Modelul familiei traditionale – un scenariu pentru fericirea copiilor si pentru stingerea crizelor modernitatii

Autor: Larisa Iftime

In perioada 10-12 august, la Amsterdam, s-a desfasurat Congresul Mondial al Familiilor, unde au participat delegati din peste 60 de tari, printre care si Romania. Vorbitorii au discutat despre locul familiei in lume, subliniind ca exista destule oportunitati pentru natiuni de a invata unele de la altele. Temele mari ale celor trei zile de dezbateri au fost: “Familii moderne si valori traditionale”, “Familiile in tarile in curs de dezvoltare” si “Provocari si sperante pentru viitor”.

Am urmarit cu interes discursurile catorva delegati pe internet, si incerc sa descriu, cat imi permite un astfel de text sintetic, cadrul general al opiniilor si parerilor exprimate la acest forum important. La deschiderea Congresului, Romania a fost evidentiata pentru succesele pe care le-a inregistrat prin includerea in noul sau Cod Civil a mentiunii “casatoria dintre un barbat si o femeie”.

Dintre reprezentantii organizatiilor neguvernamentale romanesti participante la Congres, singurul care a luat cuvantul a fost dl Constantin Asavoaie, presedintele organizatiei Prison Fellowship Romania si membru al Adunarii Nationale a Bisericii Ortodoxe Romane. Dl Asavoaie a prezentat, in paralel cu povestea vietii sale – marcata de o copilarie extrem de grea, intr-o familie de 4 copii, cu un tata abuziv -, activitatea sa la Prison Fellowship Romania, o organizatie care se ocupa cu ajutorarea copiilor familiilor detinutilor, a copiilor in nevoi, a familiilor sarace. Domnia sa a punctat, totodata, si situatia grea a familiilor celor mai sarace din Romania. Urmarindu-l pe domnul Asavoaie, mi s-a parut, totusi, ca discursul sau prea a cautat tonurile negre, ba chiar sumbre, venind, parca, in prelungirea imaginii dezagreabile pe care o au romanii in afara. A fost un discurs, sigur, prea apasat si incrancenat. S-a pus prea mult accentul pe lipsa acuta de bani, pe situatia fara iesire a multor familii romanesti la limita saraciei, care nu au decat “un dolar pe zi” pentru subzistenta. Nimeni nu neaga existenta unor asemenea familii in Romania, insa nu neaparat numai banii le-ar putea da sperante acestor oameni. Tensiunea discursului dlui Asavoaie a fost cumva aplanata de catre mediatorul polonez Lech Kowalevski. Acesta a facut referire la parintele ortodox rus, Maxim Obuhov, care spunea de multe ori ca si copiii cu parinti foarte bogati nu sunt intotdeauna cei mai fericiti.

Un discurs foarte pertinent si plin de invataminte a tinut dna Janice Crouse, specialist in problemele familiei si copiilor, profesor asociat la Beverly LaHaye Institute, membru fondator al organizatiei Concerned Women for America. intitulat “Copiii – speranta viitorului”, discursul dnei Crouse a atins multe probleme fara raspuns, precum situatia copiilor care se confrunta cu lipsa tatalui din familie, starea familiei monoparentale, ce atrage saracie, lipsa educatiei si chiar criminaliltate. Domnia sa a pledat pentru refacerea institutiei traditionale a casatoriei, mentionand ca printre factorii care afecteaza copiii se numara erodarea valorilor iudeo-crestine, cultura toxica a mass-media si dereglarea structurii familiei, in care nu mai recunoastem astazi familia traditionala. Familiile monoparentale au atins astazi proportii “epidemice”, atat in SUA, cat si in multe tari din lume. Ea a mai adaugat ca reprezentantii mass-media nu doresc sa vorbeasca despre familia monoparentala deoarece aceasta nu ofera un arhetip al mamei fericite. “Mass-media nu poate relata despre probleme care submineaza bazele familiei si devasteaza bunastarea copiilor”, a spus ea. Lucrurile fundamentale pe care le invata copiii de la parinti nu se pot invata la scoala, ele sunt pur si simplu “absorbite” din cultura parintilor, a familiei, in general. Lucruri ca bunatatea sau iubirea nu pot fi invatate la scoala, ci sunt deprinse de copii de la parinti. Iar atunci cand aceste modele lipsesc, copiii se afla in suferinta. Dupa 25 de ani de cercetari personale, dna Crouse afirma ca “mariajul nu numai ca este bun pentru copii, ci este cel mai bun scenariu”.

Un alt vorbitor care a suscitat mult interes a fost dl Steven W. Mosher. Presedintele Institutului pentru Cercetarea Populatiei, autorul volumului “Population Control: Real Costs and Illusory Benefits” (Transaction Press, 2007), a aratat ca eforturile controlorilor populatiei de a reduce numarul oamenilor in lume a dus la abuzuri inimaginabile ale drepturilor omului si a subminat sanatatea femeilor si copiilor. In China, avortul selectiv al fetilor de sex feminin la scara larga, a dus la escaladarea unor fenomene ca traficul de femei si copii, prostitutia, cresterea numarului violurilor si a homosexualitatii. Si, asa cum puncta dl Mosher – ironia soartei! – avortul, considerat crucial pentru “eliberarea femeilor” de catre sustinatorii avortului, a devenit, iata, o forma de a le lichida, selectandu-le cu ajutorul ecografului.

De asemenea, dl Austin Ruse, directorul organizatiei C-FAM, organizatie ce monitorizeaza politicile mai multor comisii ale ONU, a adus mai multe argumente despre influenta asupra familiei a politicilor europene, internationale si a celor promovate de Natiunile Unite.

La Congres, a fost prezentat si filmul “Bomba demografica: demografia inseamna destin”, un documentar care vine in continuarea filmului “Iarna demografica: declinul familiei umane”, ambele realizate de catre SRB Documentaries. “Bomba demografica” se sustine pe doua interviuri principale, unul cu Paul Ehrlich si altul cu Matthew Connelly. Paul Ehrlich, autorul cartii-sperietoare “Bomba demografica”, aparuta in anii ”60, a popularizat mitul suprapopularii globului. Cartea, care a lasat atatea urme urate in societate, a fost scrisa scrisa “in trei saptamani”, dupa cum sublinia, plin de ifose, Ehrlich, care – alta informatie-bomba – este de profesie entomolog. Specialistul in insecte – fluturi, cu preponderenta – inca isi mai apara fara pic de jena teza conform careia in curand nu va mai fi loc pe pamant de atatia oameni. Cel de-a doilea interviu il are ca protagonist pe istoricul Matthew Connelly, autorul unei istorii pentru controlul populatiei lumii, intitulata “Fatal Misconception. The Struggle to Control World Population” (Harvard University Press, 2008). Matthew Connelly ne face atenti la pericole ce vin dinspre controlul populatiei. Anume, el sustine ca a existat un grup de organizatii si oameni, care a incercat sa controleze populatia, indiferent daca oamenii carora le erau adresate programele doreau acest lucru sau nu. Din pacate, reprezentantii acestui grup n-au trebuit sa dea socoteala nimanui pentru cei care au murit in urma unor astfel de experimente sau care au ramas mutilati pe viata. Matthew Connelly aduce exemple concrete despre lagarele de sterilizare in masa din India din anii ”60 si despre tragediile provocate de politica unui singur copil pe familie in China. In jurul acestor doua interviuri sunt grupate comentarii ale unor specialisti ca Nicholas Eberstadt, demograf si economist politic la Universitatea Harvard, Jennifer Roback Morse, fosta profesoara de economie la Universitatea Yale, Harry Dent, autorul volumului “The Great Depression Ahead”, Gary Becker, economist, laureat al Premiului Nobel pentru economie s.a.

O idee promovata si de primul documentar, “Iarna demografica”, si de cel de-al doilea, “Bomba demografica”, este aceea ca radacinile crizei demografice au zguduit economiile lumii. Economistul Gary Becker, laureat al Premiului Nobel pentru economie (1992), sustine ca economiile lumii se vor restrange, pe masura ce “capitalul uman” va scadea. Barry McLerran, unul din producatorii filmelor, afirma ca, daca “Iarna demografica” prezicea criza finanicara a anului 2008, in 12 luni, “Bomba demografica” arata, de fapt, ca aceasta criza nu este decat inceputul unei ere pline de confuzii. “Bomba demografica arata ce se intampla cand tarile care detin 80% din economia lumii au pierdut vertiginos un numar important de muncitori, consumatori si inovatori, fapt care duce la scaderea cheltuielilor de consum si la scaderea numarului de contribuabili, care pot sustine batranii”, adauga McLarren. (Anuntam, pe aceasta cale, ca volumul lui Connelly va aparea in versiunea romaneasca, la sfarsitul acestui an, la Editura Provita Media).

Lucrarile Congresului Mondial al Familiilor s-au incheiat pe 12 august, cu formularea unei declaratii, care apara familia naturala, ca institutie “fundamentala” a societatii, si promoveaza protectia familiei traditionale. Prin textul ei, participantii la acest congres cheama la protectia vietii umane vulnerabile, “in special la inceputul si la sfarsitul ciclului vietii”.

Editoriale © Asociatia Provita Media

About Post Author

Varia

Leave a Reply