Transsexualitatea: o cautare fara sfarșit a „eului real”

Bruce Jenner, marșuri peste tot, un serial in New York Times – se pare ca transsexualitatea este urmatoarea chestiune arzatoare a drepturilor sexuale. De ce? E ceva aici cu care trebuie sa fim neaparat de acord? Psihologul olandez Gerard van den Aardweg ofera cateva raspunsuri simple la intrebarile noastre.

MercatorNet: In zilele noastre Facebook permite oamenilor sa aleaga intre cincizeci și ceva de genuri. Care este problema in a permite oamenilor sa fie fluizi in sexualitatea lor?

Gerard van den Aardweg: Furia „genderismului” este o mitologie moderna a unui nivel intelectual scazut, pentru ca neaga realitatea evidenta a naturii umane. Nu numai fizic, ci, de asemenea, psihologic, omul se naște fie barbat sau femeie și nu ai nimic de „ales” in aceasta privința. Din cauza obiceiurilor proaste sau a tulburarilor mentale, masculinitatea și feminitatea unui numar relativ mic de oameni nu se dezvolta in mod normal, astfel incat ei nu pot sa se identifice sau nu se identifica cu propriul lor sex sau cu heterosexualitatea lor naturala. Aceasta este o chestiune a unei imaginații bolnave din punct de vedere psihologic, a unei imagini de sine inchipuite, deformate și nu a unei naturi biologice sau psihologice diferite masculine sau feminine.

Fantezia umana poate produce orice „gen” sau „identitate” falsa. De exemplu, pedofili iși imagineaza ca natura lor cea mai intima ii face sa fie atrași de copii. Pentru unii dintre ei, chiar violența sau sadismul intr-o anume masura este o parte naturala a acestei iubiri, ca și in cazul unor homosexuali. Alții iși imagineaza ca natura lor le cere exhibiționism, sadism heterosexual sau homosexual, masochism etc.

Unii oameni iși simt identitatea ca fiind reincarnarea unei persoane reale sau imaginare din trecut; alții pot fi confiscați de sentimentul ca sunt un animal, dupa cum a fost și cazul Cardinalului francez Richelieu, care simțea din cand in cand ca e cal și speria pe cei din jurul lui, lansandu-se in galop nebun și nechezand prin casa. La fel, este bine cunoscuta o gama larga de preferințe sexuale ciudate legate de „identificari” anormale.

Desigur, aceste exemple aparțin domeniului patologiei. Din fericire, 95% din persoane se identifica cu sexul lor psihologic și biologic natural și cu heterosexualitatea lor corespunzatoare. Cele peste 50 de „genuri” de pe Facebook sunt deviații, statistice și mentale. Transsexualitatea/transgenderismul este unul dintre aceste „exponate”. Prostia acestui lucru este, cu toate acestea, ca aceste persoane sunt prezentate ca normale, la egalitate cu instinctele biologice și psihologice naturale ale omului. Astfel, Facebook contribuie iresponsabil la coruperea și confuzia mintala, in special a tinerilor, cu privire la dimensiunea masculinitate-feminitate a naturii umane și a naturaleței heterosexualitații. In acest fel,  joaca un rol in promovarea unei ideologii puternic anti-casatorie și anti-familie, ce controleaza cea mai mare a mass-media.

M: Numarul de persoane care se pretind a fi transgender , sau care pretind ca copiii lor ar fi transsexuali, a explodat in ultimii ani. De ce?

GVDA: A explodat oare cu adevarat? Aceasta a fost impresia privind homosexualitatea in anii 1960 și 1970, cand a devenit brusc mai degraba o mare problema. Este adevarat, mai mulți oameni decat inainte cu sentimente pentru același sex au inceput sa aiba o astfel de viața, dar s-a intamplat datorita mai ales publicitații copleșitoare de care s-a bucurat homosexualitatea, ceea ce a facut oamenii sa creada ca numarul homosexualilor a explodat. Cele mai bune studii statistice recente mai sugereaza ca acest procent este aproximativ la fel ca acum 100 de ani. Trebuie sa fim sceptici cu privire la impresiile create de mass-media.

Cu buna știința sau nu, acum o jumatate de secol era sprijinit elementul de propaganda a drepturilor gay, potrivit caruia cel puțin 5% din populație este homosexuala (chiar 1 din 10, dupa cum susținea in mod fraudulos Kinsey). Dar 2% este cea mai buna estimare. Oricum, atenția de astazi asupra transgender in mass-media occidentala este cu siguranța parte a unei campanii de a normaliza acest fenomen. Logica propagandei este: cu cat mai mulți oameni cred ca sunt transsexuali/transgender, cu atat vor crede ca e ceva normal. In realitate, prevalența estimata de 0,1% din populație ce sufera de sentimente transgender ar fi deja o mare supra-estimare.

M: Persoanele transgender cred ca au sufletul de sex opus din frageda copilarie? Se naște cineva așa?

GVDA: Nu, in ciuda a catorva constatari vagi, multi-interpretabile și nereplicate, nimic nu indica originea biologica. Ideea de a avea sufletul de sex opus apare treptat in copilarie, in special in adolescența. In fanteziile lor, ei se identifica treptat cu sexul opus, ca intr-un vis cu ochii deschiși, dornici de a scapa de conștientizarea și frustrarea de a fi outsider-i, ca nu fac parte din lumea sexului lor.

Apropo, intensitatea acestei imagini de sine fanteziste de sex opus este de multe ori fluida. Mulți dintre cei care la un moment dat in pubertate au nutrit dorința de a-și schimba sexul au scapat spontan de ea, pe masura ce au crescut. Iar un studiu a constatat ca doar o treime din copiii pre-adolescenți care și-au respins cu fermitate propriul lor sex inca mai manifestau aceeași atitudine 10 de ani mai tarziu. Deci, paziți-va de intervențiile medicale care sunt ireversibile și de „terapiile” psihologice care afirma ca sunt in creștere tendințele transgender in randul tinerilor!

M: Este posibil sa-și schimbe cineva sexul? Daca nu, de ce unii oameni simt o disonanța intre identitatea de gen și trupurile lor?

GVDA: Nu se poate schimba sexul unei persoane. Așa-numitele operații de schimbare de sex nu inseamna altceva decat inșelaciune și auto-inșelaciune. Prin aceasta operație brutala, corpul este doar aparent transformat. De fapt, este mutilat.

Așa cum am spus mai inainte, sentimentele de disonanța intre identitatea de gen și corp se dezvolta mai ales treptat in copilarie și devin mai intense in adolescența. „Transgender” este termenul pentru persoanele cu sentimente extreme de acest tip, dar exista multe grade de intensitate și durata. Aceste sentimente sunt fantezii, care pornesc din nemulțumirea de sex din perioada copilariei. Aceasta nemulțumire are adesea de a face cu sentimentul copilului de a fi mai puțin apreciat din cauza sexului sau sau de a fi evaluat in special pentru comportamentul și interesele sale care sunt mai caracteristice pentru sexul opus.

De exemplu, persoanele transgender de sex masculin pot sa fi fost crescuți de o mama care a incurajat un anume comportament de fata in ei (și, uneori, și-a dorit ca baiatul sa fi fost fata), in timp ce tatal lor a fost distant sau nu a pus valoare sau nu a incurajat partea lui barbateasca. Nu rareori o femeie transsexuala dezvolta un comportament și atitudini baiețești sincere sub influența tatalui ei, cand mama ei a fost indepartata sau nu a stimulat dezvoltarea parții ei feminine. In alte cazuri, baiatul a vrut sa fie ca sora lui care era preferata parinților sai in timp ce el se simțea neglijat, și altele asemenea lucruri. Pot da aici doar cateva indicații.

Copiii pre-transsexuali au in comun cu copiii pre-homosexuali faptul ca au fost in mare parte non-conformiști ai genului și s-au simțit inferior in ceea ce privește masculinitatea sau feminitatea lor. A te simți inferior și mai puțin prețuit in ceea ce privește calitațile genului a condus la cultivarea comportamentului sau atitudinilor de sex opus. Mulți homosexuali se identifica intr-o anumita masura, cu roluri de sex opus, dar fara sa doreasca sa obțina corp de sex opus. Transsexualitatea barbateasca poate fi considerata, de fapt, extrema homosexualitații efeminate.

In plus, dorințele unui transgender de a aparține sexului opus sunt o obsesie nevrotica alimentata de sentimente neincetate de nemulțumire și inferioritate. Nu este niciodata satisfacut. Prin urmare, barbații care au fost operați pentru a deveni femei sunt in permanența preocupați de efortul de a dovedi super-feminitatea lor. Aceste persoane sufera de o nevroza severa, care rezista chirurgiei de schimbare de sex.

M: De ce sexul nostru trebuie sa fie fix și binar, daca avem la dispoziție tehnologie medicala ca sa-l schimbam? Cu siguranța ca „Eul real” este modul in care ma simt eu bine și nu doar corpul meu.

GVDA: Noi nu avem nici o astfel de tehnologie. Putem juca doar un joc ce se numește tranziție. Corpul nostru nu poate fi vazut ca separat de psihicul nostru. Barbația sau feminitatea noastra psihologica se potrivește corpului nostru masculin sau feminin cum s-ar potrivi o cheie in broasca. „Eul real” poate fi intr-adevar citit din genul/sexul corpului nostru. Transsexualii nu au trasaturi somatice de sex opus, nu au creier, hormoni sau gene anormale. Dupa cum am spus, este vorba de obiceiuri proaste și tulburari mentale care conduc un tanar sa-și imagineze un „eu real”, care, de fapt, este un „eu” fals, o iluzie.

M: S-au constatat rate ridicate de persoane fara adapost, șomaj și suicid la persoanele transgender. Nu este cumva din cauza stigmatizarii de catre oamenii ostili stilului de viața transgender?

GVDA: Transgenderii sunt neadaptați social, mai ales in relațiile lor private. A fost demonstrat cu prisosința ca o intervenție chirurgicala de sex nu le imbunatațește viața, nici starea lor psihologica, ceea ce este mai rau. Riscul de suicid in randul pacienților postoperatorii este chiar de mai multe ori mai mare decat la oamenii normali. Nu are nimic de-a face cu „a fi discriminat”. Cei mai mulți dintre ei nu sufera de tratament nedrept, ci au probleme relaționale, depresii, tendințe autodistructive și obsesii sexuale. Acești oameni sunt bolnavi emoțional și este scandalos ca societatea noastra „grijulie” și lumea psihiatrilor și psihologilor refuza sa vada lucrurile așa cum sunt, impingandu-i mai adanc in iluziile lor excesiv egoiste.

M: Exista vreun rau in faptul ca se permite copiilor din perioada de prepubertate sau adolescenților sa-și schimbe sexul?

GVDA: Toate relele asociate cu abuz penal asupra copilului.

M: Din experiența dumneavoastra, multe persoane transgender ajung sa-și regrete decizia?

GVDA: Da. Un punct pozitiv este faptul ca unii care iși regreta profund „ tranziția” și-au scris povestea sau țin un blog pe internet, pentru a-i avertiza și pe alții impotriva caderii in capcana ideologiei și industriei transgender fara scrupule. O autobiografie recenta care ar putea deschide ochii oamenilor care au in vedere chirurgia sexului este volumul lui Walt Heyer A Transgenderʼs Faith (2015).

M: Un numar de asociații medicale cunoscute au aprobat normalitatea transgender, inclusiv Asociația Psihologilor Americani. Activiștii transsexuali spun ca scepticismul dispare in fața practicii medicale acceptate.  E adevarat?

GVDA: Asociația Americana de Psihiatrie (AAP) a renunțat la integritatea sa științifica in 1973, atunci cand a permis unui grup de psihiatri homosexuali sa-și impuna ideologia normalitații in cadrul ei, nu in virtutea argumentelor sau dovezilor, ci pur și simplu prin manipulare birocratica. De atunci a devenit treptat un instrument de propaganda pentru ideologia sexuala radicala, Alfred Kinsey fiind marele promotor. Treptat, toate deformarile și tulburarile sexuale sunt normalizate. Ne putem aștepta in continuare la mișcari progresive in acest sens. Buletinul Organizației Mondiale a Sanatații a publicat un articol in 2014, ce propunea declasificarea tuturor categoriilor de boli legate de „orientari” sexuale. Sistemul de clasificare a bolilor al OMS e probabil sa fie urmat de AAP și apoi de alte grupuri profesionale. In ceea ce privește OMS, se cunoaște ca aceasta organizație e condusa de reformatori sexuali radicali.

Este o intervenție chirurgicala de sex acceptata ca practica medicala? Permiteți-mi sa amintesc povestea primei clinici gender de la Universitatea Johns Hopkins, Baltimore (SUA), atunci cand aceste operații se efectuau cu regularitate incepand cu anii 1970. Clinica a fost inchisa dupa ce un studiu de urmarire a pacienților a precizat ca intervenția chirurgicala nu reușește sa vindece pacienții. „Problemele lor grave psihice” continuau.

Fara indoiala, rezultatul studiilor solide psihologice de urmarire pe termen lung a mai multor cazuri recente de tranziție nu vor fi diferite. Dar pentru astfel de studii se pare ca exista un interes scazut.

M: Unii medici compara disforia de gen, nemulțumirea fața de sexul propriu, cu anorexia nervosa sau bulimia, nemulțumirea cu cuiva fața de imaginea propriului corp. Este o analogie buna?

GVDA: Da. Similitudinea dintre aceste sindroame consta in nemulțumirea fața de imaginea propriului corp (vizualizarea sau reprezentarea propriului corp, care este o chestiune de imaginație), consta in natura obsesiva și nerezonabila, neadecvata a acestor puncte de vedere negative și consta in modul compulsiv, frenetic, prin care oamenii sunt afectați de aceste obsesii, incercand sa atinga idealul lor fizic iluzoriu, fara a ajunge sa fie mulțumiți vreodata.

Persoanele transgender se plang in mod compulsiv ca ar poseda un corp greșit. Ele continua sa protesteze fața de unul și același lucru, indiferent de orice intervenție chirurgicala sau de orice afirmare sociala a „noului lor gen” ce se poate produce. Daca el cauta relații de sex masculin, nu este mai puțin promiscuu decat barbații homosexuali. Toata viața lui se invarte in jurul pseudo-feminitații lui. El este excesiv de preocupat de sine, dar nu-și poate gasi sinele sau real.

M: Ca sa rezumam, ați putea spune ca disforia de gen este o forma de boala mintala?

GVDA: Transgenderismul/transsexualitatea este o tulburare psihica severa, cu siguranța.