Din luna octombrie 2006, Agentia franceza de biomedicina experimenteaza cu discretie totala si in cateva noi centre spitalicesti (Angers, Bordeaux, Lyon, Marseille, Nancy, Strasbourg si spitalele Saint Louis, Pitié-Salpêtrière si Bicêtre de la Paris) prelevarea de organe de la persoane in stare de stop cardiac (autorizata prin decretul nr.2005-949/2 august 2005). Potrivit Agentiei, echipele au realizat, in 2007, 43 de grefe renale, plecand de la donari cu stop cardiac „cu rezultate foarte satisfacatoare”. Pana atunci, prelevarea de organe se facea pe pacientii in stare de moarte cerebrala.
Practicat in „tacere totala”, acest nou mod de prelevare, care permite cresterea insemnata a numarului de donatori potentiali, pune serioase chestiuni etice, carora dr Jean-Michel Boles, profesor de reanimare medicala, le consacra un intreg studiu (Boles J.-M., „Les prélèvements d’organes à cœur arrêté”, Etudes 2008/12, Tome 409, p.619-630). (In iunie 2008, dezbaterile in jurul acestei chestiuni au fost relansate in Franta de cazul unui barbat de 45 de ani, care, dupa un stop cardiac, si-a revenit chiar inainte de momentul cand medicii se pregateau sa-i preleveze un rinichi).
Protocolul
Potrivit protocolului stabilit de Agentia de biomedicina, constatarea clinica a ineficacitatii manevrelor de reanimare, dupa un stop cardio-circulator, necesita o asteptare de cel putin 30 de minute. Dupa ce a trecut aceasta perioada de timp, manevrele de reanimare sunt intrerupte si moartea este clinic confirmata dupa 5 minute de observatie. Cadavrul este apoi obiectul altor manipulari, in timp ce este transportat la locul prevazut pentru conservarea de organe: ventilatie mecanica, masaj cardiac extern. Anume in acest moment este informata familia despre deces si este intrebata despre un eventual accept/refuz al prelevarii. Este o cursa contra cronometru veritabila, caci durata totala a procesului nu trebuie sa depaseasca 300 de minute (120 de minute intre stopul cardiac initial si refrigerarea organelor; 180 de minute intre refrigerare si prelevare), fata de 1 sau 2 zile dupa moartea encefalica confirmata.
Instrumentalizarea cadavrului
Pe langa timpul, locul, tipul de tratament si echipa insarcinata cu prelevarea, care indeplineste acest protocol, profesorul Boles denunta aici „instrumentalizarea” principiului consimtamantului prezumat. „In eventualitatea descoperirii unui refuz in prelevarea de organe, toate manevrele vor fi deci facute impotriva consimtamantului pacientului”, acuza el. Si cum sa nu te ingrijorezi de un impact psihologic eventual al unei „interventii straine” pe un cadavru, fara ca personalul medical si familia sa aiba in prealabil consimtamantul persoanei? Reluarea manevrelor de reanimare si utilizarea tehnicilor invazive cu alt scop decat reanimarea pacientului duc la o „desacralizare a defunctului, care nu poate decat sa modifice imaginea pe care o avem despre moarte”. Pentru autor, „este o schimbare dubla care se pregateste in cel mai mare secret fata de public: o schimbare cantitativa, avand in vedere numarul mic de morti cerebrale (3.147, in 2007) spre o «sursa» de decese potentiale, si o schimbare calitativa, daca consideram corpul ca pe o «sursa de piese de schimb» din care ne putem servi in cazul decesului unei persoane.”
Intre „logica utilitarista” fata de corpul uman, care face din acesta un „obiect social, instrumentalizat de colectivitate in numele nevoilor sanatatii publice”, si organizarea de donare de organe, in absenta refuzului explicit (cu alte cuvinte, sistemul consimtamantului prezumat, in vigoare, in Franta), se pune problema „nationalizarii” corpurilor.
„Sanatate totalitara”?
Pentru autor, „intentia este clar afisata de a transforma ceea ce constituia «o donare exceptionala liber consimtita» intr-un drept al societatii de a-si insusi organele defunctilor, fara a fi nevoie sa se ceara o autorizatie pentru asta”. Profesorul Boles aduce la cunostinta publicului o situatie care releva un „deficit de democratie”: pe de o parte, deoarece se deschide calea prelevarii de organe pe stop cardiac, cale ce tine de norme reglementare, nelegislative, si, pe de alta parte, deoarece Agentia de biomedicina din Franta a condus aceasta operatie de o maniera „total oculta”.
Profesorul Boles avertizeaza asupra riscurilor de a intra intr-un impas, caci va fi nevoie sa se raspunda unei cereri de grefe (transplant) mereu crescande, si estimeaza ca, mai inainte de toate, este esential sa punem limite si sa nu scapam din vedere conditiile umane in privinta acestei noi practici. Domnia sa cere ca aceasta chestiune sa se dezbata de societate, cu ocazia revizuirii Legii bioetice din Franta. (Gènéthique.org)
About Post Author
