Comentatorul american Rush Limbaugh a denuntat propunerea lui Andrew Revkin, cronicar la New York Times, in materie de mediu. Acesta a evocat de nenumarate ori teze antinataliste in numele protectiei mediului, afirmand ca solutia cea mai eficace pentru a lupta impotriva incalzirii planetare ar fi diminuarea populatiei. Revkin propune vanzarea de „credite de carbon” pentru cuplurile fara copii: „pentru organizatiile care faciliteaza planificarea familiala in tarile sarace unde aceste servicii nu sunt oferite, sau daca o femeie se angajeaza sa nu aiba copii (prin hiterectomie, de exemplu), ar putea avea acces la aceasta suma de bani”. Andrew Revkin se bazeaza pe doua studii pentru a propune asemenea masuri.
In primul studiu, publicat in septembrie 2009, economisti prestigiosi de la London School of Economics calculau ca reducerea cu 72% a numarului sarcinilor nedorite la femeile maritate ar permite reducerea emisiilor de carbon cu 34 miliarde de tone, pentru costul modic de 7 dolari pe tona. Al doilea studiu, publicat in august 2009, de catre Universitatea de Stat Oregon, explica faptul ca alegerea de a avea doi copii reduce la zero toate eforturile ecologistilor.
Rush Limbaugh a declansat o dezbatere, care a trecut neobservata. Impingand logica pana la extrem, Limbaugh se intreaba: „Daca ne gandim cu adevarat ca oamenii distrug planeta si clima, de ce sa nu distrugem toti oamenii, pentru a salva planeta?” (Cyberpresse.ca, 30 octombrie 2009)