Autor: Dr. Rebecca Oas, Sursa: C-fam.org, 15 ianuarie 2020
Despre autor: Rebecca Oas este director asociat de cercetare la Centrul pentru Familie și Drepturile Omului (C-Fam) din Washington, D.C. Înainte de a veni la C-Fam, Rebecca și-a obținut doctoratul în genetică și biologie moleculară la Universitatea Emory. A scris pentru Human Life International în calitate de asociat al HLI America și a fost redactor-șef pentru HLI. Printre domeniile ei de cercetare se numără sănătatea maternă și a copilului, la nivel global, și planificarea familiei. Multe articole ale sale pe aceste subiecte au apărut în publicații precum „New Atlantis”, „Hill” și „Christian Journal of Global Health”. Rebecca este absolventă a Universității de Stat din Michigan; în prezent, locuiește în Arlington, Virginia.
INTRODUCERE
„Revoluția sexuală” de la sfârșitul anilor 1960, în Statele Unite și Europa, s-a bazat pe ideea că legătura dintre sex și sarcină este o opțiune, mai degrabă decât o renunțare. Cu alte cuvinte, comportamentul sexual al unuia poate fi complet independent de procreare și că parentalitatea ar trebui să fie „planificată”. După cum stabilea Fondul Națiunilor pentru Populație (UNFPA), viața umană apare „la alegere, nu întâmplător”.
Demografii, nu doar revoluționarii sexului, au avut un interes pe termen lung în ceea ce privește gradul de planificare și intenționalitate, ce influențează procrearea umană. Este bine înțeles că sarcinile sunt oarecum previzibile, bazate pe comportament – și anume, relații sexuale între bărbați și femei, presupus, fertili – dar intenția de a se angaja în relații sexuale și intenția de a procrea nu se suprapun întotdeauna perfect.
Această chestiune a Definițiilor explorează metodele utilizate pentru a măsura intențiile sarcinii, modul în care este încadrată ca o problemă globală și modul în care aceste măsurători sunt utilizate pentru a promova politici specifice legate de viața umană și de familie, la nivel național și internațional.
Evoluția unui concept
La începutul secolului XX, mișcarea pentru controlul nașterii, condusă de figuri precum Margaret Sanger și Marie Stopes, a promovat ideea că parentalitatea trebuie planificată și controlată în mod intenționat. Aceste femei au caracterizat nașterea neplanificată drept catastrofală pentru mamă și pentru copil, de asemenea. Însă încercările de a cuantifica sarcinile și nașterile nedorite la scară largă nu au apărut decât în anii 1940 și 1950, când demografii au dezvoltat studii de fertilitate, efectuate la nivelul gospodăriei.(1)
Primele sondaje despre intenția sarcinii au fost efectuate în Statele Unite, începând cu un studiu făcut în Indianapolis de către demografii Claude V. Kiser și P.K. Whelpton. Ele se limitau la cuplurile de albi nativi, protestante, căsătorite. Cuplurile au fost întrebate în mod independent, dacă și-ar putea începe viața în căsătorie din nou, câți copii ar dori să aibă în mod ideal, în total. Dacă numărul copiilor din familie depășea cifra „ideală”, ea era considerată drept fertilitate „nedorită ”.(2)
În anii 1950, sondajele privind fertilitatea au fost extinse pentru a măsura creșterea populației pe tot cuprinsul Statelor Unite, iar eșantionarea a fost lărgită pentru a acoperi un grup de respondenți mai divers din punct de vedere rasial și religios. În 1963, generalul-major Frederick Osborn, considerat de Societatea Americană de Filozofie drept „expresia respectabilă a cercetării eugenice din perioada postbelică” (3), a rezumat analiza datelor sondajului național privind fertilitatea astfel: „Femeile americane au aproape cu 20% mai mulți copii decât ar fi avut, dacă și-ar fi dorit sarcinile într-un moment anume sau la o dată ulterioară. Aceste nașteri în exces sunt rezultatul eșecului de a utiliza contracepția sau nefolosirea eficientă a acesteia”. (4)
Pe de o parte, sondajele de fertilitate care explorează mărimea familiei intenționate și ideale ale cuplurilor sunt un instrument util pentru a prezice tendințele demografice viitoare și pot fi utilizate pentru a prezice cerințele viitoare pentru locuințe, educație, îngrijire medicală și alte servicii. Pe de altă parte, pe fondul îngrijorărilor în ceea ce privește suprapopularea, unii factori de decizie au motivat că extinderea accesului la planificarea voluntară a familiei ar putea reduce fertilitatea cu până la o cincime, fără a fi nevoie să se recurgă la măsuri mai draconice pentru promovarea unei norme familiale mici.
Între timp, s-au depus eforturi în domeniul medical și psihologic pentru a se stabili dacă copiii născuți, ca urmare a sarcinilor neintenționate sau nedorite, au fost dezavantajați în vreun fel de-a lungul vieții. Trebuie menționat că, datorită adeptelor pe față a planificării familiale, precum Sanger, și datorită unor psihiatri proeminenți precum Karl Menninger, care împărtășea filozofia lui Sanger (5), exista deja o convingere răspândită că „nedorința” în momentul concepției cauza un rău de ireparabil copiilor, chiar în lipsa vreunui studiu oficial care să examineze această ipoteză (6)
Măsurători moderne ale intenției de sarcină
De la începutul sondajelor de fertilitate din Statele Unite ale Americii, adică din a doua jumătate a secolului XX, studierea intențiilor de sarcină s-a dezvoltat continuu, iar metodele de sondaj s-au extins la nivel internațional. În Statele Unite, Sondajul național privind creșterea familiei a fost realizat din 1973 și permite clasificarea sarcinilor individuale pe baza faptului dacă au fost intenționate la momentul concepției. Sondaje internaționale, cum ar fi Sondajele demografice și de sănătate, realizate cu sprijinul USAID, folosesc o abordare similară.(7) Respondentele sunt întrebate care au fost sentimentele lor înainte de a rămâne însărcinate și, în general, sarcina este clasificată ca „intenționată” sau „neintenționată”. „Sarcinile nedorite sunt în continuare împărțite în „nepotrivite ca timp” (respondenta relata că își mai dorește un copil, dar încă nu ar fi fost timpul potrivit) sau „nedorite” (respondenta nu și-a dorit deloc copii sau nu a intenționat să mai aibă copii).
Controverse și critici
Această metodă „convențională” nu este lipsită de critici: într-adevăr, așa cum subliniază un studiu bine dotat cu citate, „criticile măsurării convenționale au devenit atât de numeroase încât își pot forma propriul organism de cercetare.” (8) Acest lucru se datorează în mare măsură faptului că există o variație largă în ceea ce privește sentimentele femeilor și cuplurilor privind sarcina și nașterea de copii, precum și eforturile lor concrete de a evita sau de a atinge aceste rezultate. De asemenea, aceste măsurători nu reflectă gradul de schimbare, ce poate apărea în atitudinile oamenilor, chiar și într-o perioadă relativ scurtă de timp. O critică frecvent menționată a studiilor privind „dorirea” sarcinii este tendința părinților de a-și schimba răspunsurile de la un sondaj la altul: o sarcină clasificată drept „neintenționată” sau „nedorită” poate fi ulterior caracterizată ca intenționată sau doar „nelatimpul” ei. În astfel de cazuri, respondentul descrie sentimentele sale chiar înainte de aceeași sarcină, dar caracterizând-o diferit: în loc să recunoască o schimbare de atitudine, părintele nu își poate imagina (sau, cel puțin, recunoaște) că copilul care există conceput acum și iubirea era altceva decât intenționat și dorit. În mod similar, s-a văzut că respondenții „își revizuiesc dimensiunea ideală a familiei în sus, pe baza numărului real de copii pe care îi au deja” (9).
Important de spus, sondajele utilizate pentru a măsura intențiile de sarcină nu cer în mod obișnuit părinților să aleagă dintr-o listă de termeni pentru a descrie sarcinile lor trecute (de ex. „nedorite”, „nelatimpul lor” etc.) Am apelat la acești termeni, în baza definițiilor cercetătorilor, cu privire la răspunsurile la întrebări care, cel mai probabil, nu includ deloc aceste cuvinte. Un studiu calitativ din Marea Britanie s-a bazat pe interviuri cu femei care erau în prezent sau fuseseră recent însărcinate, iar cercetătorii au descoperit că „majoritatea nu foloseau termenii «planificat» sau «neplanificat», «intenționat» sau «neintenționat», «dorit» sau «nedorit», pentru a-și clasifica sarcinile”. Cuvântul „nedorit” a produs cel mai negativ răspuns emoțional din partea femeilor chestionate, indiferent dacă și-au continuat sarcina sau au avut un avort. Pe de altă parte, majoritatea femeilor au fost de acord că o sarcină poate deveni „dorită”, indiferent dacă era „intenționată” sau nu. (10)
Studierea intenției de a avea o sarcină este un proiect complex, în măsura în care încearcă să creeze categorii clare în jurul sentimentelor, ce pot fi diferite între părinți, să se schimbe în timp la indivizi și să fie compuse din emoții și percepții conflictuale, la un moment dat. Mai puțină atenție a fost acordată emoțiilor, motivațiilor și percepțiilor cercetătorilor înșiși, deși o cercetare a literaturii pe acest subiect permite mai multe observații.
În primul rând, prescripțiile politicii stabilite de autorii studiului sunt limitate în mare măsură la încurajarea utilizării contracepției pentru prevenirea sarcinilor neintenționate și la extinderea disponibilității avortului la care să apeleze dacă acestea apar. În ciuda variabilei ce induce confuzie, menționate frecvent de raționalizare post-factum a sarcinilor neintenționate ca fiind copii doriți, există un interes scăzut în a studia ce factori tind să permită acest rezultat sau cum s-ar putea elabora politici care să încurajeze acest rezultat. Într-adevăr, așa cum au spus autorii unui studiu, „obiectivul sănătății publice nu este să ajute mamele să își schimbe atitudinea, astfel încât acele nașteri nedorite să devină dorite; scopul sănătății publice este să amâne acele sarcini până când femeile trec într-o etapă de viață când vor să aibă un copil […] În mod similar, consecințele negative ale unei nașteri nedorite pot fi atenuate nu prin convingerea mamelor de a-și dori nașterile, ci prin prevenirea sarcini nedorite”.(11) Că aceasta este o chestiune de opinie și nu un fapt evident nu a împiedicat includerea sa într-un raport de cercetare revizuit de experți (peer-reviewed).
În al doilea rând, discursul în jurul măsurării intenției de fertilitate se bazează pe unele presupuneri ce nu se susțin. Într-un articol care detaliază diferențele subtile între astfel de categorii, precum „neintenționată”, „neplanificată”, „care nu a venit la timp” și „nedorită”, un paragraf lung, care o definește pe fiecare în parte, se încheie cu afirmația: „Toate aceste definiții presupun că sarcina este o decizie conștientă.”(12) În timp ce scopul utilizării contraceptivelor este de a transforma legătura dintre actul sexual și procreare din renunțare în acceptare (în care precursorul necesar rămânerii însărcinată întrerupe metoda de prevenire), rămâne faptul că biologia este un lucru încăpățânat. Începând cu 2011, 45% din sarcinile din SUA sunt clasificate drept neintenționate.(13) Cifrele globale sunt similare: 44% din sarcinile la nivel mondial au fost estimate ca fiind neintenționate între, 2010 și 2014.(14) În ciuda acestui fapt, cunoștințele despre metodele de planificare familială sunt acum aproape universale, iar accesul la aceste metode se apropie de un punct de saturație.(15) Că aproape jumătate din această „luare de decizie conștientă” se realizează în mod neintenționat depășește limitele unui dezacord cognitiv, aventurându-se într-o incomprensibilitate totală.
Pe cine deranjează această problemă, oricum?
În 2017, UNFPA a publicat raportul său anual „Starea populației mondiale”, cu date care susțin că „43% din sarcinile din țările în curs de dezvoltare sunt NEPLANIFICATE”. (16) Din raport lipsea o cifră corespunzătoare pentru lumea dezvoltată. Câteva luni mai târziu, revista medicală „The Lancet” a publicat datele lipsă, într-un raport al Institutului Guttmacher (17). Mai exact, datele relevante au fost incluse într-un document suplimentar exclusiv online, nu în corpul principal al raportului: 46% din sarcinile din lumea dezvoltată au fost clasificate ca neplanificate, comparativ cu 43 la sută din țările în curs de dezvoltare.
Unitatea de măsură este importantă: majoritatea graficelor din publicația principală s-au concentrat pe rata sarcinii neintenționate, exprimată ca numărul de sarcini clasificate ca neintenționate la 1.000 de femei cu vârste cuprinse între 15 și 44 de ani. Spre deosebire de procentajul de sarcini clasificate ca neintenționate, acest tip de măsurare este afectat de rata generală a sarcinii în rândul femeilor de vârstă reproductivă. Prin urmare, rata sarcinii nedorite este mai mică în țările și regiunile cu fertilitate mai mică, care tind să fie țări dezvoltate cu venituri mari, precum cele din Europa de Vest (ca Marea Britanie și Olanda, care au finanțat raportul). În schimb, în țările cu fertilitate mai mare, rata sarcinii nedorite este mai mare, dar procentajul tuturor sarcinilor clasificate ca neintenționate este mai mic. Regiunea cu cea mai mare fertilitate – Africa – are cel mai mic procent de sarcini nedorite: 39%.
Concluzie
Ideea că lumea în curs de dezvoltare – și în special Africa – are mai puține probleme cu sarcina neintenționată decât lumea dezvoltată contravine poveștii pe care UNFPA și Institutul Guttmacher s-au angajat s-o promoveze. Ca atare, decizia de reînnodare a datelor procentuale în suplimentul online al articolului din „The Lancet” nu este surprinzătoare – cu siguranță nu mai surprinzătoare ca decizia de a le publica în general. Cât privește alegerea UNFPA de a arăta doar jumătate din statisticile relevante, aceasta se poate numi confuzie, dacă nu chiar fals.
În final, ca și la început, studierea intențiilor de a rămâne însărcinată a fost determinată de interese politice specifice: și anume, dorința de a reduce fertilitatea generală prin creșterea utilizării de anticoncepționale moderne. Definițiile termenilor, întrebările din cercetare, considerate a fi interesante, și modul de raportare a rezultatelor sunt clar aliniate la aceste obiective, uneori destul de explicit.
Totuși, îngropat în nenumăratele studii, tipărite cu litera cea mai mică, este faptul că sarcina neintenționată poate deveni și de multe ori devine un copil foarte dorit. Investigând mai mult modurile în care se întâmplă acest lucru și modul în care ar putea fi asistat prin intervenții politice, acesta este un proiect demn pentru cercetătorii dispuși să vadă „raționalizarea ex-post” a părinților copiilor neașteptați ca un semn promițător și nu ca un defect în setul de date.
Note
- Santelli, John & Rochat, Roger & Hatfield-Timajchy, Kendra & Gilbert, Brenda & Curtis, Kathryn & Cabral, Rebecca & Hirsch, Jennifer & Schieve, Laura (2003). „The Measurement and Meaning of Unintended Pregnancy. Perspectives on sexual and reproductive health”, 35.
- Clyde V. Kiser & P. K. Whelpton (1953), „Résumé of the Indianapolis study of social and psychological factors affecting fertility”, Population Studies, 7:2, 95-110.
- Notă la însemnările lui Frederick Henry Osborn, https://search.amphilsoc.org/
- Frederick Osborn (1963), „Excess and unwanted fertility”, Eugenics Quarterly, 10:2, 59-72.
- Menninger, K. „Psychiatric aspects of contraception”, Pastoral Psychology (1954), 5: 27.
- Edward Pohlman (1965), „Results of unwanted conceptions: Some hypotheses up for adoption”, Eugenics Quarterly, 12:1, 11-18.
- Kost, K., Lindberg, L. „Pregnancy Intentions, Maternal Behaviors, and Infant Health: Investigating Relationships With New Measures and Propensity Score Analysis”. Demography 52, 83–111 (2015).
- Kost and Lindberg, ibid.
- Yeatman, Sara & Sennott, Christie. (2015), „The Sensitivity of Measures of Unwanted and Unintended Pregnancy Using Retrospective and Prospective Reporting: Evidence from Malawi”. Maternal and child health journal.
- Barrett, Geraldine & Wellings, Kaye. (2002), „What is a ‘planned’ pregnancy? Empirical data from a British study”, Social science & medicine.
- Kost and Lindberg,
- Santelli et al., ibid.
- Finer, Lawrence B, and Mia R Zolna. “Declines in Unintended Pregnancy in the United States, 2008-2011”, The New England Journal of Medicine, vol. 374, 9 (2016): 843-52.
- Bearak, Jonathan et al., „Global, regional, and subregional trends in unintended pregnancy and its outcomes from 1990 to 2014: estimates from a Bayesian hierarchical model”, The Lancet Global Health, Volume 6, Issue 4, e380 – e389.
- Oas, R. (2016) „Is There an ‘Unmet Need’ for Family Planning?”, The New Atlantis, 49:61-76.
- UNFPA, „State of World Population 2017: Worlds Apart. Reproductive Health and Rights in an Age of Inequality”, New York: United Nations, 2017.
- Bearak et al., ibid.
About Post Author
