelora a căror viață se considera că nu merită să fie trăită a fost dezvăluită abia la un deceniu de la publicarea cărții  Allowing the Destruction of Life Unworthy of Life.

Mișcarea eugenică din Statele Unite

În Statele Unite, mișcarea eugeniei a fost, de asemenea, îmbrățișată de cadrele universitare. Finanțarea cercetării în domeniul eugeniei era susținută de Rockefeller, Carnegie și Fundațiile Ford. Facultatea de la Stanford, Yale și Universitățile Harvard și Princeton erau promotorii activi ai eugeniei.

A început sterilizarea obligatorie a celor cu „defecte”. Legile de sterilizare forțată au fost promulgate în 27 de state, până în 1909. Justice Oliver Wendell Holmes a aprobat practica sterilizării celor cu „defecte” printr-o decizie din 1927 a Curții Supreme a SUA, Buck v. Bell. Această decizie îi încuraja pe susținătorii sterilizării coercitive. De fapt, programele de sterilizare eugenică din America și legile genetice au inspirat planul de exterminare nazist (vezi Edwin Black, The Horrifying American Roots of Nazi Eugenics). Margaret Sanger, fondatoarea organizației Planned Parenthood, a fost lider al mișcării pentru eugenie din SUA.

Moartea, sau cel puțin sterilizarea, a unei persoane inapte, inferioare, era considerată benefică pentru societate. Se presupunea că acest lucru se baza pe știință și economie și, în cele din urmă, era justificat din punctul de vedere al bunăstării comune și din punct de vedere etic, ca o eliberare plină de compasiune de suferință.

Noua eugenie
În ultimii 20 de ani, anumiți oameni de știință și filozofi au propus un fel de eugenie mai liberală. Julian Savulescu, un etician australian proeminent, director al Centrului Uehiro pentru Etică Practică al Universității Oxford, și John Harris, un bioetician britanic, director al Institutului pentru Știință, Etică și Inovație de la Universitatea din Manchester, sunt figurile importante ale noii eugenii.

Susținătorii noii eugenii afirmă că și ființele umane trebuie să urmeze ascultător regulilor tehnologice. Un principiu de bază este îmbunătățirea umană. Omenirea trebuie să se adapteze noilor tehnologii. Cei care nu se vor adapta nu vor supraviețui, cel puțin nu vor prospera. Noua eugenie prevede că îmbunătățirea se va face genetic.

Harris și Savulescu afirmă că îmbunătățirea umană nu este doar rezultatul dorinței unui om de a se îmbunătăți ci, de asemenea, de a obține o rezistență morală. Dacă suntem cu adevărat preocupați de viitor, părinții ar trebui să fie obligați să producă cei mai buni copii. Acest lucru se bazează pe ceea ce Savulescu numește „binefacere procreativă”.

Noua eugenie pretinde că va crea oportunități mai bune pentru copii și se va baza pe o bună știință și consimțământ individual. Vechea eugenie era neștiințifică, preocupată de îmbunătățirea rasei și coercitivă.

Dar oare noua eugenie este cu adevărat liberă de coerciție? Cei care aleg să nu-și  îmbunătățească abilitățile pot fi considerați părinți nesatisfăcători, care nu acționează în interesul copiilor lor. Copiii neîmbunătățiți ar putea fi o povară financiară  mare în societate. Presiunea socială asupra acestor părinți ar putea duce eventual la consimțirea  îmbunătățirii copilului lor.

Vechea eugenie a încercat să îmbunătățească specia prin încurajarea reproducerii persoanelor cu trăsături genetice dezirabile și să descurajeze reproducerea celor indezirabili. Noua eugenie vede selecția genetică drept o îmbunătățire a selecției naturale a lui Darwin. Dar nu cumva au în mod fundamental aceleași obiective: dezvoltarea unui individ superior și eliminarea, în consecință, a celor considerați inferiori?

Pantă alunecoasă

Conceptul de eliminare a oamenilor inapți persistă. În Olanda, eutanasia voluntară și suicidul asistat de medic au devenit legale, începând cu 2002. Totuși, instanțele nu au reușit să reglementeze aceste practici, apărute încă în anul 1984. Această aprobare neoficială a dus la o utilizare largă de către comunitatea medicală și la o eventuală acceptare de către public. În mod frecvent, medicul olandez este cel care decide cine trăiește și cine moare.

Sondajele au arătat că eutanasia nou-născuților și a sugarilor este o practică obișnuită în Olanda. În 2002, Protocolul de la Groningen pentru nou-născuți a fost elaborat pentru a reglementa practica punerii capăt vieții în mod activ nou-născuților și prevenirea uciderii necontrolate și nejustificate. S-a specificat că nou-născuții ce urmau să fie omorâți erau cei care se confruntau cu „suferință insuportabilă și fără speranță”. Belgia a urmat calea Olandei.

În 2012, doi bioeticieni, Alberto Giubilini și Francesca Minerva, au publicat un articol in The Journal of Medical Ethics, „Avort după naștere: de ce trebuie copilul să trăiască?” Autorii au recunoscut că fătul și nou-născuții sunt ființe umane, deși sunt non-persoane sau, ceea ce consideră ei, „persoane potențiale”. Ei sunt non-persoane deoarece „nu pot stabili scopuri și nu-și pot aprecia propria viață”. „Nici nu pot fi considerați o persoană într-un sens moral relevant, ca subiect cu un drept moral la viață”.

Concluzia autorilor avea următoarea logică înfricoșătoare: „Dacă criterii precum costurile (sociale, psihologice, economice) pentru potențialii părinți sunt motive suficient de bune pentru a avorta, chiar și când fătul este sănătos, dacă statutul moral al nou-născutului este același cu al copilului [fătului] și dacă nici unul nu are vreo valoare morală de a fi o persoană potențială, atunci același motiv ce justifică avortul ar trebui să justifice de asemenea uciderea persoanei potențiale, când este în stadiul unui nou-născut”. Observați cuvintele „chiar și atunci când fătul este sănătos”. Nu doar cei inapți sunt eligibili pentru eutanasie.

A urmat o dezbatere aprinsă în mass-media. Autorii au răspuns cu o scrisoare deschisă în The Journal of Medical Ethics. Ei și-au exprimat surprinderea față de ecoul pe care l-a produs articolul lor în afara cercului lor filosofic. Au explicat că articolul a fost scris pentru eticienii care gândesc ca ei și că era menit să fie un exercițiu academic și un exercițiu de logică. „Nu suntem politicieni, suntem filozofi și ne ocupăm de concepte, nu de politică juridică”, au scris ei.

Argumentul lor a amintit de situația din anii 1920. După publicarea de către Binding și Hoche a cărții Allowing the Destruction of Life Unworthy of Life,  cadrele universitare și alți intelectuali au dezbătut propunerile lor. La puțin timp după aceea, propunerile au fost implementate de naziști.

Schimbul liber de idei într-o societate democratică trebuie încurajat. Însă cetățenii responsabili trebuie să fie conștienți de consecințele pe care cuvintele lor le vor avea asupra culturii și societății.

Referințe
Binding, K., Hoche, A., Allowing the Destruction of Life Unworthy of Life, Suzeteo Enterprises, 1920, traducere de Modak, C., 2012-2015, la solicitarea Policy Intersections Research Center, https://lifeunworthyoflife.com/

Black, E., The Horrifying American Roots of Nazi Eugenics, History News Network, The George Washington University, Washington D.C., 2003.

Buck v. Bell, http://en.wikipedia.org/wiki/Buck_v._Bell

Darwin, C., The Origin of Species, 1859, Barnes and Noble Classics, New York, 2004.

Giubilini, A., Minerva, F., After-birth abortion: why should the baby live? Journal of Medical Ethics, (2012). doi:10.1136/medethics-2011-100411

Malthus, R. T., “An Essay on the Principle of Population As It Affects the Future Improvement of Society, with Remarks on the Speculations of Mr. Goodwin, M. Condorcet and Other Writers”,(1st. ed.) London, Johnson, J., in St Paul’s Churchyard, 1798.

Savulescu, J., (2001). “Procreative Beneficence: Why We Should Select the Best Children”. Bioethics. 15 (5–6): 413–26. doi:10.1111/1467-8519.00251. PMID 12058767.

Savulescu, J., Genetically enhance humanity or face extinction – PART 1 on Vimeo. Vimeo.com (9 November 2009). Accesat: 2016-05-16.

Willke, J. C., „Assisted Suicide and Euthanasia”, Hayes Publishing Co., Cincinnati, OH, 1998.

 

About Post Author

Varia

Leave a Reply