14 septembrie 2017, autor: dr. Peter Saunders, Sursa: CMFBlog.org.uk
Dr. Peter Saunders a fost, până în decembrie 2018, directorul executiv al Christian Medical Fellowship (CMF). Înainte de aceasta, a fost medic chirurg în Noua Zeelandă, Kenya și Marea Britanie. În prezent, este directorul executiv al organizației International Christian Medical and Dental Association (Asociația Internațională Creștină a Medicilor și Dentiștilor)/(ICMDA), o mișcare globală care unește organizațiile naționale creștine medicale și stomatologice din peste 60 de țări.
Parlamentarul britanic Geoffrey Robinson vrea să introducă în Anglia sistemul de donare de organe cu consimțământ prezumat. Proiectul de lege pentru donarea de organe (consimțământul prezumat sau presupus) va urma o a doua lectură (etapă de dezbatere), în această țară, pe 23 februarie 2018. Se pare că proiectul de lege se bucură de mult sprijin. Cu toate acestea, încă nu există dovezile care să susțină că un sistem al consimțământului prezumat va crește numărul de transplanturi și Consiliul Nuffield a recomandat în luna aceasta că e nevoie de dovezi solide, înainte de a lua în considerare orice modificare a legii. Alte articole CMF pe această temă pot fi consultate aici, aici și aici.
În consimțământul (prezumat), o persoană, dacă nu „optează” în mod specific să nu-și doneze organele, se presupune că și-a dat consimțământul pentru prelevarea organelor sale după moarte, chiar dacă dorința ei propriu-zisă nu este cunoscută. Deși rudele pot fi consultate (așa-numita opțiune „soft”), pentru a stabili care au fost dorințele decedatului, exprimate înainte de moarte, părerile lor pot fi totuși anulate de către stat, în cazul în care s-ar exprima împotriva transplantului.
Biblia nu se ocupă în mod special de transplantul de organe, deoarece tehnologia nu era pe atunci disponibilă, dar credem că principiile atemporale pe care le conturează pot fi aplicate situațiilor contemporane: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun”. (2 Timotei 3:16, 17).
Deci, ce principii biblice sunt relevante? Iată douăsprezece puncte care ar trebui luate în considerare:
- Valoarea vieții umane. Dumnezeu Tatăl, prin Fiul Său, Domnul Iisus Hristos, este Creatorul, Susținătorul și Domnul întregii vieți (Coloseni 1: 15-20; Evrei 1: 3). Toată viața umană, este realizată după chipul lui Dumnezeu (Facerea 1:27, 9: 6), formată în pântece de Dumnezeu (Psalmul 139: 13-16) și aparține lui Dumnezeu (Psalmul 24: 1). Prin urmare, omul trebuie să fie tratat cu cel mai mare respect de la începutul și până la sfârșitul său, inclusiv oamenii nenăscuți, cei neputincioși, handicapați și cei înaintați în vârstă.
- Sufletele întrupate. Ființele umane au fost create în trupurile lor fizice din „țărâna pământului” (a fost creată materia neînsuflețită), dar au primit „suflare de viață” de la Dumnezeu, ceea ce ne-a făcut „ființe vii” (Facerea 2: 7). În timp ce sunt descrise drept „spirit, suflet și trup” (1 Tesaloniceni 5:23), aceste părți componente nu sunt divizibile, ci există împreună ca un tot întreg. Suntem „trupuri însuflețite” sau „suflete întrupate”. Prin urmare, trupurile noastre sunt foarte importante, iar ceea ce facem asupra lor și ceea ce facem cu ele are o semnificație morală mare.
- Viața de după moarte. În timp ce trupurile noastre se vor descompune după moarte, viața umană nu se termină la moarte, ci fiecare persoană de pe pământ supraviețuiește morții pentru a înfrunta Judecata de Apoi (Evrei 9:27) atunci când Isus se va întoarce pe pământ. Atunci ne vom confrunta cu una dintre cele două destine – fie să trăim cu Dumnezeu pentru totdeauna (1 Corinteni 2: 9), fie să fim izgoniți în iad (2 Tesaloniceni 1:7-10; Apocalipsa 20:11-15).
- Învierea trupului. În calitate de credincioși creștini, destinul nostru după moarte nu este să trăim ca „suflete neîntrupate”, ci să fim înviați cu trupuri noi, veșnice precum cel al lui Iisus Hristos după Învierea Sa (Romani 8:22-24; 1 Corinteni 15: 35-56; 2 Corinteni 5: 1-10; Filipeni 3:21). Acest nou trup ne pregătește să trăim nu „în Rai”, ci pe un „pământ nou” (Isaia 65:17-25, 66:22-24; Daniel 12:2,13; Apocalipsa 21:1) unde nu există „nici plângere, nici strigăt, nici durere ”(Apocalipsa 21: 4), dar unde, la fel ca Hristos, vom putea fi văzuți și simțiți și putem face activități fizice (de ex., Iisus Cel Înviat a aprins focul și a mâncat).
- Proprietatea trupului. Dumnezeu ne așază într-o rețea de relații de susținere – familii (Psalmul 68:6), comunități (biserica este trupul lui Hristos) și neamuri (Fapte 17:26). Noi nu ne aparținem nouă, în calitate de creștini, deoarece am fost „răscumpărați cu prețul” morții și Învierii Lui Hristos (1 Corinteni 6:19,20). Aparținem lui Dumnezeu, dar, de asemenea, aparținem familiilor și comunităților noastre: „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.”(1 Corinteni 7:4)
- Limitele puterii statului. Autoritățile umane sunt numite de Dumnezeu și trebuie ascultate, iar autoritatea lor de drept are limite. Așadar, de exemplu, deși ne pot cere să plătim taxe sau să intrăm în forțele armate (Marcu 12:13-17), nu ne pot obliga să ne căsătorim și nu au autoritate asupra trupurilor noastre, nici înainte, nici după moarte. Banii „poartă chipul Cezarului”, așa că trebuie plătiți ca impozite autorităților (Romani 13: 6,7), dar ființele umane „poartă chipul lui Dumnezeu” și astfel aparțin lui Dumnezeu (Geneza 1:27). Trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt (1 Corinteni 6:19, 20). Dumnezeu ne-a delegat nouă – oferindu-ne autoritate, responsabilitate și simț de răspundere – grija față de trupurile noastre și de cele ale altora, așa cum ar face-o El.
- Grija față de trup. Grija față de trup, chiar și după moarte, revine persoanei al cărei trup este și familiei sale. Există multe exemple biblice de oameni care dau instrucțiuni despre ce trebuia să se întâmple cu trupurile lor după moarte, iar acestea au fost respectate de autoritățile vremii. Faraonul, de exemplu, i-a dat voie lui Iosif să-l îngroape pe tatăl său Iacov în Canaan în mormântul părinților săi, în conformitate cu dorințele lui Iacov (Geneza 50: 1-14). Iosif a dat instrucțiuni similare despre ceea ce trebuia făcut cu propriile oase (Geneza 50: 24-26). Însuși Dumnezeu a îngropat pe Moise (Deuteronom 34: 5,6). Iisus a fost însuși îngropat și există din abundență alte exemple (de ex. Geneza 23: 9, 25: 9, 35: 8; Iosua 24:33; 2 Paralipomena 16:14, 21:20, 32:33).
- Trupul după moarte. Trupul, după moarte, trebuie tratat cu cel mai mare respect. La fel, aici, există un precedent biblic puternic pentru a garanta că trupurile chiar și ale celor care au fost executați sau uciși în război au fost preluate și îngropate în întregime (2 Samuel (Biblia Ortodoxă, II Regi) 21:1-14). A nu fi îngropat era o semn al umilinței (2 Regi (B.O., IV Regi) 9: 30-37; Apocalipsa 11: 9).
- Donarea de organe ca act de sacrificiu. Donarea unui organ pentru a întreține viața sau sănătatea unei alte persoane este un act de sacrificiu profund, ce rezonează cu dragostea lui Hristos, care și-a dat viața pentru noi. „Dumnezeu își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși.” (Romani 5: 8). Trupul lui Hristos a fost „frânt pentru noi” pe cruce și și-a dat viața „ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Profetul Vechiului Testament, Iezechiel, care descrie moartea lui Hristos pentru noi, folosește limbajul transplantului: „… voi lua din trupul vostru inima cea de piatră și vă voi da inimă de carne.” (Iezechiel 36:26) Suntem îndemnați să-i urmăm lui Hristos (1 Corinteni 11: 1; Efeseni 5: 1,2) și să umblăm „precum Acela a umblat” (1 Ioan 2: 6). Apostolul Pavel spune, ca o măsură a devotamentului și iubirii galatenilor pentru el, că „v-ați fi scos ochii voștri și mi i-ați fi dat mie” pentru a-i alina suferința durerii sale de ochi (Galateni 4:15).
- Scopuri și mijloace. Scopul nu justifică însă mijloacele (Romani 3: 8). Prin urmare, dacă donarea unui organ este un act bun și un sacrificiu, înainte sau după moarte, o persoană nu trebuie ucisă în procesul prelevării sau în scopul prelevării acestuia. Aceasta exclude și pune la îndoială unele practici de prelevare a organelor (de exemplu, transplantul de organe în eutanasiere, așa cum este practicat în Belgia, sau unele forme de donare a „inimii care bate”).
- Impunere și dăruire. Deși donarea unui organ, fie de către o persoană înainte sau după moarte, este admisibilă și lăudabilă, aceasta trebuie să fie fără constrângere, iar decizia finală trebuie să fie în familie, pe baza a ceea ce persoana ar fi dorit, dacă acest lucru este cunoscut. Organele nu sunt proprietatea statului și nu trebuie „luate” fără permisiune, oricâtă nevoie ar avea de ele un potențial receptor.
- Concluzie. În timp ce donarea unui organ, cu intenția de a păstra viața sau sănătatea unei alte persoane, este un act de sacrificiu, în concordanță cu morala biblică și cu urmarea lui Hristos; prelevarea unui organ fără permisiunea persoanei înaintea morții sau a rudelor sale după moarte nu este în concordanță cu învățăturile biblice referitoare la proprietatea și grija față de trup.
About Post Author
