Danielle Moyse, doctor in filozofie si cercetatoare la Centrul National de Cercetare Stiintifica (CNRS) din Franta se adreseaza chestiunii sterilitatii, intr-o scrisoare catre editor, publicata in ziarul La Croix.
Facand referire la importanta – uneori exagerata – acordata dorintei de a avea un copil, ea se intreaba: „Este copilul singurul «obiect al dorintei», astazi, absolut imposibil de abandonat? Si ce povara punem pe umerii copiilor a caror nastere constituie pentru parintii lor aproape o chestiune de viata si de moarte?” Miza acestei chestiuni rezida in dificultatile etapelor adoptiei si pana la eventualitatea unei depenalizari a „gestatiei pentru altul”. Caci, daca dorinta de a avea un copil este atat de imperioasa, incat ea devine un drept, statutul copilului a evoluat pana la punctul in care „fiinta umana, in general, a intrat in circuitul «valorilor de schimb»”.
In fata paradoxului unei societati care doreste sa compenseze cu orice pret sterilitatea pe care o produce cu o intensitate crescanda (vezi cifrele alarmante ale scaderii numarului de spermatozoizi), Danielle Moyse pledeaza pentru o redescoperire a unei alte fecunditati: aceea a lucrarii spiritului, capabile sa implineasca umanitatea. Aceasta aparare in sens larg a fecunditatii, care nu se reduce doar la reproducere, se termina cu o ipoteza indrazneata: omul este in mod profund trup si suflet si a tine cont de fecunditatea umana in cadrul acestei dimensiuni ar putea foarte bine sa aduca o solutie sterilitatii, deoarece „la fel cum animalele inceteaza sa se mai reproduca in anumite conditii de captivitate, la fel si omul poate inceta sa se mai reproduca in conditiile care ii ameninta unicitatea fiintei sale”. (La Croix, 15 septembrie 2009)
About Post Author
