Sursa: Abandon et adoption, 1 ianuarie 2007
Intr-un dosar despre „inflorirea afacerilor cu bebelusi”, Courrier International face cercetari privind comercializarea copiilor si piata infloritoare a fertilitatii si adoptiei.
Debora Spar, profesor la Harvard Business School, a publicat recent lucrare The Baby Business. Aceasta lucrare, sustinuta de cifre, arata importanta pietei procrearii medicale asistate (PMA) – fecundare in vitro (FIV), diagnostic prenatal (DPN), diagnostic in stadiu de preimplantare (DSPI)… – in Statele Unite, sector foarte putin controlat.
In Statele Unite, in 2004, industria fertilitatii era de 3 miliarde de dolari. Inchirierea unui uter, de exemplu, costa intre 25 000 si 45 000 pentru noua luni, iar costul unui ovul se situeaza intre 2 500 si 50 000 dolari bucata. In 3 ani, numarul de apelari
la donare de ovule a crescut cu 40%: 14 323 in 2003 fata de 10 389 in 2000. Site-ul de licitare Ebay chiar a propus ovule de vanzare in Regatul Unit al Marii Brtitanii, desi legislatia in vigoare a tarii interzice aceasta comercializare. Josephine Quintavalle, de la organizatia Comments On Reproductive Ethics (CORE), subliniaza faptul ca donarea de ovule nu este un act anodin: „Este materialul dvs. genetic pe care il transmiteti cuiva. Ati darui copilul dvs. cuiva? V-ati vinde copilul pentru 15 000 lire?”
Evolutia fara precedent pe care o cunoaste aceasta practica este datorata in special varstei maternitatii, din ce in ce mai tardive. Totusi, riscurile legate de o maternitate tardiva sunt cunoscute. Desigur, „datorita ameliorarii constante a tehnologiilor de diagnostic prenatal (…) numarul de copii nascuti cu sindromul Down (trisomia 21) a scazut” si „progresele realizate in materie de diagnostic in stadiu preimplantoriu ar trebui sa asigure viitorului o rata mai buna de natalitate prin fecundare in vitro” ameliorand selectia embrionilor, adauga saptamanalul.
Recurgerea la congelarea ovulelor anticipeaza o sarcina tardiva, chiar daca rezultatele sunt „descurajatoare”: 4.300 de ovocite sunt necesare pentru 80 de bebelusi. In SUA, in 2002, s-au nascut 263 de bebelusi la femei cu varste cuprinse intre 50 si 54 de ani. Pe langa faptul ca aceasta tehnica este dureroasa si comporta riscuri, ea se adreseaza exclusiv femeilor care au mijloace financiare suficiente pentru a apela la ea. O clinica americana taxeaza cu 10 000 dolari prelevarea de ovocite si stocarea lor pentru un an.
In ciuda acestor costuri ridicate, clinicele de reproducere apar in continuare, mai ales in Est, unde se dezvolta un veritabil „turism al reproducerii”. Pentru Valeri Kichon, directoarea clinicii Isida din Ucraina, comercializarea crescanda a procreatiei nu pune nici o problema, intrucat ea permite multor persoane sa iasa din dificultatea lor financiara ajutand alte cupluri. „Suntem sensibil mai ieftini (…) Avem femei frumoase”, mai argumenteaza ea.
In ce priveste problema clonarii umane care n-ar beneficia de o piata rentabila, pentru moment, Debora Spar anunta ca aceasta ar putea sa se schimbe daca ar permite cuplurilor sa aiba un copil. „Vor fi acuzati atunci ca nu au inima cei care sunt impotriva clonarii”, previne aceasta.
Pentru ca stiinta face posibila o oarecare maiestrie a geneticii, exista tentatia de a selectiona copiii dupa caracteristicile lor. Procedura DSPI, cunoscuta pentru „repercusiunile sale eugenice”, implica faptul ca un copil sa poata fi estimat ca „deficient”, si ca altul sa fie declarat ca „nu merita sa traiasca”.
Dupa Debora Spar, majoritatea DSPI sunt facute mai degraba pentru a alege sexul copilului, decat pentru a evita maladiile genetice. DSPI permite parintilor atinsi de un handicap, cum ar fi surditatea sau nanismul, sa aleaga copiii atinsi de acelasi handicap ca si ei.
Dosarul revistei Courrier International il citeaza pe Stéphane Viville, responsabilul centrului de DPI din Strasbourg. El practica procedurile de DSPI pentru a impiedica nasterea de copii pitici. El este ingrijorat pentru faptul ca DSPI ar putea produce „monstri genetici” la comanda.
Dr. Darshak Sanghavi, cardiolog-pediatru la Facultatea de Medicina de la Universitatea din Massachussetts, nu se ingrijoreaza deloc de aceasta deviere, pe care o justifica astfel: „chiar si reproducerea naturala are tendinta de a gresi”.
Revista Courrier International se preocupa de asemenea de „Docteurs Fol Amour” care isi consacra cercetarile satisfacerii cererilor de copii din partea cuplurilor infertile, incercand sa reproduca ovocite, spermatozoizi, etc.
Adoptia a devenit si ea o miza financiara importanta pentru tarile sarace. In 2004, pentru parintii americani, o adoptie costa 6 700 de dolari pentru un etiopian negru si 15 000 de dolari pentru un rus alb, atat de multi si de lacomi sunt intermediarii. Ignorata din naivitate sau intentionat, adoptia face obiectul unor tranzactii numeroase. Guatemala, de exemplu, unde adoptia nu este controlata de guvern, a devenit „o uzina de bebelusi, unde acestia sunt tratati ca o marfa”. Cererile de adoptie pentru strainatate se inmultesc. Numai in anul 2005 au fost adoptati 19.298 de copii guatemalezi de cupluri americane. In 2003, in China, primul „exportator de copii” in fata Rusiei, a „exportat” 11.231 de copii. In acelasi ani, SUA, campionul „importului de copii”, au inregistrat 21.616 de adoptii de copii straini. Franta se situeaza in al doilea rand, cu 3.995 de copii straini adoptati. Aceste practici prospera in ciuda Conventiei de la Haga, scopul careia este „sa previna rapirea, vanzarea sau comertul de copii” si precizeaza ca adoptiile internationale nu trebuie sa fie decat solutia finala.
Pentru Debora Spar, daca „nimeni nu vrea sa-si imagineze ca un copil poate fi un produs”, trebuie sa se gandeasca la ceea ce se intampla in realitate: „folosim eufemismele pentru a masca ceea ce se intampla in realitate”. www.genethique.org
About Post Author
