Despre sirul nesfarsit de omagii aduse filmului “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”

De cateva luni bune, pe scena opiniei publice romanesti se perinda sirul nesfarsit de omagii aduse filmului “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Faptul ca aceasta realizare cinematografica a fost premiata la Festivalul de la Cannes a umplut personalitatile cele mai marcante ale politicii romanesti, respectiv presedintele si primul-ministru al Romaniei, de o maxima admiratie. In paginile ziarelor, condeieri avizati au punctat, cu o retorica de sarbatoare, valentele exclusiv estetice, ale acestei opere, care, dupa prezentarile lor, ar constitui una din capodoperele cinematografiei romanesti.

Am trecut in revista aceste puncte de vedere ca sa intelegeti de ce am considerat ca este necesar sa scoatem la vedere si alte opinii care izbucnesc, credem, in mintea oricarui spectator de bun simt, cel putin. Chiar autorul filmului, regizorul Cristian Mungiu, a prefigurat aceste impresii, altele decat cele strict estetice, atunci cand a declarat ca nu vrea sa vorbeasca despre faptele povestite. Caci istoria, atat cat se vede, cat si figurile celor doua eroine, doua tinere studente, inspira aceeasi uratenie sufleteasca si morala ca si peisajul monstruos al decorului, un oras in care toate lucrurile – case, apartamente, institutii – mucezesc, crapa si se ingaleaza de scursorile mizeriei totale ale societatii comuniste, aflate in pragul prabusirii.

Nu e greu de apreciat ca, printre cauzele care determina aceasta uratenie, numita de criticii straini thriller social, autorii indica indirect si legislatia anti-avort din acea perioada. Tragedia celor doua eroine de aici porneste. N-au nici o tresarire sufleteasca ce ar putea sa le opreasca de la avort. Pentru asta, ele sunt de acord sa se lase violate si nu se linistesc pana cand fatul de patru luni nu este scos afara din pantecele acelei tinere fete. Actiunea avortarii acestui copil, care se desfasoara de-a lungul intregului film, este redata ca o simpla operatie medicala. Autorii filmului, cu un cinism maxim, dau imaginea copilului ucis pe mozaicul unei bai de hotel, iar aruncarea lui la tomberon are incarcatura unui happy end.

Pornind cel putin de la acest moment, credem ca autoritatile, in loc sa se extazieze in fata unui succes european, ar trebui sa initieze o dezbatere publica. Xavier Darcos, ministrul Educatiei Nationale din Franta, de altfel, nu a fost de acord ca filmul sa fie difuzat in reteaua scolilor din aceasta tara. Hotararea lui, motivata de cruzimea imaginilor, a fost rapusa in cele din urma de o comisie guvernamentala. In Franta si Italia, de altfel, au fost semnalate proteste ale unor institutii de mare prestigiu, care au aratat viziunea cinica si degradanta in care este prezentat copilul nenascut.

Nici o teza social-politica, cum ar fi in cazul acestui film ilustrarea mizeriei comuniste, nu poate sa se sustina pe o slabiciune morala ca aceasta, care are ca efect decaderea omului, a vietii lui biologice si spirituale. Trupul atacat chimic al unui copil nenascut, infatisat ca un caz secundar, mai mult, ca un reziduu sanitar, deschide un drum catre o lume infinit mai neagra decat cea a lumii comuniste zugravita de autorii filmului. E regretabil ca ziaristii romani, care traiesc si s-au format intr-un mediu modelat, am putea spune exclusiv, dupa cutuma crestina, n-au semnalat acest pericol.

Dragi prieteni, prin aceasta scrisoare, incercam sa semnalam un fapt grav, care nu numai ca a fost trecut cu vederea, dar a fost infatisat fie trunchiat, fie total pe dos. Am dori ca punctul nostru de vedere sa declanseze o serie de dezbateri, care sa configureze pana la urma adevarul, cel putin cel de natura morala, pe care il evoca acest film atat de mult mediatizat.

In cele mai multe locuri din lume, ca si in Romania, oamenii rezolva problemele legate de handicap alegand ignoranta sau solutia disperarii. Este uitat un lucru fundamental, propriu existentei umane, acela ca oamenii invalizi au aceeasi valoare umana ca oricare alt membru al societatii. Oamenii, cel mai adesea, nu au taria de a manifesta solidaritate fata de semenii sai. Cand un cuplu depisteaza malformatii la un fat, cel mai adesea apeleaza la solutia avortului. Acest mod de a actiona este determinat in primul rand de mediul moral si cultural. Societatea exercita si o anumita presiune emotionala asupra parintilor care au un fat cu un eventual handicap. Marea majoritate a acelora care manifesta opozitie fata de avort, isi pierd resursele sufletesti si morale cand sunt pusi in fata cazurilor de handicap. Avortul in asemenea cazuri inseamna a nu recunoaste valoarea incomparabila adusa societatii de catre oamenii invalizi. Societatea de astazi, motivata mai mult de conditiile economice, manifesta o tendinta crescuta spre hedonism si egocentrism, spre cultivarea placerilor si a capriciilor.

In Romania, statul finanteaza operatiile de avort in cazul sarcinilor cu diagnostic prenatal de handicap, din considerente sociale si economice. Se presupune ca cheltuielile se reduc daca se apeleaza la avort, ceea ce inseamna un act de discriminare umana. Trebuie sa fim deschisi si sa recunoastem valoarea oamenilor invalizi asupra societatii, talentul si puterea lor. Curajul manifestat de acestia in fata greutatilor vietii, pentru a depasi limitele impuse de incapacitatile lor native, poate constitui un model pentru societate in ansamblu. Tinand cont de vulnerabilitatea determinata si de faptul ca fac parte dintr-o minoritate sociala, ei au nevoie de compasiune si sustinere. Multi oameni se gandesc in primul rand la dificultatile financiare pe care le presupune un om cu handicap. Comoditatile la care aspira, ca si cele care ii inconjoara, ii determina sa apeleze la eliminarea nu a handicapului, ci a purtatorului acestuia.

Acest mod determinist de a gandi si de a actiona, ne aminteste de teoriile si crimele eugenetice. Teoria eugenica a fost asociata, in secolul XX, nazismului. Ea a aparut, la sfarsitul secolului al XIX-lea, in mediile anglo-saxone. Amintirea marilor crime savarsite de adeptii rasismului nazist nu impiedica pe multi oameni de stiinta ca sa se lase animati de ideile ce renasc sub alte forme. Linia rasista a fost parasita, adoptandu-se alte directii care pornesc de la conditionari socio-economice. in aceasta categorie intra teoriile negativiste care implica selectia fetala si selectia genotipica. Embrionul purtator de handicap, anomalie depistata prin analiza genotipului, este eliminat. Un asemenea diagnostic prenatal sfarseste cu avort.

Tehnicile ingineriei genetice permit interventia asupra patrimoniului genetic al embrionului, coordonand geneza si dezvoltarea sa. Sunt modificate secvente din structura ADN-ului pentru a potenta anumite caracteristici, precum inteligenta sau personalitatea. in felul acesta se ajunge din nou la rasism, tendinta care a atins o culme la jumatatea secolului al XX-lea in Germania nazista. Se incalca un principiu fundamental al vietii sociale, care asigura egalitatea dintre oameni. Demnitatea umana este modelata si distribuita conform vointei altora.

Problema handicapului framanta multe medii ale societatii de astazi. In Romania, dupa 1990, situatia oameni invalizi a luat o intorsatura pozitiva. Exista un departament de stat la nivelul guvernului care ofera o platforma acestor oameni si familiilor lor.

Eliminarea copiilor cu handicap ramane insa una din justificarile-cheie ale avortului. Nu exista studii care sa ateste ca opinia publica accepta o asemenea discriminare. Avorturile, in cazul copiilor cu handicap, sunt acceptate pana in momentul nasterii. Parintii al caror fat are o malformatie sunt deseori supusi unor confuzii inadecvate si brutale. Nu li se ofera consilierea necesara, nu li se dau detalii despre grupurile de sustinere, care ar putea sa le ofere informatii mai clare si mai corecte. Aceste situatii incep sa fie acceptate mai usor, iar mentalitatea in favoarea mortii se extinde foarte simplu astfel in societate.