Autor: Larisa Iftime
Viata umana, in orice stadiu ar fi, pornind de la demnitatea si valoarea ei inerenta, trebuie protejata din momentul conceptiei pana in cel al mortii naturale. Civilizatia moderna, o data cu legalizarea avortului, a devenit mult mai permisiva fata de pacatele si crimele indreptate impotriva demnitatii vietii. Avortul, prin efectele sale, poate fi pus alaturi de alte fenomene, cum ar fi violul, abuzarea copiilor sau terorismul. Toate aceste atitudini antiumane alcatuiesc cadrul propice dezvoltarii unei culturi a mortii, care se amplifica amenintator. Societatea contemporana creeaza numeroase avantaje acestor atitudini nespecifice omului.
Avortul si eutanasia s-au influentat reciproc, ambele dezvoltandu-se din lipsa de respect fata de viata umana. Cand a fost legalizat avortul, promotorii acestui sistem legislativ si-au justificat atitudinea, sustinand ca la practica avortului se va apela ca la o ultima solutie. Treptat, peste tot in lume a fost adoptata o legislatie tot mai liberala, iar metodele abortive s-au inmultit. Astfel la metodele „clasice” se adauga, an de an, altele noi, prin care embrionul este atacat inca din primele momente dupa conceptie.
Revolutia sexuala, declansata la inceputul anilor ‘60, a condus la o schimbare radicala a definirii persoanei umane. Separarea sexualitatii de fertilitate a avut ca efect desacralizarea actului de conceptie. S-au conturat astfel cateva modele privind intelegerea conceptiei. Omul a devenit prizonierul placerii, iar etica hedonista a propagat o cultura in care durerea si suferinta au devenit contravalori. Acest model etic face posibila confuzia fericirii cu placerea fizica, cu satisfactia simturilor. Omul, pierzandu-si sensul religios, care constituie, de fapt, sensul lui fundamental, si-a asumat o libertate nelimitata, devenind prizonierul unui subiectivism exacerbat, ceea ce a facut sa dispuna intru totul de viata si de moartea sa. Medicinii, ca instrument perfectionat, i se cere sa-i asigure omului integritatea fizica, psihica si sociala si o moarte nedureroasa. Eutanasia este inteleasa ca o cale de a inlatura durerea si agonia. De fapt, de a inlatura un mister nepatruns, acela al suferintei, care premerge mortii.
Intr-un asemenea cadru de relativism moral, unde avortul a capatat dimensiuni nemaiintalnite in istorie, se amplifica tendintele, care decurg din mentalitatile abortive: cercetarea pe embrionii umani (alegerea sexului, schimbarea sexului, eugenia), clonarea si eutanasia. Punctul de vedere consumist si pragmatic domina asupra scopurilor si mijloacelor vietii. Cercetarile pe embrionii umani au fost generate de conceptul de imbunatatire a „calitatii vietii”, un concept fundamental al viziunii utilitariste. Granita dintre om si natura a devenit tot mai subtire, iar ideile materialismului au impus acceptarea conceptului de evolutie asupra naturii morale.
Dezbaterile din anii ‘70-‘80, care au dat raspunsuri incorecte asupra problemei avortului, au deschis si calea ofensivei eutanasiei. Notiunea de eutanasie a fost introdusa mai intai in secolul al XVII-lea, insemnand „moarte usoara” ( Suaudeau, Jacques (Mons.), „Le probleme de l’euthanasie, de l’avortement et de SIDA dans l’Europe de l’Est” in Congresul International „Familia si viata la inceputul unui mileniu crestin”, Bucuresti, 2001, p. 256-257). Ea s-a largit rapid, astfel incat, in secolul al XVIII-lea, desemna actiunea de moarte blanda, iar in sec. al XIX-lea, „moarte din mila”. Actualmente, notiunea si-a adaugat noi semnificatii, insemnand „a omori din mila pentru a suprima suferintele extreme sau a evita copiii anormali, dezvoltarea bolilor incurabile sau a maladiilor psihice, evitand o viata imposibil de suportat, ce implica greutati prea mari pentru familie sau societate” (Suaudeau, J., „Le probleme de l’euthanasie, de l’avortement et de SIDA dans l’Europe de l’Est”).
Au existat multe cazuri de eutanasie in istorie. In Sparta, de exemplu, copiii malformati erau expusi si omorati in public, fiind considerati o povara pentru societate. Puncte de vedere similare au fost sustinute de Aristotel si Platon. In perioada moderna, exista momente cand eutanasia a fost practicata programat. Regimul nazist a eliminat, „prin privare de valoare vitala”, mii batrani, copii si femei, in perioada 1939-1945. Eutanasia, in acest caz, a avut motive rasiste, eugeniste si utilitariste (Suaudeau, J., „Le probleme de l’euthanasie, de l’avortement et de SIDA dans l’Europe de l’Est”)).
Eutanasia, ca „moarte din mila”, a revenit in dezbaterea publica, in anii ‘50. O data cu legiferarea avortului, controversele s-au extins. In anul in care in Marea Britanie a fost legalizat avortul (1967), Euthanasia Society of America publica documentul „Testamentul vietii” („The Living Will”, autor: Luis Kutner), care va sta la baza elaborarii legii „privind autodeterminarea pacientului, prin care cetatenii pot cere, prin testament, aplicarea procedurilor de eutanasie”. Acesta a fost semnat de aproape 15% dintre americani, iar efectele eutanasiei s-au resimtit in mod brutal: a crescut brusc numarul deceselor prin eutanasie directa sau prin suicid.
Prima tara care a legalizat eutanasia a fost Olanda (decembrie 1993). Numarul cazurilor de „moarte blanda”, inregistrate in mod oficial, a crescut de la an la an. Astfel, de la o 1329 de cazuri in 1993, la 3600 in 1995, ceea ce reprezinta 2,6 % din numarul total al deceselor din aceasta tara. in acest moment, se estimeaza ca, in Olanda, au loc, anual, peste 4000 de decese provocate la cerere. Nelinistile comunitatii mondiale cresc sub efectul unei asemenea legislatii. In 1994, Australia a adoptat o lege privind „consimtamantul tratamentului medical si paliativ”, fapt ce a permis cateva cazuri de eutanasie voluntara. Un act legislativ similar a fost aprobat in statul Oregon, SUA. Dreptul de a muri, in cazul persoanelor care sufera de boli incurabile, a fost acceptat, printr-o hotarare a Curtii Supreme a Statelor Unite, excluzand suicidul asistat. Marea Britanie, in prezent, se duc dezbateri publice aprinse asupra proiectului de lege privind pacientii „asistati sa moara”.
Schimbarile conceptului de eutanasie, determinate atat de dezbaterile publice din Occident in ultimii ani, cat si de realitatile, care, de multe ori, o iau inaintea normelor, au scos in evidenta relativitatea multor puncte de vedere. Astfel, notiunea de „incurabilitate” a capatat mai multe definitii. De fapt, intelesul ei depinde de mijloacele puse in joc, existand, in multe cazuri, riscuri crescute de eroare de diagnoza. Medicii, in general, prefera sa judece mai mult ca specialisti si mai putin ca oameni capabili de compasiune. Cei care justifica eutanasia prin mila risca sa arunce multa confuzie asupra acestui sentiment profund uman. Suferinta unui bolnav nu presupune doar durere fizica, iar, pe de alta parte, durerea nu este proprie doar bolnavului, ci si celor care asista la suferinta bolnavului. Deraparea notiunii de mila apare in mod evident la acceptarea legislatiei favorabile eutanasiei. In felul acesta, juristii pot participa, cu sau fara vrerea lor, la „eliminarea” propriilor lor parinti, in cazul unei eventuale mosteniri, sau la achitarea unor criminali adevarati.
Publicat in Dosar Provita Media nr. 31, septembrie 2003
Eutanasia © Asociatia Provita Media
About Post Author
