Educatia sexuala, vazuta doar ca „managementul riscului”

Papa Benedict al XVI-lea si minciunile miscarii „pentru alegere”

Autor: Colin Mason, director de productii media la Population Research Institute

Pe 17 aprilie 2008, Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat unei multimi de profesori si educatori adunati la Universitatea Catolica din America, din Washington D.C. Dupa ce i-a felicitat pentru eforturile lor indreptate impotriva “crizei credintei” si “crizei adevarului”, Papa a continuat sa le explice de ce esueaza educatia americana. „Observam astazi o timiditate in fata categoriei de bine si o urmarire fara scop a noutatii expusa ca pe o realizare a libertatii”, a spus Papa, stand pe un tron de lemn conceput special de catre studentii de la UCA. „Suntem martorii unei afirmatii precum ca fiecare experienta este de valoare egala si a unei lipse de dorinte de a recunoaste imperfectiunea si greselile. Si lucrul in special nelinistitor este reducerea dezbaterii domeniului delicat al educatiei despre sexualitate la tema „managementului riscului”, domeniu care, conceput astfel, este vaduvit de orice referire la frumusetea iubirii conjugale.

Aceste cuvinte au fost adresate educatorilor catolici de pe intreg teritoriul SUA si comporta un inteles special pentru miscarea pro-vita. Ele descriu , intr-un mod frumos si succint greutatile cu care ne luptam noi in fiecare zi: o cultura sexuala a minciunilor, a distorsiunilor si iluziilor, fenomen care duce la un val urias de contraceptie, sterilizare si avort.

Miscarea moderna pentru alegere (pro-choice) este urmasa a „revolutiei sexuale” din anii ’60, care a facut ca milioane de studenti furiosi sa abandoneze normele traditionale ale societatii, marcate de atitudine decenta si legaturi maritale. Aceasta miscare a propus in loc o cultura a ceea ce numea „dragoste libera”, care este doar un eufemism pentru sexualitatea libera, dezlantuita, adica sex fara responsabilitate sau angajament.

Dupa cum s-a putut vedea in toata lumea, la scara larga si de-a lungul timpului, sexul fara responsabilitate este sex fara iubire. „Dragostea libera” a acestor revolutionari ai sexului nu s-a dovedit a fi libera deloc, ci mai degraba distructiva in plan psihic si emotional.

Institutia educatiei sexuale neaga toate aceste efecte distructive. Cuprinsi de o schizofrenie moderna tipica,  adeptii acestei institutii mediatizeaza sexualitatea ca pe o activitate de recreere, fara legaturi puternice si isi dedica tot timpul avertizand oamenii asupra riscurilor acestui comportament. Pentru ca nu au cunoscut niciodata frumusetea unei iubiri conjugale, angajate si datatoare de viata, adeptii educatiei sexuale transmit doar cunostintele despre sexualitate pe care le stiu: sexul ca o activitate de moment si divertisment, insotita de a o colectie alarmanta de riscuri.

In consecinta, sustine Papa Benedict al XVI-lea, sexualitatea este predata ca un „management al riscului”. Miracolul si frumusetea iubirii conjugale este redus la o serie de „nu”-uri: Nu va infectati cu boli cu transmitere sexuala, nu va apropiati prea mult de un „partener” temporar, si, mai presus de toate, nu ramaneti insarcinate.

Nu conteaza ca aceste pericole, reale si imaginare, dispar atunci cand activitatea sexuala este adusa la locul sau firesc, adica la casatorie. Pentru „copiii revolutiei sexuale”, traseul traditional nu este o optiune. Ei isi justifica programele afirmand ca odata ce copiilor li se spun care sunt „masurile de siguranta” impotriva „riscurilor” inerente sexului, ei vor avea libertatea sa ia „decizii informate” despre cand si cum sa se implice intr-o relatie sexuala. Ceea ce este o aberatie. Cum sa ia copiii decizii informate, cand ei sunt lasati deliberat fara informatii despre scopurile pozitive si despre frumusetea adevarata a actului sexual, precum si despre locul sau propriu – casatoria?

„Eliberarea” sexului din legaturile traditionale ale casatoriei a adus in atentie o notiune opusa, cea de „alegere informata”. Cu alte cuvinte, in locul unei bune cunoasteri, exista o ignoranta fundamentala, care se raspandeste usor si care nu vizeaza nu numai adevaratul scop al actului sexual, ci si adevaratul sens al iubirii conjugale. Educatia sexuala duce, prin acest soi de pragmatism sexual perfid, promovat de politicieni si de „experti sociali”, direct la contraceptie, sterilizare si avort. Ca si atunci cand copiii vor sa se dea cu skateboard-ul, spun ei, si societatea le ofera casti si genunchiere, tot asa, atunci cand vor sa-si experimenteze sexualitatea, societatea trebuie sa-i echipeze convenabil cu contraceptie si avort. Cu alte cuvinte, „cultura mortii” – un termen care ii apartine predecesorului actualului Papa, Papa Ioan Paul al II-lea – a inceput de fapt ca o cultura a minciunii.

Aceasta mentalitate a constituit de departe marele avantaj al miscarii pentru avort. Deoarece actul sexual a fost deposedat de iubire, profiturile se transforma in datorii. Copiii devin simptome ale unei boli, o boala recenta din categoria „sexului riscant”. Avortul devine un antidot al acestei boli, iar noua generatie se inghesuie la usa medicului pentru ca niciodata nimeni nu le-a spus altceva despre acest lucru.

Educatia sexuala trebuie inlocuita cu educatia pentru casatorie si familie. Adevarul si iubirea trebuie sa inlocuiasca statisticile si riscurile. Iar copiii cer asemenea indrumari. Este de datoria educatorilor pro-vita sa le ofere aceasta orientare si sa le explice, in cel mai bun mod posibil, de ce dragostea adevarata nu poate fi niciodata libera de angajamentul fata de celalalt.

Traducere: Asociatia Provita Media

Varia

Leave a Reply