Copiii nu sunt lucruri, ca sa “se faca”

– Lipsa copiilor in familie este o incercare, o pedeapsa, o cruce de dus? Daca o familie nu are copii, cum sa se refere la acest lucru ambii soti?
– Fata de acest lucru ar trebui sa ne raportam intotdeauna cu recunostinta, ca fiind voia lui Dumnezeu. Dar trebuie de amintit aici faptul ca, de foarte multe ori, cauza infertilitatii, dorinta evidenta de a avea copii, se poate ascunde chiar in personalitatea omului insusi. Si acest lucru trebuie spus, caci sunt lucruri ce pot fi reparate. Iata unul din cazurile pe care le cunosc ca preot. Intr-o familie buna, in care sotii se iubeau foarte mult, toate sarcinile se incheiau cu avorturi spontane. Era o familie foarte buna, cu venituri bune. Au mers la o clinica elvetiana, la cei mai buni medici, la psihologi – totul a fost inutil. Dupa cum s-a vazut, motivul nu a fost medical, ci psihologic si spiritual. Ideea este ca, dupa cum stiti, starile spirituale si psihice se reflecta in manifestarile fizice, somatice. Daca o persoana este nervoasa, o doare inima sau ii creste tensiunea arteriala. Si aici, la fel. Daca o femeie nu-si iubeste sotul, ascunzand acest lucru chiar de ea insasi, nu vrea copii si, inconstient, ii este frica de copii sau, in general, simte o frica, toata natura ei feminina se comprima, ca vasele la tensiunea nervoasa. Si, daca din punct de vedere medical femeia este bine, totusi, ea nu poate concepe. Organismul poate “asculta” de comanda ei din subconstient. In cazul de care vorbesc, a fost teama de a fi inconsecventa in fata sotului ei. Ii era teama ca nu va putea suporta, nu va educa bine copilul, ar putea face greseli… Aceasta teama a generat perturbari grave fiziologice in corpul ei si ea pierdea sarcinile tot timpul. Dar in alte cazuri pot exista alte motive. Cuplul nu vrea sa recunoasca ca are astfel de probleme. Se intampla des acest lucru. Sotii joaca rolul unei familii decente, pioase, nedorind sa recunoasca faptul ca au probleme grave personale si spirituale. Pot fi si alte cauze: boala, ereditate, traume, munci grele si de mediu. Motive sunt multe. La baza tuturor este pacatul omului, dar nu intotdeauna un pacat personal sau de familie, de multe ori, este pacatul nostru, al tuturor, al omenirii.

– Cum va raportati la cele mai noi tehnologii medicale, care ajuta cuplurilor fara copii sa conceapa?
– Sa te tratezi sau sa nu te tratezi nu este o problema spirituala. Daca exista o boala ,ea trebuie tratata. Nu putem dispretui medicii si medicina ca atare. Dar este cu totul altceva recurgerea la tehnologia moderna. Nu inseamna cumva acest lucru sa dai curs patimei tale de a avea copii, dorintei de a “obtine” copii cu orice pret? Stiu un caz in care o femeie tanara a trait trei ani in casatorie, dupa care a mers la fertilizare artificiala. Cum nu a incercat medicul sa o convinga sa mai astepte, pentru ca trei ani inseamna o perioada atat de scurta, n-a izbutit. Ea a mers, in ciuda tuturor argumentelor de a astepta, sa faca procedura de trei ori. N-a conceput si, in al cincilea an de casatorie, a conceput natural si a nascut foarte bine. Cred ca problema se afla in “cap” si nu in corp. Eu, ca antropolog si psiholog, am motive serioase sa cred ca fertilizarea artificiala, si, in general, orice interventie artificiala in conceptia omului va afecta, in mod inevitabil, si copiii si sotii. In primul rand, procedura de fertilizare in vitro incalca spatiul intim al sotilor. In al doilea rand, noi nu trebuie sa uitam ca tehnicile moderne nu pot evita fertilizarea multipla. Medicii fac apoi o “reductie”, adica distrug copiii “in plus”. Este o procedura oribila. Recent, un medic care efectueaza proceduri FIV s-a justificat in fata preotului in felul urmator: “Eu nu ma ocup de reductie! Pentru acest lucru invit un alt medic”… Deci, acest medic intelege ca face un lucru rau, o omucidere, si stie care este atitudinea Bisericii fata de asta, dar o face cu alte maini! Interesant cum se desfasoara procesul nasterii si ingrijirii copiilor la aceste cupluri? Am fost prezent odata intr-o sectie de ingrijire a nou-nascutilor prematuri. Am botezat acolo patru copii ai unor cupluri care au facut FIV. Copii cu greutatea de patru sute de grame! Iar cei care cantaresc 800 de grame, sunt considerati mari. Parinti nu sunt in jurul lor. Desigur, ei pot veni, dar e inutil sa stea acolo. Aceasta este o adevarata sectie de fabrica. Tuburi, fire, ceva zumzaie, bazaie, copiii stau in cuve transparente acoperite cu scutece, stau acolo, ca intr-un fel de vizuini, conectate la aparate. Si impresia mea emotionala, cand i-am vazut asa, a fost: iata iadul. Este un iad al copiilor. Noi l-am creat. Iar oamenii, medicii si asistentele care lucreaza acolo, sunt adevaratii zeloti ai acestuia. Studiile moderne de psihologie prenatala au aratat ca copiii memoreaza totul, chiar si la aceasta varsta, chiar daca la nivel inconstient, la nivelul memoriei corporal-fiziologice. Si aceasta perioada a vietii nu trece fara a lasa urme: ea se manifesta mai tarziu, uneori prin severe boli somatice si psihice. Cuplurile care fac asta copiilor lor isi asuma responsabilitatea pentru sufletele lor. Eu nu pot, ca preot si psiholog, sa le interzic sa o faca, dar nici nu-i sfatui in acest sens.

– Poate ca oamenii vor doar sa epuizeze toate posibilitatile?
– Nu trebuie sa-ti doresti copii cu orice pret. Daca sotii doresc copii cu orice chip, acest lucru e o chestiune patologica, din punctul de vedere al unui psiholog. Aceasta abatere a unei persoane, a unui individ, e deja si pacat, si patima. Tocmai pentru faptul ca copiii nu sunt deloc sensul casatoriei si sensul vietii umane. Sensul vietii umane este omul insusi, sufletul sau nemuritor. Din pacate, de prea multe ori, sotii vor “copii” ca sa reduca bresa din relatiile lor conjugale. Doresc ca prin nasterea de copii sa-si rezolve o problema a casniciei lor. Dar acest lucru nu trebuie facut niciodata. In cazul in care sotii nu se iubesc unul pe altul, nu au pace, nu pot fi prieteni, nu sunt in masura sa-si regleze relatiile, nasterea de copii nu le adauga nimic, dimpotriva le poate complica relatia, instrainandu-i unii de altii. Cand se naste un copil, sotia se indreapta complet spre el. Sotul incepe sa fie gelos. Exista inca un motiv pentru un alt conflict. Copiii, in general, nu sunt o cale de a rezolva problemele de familie. Foarte adesea, femeile sunt in stare sa mearga pana la a naste copii in afara casatoriei si pana la fertilizarea in vitro, pentru ca vor sa se implineasca, sa se realizeze ca mame. Este o minciuna si o inselaciune, deoarece ele incearca, prin nastere, sa-si rezolve golul si esecul lor interior. Acest lucru nu se poate face. In general, copilul nu este o jucarie, caci el nu se naste pentru noi. Copiii nu sunt un lucru oarecare, care să “se facă”, să se procure, ca pe o masină, ca pe o vilă. Copiii nu “se fac” pur si simplu, pe ei poti doar sa-i primesti, sa-i intalnesti. Nasterea propriului tau copil este o intalnire cu o noua personalitate, si nu re-producerea ta proprie. Cand eu ma uit la fiica mea sau la fiul meu nou-nascut, ma intalnesc cu un om nou. Seamana cu mine, vorbeste ca mine, face aceleasi prostii si pacate. Dar este altul. Cand copiii cresc si pleaca din casa parinteasca, sotii se intalnesc adesea parca pentru prima data, dupa 20-30 de ani. Si incepe un nou conflict. Se pare ca ei au pierdut dragostea unul fata de altul, se cearta, au acumulat o multime de nemultumiri si probleme unul fata de celalalt. Dar acesta este cel mai minunat timp al casniciei! Casatoria la maturitate ar trebui sa includa sensibilitate, grija, indatoriri, prietenie, dar si asceza, si intimitate spirituala. Este perioada de aur pentru soti. Mai mult, tot atunci pot aparea si nepotii. Iar nepotii sunt total altceva decat copiii. Nepotii sunt o bucurie fara responsabilitate si fara teama.

– Dupa multe incercari de a avea propriii copii, multe cupluri adesea decid sa adopte. Poate fi o cale de iesire din situatie?
– Adoptia nu rezolva problema principala. Daca sotii vor sa adopte un copil doar ca sa aiba copii cu orice pret – este o patima. Sarcina noastra pastorala consta in a-i opri pe astfel de soti, sa le spunem ca nu exista decat un singur motiv de a adopta copii – excesul de iubire. Spiritual, problema pastorala consta in a lamuri de ce sotii doresc sa adopte copii. Se spune adesea, iata, copiii din casele de copii sufera, au nevoie de ajutor. Ori de cate ori asemenea parinti spun ca vor sa salveze copiii de la orfelinat, fara rude si infometati, ca psiholog si ca preot, ma ingrijorez, pentru ca in spatele acestor cuvinte frumoase, de cele mai multe ori, stau patimi umane, printre care principala ar fi nemultumirea fata de viata lui personala. Copiii au nevoie de ajutor, dar nu astfel. Deoarece adoptia poate fi si o chestiune controversata. Intelegeti, fiecare persoana are parintii biologici. Ei sunt si parinti ontologici. Existenta lor se bazeaza pe faptul ca toti avem o mama si un tata. Si fiecare om are nevoie de o mama si un tata, la fel cum are nevoie de credinta in Dumnezeu, de cerul de deasupra capului, de spatiul unde locuieste.

Eu slujesc intr-o scoala-internat, unde sunt o multime de asa-numiti copii abandonati. Marturisesc tuturor experienta mea indelungata ca toti copiii, mai mult sau mai putin constienti de sine sunt in cautarea parintilor lor adevarati. Obisnuiam sa gandesc: de ce le trebuie lor asta? Nu mai au nevoie sa se intalneasca cu parintii lor adevarati, caci nu-i vor ierta, ii vor invinui si asa mai departe. Dar nu. Acesti copii au nevoie de ei. Fiecare persoana trebuie sa stie ca el are o mama si un tata. Poate doar pentru a coresponda cu ei sau doar sa le cunoasca numele. O fata si-a cautat o lunga perioada de timp mama si spunea: n-o voi ierta niciodata pentru ca m-a parasit. Cata incapatanare, Doamne! A gasit-o, s-a intalnit cu ea si s-a intors inapoi la internat. Acum e linistita. Nu vrea sa stea cu mama, dar a vazut-o pe aceasta si a iertat-o. Stie ca are o mama, care e la fel, ca oricine altcineva. Cand cuplurile adopta copii straini, ei doresc adesea sa le inlocuiasca parintii lor naturali. Dar acest lucru nu trebuie facut. Cand copiii cresc, luandu-i pe parintii lor adoptivi drept adevarati, li se dezvolta anumite probleme personale secrete. Ei nu stiu si nu pot cunoaste originile acestor probleme, care le pot determina intreaga lor viata din viitor.

Iar cand oamenii adopta copii doar ca sa le ofere posibilitati mai bune decat intr-un orfelinat sau o institutie, mai degraba decat sa le inlocuiasca parintii, aceasta este o situatie sanatoasa. Cred ca mergem spre aceea ca statul si societatea sa ia o atitudine serioasa fata de adoptie sub forma de scoli specializate. Dar scoala nu ar trebui sa invete sa dadaceasca, ea trebuie sa fie si o scoala psihologica. Mai intai de toate, trebuie sa gasim fundamentul spiritual – de ce oamenii o fac, ce fel de oameni sunt, daca inteleg ei ce inseamna familie, casatorie, relatia copil-parinte. Trebuie sa-i oprim pe oamenii care aleg sa adopte copii, ca “au avut copii”. Dar sunt si alte situatii, cand adoptia s-a dovedit o pura intamplare. Au murit rudele, cineva i-a adus si atunci, desigur, trebuie sa-i iei. Dar asta este cu totul altceva – este pronie cereasca.

– Cum poti sa-i ajuti pe sotii fara copii?
– Pentru asta este nevoie de un singur lucru – ca preotii si teologii sa inceteze sa mai repete fraza traditionala, dar controversata, conforma careia scopul intemeierii familiei il constituie copiii. Este un inceput fals, luat din lumea veche, lumea elenistica, pre-crestina. Din pacate, din Evanghelie, intelegerea noastra moderna despre casatorie a luat doar o singura fraza, anume ca “sotia se mantuieste prin nastere de prunci”. Dar exista multe alte exemple. O multime de soti din Biblie au trait fara copii sau o perioada indelungata nu au avut copii. Si nu Domnul ii judeca pentru asta, ci societatea, zvonurile oamenilor. Si daca noi, ca reprezentanti ai Ortodoxiei ruse, vom abandona aceasta idee, cel putin oamenii credinciosi nu vor mai suferi atat de mult din faptul ca nu au copii. Apropo, patronii casatoriei in Ortodoxia rusa – Sfintii Petru si Fevronia – sunt un cuplu fara copii. Si pe nimeni nu-l deranjeaza acest lucru. Dimpotriva, ei reprezinta exemplul si simbolul iubirii conjugale, desi au fost soti fara copii. Dar apoi apare intrebarea esentiala: atunci care este sensul familiei? Printre multi crestini ortodocsi exista ideea ca sensul familiei este nasterea de copii. Iar permisivitatea relatiilor sexuale, dupa cum spun ei, se bazeaza doar pe conceptie. Din punctul lor de vedere, cuplurile fara copii, in general, traiesc in desfranare, deoarece nu dau nastere la copii, dar duc o viata sexuala. Aceasta nu este o atitudine crestina. O astfel de abordare poate aduce multe cupluri in impas, la suferinte spirituale, deoarece sotii, simtind ca mariajul lor este incomplet, sufera. Trebuie sa spunem ca copiii sunt o consecinta a relatiei conjugale, dar nu sensul ei. Copiii nu numai ca nu sunt sensul familiei, ci ei nu constituie sensul familiei, in general. Ei nu sunt sensul, ci fructul, rodul iubirii dintre soti. Din punctul meu de vedere, sensul familiei consta in crearea unei biserici mici, ca “cei doi sa devina un singur trup”. Anume aceasta este crearea uniunii mai presus de sine si constituie sensul principal al casatoriei. “Nu este bine ca omul sa fie singur”, aceste cuvinte din Biblie arata drumul fiecarui om. Dar si aici trebuie sa fim rezervati. Multi oameni tineri de astazi nu se casatoresc nu pentru ca ei nu doresc, ci pentru ca nu pot. Acesti tineri nu ar trebui sa fie condamnati ca incalca poruncile. Umanitatea contemporana cazuta este de asa natura incat nu numai ca nu poate da nastere la copii, ci nici sa se casatoreasca tinerii nu pot, din multe motive – spirituale, psihologice, de familie. Adesea, oamenii sunt astfel educati in familiile lor, incat ei pur si simplu nu se pot casatori. Prin urmare, nu putem condamna sau critica pe nimeni. Putem spune: “Casatoria este darul binecuvantat, uniunea mai presus de sine data de Dumnezeu, mica biserica, ce este creatia a doua persoane”. Dar ea nu este data tuturor. Da, desigur, in casnicie se descopera identitatea omului si punerea sa in valoare are loc intr-o plenitudine mai mare. Pentru om, este posibil: drumul manastiresc, cel al celibatarului, al celui cu multi copii si al celui fara copii. Dar casatoria este preferata de toti, cu exceptia celor putini, care sunt chemati la viata monahala de dragul lui Hristos. Calea identitatii feminine este la fel de diversa ca a oricarui altuia dintre noi. Femeia nu este gospodina, nu este fabrica de copii. Ea este o personalitate, care isi are propria viata minunata si misterioasa. Principalul lucru pentru orice om este el insusi, este mantuirea sufletului sau nemuritor si nepretuit. Acest lucru inseamna unirea sufletului sau cu Dumnezeu, inseamna indumnezeire.

– Multi pot cuprinde acest lucru cu mintea, dar tot sufera…
– Da, femeile sufera mult, si adesea aceasta suferinta se manifesta la nivel somatic, ca boli cardiovasculare si ginecologice. Desigur, femeile fara copii in casatorie vor avea de suferit. Ele pot fi ajutate, daca sunt de acord sa recunoasca faptul ca sensul casatoriei nu-l constituie copiii, ci sotul ei. Si ceea ce e principal este iubirea, nu conceptia. Si al doilea lucru: e nevoie de a predica existenta noastra umana ipostatica. Adica identitatea persoanei mai presus de natura. Printre altele, acest motiv, despre identitatea persoanei, despre importanta personalitatii proprii a femeilor apare intr-o problema diferita: suferintele sotiei-mame, atunci cand copiii cresc si pleaca. Si ea se pomeneste abandonata, cum li se pare lor uneori ca sunt: “Eu v-am crescut, dar voi acum ati uitat de mama?” Dar trebuie sa tinem minte ca sensul vietii femeilor nu-l reprezinta copiii. Douazeci de ani, pana cand copiii cresc, trec atat de repede si, la cincizeci de ani, o femeie se gandeste – cine sunt acum? Profesie n-am, in familie este un gol, de casa n-are nimeni nevoie, eu fac o ciorba, dar nimeni nu o mananca, spal, dar nimeni nu vede asta, nimeni nu spune multumesc s.a.m.d. Deci acestor femei ar trebui sa li se reaminteasca ca scopul existentei lor nu sta in copii, ci in ele, ca persoane. Este important de spus asta unei femei ai carei copii au crescut si au plecat sau au murit. Cati copii nu mor astazi! Si ce sa spui mamelor pentru a le consola, ai caror copii au murit in armata, pe timp de pace? Barbatii sunt mai putin afectati de lipsa copiilor, deoarece se presupune ca aceasta nu e problema lor. De fapt, este chiar dimpotriva. Infertilitatea se refera foarte adesea la sexul masculin, nu feminin. Motivele pot fi si psihologice, si fiziologice, si spirituale. Barbatii sufera. Dar, din pacate, barbatii recunosc mai rar acest lucru si nu se adreseaza nici la preot, nici la psiholog. Adesea, ei merg pur si simplu la medic. Barbatii au un mit, anume, ca pot uita de toate, muncind fara istov. Cand un barbat de 40-50 de ani, reuseste in afaceri, el se trezeste, ca tot ceea ce are si ce a facut nu-l multumeste. Si isi spune, cui ii voi da eu toate astea? N-am nici un mostenitor…

Paternitatea pentru barbati este un lucru la fel de important, cum ar fi maternitatea pentru femei. Pentru ca nasterea unui copil este o sansa a ta de a te intalni cu tine insuti in conditii noi. Sunt convins ca nasterea copiilor mei mi-a permis sa ma cunosc dintr-o alta perspectiva. Cei care nu au copii nu au aceasta oportunitate. Nu totul in viata noastra iese asa cum ne-am dori.

Se intampla uneori ca Domnul sa trimita copii atunci cand parintii nu-i mai asteapta. Acest lucru nu inseamna ca oamenii nu-i doreau. Daca ei se sperie si-i refuza, este infricosator. Iar atunci cand se bucura si ii primesc ca pe un dar de la Dumnezeu – e minunat. Ei vor fi binecuvantati.

Eu as spune, nu trebuie sa vrem copii. Nu trebuie sa refuzam copiii, este pacat. Trebuie pur si simplu sa-i asteptam. Sa-i asteptam asa cum astepti o intalnire cu omul iubit. Desigur, iti doresti sa ai copii. Dar sa-i doresti in sensul sa-i astepti, nu sa faci tot posibilul ca sa-i ai.

Problemele demografice din tara noastra sunt doar o consecinta a unei boli prelungite din societatea noastra. Aceasta boala inseamna prabusirea casatoriei si a familiei. Simptomele sale sunt pierderea capacitatii de a iubi, obiceiul de a trai “pentru propria placere”, “de a lua totul de la viata”. Originile sale constau in pierderea sensului vietii, atat personale, cat si de neam, de familie. Pana nu eliminam cauzele bolii, toate masurile economice si administrative vor fi ineficiente.

Post scriptum Miloserdie.ru

In tara noastra (in Rusia – nota tr.), in fiecare zi, mor mai multi oameni decat se nasc. Daca aceasta tendinta continua, putem prezice disparitia natiunii. Statul incearca sa gaseasca modalitati de a spori fertilitatea. Este in curs promovarea familiilor mari, promisiunea unor plati consistente in numerar pentru nasterea celui de-al doilea copil… Unii propun sa se introduca o taxa pentru cei fara copii, altii, sa se anuleze pensiile.

Ce cred despre asta insisi cetatenii Rusiei? Unii cred ca numarul de copii pe familie trebuie limitat, in timp ce altii nu vor sa “faca urmasi”, numindu-se “childfree”, ceilalti dau nastere atator copii cat le da Dumnezeu. Si exista oameni care doresc copii, dar, din anumite motive, nu-i pot avea.

Dupa definitia Organizatiei Mondiale a Sanatatii, “… Infertila este considerata casatoria, in care, indiferent de motivele care ce se manifesta in organismul femeii sau al barbatului sau al ambilor parteneri, cu viata sexuala regulata, sarcina nu se produce, fara a folosi metode contraceptive, timp de 12 luni, cu conditia ca sotii sa fie de varsta fertila”.

Conform statisticilor, imposibilitatea de a concepe un copil ingrijoreaza astazi pe fiecare al saselea cuplu. Din 37.500,000 de femei cate traiesc in Federatia Rusa, in varsta de 20 pana la 45 ani, 6,5 milioane nu pot avea copii. In ultimii ani, diagnosticul de infertilitate este pus de medici tot mai frecvent.

Exista opinia ca nasterea unei vieti depinde in principal de starea de sanatate a viitoarei mame. De fapt, nu este asa. S-au dovedit ca, din 100 de cupluri infertile, aproximativ 40% nu au copii din cauza infertilitatii masculine. Motivele sunt multe: boli infectioase, conditii nefavorabile de mediu, utilizarea necontrolata de medicamente, probleme psihice. Statistici seci, in spatele carora se afla destine omenesti.