Autor: Wesley J. Smith, Sursa: First Things, 27 octombrie 2017
Wesley J. Smith este cercetător senior la Discovery Institute Center on Human Exceptionalsm. Este autorul volumului Consumer’s Guide to a Brave New World.
Ori de câte ori scriu despre industria de infertilitate de mai multe miliarde de dolari, nereglementată de nici o lege, primesc e-mailuri pline de suferință de la femei, care nu pot rămâne însărcinate, care declară că „ar face orice pentru a avea un copil”.
Cu siguranță că pot empatiza cu tristețea lor, dar dorința lor de a face orice este o problemă. Această dorință profundă și foarte umană a dus la dezvoltarea unor tehnologii, care ne îndepărtează de acceptarea necondiționată a copiilor pe care îi primim, îndreptându-ne spre un drept perceput, nu numai de a avea un copil, ci de a avea „copilul pe care ni-l dorim”.
Atunci când a fost inventată pentru prima dată, fertilizarea in vitro (FIV) a fost vândută ca un remediu medical, ce se limita la cuplurile căsătorite, care nu puteau concepe altfel. Această restrângere morală a trecut demult. Astăzi, accesul la FIV are puține limitări – și include chiar și femeile trecute de vârsta lor naturală de procreare. Mai mult decât atât, procedura este adesea combinată cu „diagnosticul genetic de preimplantare”, în care o celulă este extrasă din embrionii creați prin FIV și testată pentru depistarea defectelor medicale sau eugenice – precum și a sexului – astfel încât numai embrionii cu atributele dorite vor fi implantați. Dacă se implantează prea mulți embrioni, următorul pas poate fi „reducția selectivă”, adică avortul unuia sau al mai multor copii, care se dezvoltă în uterul mamei – sau, așa cum l-am auzit odată pe un reprezentant al industriei, „transformarea tripleților în gemeni”. Și ce se întâmplă cu embrionii considerați a nu fi de calitatea dorită? Aceștia sunt aruncați în sacul de deșeuri medicale sau sunt supuși congelării criogenice sau devin obiecte ale experimentării.
Între timp, cuplurile care doresc doar un copil frumos și deștept pot folosi sperma furnizată de bărbați bine cu IQ ridicat. Sau pot plăti zeci de mii de dolari femeilor frumoase, care sunt studente în universitățile de top ale națiunii pentru a fi supuse unei proceduri de extragere a ovulelor – ceea ce poate duce la efecte secundare grave, cum ar fi infecția, infertilitatea, riscul crescut de cancer și, uneori, chiar moartea.
Un cuplu poate, de asemenea, să plătească o femeie – cunoscută în argoul industriei dezumanizante ca „purtător gestațional” – pentru a le purta copilul. În câteva cazuri, surogatele au murit purtând copii pentru alții. Acestor femei, de cele mai multe ori, li se refuză dreptul de a participa la viața copilului pe care l-au purtat. Mai mult, contractele de maternitate pot cere mamei-surogat să avorteze, dacă copilul are un defect depistat sau, dintr-un anume motiv, nu mai este dorit, o cerință care a dus la un litigiu dramatic. De asemenea, nu există obligativitatea ca părinții care cumpără copilul să accepte comanda. De exemplu, acum câțiva ani, un cuplu australian a plătit o femeie thailandeză pentru a gesta doi copii, dar a refuzat să-l ia pe unul acasă pentru că avea sindromul Down. Când a ieșit mai târziu la iveală faptul că tatăl era un infractor sexual condamnat, mama-surogat a dat în judecată pentru a i se încredința și sora băiatului, dar a pierdut, chiar dacă judecătorul a decis ca tatăl să nu rămână niciodată singur cu fiica sa.
O relatare recentă a publicației Washington Post detaliază modul în care aceste tehnologii pot distorsiona relațiile normale ale familiei. Din articol: „Centrul de Fertilitate California FIV face muncă de pionierat, pe care unii o numesc modelul „Costco” de creare de bebeluși, creând loturi de embrioni prin utilizarea de ovule și spermă de la donatori, care pot fi împărțite între mai multe familii diferite”.
Reproducerea asistată înseamnă, de asemenea, abordarea când nu chiar „orice” copil ne convine. Din nou, citez din Washington Post:„Companiile de fertilitate recunosc în mod liber că specimenele provenite de la donatori atractivi se vând mai repede, dar inteligența face prețul: multe companii percep mai mult pentru donatorii cu diplomă de absolvent de facultate.
Talentul vinde și el. Una dintre băncile de criopăstrare, Family Creations, care are birouri în Los Angeles, Atlanta, Austin și alte orașe mari, subliniază că un donator de ovule de 23 de ani «excelează în caligrafie, voce, modelare, sculptură metalică, pictură, desen, sculptură în lut». Un donator de 29 de ani «excelează în softball, tenis, scris și dans».
Ce urmează – dreptul de returnare a mărfii?
Aceste „loturi de marfă” aruncate pe piață sunt exemple de „eugenie pozitivă”, folosindu-se tehnici de selecție pentru a se da asigurări că un copil are caracteristici dezirabile. (Aceasta trebuie deosebită de „eugenia negativă”, care a implicat sterilizarea involuntară pentru a preveni „înmulțirea” celor indezirabili).
Chiar mai îngrijorător este faptul că se dezvoltă tehnologii ce ar putea face mai precisă fabricarea copiilor „superiori”. Cercetările privind o nouă tehnologie de „editare a genei”, cunoscută sub numele de CRISPR – care, teoretic, permite modificarea genomului oricărei celule sau organism – avansează exponențial, cu cercetări timpurii efectuate pe embrionii umani creați în acest scop. Punctul preconizat al acestor experimente este prevenirea bolilor genetice. Dar multe dintre aceste tehnologii ar putea fi aplicate, de asemenea, pentru a face copii-proiect, dotați cu inteligență sporită, putere și frumusețe. Într-adevăr, dr. David King, directorul Human Genetics Alert, a avertizat recent un reporter Reuters că CRISPR ar putea „crea această nouă formă de eugenie de consum, în care oamenii să aleagă caracteristicile și abilitățile cosmetice ale copiilor lor, îmbunătățindu-i ca să funcționeze mai bine decât copiii altora”.
Toate acestea au loc fără o reglementare semnificativă. Chiar și controalele legale modeste au fost, în cea mai mare parte, respinse, industria infertilității aducând pentru a depune mărturie la audierile legislative oameni disperați să fie părinți. Iată, poate, cea mai ticăloasă ironie: dat fiind că aceste tehnologii extreme sunt dezvoltate pentru a forma familii, mulți copii fără părinți așteaptă în zadar să fie adoptați – chiar dacă procesul de adoptare a devenit din ce în ce mai dificil, datorită numeroaselor obstacole birocratice și înăspririi restricțiilor în străinătate. Asta înseamnă oportunități pierdute de iubire – ilustrate în videoclipul devenit viral al unei fetițe, care se încolăcește în jurul picioarelor unui director de școală, manifestându-și astfel bucuria că un judecător aprobase adoptarea ei.
După cum un om celebru scrie adesea pe tweeter: Trist! Și înfricoșător. Mă tem că în curând iubirea necondiționată a părinților față de copiii lor viitori va fi subminată de cuvintele: „Putem plăti și să avem ce vrem”.
About Post Author
