Conventia de la Oviedo – 10 ani de bilant

Conventia Europeana de Bioetica, numita si Conventia de la Oviedo, serbeaza cea de-a 10-a aniversare, de la intarea sa in vigoare. Compusa din 38 de articole, ea abordeaza subiecte ca primordialitatea individului asupra stiintei si societatii, consimtamantul pacientului, respectul vietii private etc. Ea a fost ratificata de catre tarile membre ale Uniunii Europene, in special, de tarile din Europa de Est, pe care caderea comunismului le-a lasat fara o legislatie bioetica. Anumite tari nu au semnat aceasta conventie, printre care Franta, care a participat intens la redactarea acesteia, insa ale carei legi de bioetica sunt aproape de textul Conventiei, Marea Britanie, care gaseste textul prea constrangator, in special, in materie de genetica si de protectie a embrionului, si Germania, care considera ca reglementarile privind consimtamantul si cercetarile pe fiinta umana nu sunt destul de stricte.

Conventia de la Oviedo a marcat puternic legislatiile in materie de bioetica din toate tarile, devenind un reper de necontestat. Aceste principii influenteaza deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului si numeroase decizii judecatoresti la nivel national. Profesorul Herman Nys (Belgia) estimeaza ca aceasta conventie a permis includerea dreptului pacientilor in legislatiile nationale. Potrivit profesorului Sadec Beloucif, presedintele Consiliului de Orientare a Agentiei Franceze de Biomedicina, Conventia raspunde nevoii unor valori comune, in lumea noastra din ce in ce mai globalizata.

Profesorul Joszef Glasa din Slovacia regreta ca aceasta nu abordeaza chestiunile legate de sanatatea mintala, procrearea asistata medical sau sfarsitul vietii omului. Profesorul Beloucif preconizeaza un viitor protocol, care are in vedere chestiuni etice puse de neurostiinte. El cere, de asemenea, ca Europa sa se inspire din diferite legislatii nationale, in special din cele care privesc directivele anticipate a pacientilor in legatura cu sfarsitul vietii.

Printre altele, Uniunea Europeana, care are o carta a drepturilor fundamentale, in care principiile din biomedicina protejeaza mai putin ca cele ale Conventiei de la Oviedo, se pune problema ca UE sa adere la Conventie cu scopul de a evita doua nivele diferite de legislatie in bioetica. (La Quotidien du Médecin, 6 noiembrie 2009)

About Post Author

Varia

Leave a Reply