Autor: Jacqueline R. Kasun, dr. in economie; autoarea volumului „Razboiul impotriva populatiei”, publicat de Ignatius Press, San Francisco, 1988. Cartea a aparut in cea de-a doua editie si in limba romana, la Editura Provita Media, Bucuresti, in 2008.
Sursa: Population Research Institute,1 februarie 1999
Ecologismul e una dintre „fortele motrice” ale controlului global al populatiei, inca din momentul in care Sierra Club a publicat „Bomba demografica” a lui Paul R. Ehrlich, in 1969. „Dezvoltarea durabila” (un termen popularizat pentru prima data la Conferinta din 1992 a ONU privind mediul si dezvoltarea de la Rio de Janeiro, numita si „Summit-ul Pamantului”) devine din ce in ce mai mult un cuvant de ordine sau o lozinca a controlului populatiei.
Birocratia Natiunilor Unite si reteaua sa de „societate civila”, cu organizatiile non-guvernamentale aferente, promoveaza fervent „dezvoltarea durabila”. Aparuta la periferia miscarii ecologiste, acum creste in ritm accelerat in facultatile de economie, stiinte politice, si resurse naturale a universitatilor, dar putini stiu cu adevarat de unde a pornit aceasta sintagma.
Utopia lui Daly
Cand un economist american obscur, Herman Daly, a propus pentru prima data acordarea licentelor de stat pentru nasteri, in anii 1970, putini l-au luat in serios. Iar cand, in 1990, Daly si John Cobb au scos cartea For the Common Good: Redirecting the Economy towards Community, the Environment and a Sustainable Future („Pentru binele comun: redirectionarea economiei spre comunitate, mediu si un viitor durabil”), editura la care a aparut (Green Print din Londra) era putin cunoscuta.
Dar Daly a devenit o persoana importanta la Banca Mondiala si la Universitatea din Maryland. Impreuna cu Robert Costanza, calauzeste acum Societatea Internationala de Economie Ecologica. In 1996, Beacon Press din Boston i-a publicat cartea Beyond Growth: The Economics of Sustainable Development („Dincolo de crestere: economia dezvoltarii durabile”).
Alte edituri respectabile scot o avalansa de noi lucrari privind dezvoltarea durabila si economiile durabile. Incurajata de subventii oficiale si conferinte internationale (si de presedintele Consiliului pentru dezvoltare durabila al lui Clinton), miscarea a crescut dincolo de asociatiile de periferie de inceput. Planurile de invatamant ale facultatilor abunda in descrieri ale noilor cursuri de economie durabila.
Rationamentele si obiectivele sunt aceleasi care au fost atunci, la inceputurile lui Daly. Cum s-a exprimat Daly, „faptele salbatice” ale defrisarilor, incalzirea globala, „gaura” de ozon si alte calamitati de mediu fac imperativa schimbarea cailor umanitatii. Nu conteaza disputele stiintifice de amploare asupra tuturor acestor subiecte. Nu avem timp de pierdut. Nu mai incape in indoiala. Sfarsitul se grabeste spre noi!
Potrivit lui Daly si multor discipoli ai sai, pentru a salva mediul, trebuie mai intai sa controlam populatia. In cartea sa, „Pentru binele comun”, Daly a scris ca ar trebui sa solicitam guvernului acordarea de licente pentru nastere, pentru un numar strict limitat, la niveluri compatibile cu o populatie stationara, sau, mai bine, in scadere.(1) Aceasta ar fi uman, a argumentat el, deoarece oamenii ar putea cumpara si vinde licentele. In plus, guvernul ar trebui sa transforme in salbaticie nepopulata si locuita de animale salbatice „jumatate sau mai mult de jumatate” din suprafata terestra a Statelor Unite.(2) Guvernul ar trebui sa stramute un numar mare de oameni din zonele rurale (3), ceea ce, desigur, a facut si Pol Pot in Cambodgia, cu pretul a milioane de vieti.
In utopia lui Daly, impozitele pe venit, utilizarea terenurilor, a energiei, achizitiile de consum, cadourile, mostenirea, poluarea si extragerea de materii prime vor fi destinate reducerii inegalitatii si productiei si consumului la „limite biofizice sustenabile” (4), usurand astfel greutatea umanitatii asupra naturii si facandu-ne pe noi toti in mod egal saraci. Pentru a reduce sansa alegatorilor care incearca sa se regrupeze, majoritatea alegerilor trebuie pur si simplu desfiintate.(5)
Proprietatea asupra terenului privat ar fi, de asemenea, anulata.(6) Limite stricte privind calatoriile si comertul ar impune autosuficienta locala.(7) Religia ar fi transformata sub „influenta … sensibilitati ecologiste si feministe”.(8) Umanitatea nu ar mai cauta indrumare morala din „vechile texte religioase care au aparut intr-o situatie sociala si demografica foarte diferita”.(9)
Spre o „viziune de biosferă”?
Dar obstacolul principal in atingerea unei utopii ecologice, potrivit lui Daly, nu este religia, ci economia, cu accent pe logica bazata pe fapte. Oameni si economistii profesionisti, sustine el, trebuie sa fie re-educati, intr-o „viziune de biosferă” (10), sa recunoasca „comuniunea lor cu alte lucruri vii”, in spiritul „ecologiei profunde”, care vede necesitatea unei „scaderi substantiale a populatiei umane pentru a promova „inflorirea vietii non-umane”.(11) Fondatorii „ecologiei profunde”, care sunt atat de mult admirati de Daly si de discipolii sai, au fost la fel de direcți.
Potrivit lui Bill Devall, George Sessions si Arne Naess:
Inflorirea vietii si culturilor umane este compatibila cu o scadere substantiala a populatiei umane. Inflorirea vietii non-umane impune o astfel de scadere. Cei care sunt de acord cu cele de mai sus au obligatia de a … pune in aplicare schimbarile necesare.(12)
Influenta acestor sustinatori ai „societatii durabile” a fost profunda. Steven C. Hackett, autor al unui nou manual pentru colegiu despre economia durabila, ii citeaza respectuos pe Devall si Daly, si prezinta cifre ce tind sa demonstreze ca pamantul are de cateva ori mai multi locuitori decat pot fi sustinuti, fara „tragerea in jos a mediului natural”.(13) Hackett (ca si Daly), de asemenea, considera ca religia si „economia mainstream” (de piață) sunt amenințări majore pentru mediu.
Agenda 21 in actiune
Cei mai multi economisti isi fac treaba departe de lumina reflectoarelor, dar nu si Daly. Invataturile sale dainuiesc nu doar prin scrierile sale adesea citate, dar prin activitatea discipolilor sai, prin efuziunile conferintelor internationale, a comisiilor nationale, cat si a Agendei 21 a „Summit-ului Pamantului”. Agenda 21 a subliniat faptul ca „cresterea populatiei si productiei mondiale, combinate cu modele de consum nesustenabile apasa tot mai acut asupra capacitatilor de sustinere a vietii de pe planeta noastra”.(14) In traducere aceasta inseamna ca documentul cere guvernelor sa faca „[o ] evaluare .. a capacitatii portantei populatiei la nivel national…”. (15) Pentru a face mai clar acest lucru, „politicile ar trebui sa … aduca tranzitia demografica”(16); cu alte cuvinte, o reducere majora a natalitatii.
Deoarece „dezvoltarea durabila” s-a ivit pe lume la Rio, comunitatile din intreaga lume si din Statele Unite au preluat cauza ei. Maurice Strong, directorul Conferintei de la Rio (in prezent Secretarul General adjunct al Organizatiei Natiunilor Unite), in 1996, a anuntat ca, desi nu au fost inca facute suficiente progrese pentru atingerea obiectivelor Agendei 21, „Peste 1500 de orase si orasele din lume au adoptat propriile lor Agende 21”.(17) Dar acest lucru s-a intamplat in orase si orasele, fara ca macar ele sa fi facut o singura mentiune despre Agenda 21 si cu sprijinul financiar provenind din fundatii private si de la nivelurile superioare ale guvernului. In propria sa nazuinta spre Agenda 21, Consiliul lui Clinton pentru Dezvoltare Durabila a facut apel la o planificare economica si sociala completa pentru a salva mediul de fiintele umane. Acel Consiliu a declarat ca noi trebuie nu doar sa „schimbam modelele de consum”, sa „restructuram” educatia, sa „realiniem fortele sociale, economice si de piata”, ci si „populatia trebuie sa fie stabilizata la un nivel compatibil cu capacitatea pamantului de a sustine locuitorii sai”.(18) (Oricare ar putea fi aceasta capacitate.)
Clubul Sierra a anuntat la Conferinta ONU din 1994 privind populatia si dezvoltarea de la Cairo, ca „activisti locali” ai Clubului din Statele Unite activau „intr-un proces … bazat pe consens pentru a stabili … praguri pentru … impactul populatiei si consumului asupra ecoregiunii locale. … Abordarea capacitatilor de sustinere locale va imbunatati calitatea vietii pentru toti si va contribui la dezvoltarea comunitatilor durabile …” (19) Clubul nu a precizat ce masuri vor lua acei activisti locali, daca se dovedeste ca populatiile locale depasesc „capacitatea de sustinere”. Dar Daly, mai practic, a propus ca persoanele care au un copil fara permis trebuie sa fie „pedepsite”. Chinezii, desigur, au inventat unele forme originale de pedepse pentru astfel de „infractori”, inclusiv pedeapsa cu inchisoarea, pierderea locului de munca si a casei, pedepsirea rudelor, infanticidul, avortul fortat si sterilizarea.(20)
In plus, Banca Mondiala, un promotor pasionat de „dezvoltare durabila”, ofera ajutor economic tarilor conditionat de promovarea controlului nasterii (21), la fel ca si Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID).(22) Aceste practici sunt predate ca norma in salile de cursuri universitare aici, in Statele Unite. Hackett, care preda „economie durabila” la Universitatea de Stat Humboldt din California, il citeaza adesea pe Paul Ehrlich, pentru a arata ca doar dezvoltarea economica nu poate reduce natalitatea suficient pentru a salva mediul. Poate fi nevoie de ceva mai mult. De fapt, Hackett se refera la propunerea lui Daly de acordare a licentelor pentru nastere si la eforturile coercitive de control al populatiei din China ca solutii posibile. (23)
Convingerea lui Hackett ca „economia mainstream” si religia sunt dusmanii principali ai „dezvoltarii durabile” ar putea fi un punct in favoarea atat a religiei, cat si a economiei. Ceea ce e insa clar ca buna ziua este faptul ca controlul populatiei este acum promovat sub stindardul „economiei durabile”.
Note
1 Herman Daly, “For the Common Good: Redirecting the Economy Towards Community, the Environment and a Sustainable Future”, London, Green Print, 1990. 244–246.
2 Ibid. 255.
3 ’Ibid. 264, 311.
4 Ibid. 143, 318–329.
5 Ibid. 177.
6 Ibid. 256–259.
7 Ibid. 229–235, 269–272.
8 Ibid. 377.
9 Ibid. 250.
10 Ibid. 376.
11 Ibid. 377.
12 Steven C. Hackett, “Environmental and Natural Resources Economics: Theory, Policy, and the Sustainable Society,” Armonk, N.Y.: M.E. Sharpe, 20, quoting B. Devall, “Simple in Means. Rich in Ends,” Salt Lake City: Peregrine Smith, 1988.
13 Hackett, 263.
14 Agenda 21, Ch. 5, par. 5.3.
15 Ibid. Ch. 5, par. 5.23.
16 Ibid. Ch. 5, par. 5.16.
17 “Environment Matters at the World Bank,” Fall 1996.
18 Presedintele Consiliului despre dezvoltarea durabila, proiectul raportului, fragmente retiparite. eco-logic, noiembrie/decembrie 1995.
19 Steven W. Mosher, A Mothers Ordeal: One Woman’s Fight Against China’s One-Child Policy, (New York: Harcourt Brace, 1993).
20 Sierra Club, “Population and Consumption: The Sierra Club has a Vision for Both,” distribuit la Conferinta privind Populatia si Dezvoltarea, Cairo, septembrie, 1994.
21 Fred T. Sai and Lauren A. Chester, “The Role of the World Bank in Shaping Third World Population Policy,” in Godfrey Roberts (ed.), Population Policy: Contemporary Issues, (New York: Praeger, 1990.)
22 22 U.S. Code, sec. 2151–1; 22 U.S. Code, sec. 2151(b).
23 Hackett, 20, 232, 234.
About Post Author
