Publicatia franceza La Croix consacra o intreaga rubrica chestiunii eugenismului, cu ocazia Zilei anuale a eticii, sarbatorita in Franta pe 24 noiembrie. Temele abordate sunt diagnosticul de preimplantare si diagnosticul prenatal. Aceste doua tehnici au ca obiect de activitate cercetarea anomaliilor la embrion. Diagnosticul de preimplantare (DPI) este folosit in cazuri particulare din cadrul procedurii de fertilizare in vitro, inainte ca embrionul sa fie reimplantat in uterul mamei. Aceasta tehnica vizeaza selectionarea unui embrion sanatos si fara nicio boala genetica grava, prezenta in familie. Diagnosticul prenatal (DPN) este facut, in Franta, sistematic tuturor sarcinilor si presupune examene ce permit detectarea unor eventuale anomalii la copilul nenascut. „Problema este cea a legaturii cvasi-automate intre depistarea unei anomalii si recursul la intreruperea sarcinii”, observa Didier Sicard, fost presedinte al CCNE. Jurnalistul se intreaba daca este cu atat mai „legitim” sa se vorbeasca despre eugenism aici.
Eugenismul s-a nascut la sfarsitul sec. XIX, termenul fiind inventat de catre Francis Galton, varul lui Charles Darwin, care a vazut in acesta „stiinta ameliorarii urmasilor”. Pentru istoricul stiintelor, André Pichot, eugenismul este „dorinta de a ameliora selectia naturala in societatile umane, prin stabilirea unui tip de selectie artificiala”. De observat ca majoritatea biologilor din sec. al XIX-lea au fost partizani ai acestor idei, distingand intre un eugenism negativ (restrictia casatoriei, sterilizare sau eliminare fizica a persoanelor purtatoare ale unor gene rusinoase etc.) si un eugenism pozitiv (reproducerea indivizilor cu potential genetic ridicat etc.). Filozoful Jean-Paul Thomas explica: „De fapt, cele doua pozitii se combina. Singurul eugenism pozitiv pus in practica este Lebensborn (n.red.: cresele copiilor nascuti din parinti de rasa ariana) din Germania nazista”.
Miscarea eugenista a avut rapid o mare influenta asupra legislatiilor. Astfel, in 1907, statul american Indiana a autorizat sterilizarea a anumitor tipuri de criminali si de purtatori de boli. Intre cele doua razboaie, exemplul acestui stat a fost urmat de un numar de tari, in special protestante, caci Biserica Catolica a condamnat eugenismul, in 1935. Aceste tari au fost: Elvetia (1928), Danemarca (1929), Norvegia, Finlanda si Suedia (1935). Legea din 14 iulie 1933, adoptata de regimul nazist, care a impus sterilizarea obligatorie a persoanelor atinse de 9 maladii considerate ereditare sau congenitale, si a fost acceptata de catre aproape toata comunitatea medicala germana. Ea a reprezentat o reluare a unui proiect al Republicii de la Weimar.
Legile eugeniste au precedat perioada nazista si i-au supravietuit. Japonia a autorizat, in 1948, ca guvernul sa impuna sterilizarea criminalilor „care au predispozitii genetice la crime”. Cat despre Suedia, aceasta avea sa sterilizeze persoanele handicapate pana in 1980. Este deci posibil sa se vorbeasca astazi, in Franta, de o politica eugenista?
Legile bioeticii din Franta condamna „practicile eugeniste care tind organizarea selectiei persoanelor”, aceasta insemnand anumite practici organizate si impuse de catre stat, in timp ce altii sistin ca se poate vorbi de eugenism in momentul in care depistarea anomaliilor este generalizata, organizata si conduce la eliminarea copiilor bolnavi, in majoritatea cazurilor. Eugenismul poate duce la o politica fie de constrangere, fie liberala, consimtita de intreaga societate. Jean-François Mattei, fost ministru al Sanatatii franceze, remarca faptul ca nu exista „o decizie colectiva de a elimina copiii nascuti bolnavi sau handicapati, insa suma deciziilor individuale are, de fapt, acelasi rezultat”.
Cat priveste practicienii din acest domeniu, parerile lor sunt impartite si paradoxale. Stéphane Viville, de la Laboratorul de biologie a reproducerii CHU, Strasbourg, a recunoscut ca este „deranjat” de „aspectul sistematic” al cercetarii anomaliilor. El estimeaza ca Franta se afla „la limita” eugenismului, deoarece presiunea sociala este atat de puternica, incat femeile sunt conduse sa avorteze aproape sistematic: „e ceva jenant. Nu exista cu adevarat un liber arbitru”. Perrine Malzac, genetician la Spitalul Timone, Marsilia, constata, de asemenea: „Discursul celor din jur – medical, familial – face ca, in practica, cuplurile sa aiba o marja ingusta de manevra! Doar cei care au convingeri ferme rezista”. Cu atat mai mult, atat pentru unii cat si pentru altii, nu se pune problema de a respinge practicile actuale deoarece intentia selectarii acestor fiinte umane este „compasiunea pentru cupluri si copilul care vine”. Stéphane Viville afirma: „Eradicarea unei patologii grave in sanul unei familii nu-mi pune probleme etice. Vom avea eugenism, daca vom tria embrionii, plecand de la o lista prestabilita a patologiilor de depistat, desemnandu-i pe cei care nu au vocatia sa traiasca”. Dupa el, aceasta dovedeste chiar ca un prag suplimentar ar fi depasit, avand in vedere extinderea diagnosticului de preimplantare spre detectarea mutatiilor legate de dezvoltarea anumitor cancere de san. „E vorba despre cancere extrem de agresive, pe care indivizii purtatori ai mutatiei il dezvolta rapid”, explica el.
Biologul Jacques Testart a protestat mereu ferm impotriva acestei selectii, prin diagnosticul de preimplantare, a „celui mai bun embrion”. Pozitia sa se delimiteaza net de acceptia globala a practicilor de diagnostic in societate: nimeni nu pare sa perceapa cum atenteaza acest lucru la demnitatea persoanelor cu handicap. (La Croix, 25 noiembrie 2009)
About Post Author
