Profesorul francez de geriatrie si genetica medicala, raportorul Legii bioeticii franceze in 1994, ministrul Sanatatii in perioada votarii Legii bioeticii in 2004 si actualul presedinte al Crucii Rosii din Franta, Jean François Mattéi, a acordat un interviu publicatiei franceze Famille Chrétienne, in legatura cu dezbaterile publice privind Legea bioeticii din aceasta tara. El explica faptul ca evolutia stiintei apeleaza la o educatie a constiintelor si ca stiinta, alta data, mergea intr-un ritm care permitea asimilarea ei, ceea ce nu se mai intampla astazi. „Cercetarea merge mai rapid decat gandirea, atat de rapid, incat lumea devine imposibil de gandit…”
Jean-François Mattéi a denuntat deriva eugenica din Franta: „Franta este astazi o societate eugenica ce refuza handicapul, preferand eliminarea copilului handicapat”. Din 100 de cupluri care sunt ingrijorate daca copilul lor va avea handicap sau nu, 99% aleg intreruperea de sarcina. De asemenea, el cere politicienilor sa ia in considerare aceasta realitate: „Ceea ce s-a produs in timpul celui de-al doilea razboi mondial, este absolut monstruos, insa aceasta nu ar trebui sa ne impiedice sa vedem clar ca in Franta exista un eugenism de masa”. (Famille Chrétienne)